Acasa Cultura-ReligieReligie Papa va fi asasinat în următoarele luni

Papa va fi asasinat în următoarele luni

scris de Șt. C
6 afisari

Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi dezminţit de Vatican, care l-a calificat drept „delirant şi necorespunzător realităţii”.

Cotidianul de stânga a publicat vineri acest document „foarte confidenţial” datat 30 decembrie 2011 şi care ar fi fost trimis de cardinalul columbian aflat la pensie Dario Castrillon Hoyos secretariatului statului şi secretarului particular al Papei Benedict al XVI-lea în ianuarie.

Monseniorul Castrillon Hoyos s-ar fi întâlnit apoi direct cu Papa la jumătatea lui ianuarie pentru a discuta despre această situaţie. Potrivit cotidianului, acest document – redactat în germană şi care nu ar fi fost accesibil decât Papei şi câtorva colaboratori apropiaţi ai acestuia – reia o declaraţie alarmantă a arhiepiscopului de Palermo Paolo Romeo în cadrul unei deplasări în China, în noiembrie.

Monseniorul Romeo le-ar fi spus interlocutorilor săi că ar fi auzit de un complot şi că Papa ar urma să moară în „următoarele 12 luni”. Documentul nu precizează care ar fi participanţii la un eventual complot şi nici locul sau momentul în care Papa ar putea fi asasinat.

„Este evident că acest document conţine consideraţii exagerate care sunt lipsite de orice adevăr”, a comentat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, contactat de AFP. Nu neg existenţa acestui document în germană” trimis Vaticanului, „spun doar că ceea ce scrie în acest document nu trebuie tratat cu seriozitate şi nu trebuie să se creadă că acesta conţine ceva real„, a adăugat el.

Potrivit altor afirmaţii atribuite de document monseniorului Romeo, Papa ar avea un raport foarte conflictual cu cardinalul secretar de Stat (numărul doi în ierarhia Vaticanului), Tarcisio Bertone, şi ar încerca să îl înlocuiască. El l-ar prefera pe cardinalul de Milano, Angelo Scola. Potrivit experţilor, difuzarea documentului ar putea să se înscrie într-o luptă surdă de putere, membrii administraţiei de la Vatican încercând să determine plecarea cardinalului Bertone.

16 comentarii

tomi 11-02-2012 - 01:21

Daca ar exista un complot real impotriva PONTIFULUI acesta poate veni doar din partea organizatiilor teroriste islamice.Singurii interesati de a lovi in religiile crestina si iudaica,inrudide de milenii sint statele musulmane,turcii si tot gunoiul islamic din lume.Jihadul are ca scop final eliminarea tuturor religiilor din lume,crestina,iudaica si budista.prin instalarea unei singure religii cea islamica,cea mai cruda,singeroasa si diabolica religie.
tomi

urbos 11-02-2012 - 01:48

Mai degraba din partea organizatiilor criminale ji dovesti, care nu suporta Europa Crestina si se screm ca viermii sa atraga Lumea Crestina ca sa le scoata castanele din foc in problema lor cu islamistii. Sa-si puna pofta-n cui sobolanii.

tomi 11-02-2012 - 03:48

Asa cum am fost mereu convins esti un bou de specie rara.Nu am gresit vazind in tine un vierme si sa-ti dea DOMNUL tot ce meriti adica sa-ti crape ficatii de invidia ce te roade legionar imputit.

urbos 11-02-2012 - 03:55

Apropo religia Crestina nu e inrudita cu a voastra. Religia voastra e anti-crestina. A spune ca exista o legatura intre Crestinism si Iudaism e ca si cum ai spune ca X este legat de Y pentru ca pumnul lui Y este acelasi cu pumnul care i-a spart dintii lui X.
Dar tu, fiind o lepra comunista asa cum ai declarat, n-ai nici un fel de religie. De fapt ai, te inchini Satanei.

tomi 11-02-2012 - 23:26

Eu te-am intrebat cum stai cu ciroza de ficat, nenorocitule,ce te agiti atit, tot vei crapa de aceasta boala.Ti-am sus nu odata,termina cu alcoolul,ti-a ars creierii si ai dat si in ciroza jegule. Nu este frumos sa injuri cind cineva binevoitor cum sint eu te intreaba de sanatate. Fii politicos nespalatule.
tomi

Lupu Ardelean 12-02-2012 - 12:40

@Sobru jigodie, toate masurile de securitate in toate aerodromurile din lume sunt numai din cauza prietenilor tai , teroristii musulmani, nimeni nu are frica ca vreun evreu va detona o bomba intr-un avion.

Tache 11-02-2012 - 04:16

Meeey, dar repede te-ai mai infipt la postare.

Exista vreo musca, care tot da tarcoale, si vrea sa se aseze pe caciula ta ?

Tache 11-02-2012 - 04:20

Ma gandeam la asasinarea celorlati Papi, facuta de evrei, bineinteles !

Murder Incorporated, divizia de asasini evrei, care a asasinat atat de multi americani, incat au reusit sa-i faca sa actioneze impotriva naturii si rasei lor.

tomi 11-02-2012 - 23:25

@Tache si zi acum jegule ai facut in pantaloni de placere?

Tache 12-02-2012 - 08:42

Da, Tomi, imi este frica. Frica este un sentiment uman, iar eu sunt om. Va cunosc bine si stiu ca voi sunteti Fiare si nu oameni. Va cunosc obiceiurile….

Dar nu ma las dominat de frica si incerc sa-mi fac datoria de om fata de semenii mei. Imi este frica, dar nu fac pe mine in pantaloni.

प्रिंस Parpanghel Carpathians 12-02-2012 - 11:51

—Citat din Tache=EUFRUSIN ==,, incerc sa-mi fac datoria de om fata de semenii mei. „== Esti U n Escroc INTERNATIONAL dat in urmarire generala WANTED by U S A pentru delictul de escrocherie si daca va fi posibil voi posta capul de acuzare in urma careia ai fost condamnat. Sper ca AUTORITATILE STATULUI ROMAN sa nu inchida ochii si sa fii deferit JUSTITIEI. Degeaba ti-ai lepadat credinta neo-protestanta unde erai predicator veros si ai trecut la ortodoxism, unde credeai ca te-ai pierdut. Singur te-ai devoalat, si de asta i-ti este frica. UN om cinstit nu are frica decat de Sfantul D U M N E Z E U !

Ciu Huhu 12-02-2012 - 13:03

Parpanghel iarasi minti cu nerusinare!

प्रिंस Parpanghel Carpathians 12-02-2012 - 13:37

@ hu-hu -rezule: esti un kk.t insignifiant, nu m-am ocupat de tine !nulitate doar copy\paste , dar daca insisti, …esti la Bucalesi ,la indemana !

प्रिंस Parpanghel Carpathians 12-02-2012 - 13:46

HU-hu REZU :Buhuhuuu!
A treia:
– Buhuhuhuuu!
Deodata prima scoate un pistol si o impusca pe a treia. A doua intreaba:
– De ce ai eliminat-o?
– Stia prea multe! Se , mai intampla, paguba in …ciuperci s-au …pierderi colaterale !….

tomi 13-02-2012 - 23:29

Da Tache,precum zici,om nu esti,si dupa cum te manifesti intri in familia rozatoarelor,adica sobolan,sentimente umane nu ai,si deranjamente cervicale se pare ca ai si inca serioase.Daca ti-e frica,ti-e frica de tine si de ura care zace in tine.Datoria de om nu ai facut-o ca ai tras o voma de enormitati si minciuni rezultat al antisemitismului tau.Cind ti-a facut tie rau un evreu,tie rudelor tale, prietenilor tai,vecinilor si poporului roman in genere? Ca urla veninul in tine asta nu inseamna sa ai neaparat dreptate in ceea ce cezi tu ca ar fi real ,sau vrei tu ca sa fi simpatic fata de cei ce te platesc sa huidui.Si cind huidui iarasi dovedesti cit esti de animal.
tomi

tomi 13-02-2012 - 23:42

Si zi nene legionarule zis Tache, citi Pontifi au fost ucisi de evrei,eu auzisem doar de citiva papi care au fost evrei,si declarindu-se catolici au ajuns in scaunul cel mare,mai stiu un prost tintas care acum nu mult timp,sa fie cam 20 de ani a tras in fostul papa, polonezul, si l-a ranit destul de grav. Interesant de mentionat ca acel atentator era musulman, islamist si turc.De ce nu a fost evreu, mincal-ar tata,sa se bucure ficatii in tine de satana. Apropo am auzit ca ti-ai vindut sufletul Satanei sa poti jupuii cit mai multi evrei. Dumnezeu sa te plateasca pe merit in masura cit venin zace in ficatii tai de legionar.
tomi

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult