Relatam o poveste adevarata, nemuritoare, ce dateaza din secolul XVII, de pe la 1640, despre una dintre icoanele facatoare de minuni de la Sfantul Munte Athos, praznuita si la 26 septembrie.
Aceasta icoana a Presfintei Nascatoare de Dumnezeu se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, de aceea este numita „Portarita” (Gr. Panagía Portaïtissa). Conform traditiei, icoana a fost pictata de Sfantul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portarita” apartine tipului iconografic Hodighitria („Indrumatoarea”). Fecioara Maria este zugravita tinandu-L pe Hristos pe bratul stang si aratand spre el cu mana dreapta, ca o calauza spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Indrumatoarea”). Pruncul Hristos tine in mana stanga un sul de hartie ce simbolizeaza Evanghelia, iar cu mana dreapta binecuvanteaza.
Icoana Presfintei Nascatoare de Dumnezeu din Iviron este ferecata, cu exceptia fetelor, cu o imbracaminte de aur si argint, cu pietre pretioase, monede de aur si o multime de alte podoabe daruite de imparati, regi, egumeni, duci, ofiteri si simpli credinciosi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea.
Din sinaxarul icoanei aflam ca a fost pastrata cu mare cinstire in casa unei vaduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. In timpul imparatului Teofil, iconoclastii controlau casele crestinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldati a descoperit Icoana Maicii Domnului si a lovit-o cu o sulita. Indata a curs sange din locul in care a fost lovita. Vaduva, vazand minunea si temandu-se de distrugerea icoanei, a dat soldatilor imperiali bani, implorandu-i sa nu se atinga de icoana pana a doua zi, dimineata. Dupa ce soldatii au plecat, femeia si fiul ei (care mai tarziu a devenit calugar athonit) au luat icoana si au mers la tarm, asezand-o pe apa. In chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a indepartat, plutind deasupra apei. Sfanta icoana, stand in pozitie verticala deasupra apei, a plutit pana la Muntele Athos. Pentru mai mult timp, calugarii athoniti au vazut un stalp de foc pe mare, care ajungea pana la cer. Aceasta vedenie a continuat cateva nopti. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat ca stalpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar cand doreau sa se apropie, icoana se departa. Vazand acestea, calugarii s-au intors la manastire, rugandu-se Maicii Domnului sa daruiasca acea icoana manastirii lor.
Maica Domnului s-a aratat in vis unui calugar evlavios al Manastirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicandu-i sa mearga pe apa dupa icoana sa. Mergand la tarm, Gavriil a pasit pe valurile marii ca pe uscat, invrednicindu-se sa ia cu mainile sale aceasta icoana grea si de mari dimensiuni, si a asezat-o in biserica manastirii.
In ziua urmatoare, calugarii nu au mai gasit icoana Maicii Domnului in biserica, dar cautand-o, au vazut-o pe zidul manastirii, deasupra portii. Atunci au luat icoana si au dus-o in biserica, dar iarasi au gasit-o pe zidul de la poarta. Acest lucru s-a intamplat de mai multe ori, pana cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu i-a aratat Sfantului Gavriil vointa ei, zicand ca nu doreste ca icoana sa fie pazita de catre monahi, ci mai degraba ea vrea sa-i protejeze pe ei – nu doar in viata de acum, ci si in cea viitoare. Dupa aceasta, icoana a fost asezata in paraclisul de la poarta manastirii, ajungand sa fie numita icoana Maicii Domnului „Portarita”.
