Paştele Catolic. Ce le transmite Băsescu şi Ponta catolicilor | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Paştele Catolic. Ce le transmite Băsescu şi Ponta catolicilor români

Paştele Catolic. Ce le transmite Băsescu şi Ponta catolicilor români

scris de D.P.
4 afisari

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis sâmbătă un mesaj credincioşilor romano-catolici, evanghelici şi reformaţi din România care sărbătoresc Învierea Domnului. “Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, doresc să vă adresez gândurile mele bune însoţite de cele mai calde urări de sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi. Hristos a înviat!”, se arată în mesajul preşedintelui.

La rândul său, premierul Victor Ponta a trasnmis următorul mesaj: Pentru foarte mulţi români, creştini romano-catolici sau protestanţi, urmează Sfintele Sărbători Pascale. Anul acesta, speranţa şi încrederea în viitor sunt parcă mai mari, dat fiind că începe un drum nou, iar spiritul Învierii ne dă şansa de a reflecta la ceea ce contează cel mai mult în viaţă şi de a sărbători alături de cei dragi. Le doresc tuturor, indiferent unde se află, în ţară sau în străinătate, să aibă parte de sărbatori calde, pline de pace, bucurie şi speranţă.

Sper ca aceste zile să vă găsească cu bine, alături de familie şi de cei dragi, şi am încredere ca Sfintele Sărbători să ne ajute, pe toţi, să fim mai buni, mai solidari şi mai înțelepţi. Mi-ar plăcea ca aceste zile să ne aducă mai aproape unii de alţii, să ne înveţe respectul şi toleranţa de care avem atâta nevoie. Sărbători Fericite!

1 comentariu

UnUL 31-03-2013 - 10:34

Acordul, saracul! Ce le TRANSMIT Basescu si Ponta…!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult