Acasa Cultura-ReligieReligie Rugăciunea aduce vindecare. Duminica a IV-a după Rusalii

Rugăciunea aduce vindecare. Duminica a IV-a după Rusalii

scris de Doru Dragomir
10 afisari

Pericopa Evanghelica de astazi despre vindecarea slugii sutasului, ne descopera unul din cele mai minunate exemple despre puterea de a ne ruga cu credinta, pentru noi si pentru cei aflati in suferinta.

Rugaciunea aduce vindecare. Duminica a IV-a dupa Rusalii

Credinţa sutaşului era mare şi puternică fiind îmbrăcată în veşmântul smereniei, când a cerut ajutorul lui Iisus, Învăţătorul care vindeca multe boli şi neputinţe în popor: “Doamne, slujitorul meu zace in casa, paralizat si se chinuie cumplit.”(Mt.8,6) O rază de lumină a credinţei şi smereniei a strălucit în inima sutaşului şi a zis: “Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu. Spune doar o vorba şislujitorul meu se va vindeca.”(Mt. 8,8). El credea că Mântuitorul este cel Atotputernic, Atotştiutor, Atotvăzătorul adică ştia trecutul lui, ştia ce-l aducea la El. Oare Dumnezeu, care este însăşi bunătatea, se va milostivi spre el? Sutaşul face o comparaţie: “Si eu sunt sub stăpânire şi am in subordine ostaşi şi dacă-i zic unuia: Du-te!- se duce, şi celuilalt, Vino!- vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face”(Mt.8,9). Sutaşul era convins şi a mărturisit că moartea şi viaţa, bolile şi bucuriile sunt ca nişte slugi supuse stăpânului, pe care El le conduce după voia sa. Sutasul a avut credinţă în Iisus, doar auzind vorbindu-se despre Dânsul. Iată felul în care se naşte şi creşte credinţa în inimile oamenilor.

În aceeaşi clipă, de pe buzele Mântuitorului au răsunat cuvinte de negrăită laudă la adresa sutaşului păgân, cum nu le-a auzit nimeni dintre fiii poporului ales: “Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă… Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui din ceasul acela” (Mt. 8,10.13). Evanghelia ne spune că “s-a minunat” insusi Iisus de puterea credintei unui păgân. Prin cuvintele sale, sutaşul dă dovadă de multă umilinţă, ce uneori, nouă ne lipseşte, dar care este soluţia vindecării bolilor şi relaţiilor dintre noi.

Sutasul din Capernaum este o pilda de iubire. El a venit la Mântuitorul cerându-I să-l vindece pe slujitorul său. Să ne gândim la condiţiile de viaţă din aceea vreme. Sluga sutaşului era un rob lipsit pe atunci de orice drepturi. Sutaşul era ofiţer roman, era reprezentantul unei mari puteri. Vulturul roman stăpânea pe atunci lumea. Iată că acest lucru ar fi putut face din el un om plin de trufie si mândrie. Se vede însă că în inima ofiţerului ardea cu putere o credinţă si o dragoste atât de vie încât a lăsat la o parte orice mândrie de “stăpân”, facând dovada iubirii frăţeşti faţă de semenul său. Să nu uităm că sutasul nu a cerut să se vindece el sau familia sa, ci a asteptat cu smerenie după mulţimea oamenilor care inconjurau pe Iisus, ca să-l roage să-i vindece sluga. Sutasul din Evanghelia de astazi implineste porunca iubirii aproapelui, inca inainte de a-l cunoaste pe Iisus, şi inainte de a-i asculta invataturile.

Sf. Ioan Gură de Aur ne spune: “Smerenia, este rădăcina ce dă viaţă roadelor inimii creştine!”, iar Sf. Grigorie şi Fer. Ieronim spun ca: “Smerenia este temelia tuturor virtuţilor crestine!”

Iubirea este porunca supremă şi legea fundamentală a creştinismului. Dumnezeu este iubire. Omul este creat din iubire şi nu poate trăi fericit fără iubire. Cu drept cuvânt se spune că sufletul omului este atât de mare cât este şi iubirea lui. Sfinţii Părinţi numesc iubirea regina tuturor faptelor bune şi că ea trebuie îndreptată către orice om, ori de ce neam, credinţă sau stare socială ar fi el. Cel ce face bine aproapelui, imită pe Dumnezeu, care nu face deosebire între oameni, buni sau răi, între grâu şi neghină până la seceriş. Porunca iubirii aproapelui rămâne obligatorie cât va fi lumea. Mai mult decât atât, Iisus a făcut din porunca iubirii testamentul Său, zicând:“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!”(Ioan 13, 34). În lumina învăţăturii Evangheliei, Dumnezeu nu sălăşluieşte numai în ceruri sau in Sfintele altare, prin taina Sf. Euharistii, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om în nevoi, necaz, primejdie. Aşadar, Iisus aşteaptă iubirea noastră, pe un pat de spital, într-un azil de bătrâni, într-o casă de orfani sau în toti cei ce au nevoie de ajutor. Să ne întrebăm: ce învăţăm din această pericopă evanghelică, ce mesaj ne trimite peste veacuri nouă, creştinilor de astăzi? Avem noi smerenia sutaşului?

Cât de tristă este boala? Abia a batut la poartă şi inceteaza veselia casei, se curmă linistea si gândurile tuturor se strâng in unul singur” unde sa alerg dupa ajutor? Pe langa toate celelalte: medici, spitale, tratamente, in casa creştinului se mai deschide o cale: se dezleagă inimi, se smeresc frunţi, se pleacă genunchi, se murmura rugaciuni, se ia drumul bisericii. Privind in ochii celui bolnav, recunoastem trairi si sentimente prin care se incredinteaza medicului sau preotuluicu toata fiinta lui, ca unui Dumnezeu. Asteapta de fapt o minune, ca  sa se vindece de boala. Prin rugaciune crestinul se intareste, se linisteste si este ajutat sa treaca peste toate ispitele si greutatile acestei vieti. Sfinţii Părinţi îndeamnă la săvârşirea Sfântului Maslu. Astfel: Sf. Ioan Gura de Aur ne spune ca: Dacă sufletul este sănătos, boala trupului nu poate să-i cauzeze omului nicio pagubă iar Sf. Grigore de Nazianz indeamna:”sa nu laudam orice sanatate, nici sa nu urâm orice boala”. Sf. Simeon al Tesalonicului ne spune ca:”de vreme ce tuturor oamenilor celor din lume se intampla sa greseasca, Taina Sfântului Maslu este data noua pentru iertarea pacatelor, pentru tamaduirea noastra si darea milei dumnezeiesti.” Iar Sfântul Ambrozie vede în Taina Sfântului Maslu speranţa de însănătoşire a bolnavului.

Inteleptul Solomon ne incredinteaza de faptul ca nu este indicat sa amânăm pocainta pentru vremea bătrânetilor: „ca să nu suspini la sfârsit, când trupul tău si carnea ta vor fi fără vlagă.”(Pilde 5,9-11)

Sf. Apostoli cereau adeseori Mântuitorului: “Sporeste-ne credinta”(Luca 17.5), iar dupa inaltara la cer a Mântuitorului, ei îi îndemnau mereu pe credinciosi: “Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă. Toate ale voastre cu dragoste să se facă!”(I Cor.16,13-14)

Precum fără ochi nu putem vedea lumea înconjurătoare, precum fără minte nu putem înţelege lucrurile din jur, spre a le pune spre folosul nostru, tot aşa fără credinţă si dragoste nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu. Din Evanghelia de azi învăţăm să aşezăm în sufletul nostru cele trei virtuţi principale: Iubirea, care rodeşte milă şi răbdare; Smerenia, care te apropie de om şi Credinţa, care te leagă de Dumnezeu.

Sa cerem de la bunul nostru Mântuitor sa ne dea si noua credinta sutasului roman din Evanghelia de astazi. Să ne rugăm cu credinţă pentru cei bolnavi care suferă greu şi aşteaptă rugăciunea şi mângîierea noastră. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii şi al iubirii de oameni va primi rugăciunea şi credinţa noastră, va intra în casele şi inimile noastre, va întări credinţa, va vindeca şi va alina suferinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta şi nouă păcatele şi va mântuii în dar sufletele noastre.

Amin.

1 comentariu

Liana 05-07-2012 - 17:12

Faca-se voia Tatalui Ceresc.Amin.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult