Sarbatoarea Rusaliilor este cunoscuta si sub denumirea de sarbatorea Cincizecimii sau a Pogorarii Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli. Este praznuita la 50 de zile de la Invierea Domnului. Este mentionata in Noul Testament, in special in cartea Faptele Apostolilor, in al doilea capitol. Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc. De asemenea, se face pomenire de ea si in canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
Rusaliile este sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, caci in aceasta zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41).
Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta, Cincizecimea ramanand numai ca sarbatoare a Pogorarii Sfantului Duh.
Sarbatoarea Cincizecimii este reactualizata in chip duhovnicesc in cadrul Sfintei Liturghii. Ori de cate ori se rosteste o rugaciune de invocare, de chemare a Duhului Sfant peste creatie si peste darurile din ea, cum ar fi painea si vinul, la Sfanta Liturghie, de fiecare data se reactualizeaza Cincizecimea.
Prin lucrare Sfantului Duh, se sterge din noi pacatul si se lucreaza asemanarea cu Dumnezeu. Nu intamplator, la Utrenia duminicala, cantam: „Prin Duhul Sfant toata faptura se innoieste iarasi dobandind starea cea dintai“. Sa nu uitam ca atunci cand ne rugam, Duhul Sfant se roaga in noi „cu suspine negraite“, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel.
In biserici se aduc de Rusalii frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.
Sinaxarul din Duminica Rusaliilor:
„In aceasta zi, Duminica a opta dupa Pasti, praznuim Sfanta Cincizecime. Si aceasta sarbatoare am luat-o din cartile iudeilor. Caci dupa cum aceia praznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numarul de sapte, dar si pentru ca au primit Legea dupa trecerea a cincizeci de zile de la Pasti, tot astfel si noi praznuim cincizeci de zile de la Pasti, primind Duhul cel Preasfant, care ne da Legea, ne calauzeste spre tot adevarul si ne invata cele placute lui Dumnezeu. Sa se mai stie ca la evrei erau trei sarbatori mari: Pastile, Cincizecimea si Sarbatoarea Corturilor. Pastile in amintirea trecerii Marii Rosii; caci cuvantul paste inseamna «trecere». Si sarbatoarea aceea o preinchipuia pe a noastra, care este trecerea si intoarcerea din nou de la intunericul pacatului, la rai.
Apoi, evreii praznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferintele lor din pustiu, cum si de multele necazuri prin care au trecut, pana sa ajunga in pamantul fagaduintei. Ca numai dupa aceea s-au indulcit de roade, de grau si de vin. Noua, insa, Cincizecimea ne arata iesirea din rautatea necredintei si intrarea in Biserica; ca atunci ne impartasim si noi cu Trupul si Sangele Stapanului. Unii spun ca evreii sarbatoreau Cincizecimea din pricinile aratate mai sus; dar altii cred ca Cincizecimea ar fi fost oranduita de evrei pentru cinstirea numarului sapte, dupa cum s-a spus. Ca acest numar adunat de sapte ori cu el insusi, da numarul de cincizeci de zile, fara una. Cinstirea Cincizecimii de catre evrei atarna nu numai de numararea zilelor, ci de a anilor, in care ei sarbatoreau Jubileul; aceasta cadea dupa trecerea a de sapte ori sapte ani. in acel an ei lasau pamantul nesemanat si vitele la odihna, iar robilor dobanditi cu bani, li se dadea libertatea sa plece.
A treia sarbatoare era Sarbatoarea Corturilor, care se praznuia dupa strangerea bucatelor de pe camp, adica la trecerea a cinci luni de la Praznuirea Pastilor. Aceasta sarbatoare se praznuia spre aducere aminte de ziua in care Moise a ridicat intaia oara cortul cel vazut prin nori in Muntele Sinai si facut de marele mester Veseleil. Savarseau acest praznic facand corturi, iar cei ce locuiau la tara, multumeau lui Dumnezeu, dupa adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare ca si David a scris psalmii cei pentru linuri (recunostinta), pentru aceste zile.
Sarbatoarea aceasta inchipuia invierea noastra cea din morti; cand, dupa ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarasi se vor alcatui, si ne vom indulci de roadele ostenelilor noastre, praznuind in corturile cele vesnice.
Se cuvine sa mai stim, ca in ziua aceasta, savarsindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfant S-a coborat peste ucenicii Domnului. Si fiindca Sfintii Parinti au socotit sa desparta praznicele pentru maretia Preasfantului si de viata facatorului Duh, caci El este unul din Sfanta si de viata incepatoare Treime, iata ca si noi vom vorbi maine, despre felul cum a venit Duhul Sfant”.
Biserica Ortodoxa cinsteste persoana Sfantului Duh in Duminica Cincizecimii si a doua zi dupa ea, la sarbatoarea Sfintei Treimi (numita si Lunea Sfantului Duh).
Sinaxarul din Lunea Rusaliilor:
„In aceasta zi, in Lunea Rusaliilor, praznuim pe insusi Preasfantul de viata Facatorul si intru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinta si de o slava cu Tatal si cu Fiul.
In ziua Cincizecimii S-a pogorat Duhul Sfant, in chip de limbi de foc, peste Sfintii Apostoli, in foisorul unde stateau ei, si s-a asezat peste flecare dintr-insii. Pentru cinstirea Sfantului Duh, dumnezeiestii Parinti, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au randuit o sarbatoare deosebita, in aceasta zi a Rusaliilor.
Mantuitorul fagaduise inainte de patima Sa venirea Sfantului Duh, zicand: «De folos este ca Eu sa Ma duc; ca de nu Ma voi duce Eu, Mangaietorul nu va veni». Si iarasi: «Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va trimite voua: Duhul adevarului, Care din Tatal purcede». Iar dupa patima, inainte de inaltarea la cer, iarasi a zis: «Iar voi sa ramaneti in Ierusalim, pana cand va veti imbraca cu putere de sus». Deci, fagaduindu-le pe Mangaietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.
Pe cand Ucenicii se gaseau in foisor, in ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a facut pe neasteptate tunet din cer, in asa fel, incat a strabatut multimea adunata la Ierusalim, din toata lumea; si Duhul Sfant S-a vazut in chip de limbi de foc, pogorand nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci si peste cei saptezeci de ucenici; si acestia au inceput sa graiasca in limbi straine, fiecare din Apostoli graind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol graind in limba sa proprie, ci si Apostolul intelegea si graia limba fiecarui neam. Din pricina aceasta multimea socotea ca sunt beti, ca neintelegand cum fiecare Apostol poate grai tuturor in limba fiecaruia, il socotea pe acela beat. Altii, insa, se mirau zicand: Ce inseamna aceasta? Multimea, adunata la Ierusalim pentru praznic, era din toate partile pamantului: parti, mezi si elimiti, care fusesera robiti putin mai inainte, de Antioh.
Deci, Duhul Sfant a venit dupa ce au trecut zece zile de la inaltare, iar nu indata dupa inaltare, spre a face pe Ucenici sa-L astepte cu si mai multa inflacarare. Traditia zice ca in fiecare zi venea sa se inchine acelui Trup indumnezeit al lui Hristos cate una din cetele ingerilor. Deci, dupa implinirea celor noua zile, impacarea fiind savarsita prin Fiul, in a zecea zi a venit in lume si Mangaietorul. In ce priveste Pogorarea Duhului dupa cincizeci de zile de la Pasti, aceasta ar fi in amintirea Legii Vechi; ca Israel a primit cele zece porunci dupa un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Rosie. Sa se mai tina seama si de asemanari: Acolo era un munte, aici un foisor; acolo s-a vazut foc, aici limbi de foc; iar in locul tunetului si negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor napraznic.
Duhul Sfant S-a pogorat in chip de limbi de foc, ca sa arate ca este in legatura cu Cuvantul cel viu; sau pentru ca Apostolii trebuiau sa invete multimile si sa le aduca la Hristos si prin mijlocirea Cuvantului. S-a pogorat apoi, in chip de foc, ca sa arate pe de o parte, ca Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curatire; si S-a impartit in limbi, pentru haruri. Si precum odinioara a amestecat pe cei ce stiau numai o limba si i-a impartit in mai multe limbi tot asa si acum, celor ce cunosteau numai o limba, le-a dat sa cunoasca multe limbi, ca sa adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiti in toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut intr-o zi de sarbatoare, pentru a fi cat mai multi cei adunati si ca prin ei vestea sa se raspandeasca pretutindeni; apoi si pentru ca cei ce se aflau acolo de Pasti si vazusera cele savarsite atunci asupra lui Hristos, sa aiba de ce sa se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi in ziua Cincizecimii, fiindca se cuvenea ca tot in timpul in care se daduse Legea cea Veche, sa se reverse si harul Duhului; dupa cum si Hristos savarsind un nou Paste propriu, facuse in loc de Pastile cel obisnuit, Pastile cel adevarat.
Duhul nu S-a asezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, caci capul este ocarmuitorul si partea cea mai aleasa a trupului si cuprinde in el mintea, de la care si limba isi trage graiul. Pe de alta parte, este ca si cum Duhul Si-ar lasa glasul prin limba, asezandu-Se asupra capetelor Apostolilor si randuindu-i astfel invatatori ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc si focul s-a intamplat din pricina ca ele au fost si in Sinai, aratand prin aceasta, ca si atunci si acum Duhul este Acelasi, dand Legea si oranduind toate. Multimea s-a tulburat de vuietul suflarii, fiindca socotea ca vine implinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca sa nu cugete cineva despre Duhul Sfant ca ar fi avut vreo insusire trupeasca.
Apostolii au fost invinuiti de betie. Dar Petru, sculandu-se si vorbind in mijlocul multimii, a dovedit ca lucrul acesta nu este adevarat, aducand marturie cuvantului proorocului Ioil. Astfel a induplecat dintre ei, cu cuvantul, ca la trei mii, sa vina la Hristos”.
Cincizecimea este ultimul dintre praznicele imparatesti legate de Sfintele Pasti,[2] ea incheind ontologic si liturgic ciclul pascal , pentru a inaugura astfel economia eclesiala.[3] Prin Pogorarea Sfantului Duh asupra Ucenicilor se constituie Biserica, suntem introdusi in dimensiunea veacului ce va sa fie, prin inaugurarea unei noi dimensiuni a existentei – viata in har.[4]
Inaintea Inaltarii Sale la cer, Hristos fagaduise Ucenicilor Sai ca le va trimite pe Duhul Sfant, Care sa-i invete, sa-i mangaie si sa-i conduca la tot adevarul. Aceasta promisiune s-a implinit in ziua a zecea dupa Inaltarea lui Hristos la cer, sau a cincizecea dupa Invierea Sa din morti. In amintirea acestui eveniment Biserica praznuieste sarbatoarea Cincizecimii (Penthkosth hmera ), numita asa pentru ca este ziua a cincizecea dupa Pasti. Totodata sarbatoarea inlocuieste un praznic iudaic, cu acelasi nume, praznic pe care iudeii il tineau in amintirea primirii Legii, pe muntele Sinai, dar si pentru a multumi lui Iahve pentru darurile Sale ( Se sarbatorea la incheierea secerisului ).
Noi numim aceasta sarbatoare si Pogorarea Sfantului Duh (Misio Spiritu Sancti) deoarece in aceasta zi slavim pe a treia Persoana a Sfintei Treimi, Sfantul Duh, Care in chip de limbi de foc, S-a pogorat asupra Apostolilor in Ierusalim. Slavind pe Sfantul Duh, facem aceasta aducand lauda si celorlalte doua Persoane ale Sfintei Treimi, Tatalui si Fiului, astfel ca sarbatoarea la care ne este luarea aminte se numeste si a Sfintei Treimi.
Cel mai popular nume al sarbatorii insa, este acela de Rusalii, nume ce ne aminteste de o sarbatoare a romanilor – “Rosalia“, sarbatoare a florilor, din luna Mai, in care ei aduceau omagii zeitei Flora, sarbatoare pe care Biserica a inlocuit-o, dandu-i un sens crestin.[5]
Cincizecimea se praznuieste cu sarbatorire in doua zile: Duminica si Lunea Rusaliilor, zile pentru care sfintele slujbe sunt aproape identice, zile in care cinstind Pogorarea Sfantului Duh, laudam minunea si preaslavim pe Sfantul Duh impreuna cu Tatal si cu Fiul. Biserica, insa ne tine in atmosfera de gand a pogorarii Sfantului Duh pana in Sambata din saptamana urmatoare praznicului, cand facem odovania praznicului Rusaliilor. In cadrul sfintelor slujbe la Rusalii se incepe rostirea rugaciunii „Imparate Ceresc“ (rugaciune care nu se rosteste de la Pasti pana la acest praznic), rugaciunea Rusaliilor prin excelenta, care de acum se va rosti in tot cursul anului bisericesc. Zilele acestui praznic, unul din cele mai mari in cadrul anului bisericesc, sunt un rastimp de bucurie, in care nu se fac ajunari si nu se pleaca genunchii – cu o singura exceptie, la Vecernia din Duminica Rusaliilor, Vecernia plecarii genunchilor, slujba la care credinciosii il invoca pe Duhul Sfant sa lucreze in viata lor. La acest praznic crestinii isi impodobesc casele cu ramuri de nuc sau tei, cu alte verdeturi si flori, toate acestea simbolizand frumusetea spirituala cu care Biserica lui Hristos e impodobita de Duhul Sfant ca o mireasa[6].
Pentru a putea raspunde corect la aceasta intrebare trebuie sa vedem mai intai ce se intelege prin cuvantul pogorare. Observam ca nu se foloseste cuvantul coborare ci pogorare, care in limba romana are un sens diferit. Vorbind despre o coborare, spunand ca cineva coboara, intelegem ca mai intai a fost undeva sus si de acolo, coborand ajunge in final la un nivel mai jos, in raport cu cel de unde a plecat. In unele cazuri verbul a cobori, respectiv substantivul coborare poate fi sinonim cu a decade, a regresa, respectiv decadere, regres. In ce priveste verbul a (se) pogori, respectiv substantivul pogorare, lucrurile stau altfel. Cel ce se pogoara, o face in general fara a pierde inaltimea la care se afla. Astfel spunem ca cineva se pogoara la nivelul de intelegere al celor carora se adreseaza. Tot in acest sens, stim ca Biserica face pogoraminte avand in vedere unele neputinte ale oamenilor, fara a-si pierde maretia sa ci dimpotriva, ramanand la inaltimea proprie, si chiar afirmand-o prin pogoramantul pe care il intreprinde, ea se apleaca asupra oamenilor pentru a-i ridica la statura, la sfintenia ei. In acelasi sens se spune in Crezul de credinta despre Iisus Hristos ca „S-a pogorat din cer“. Stim ca maretia Lui sta tocmai in putinta de a se pogori, de a se micsora. La fel stau lucrurile si in ce priveste Persoana Duhului Sfant. Ramanand in cer, fara a-si pierde stralucirea, El se pogoara asupra oamenilor pentru a-i ridica acolo unde este El, ca un tata care se apleaca asupra unui copil pe care il ridica la inaltimea sa, ca apoi la un nivel de egalitate sa poata dialoga. La Cincizecime Duhul Sfant se pogoara peste noi pentru a ne induhovnici, pentru a ne face capabili de a dialoga cu Cuvantul, de a intra in relatie filiala cu Dumnezeu.
Preluand cele relatate in Faptele Apostolilor, capitolul 2, Sinaxarul din Lunea Rusaliilor ne arata pe larg, in ce consta Pogorarea Sfantului Duh: „In ziua Cincizecimii S-a pogorat Duhul Sfant in fiinta, in chip de limbi de foc, peste Sfintii Apostoli in foisorul unde petreceau ei si S-a asezat peste fiecare dintr-insii……..Pe cand Ucenicii se gaseau in foisor, implinindu-se ziua Cincizecimei, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a facut pe neasteptate tunet din cer, in asa fel incat a strabatut multimea adunata la Ierusalim din toata lumea; si Duhul Sfant S-a vazut in chip de limbi de foc, pogorindu-Se nu numai peste cei doisprezece Apostoli ci si peste cei saptezeci; si acestia au inceput sa graiasca in limbi straine, fiecare dintre Apostoli graind in limbile tuturor neamurilor“.[7]
Sinaxarul insista asadar asupra faptului ca Duhul Sfant, la Cincizecime nu S-a pogorat numai peste cei doisprezece Apostoli ci si peste ceilalti Ucenici prezenti atunci in foisorul din Ierusalim impreuna cu Apostolii.
Pe scurt, putem spune ca prin Pogorarea Duhului Sfant intelegem venirea de la Tatal a celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, in chip de limbi de foc, peste Apostolii si Ucenicii Mantuitorului care se gaseau atunci, impreuna cu Maica Domnului in foisorul din Ierusalim.
Pogorarea Duhului Sfant – implinirea fagaduintei Mantuitorului
„Planul si lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu Cel intreit, realizate in Iisus Hristos, in timpul intruparii, sunt completate de trimiterea si revarsarea Duhului peste Apostoli, si de adunarea Bisericii la Cincizecime“.[8]Pogorarea Duhului Sfant este implinirea fagaduintei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu de a trimite Ucenicilor ( lasati singuri prin Inaltarea la cer ), un alt Mangaietor, de la Tatal, atunci cand El va fi preaslavit in Sfanta Treime,[9]este supremul act de putere al lui Iisus Hristos.[10] Scopul intregii iconomii a Mantuitorului Hristos fusese trimiterea in lume a Sfantului Duh. La Rusalii, Tatal, in urma activitatii rascumparatoare intreprinsa de Fiul, a avut putinta de a-L trimite pe Duhul Sfant in chip de limbi de foc peste oamenii pe care astfel si-i adopta.[11] Textele slujbei de Rusalii reflecta foarte bine faptul ca venirea Duhului Sfant este o implinire a fagaduintei Mantuitorului. La slujba Rusaliilor noi ne adresam Lui cu cuvintele:
„Precum ai fagaduit odinioara Ucenicilor, Hristoase, trimitand acum cu adevarat pe Duhul cel Mangaietor, ai stralucit lumina lumii, Iubitorule de oameni“. [12]
Tot adresandu-ne Mantuitorului spunem in acelasi sens:
„Zis-ai Ucenicilor, Hristoase: Stati in Ierusalim pana ce va veti imbraca cu putere de sus; iar Eu va voi trimite alt Mangaietor, ca Mine, pe Duhul Meu si al Tatalui, intru Care va veti intari“. [13]
Pogorarea Sfantului Duh ca implinire a fagaduintei Mantuitorului ne este prezentata foarte clar de Sinaxarul din Lunea Rusaliilor, unde ni se spune ca: „Mantuitorul fagaduise inainte de patima Sa, venirea Sfantului Duh, zicand: „De folos este ca Eu sa ma duc; ca de nu ma voi duce Eu, Mangaietorul nu va veni“. si iarasi: „Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va trimite voua; Duhul adevarului, Care din Tatal purcede“. Iar dupa patima, inainte de Inaltarea la cer, iarasi a zis: „Iar voi sa ramaneti in Ierusalim, pana va veti imbraca cu putere de sus“. Deci fagaduindu-Le pe Mangaietorul, acum li L-a trimis“.[14]
Pogorarea Duhului Sfant in chip de limbi de foc asupra Ucenicilor, implineste asadar fagaduinta facuta lor de catre Mantuitorul, incununeaza activitatea lui Iisus Hristos prin constituirea Bisericii vazute, deoarece asa cum spune Sfantul Irineu de Lyon: „Acolo unde este Duhul este Biserica“.
Cine este Duhul Sfant?
Pentru noi crestinii, pentru intreaga Biserica, faptul de a sti cine este Cel ce S-a pogorat la Cincizecime peste Apostoli si Ucenici, este de o importanta capitala. De raspunsul la aceasta intrebare atarna insasi fiinta Bisericii. Daca Duhul Sfant este una din Persoanele Sfintei Treimi, inseamna ca Dumnezeu insusi conduce Biserica, ca El insusi se afla in mijlocul ei. La slujba de Rusalii, cuprinsa in Penticostar se afirma in repetate randuri ca Duhul Sfant, Cel ce S-a pogorat, este Unul din Treime. Mai intai Duhul este prezentat ca Cel ce a grait prin proroci, misterul Treimii fiind inca invaluit in taina unicitatii lui Dumnezeu.
„Dumnezeu cel adevarat, Mangaietorul, Carele a grait prin proroci si S-a propovaduit mai inainte in Lege celor nedesavarsiti, astazi se face cunoscut slujitorilor si marturisitorilor Cuvantului“.[15]
In continuare Duhul este prezentat tot mai dezvaluit:
„Puterea dumnezeirii, purtand Duhul, S-a impartit Apostolilor in chip de foc si in limbi straine s-a aratat dumnezeiasca putere, care vine de la Tatal, de a Sa buna voie“.[16]
In sfarsit, Duhul Sfant este prezentat ca fiind Unul din Treimea cea Una:
„Toate isi pleaca genunchiul Mangaietorului, Celui din Tatal si Celui ce este intocmai de o fire cu Tatal; ca in trei fete este cunoscuta Fiinta, una, vesnica; adevarata si neapropiata; ca harul Duhului a stralucit lumina“.[17]
Luminanda praznicului, in forma poetica, ne vorbeste si ea despre unitatea Duhului cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi.
„Lumina este Tatal, Lumina este Cuvantul, Lumina este Sfantul Duh, Carele a fost trimis Apostolilor in limbi de foc; si printr-insul toata lumea se lumineaza a cinsti pe Sfanta Treime“.[18]
Aceeasi tema este prezenta si in stihirile de la laude:
„Duhul Sfant era de-a pururea si este si va fi; nici inceput avand, nici sfarsit, ci pururea cu Tatal si cu Fiul laolalta si impreuna numarat; viata si de viata Facator; Lumina si de lumina Datator; Binele insusi si Izvor de bunatate; prin Carele Tatal se cunoaste si Fiul se proslaveste; si de toti se stie o putere, o unire si o inchinare a Sfintei Treimi“.[19]
Pentru a pecetlui toate cele afirmate, Sinaxarul din Lunea Rusaliilor, referindu-se la acest fapt ne spune ca: „In aceasta zi, in Lunea Rusaliilor, praznuim pe insusi Prea Sfantul de viata Facatorul si intru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinta si de o slava cu Tatal si cu Fiul“.[20]
Nu mai exista nici o urma de indoiala; Duhul Sfant este una din Persoanele Sfintei Treimi, este de-o fiinta cu Tatal si cu Fiul, cu Care impreuna este inchinat si marit.
Cum se manifesta Sfantul Duh?
Ne este bine cunoscut ca Dumnezeu este Duh, ca El nu poate fi vazut de ochii nostii trupesti, nici cuprins de intelegerea noastra limitata. Totusi, pentru a-l ajuta pe om sa-L cunoasca si sa intre in contact cu El, Dumnezeu a folosit diferite moduri de a i se revela acestuia, la putinta lui de intelegere. La fel stau lucrurile si in ce priveste evenimentul la care ne este acum luarea aminte. Sinaxarul din Lunea Rusaliilor ne explica, avand la baza relatarea biblica din Faptele Apostolilor 2, 1-13, modul in care Duhul Sfant S-a pogorat peste cei aflati atunci in foisorul din Ierusalim: „Duhul Sfant S-a pogorat in chip de limbi, ca sa arate ca este in legatura cu Cuvantul cel viu; sau pentru ca Apostolii trebuiau sa invete multimile si sa le aduca la Hristos si prin mijlocirea limbii. S-a pogorat apoi in chip de foc, ca sa arate pe de o parte ca Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curatire si S-a impartit in limbi pentru haruri. Si precum odinioara a amestecat pe cei ce stiau numai o limba si i-a impartit in mai multe limbi, tot asa si acum celor ce cunosteau numai o limba, le-a impartit multe limbi, ca sa adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiti in toate laturile lumii“.[21]Avem expus aici modul in care S-a manifestat Duhul Sfant la Cincizecime, cand S-a pogorat peste Ucenici, si in acelasi timp o explicatie a acestei manifestari. Acelasi lucru este afirmat si de imnele randuite a se canta la slujba sarbatorii Rusaliilor, cand praznuim „Implinirea fagaduintei si a sorocului; ca intru aceasta focul Mangaietorului s-a pogorat indata pe pamant in chip de limbi si a luminat pe Ucenici, facandu-i cunoscatori ai tainelor ceresti“.[22]Cantarile slujbei gasesc si alte forme pentru a exprima pogorarea Duhului, pe care ne-o infatiseaza si in expresii ca: „Roua Duhului care adie foc“[23], „Suflare de foc“[24], „Lumina ce straluceste de la sine si datatoare de lumina“.[25]Stihira care prezinta modul de manifestare a Duhului in paralel cu o fundamentare dogmatica este cea numita luminand, pe care am amintito deja si in alta ordine de idei si care isi merita pe deplin numele deoarece lumineaza atunci cand este rostita:
„Lumina este Tatal, Lumina este Cuvantul, Lumina este Sfantul Duh, Carele a fost trimis Apostolilor, in limbi de foc; si printr-insul toata lumea se lumineaza a cinsti pe Sfanta Treime“.[26]
Fiind lumina care lumineaza insuflandu-l pe om a vorbi despre Lumina, Duhul Sfant s-a manifestat in forma cea mai potrivita pentru lucrarea Sa – in limbi de foc.
Ce lucreaza Duhul Sfant?
„Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus, – decat in Duhul Sfant (I Corinteni 12, 3). „Fara Duhul Sfant, este imposibil a crede in Hristos si Invierea Sa“.[27]Cincizecimea este o implinire si in aceeasi masura o desavarsire, primul aspect cantat la Vecernie fiind acela al regenerarii pentru propovaduirea Cuvantului:[28]
„Cu graiurile celor de alt neam ai innoit Hristoase pe Ucenicii Tai; ca prin ele sa te propovaduiasca pe Tine, Cuvantul cel fara de moarte si Dumnezeu, Care dai sufletelor noastre mare mila“.[29]
In urmatoarea stihira, recunoastem doua aspecte: initierea si unificarea eclesiala,[30] Duhul Sfant fiind Cel care lucreaza totul in Biserica, Cel care intretine viata Bisericii.
„Toate le da Duhul Sfant: izvoraste proorocii, sfinteste pe preoti, pe cei necarturari I-a invatat intelepciune, pe pescari teologi I-a aratat; toata randuiala Bisericii o plineste“.[31]
Duhul Sfant este cel care intretine continuitatea dintre Vechiul si Noul Testament, marcand permanenta actiunii pnevmatice in istorie.[32] Aceasta o marturisim spunand:
„Prin prooroci ai vestit noua calea mantuirii si intru Apostoli a stralucit noua harul Duhului Tau, Mantuitorul nostru; Tu esti Dumnezeu intaiu, Tu si dupa acestea; si in veci Tu esti Dumnezeul nostru“.[33]
Duhul Sfant este deci, Cel care a luminat pe profetii Vechiului Testament si a inteleptit apoi pe Apostoli si pe toti cei peste care S-a revarsat, facand sa ia nastere Biserica. Pogorandu-se peste Apostoli, El „i-a facut sa graiasca in alte limbi,“[34] i-a aratat „cunoscatori ai tainelor ceresti“.[35] In acelasi timp, Duhul a dat bucurie celor peste care S-a pogorat, bucuria de a fi uniti cu Dumnezeu si indrazneala de a-L propovadui tuturor:
„Cei ce iubeau pe Mantuitorul s-au umplut de bucurie, si cei ce mai inainte se temeau, indrazneala au luat; ca Duhul Sfant, astazi, S-a pogorat de sus peste casa Ucenicilor si fiecare dintre ei alte lucruri graia catre multime, ca limbi de foc s-au raspandit peste ei si nu i-au ars, ci mai mult i-au rourat“.[36]
Cincizecim ea a fost astfel doar un inceput al Bisericii, al intelegerii tainei lui Hristos si al vietii in Hristos. Pogorarea Duhului Sfant, este insa ceva permanent. Cincizecimea nu s-a implinit doar o data pentru totdeauna ci este continua. Ea este mai mult decat un eveniment produs candva in istorie, este o realitate constanta de care depinde in mod substantial insasi existenta Bisericii de-a lungul secolelor.[37] In acest sens, condusi de Penticostar, spunem la slujba Rusaliilor, ca prin foc si prin apa „am primit harul,“[38]ca „lumina Mangaietorului a venit si lumea a luminat,“[39]marturisim ca”Puterea care s-a pogorat astazi este Duhul cel Bun; Duhul intelepciunii lui Dumnezeu; Duhul care din Tatal purcede si prin Fiul ne este noua credinciosilor aratat; Care impartaseste sfintenia, intru care este cunoscut, acelora, in firea carora se salasluieste“.[40]Acest astazi, este prezentul in care noi traim, in care stand in fata Tatalui cerem prin mijlocirea Fiului venirea Duhului asupra noastra.
Chemarea Sfantului Duh din partea credinciosilor
„Taina dobandirii Duhului este paralela tainei Intruparii. Fiul si Duhul, impreuna, sunt pentru noi darurile lui Dumnezeu. Harul mantuirii nu ne vine numai de la Hristos ci si de la Duhul Sfant“.[41] Duhul, suflarea initiala a Tatalui, care facuse omul fiinta vie, este Cel care il pnevmatizeaza de asemenea ca el sa devina madular al trupului lui Hristos si vas al Duhului Sfant.[42] Duhul Sfant este Cel in care este viata noastra, motiv ce ne face sa-L chemam cu insistenta asupra noastra pentru a ne intretine viata. Duhul Sfant este cel prin si pentru care se roaga intreaga Biserica. El este cel pe care il invocam la sarbatoarea Cincizecimii, sarbatoare care inaugureaza venirea Lui, sarbatoarea in care isi gaseste originea.[43]
„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Carele pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata , vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste Bunule, sufletele noastre“.[44]
Aceasta este rugaciunea Bisericii si rugaciunea noastra particulara, rugaciune prezenta la inceputul sfintelor noastre slujbe, prin care il invocam pe Duhul Sfant sa se salasluiasca intru noi. „Nu este intamplator ca rugaciunea incepe cu invocarea ca imparat. Acest simplu termen rezuma telul (obiectivul) evanghelic. Hristos ne-a aratat scopul vietii: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu“ (Mt. 6, 33). A deveni pnevmatic inseamna a realiza imparatia Fiului, care este cea a Duhului Sfant“.[45] Duhul Sfant este cel care ne face capabili de a intra in imparatia lui Dumnezeu si a o mosteni prin adoptiune.[46] Al doilea atribut pe care il atribuim Duhului este acela de Mangaietor (Paraclet). El este cel care dupa Inaltarea Fiului la cer, S-a pogorat si se pogoara continuu pentru a ne mangaia, El fiind insasi Mangaierea promisa de Iisus Hristos Ucenicilor Sai.
„Duhul adevarului“- Mantuitorul, vorbind cu femeia samarineanca, la fantana lui Iacov ii spunea ca cei ce se inchina Tatalui trebuie s-o faca in Duh si in Adevar. Iata ca Duhul si Adevarul este insusi Dumnezeu, este a treia Persoana a Sfintei Treimi, este Duhul Sfant. Adevaratii inchinatori cer pogorarea peste ei a Duhului adevarului, pentru ca ajutati de Duhul, sa-si poata inalta rugaciunile catre Tatal.
In continuare, in rugaciune marturisim atotprezenta Duhului si faptul ca El conduce intreaga creatie spre desavarsire, toate plinindu-le. Inainte de invocare mai amintim inca doua atribute ale Duhului: „Vistier al bunatatilor si Datator de viata “. Duhul Sfant, Persoana a Sfintei Treimi este Bunatatea si Viata insasi, deci izvor de bunatate si sursa de viata . Dupa amintirea acestor atribute, dupa pregatirea noastra prin constientizarea a ceea ce inseamna Duhul Sfant pentru noi, urmeaza a doua parte a rugaciunii – invocarea: „Vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste Bunule, sufletele noastre!“ Ideea salasluirii Duhului Sfant intru noi ne sugereaza interpretarea autentica a notiunii de „comuniune a Duhului“ drept prezenta reala a Sfantului Duh, fantana din care noi ne adapam, sursa personala a harului de care ne bucuram impreuna.[47] Prezenta prin salasluire este diferita de cea prin identificare.
„Si locuieste intru noi!“- „Fa din noi locuinta Ta, cortul Tau, chivotul Tau“.[48] Stim de la Sfantul Apostol Pavel ca fiinta noastra este destinata sa fie Templu al Duhului Sfant (I Cor. 3,16) – iata ca aceasta este chiar prima cerere pe care o adresam Duhului – sa vina sa locuiasca in fiinta noastra, sa faca din noi Biserici ale dumnezeirii. Cei care la Cincizecime L-au primit pe Duhul Sfant, au devenit membrii Trupului lui Hristos, au devenit sfinti prin Sfintenia insasi, au facut din fiinta lor Templu al lui Dumnezeu.[49] De aceea ne rugam: „Vino si Te salasluieste intru noi“. Primul efect al salasluirii intru noi a Duhului lui Dumnezeu este curatirea noastra, purificarea: „Curateste-ne pe noi de toata intinaciunea“. Prin curatirea noastra de pacat se face vie in noi lucrarea curatitoare a Fiului, Care ne-a curatit spiritual prin sangele Sau. Prin salasluirea Duhului in noi, ne insusim insasi curatirea realizata de Fiul lui Dumnezeu, devenim puri, devenim mai buni, gata de a primi binele suprem, finalitatea insasi a iconomiei divine.[50]”Si mantuieste Bunule, sufletele noastre“. Mantuirea noastra – iata scopul intregii lucrari mantuitoare a Sfintei Treimi, scopul vietii noastre si al oricarei liturghii eclesiale: accesul la imparatia cerurilor.
Aceste lucruri le avem in vedere nu numai la Rusalii, ci ori de cate ori rugandu-ne, cerem mantuirea noastra prin lucrarea Sfantului Duh.
Texte reprezentative din slujba de la Pogorarea Sfantului Duh
Sigur ca toate textele slujbei au valoarea lor proprie, fiecare punand in evidenta anumite aspecte ale sarbatorii. Poate ca cel mai reprezentativ text pentru slujba Pogorarii Sfantului Duh, este chiar rugaciunea avuta in vedere mai sus. Mai sunt insa si alte texte care par sa sintetizeze mai bine cele ce se petrec la Rusalii, texte asupra carora insasi Biserica cauta sa ne atraga luarea aminte prin faptul ca ni le pune in atentie in intreaga perioada de praznuire a Rusaliilor.
Unul din textele la care ne este luarea aminte se gaseste la stihoavna Vecerniei praznicului:
„Odinioara, limbile au fost amestecate, pentru indrazneala de a face turn; iar acum limbile au fost inteleptite pentru slava cunostintei de Dumnezeu. Acolo Hristos a pedepsit pe cei nelegiuiti cu greseala; aici a luminat pe pescari cu Duhul. Atunci pedeapsa a avut ca urmare neintelegerea, iar acum intelegerea se innoieste spre mantuirea sufletelor noastre“.[51]
Cantand sau rostind Condacul praznicului, spunem in acelasi sens:
„Cand Cel Preainalt coborandu-se a tulburat limbile, atunci a despartit neamurile; iar cand a impartit limbile cele de foc,atunci a chemat pe toti la o unire; si cu toti ca intr-un glas slavim pe Duhul cel Prea Sfant“.[52]
Un eveniment cu consecintele cele mai grave pentru toate timpurile a fost pierderea intelegerii intre oameni, cand limbile au fost amestecate (Geneza 11). Evenimentul turnului Babel nu a insemnat doar confuzia ( incurcatura) limbilor ci si distrugerea limbajului uman. Astfel el a pus in evidenta un rau ontologic inca si mai grav – pierderea umanitatii.[53]Pogorarea Duhului Sfant a restabilit din nou umanitatea aducand intelegerea. Din momentul Cincizecimii, singurul limbaj comun pe care oamenii sunt in masura sa-l invete este al Bisericii, deoarece crestinii trebuie sa fie reuniti in misterul lui Dumnezeu prin energia Sfantului Duh, sa fie capabili a forma familia lui Dumnezeu, devenind membrii ai Trupului lui Hristos. Indata ce oamenii stiu ca au un liant atat de puternic, chiar daca sunt straini unul de altul, totusi au un limbaj comun, acela al preaslavirii lui Dumnezeu, care trebuie sa fie limbajul intregii creatii.[54] Babel cel de odinioara, dar si Babelul nostru cotidian inseamna, pe langa pierderea limbajului uman si impartirea vointei (neintelegerea). Unitatea vointei noastre ne-a adus-o Cincizecimea. Atunci, toti cei peste care Duhul Sfant se pogorase „erau laolalta si aveau toate de obste si isi vindeau bunurile si averile si le imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget in Templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii“. (Faptele Apostolilor 2, 44-46). Si noi suntem datori sa ne rugam ca Duhul Sfant sa se pogoare si peste noi, iar daca vom reusi sa avem o inima si un cuget in lauda lui Dumnezeu, vom adeveri ca Duhul Sfant petrece intru noi.
Troparele, condacele si icoasele praznicelor sunt totdeauna texte care sintetizeaza continutul intregii slujbe, scotand in evidenta specificul sarbatorilor. Troparul Cincizecimii pune in evidenta sensul sarbatorii, centrat asupra lui Hristos, Care cuprinde intreaga lume in lucrarea Sa mantuitoare.
„Bine esti cuvantat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat; Iubitorule de oameni, slava Ţie“.[55]
Prezenta Duhului Sfant este datatoare de intelepciune, duce la o stare pnevmatica de adevarata cunoastere, stare in care ii prezinta Troparul pe „preainteleptii pescari“. Imaginea evanghelica este evidenta. Prin Pogorarea Duhului Intelepciunii si al Adevarului se implineste fagaduinta Mantuitorului – „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni“ (Matei 4,19; Marcu 1,17). Prin cei cativa pescari, Mantuitorul a „vanat“ intreaga lume. S-a implinit astfel o alta imagine biblica, aceea a imparatiei cerurilor, pe care Hristos o inchipuise in multe pilde. Aluatul a dospit toata framantatura (Matei 13, 33), samanta semanata in tarina a adus rod (Matei, 13, 1-8), navodul aruncat in mare s-a umplut cu pesti (Matei 13,47). Cuvintele Mantuitorului se implinesc. Si azi, Duhul Sfant se pogoara si petrece cu noi pentru a plini imparatia cerurilor. Dar ce trebuie sa facem noi pentru a vana, pentru a converti lumea? Doar sa fim adevarati pescari, adevarati pastori, aluat curat, crestini cu viata. Atunci vazand oamenii faptele noastre cele bune vor preamari pe Tatal cel din ceruri (Matei 5,16). Aceasta viziune obiectiva asupra evenimentului, Icosul praznicului o transpune intr-o rugaciune subiectiva, una din cele mai frumoase care exista, ca Iisus sa ne acorde mangaiere, cand duhurile noastre sunt in necazuri.[56]
„Grabnica si statornica mangaiere da robilor Tai, Iisuse, cand se intristeaza duhurile noastre. Nu Te desparti de sufletele noastre intru necazuri; nu Te departa de cugetele noastre intru primejdii, ci pururea ne intampina pe noi. Apropie-Te de noi, apropie-Te! Cela ce esti pretutindenea; precum si cu Apostolii Tai ai fost pururea, asa si cu noi cei ce dorim Te uneste Indurate, ca uniti fiind cu Tine, sa laudam si sa slavim pe Duhul Tau cel Prea Sfant“.[57]
Precum odinioara, cei peste care se pogorase Duhul Sfant „staruiau in… rugaciuni“ (Faptele Apostolilor 2, 42), si noi staruind in rugaciuni, dovedim ca Duhul Sfant, pe care il laudam si il slavim petrece intru noi.
Spiritualitatea ortodoxa a slujbei de Rusalii
Cincizecimea este praznicul plinatatii harurilor lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfant, „Dumnezeu si indumnezeitor le lucreaza in oamenii cei credinciosi“.[58] Cunoasterea fiintarii celei intreit una a lui Dumnezeu, tamaduirea si indumnezeirea, mantuirea si unirea umanitatii odinioara scindate, prin plinatatea Duhului revarsat peste Apostoli, acestea sunt marile teme ale praznicului Cincizecimii, asa cum apar ele in textele liturgice.[59] Intai de toate, Cincizecimea comemoreaza evenimentul tinand de istoria mantuirii, al revarsari Duhului Sfant, Cel fagaduit de Hristos. Textele liturgice ne arata ca aceasta plinatate si implinire a misterului pascal, inseamna in acelasi timp si plinatatea autorevelarii lui Dumnezeu.[60]
„Lumina este Tatal, Lumina este Cuvantul, Lumina este Sfantul Duh, Carele a fost trimis Apostolilor in limbi de foc; si printr-insul toata lumea se lumineaza a cinsti pe Sfanta Treime“.[61]
Sarbatorind praznicul insa, nu ramanem doar la valoarea lui istorica ci actualizam evenimentele. Pogorarea Duhului Sfant a avut o insemnatate covarsitoare pentru Biserica ce se nastea la Cincizecime, turnand in ea Duh de viata noua, dar Duhul a ramas pana astazi la fel de prezent si activ in Biserica, la fel de important pentru ea, ca si in ziua Cincizecimii. In si prin Biserica, Duhul mentine vesnic nestinse limbile Sale de foc, ea fiind fantana nesecata a darurilor Duhului revarsate din abundenta la Cincizecime.[62]”Biserica, intrucat traieste in lume si pentru lume, are nevoie sa fie innoita continuu prin energiile Sfantului Duh,“[63]de aceea in cultul sau este nelipsita rugaciunea:
„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Carele pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata , vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre“.
„Creat dupa chipul lui Dumnezeu, nascut dupa modelul unic al lui Hristos, chip al Tatalui, omul e chemat sa devina in sine o unitate intreita, persoana in comuniune, nu doar individ langa alti indivizi, ci parte constienta a fiintei <<in Hristos>>, Care a asumat omenitatea“.[64] De aceea ne rugam pentru pogorarea Sfantului Duh, deoarece Acesta ne face duhovnicesti, dupa chipul Sau, adica reface in noi chipul lui Dumnezeu intunecat prin cadere.[65]Cand Duhul Sfant, Imparatul cel ceresc petrece intru noi, atunci suntem in cuprinsul imparatiei si chiar in viata aceasta fiind, pregustam bunatatile viitoare, stam la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov, la cina Fiului de Imparat.
