Sfânta Parascheva Ce s-a întâmplat la Iaşi de hramul Sfintei | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Sfânta Parascheva – Ce s-a întâmplat la Iaşi de hramul Sfintei

Sfânta Parascheva – Ce s-a întâmplat la Iaşi de hramul Sfintei

scris de M.A.
13 afisari

Iaşi, Sfânta Parascheva. Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi împreună cu Preafericitul Părinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, fiind înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Sfanta Parascheva - Ce s-a intamplat la Iasi de hramul Sfintei

Sfanta Parascheva - Ce s-a intamplat la Iasi de hramul Sfintei (foto: Ziarul Lumina)

La ceremonial, care s-a desfăşurat pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sunt prezenţi premierul Victor Ponta, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, parlamentarul Ilie Sârbu, vicepreşedintele PNL, senatorul Varujan Vosganian, politicieni locali şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Peste 44.000 de pelerini veniţi din ţară şi străinătate stau într-un rând lung de câţiva kilometri pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua prăznuirii hramului acesteia. Potrivit estimărilor jandarmilor, prin faţa raclelor cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Cuvios Teofil s-au închinat peste 91.000 de persoane.

Dintre ierarhii slujitori, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române fac parte: Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaţilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Anul acesta, pelerinii care se închină la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se închină şi la moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev.

De aproape patru secole, de când cultul Sfintei Cuvioase Parascheva este adânc înrădăcinat în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, hramul sfintei a adunat, an de an, mulţimi de credincioşi veniţi să se roage la sfintele moaşte, să o cinstească şi să îi ceară ajutor. Încă din secolul al XVII-lea, documentele vremii arată că mii de credincioşi veneau la Mănăstirea ‘Sfinţii Trei Ierarhi’ pentru a se închina cuvioasei şi pentru slujbele impresionante ce se săvârşeau aici. Din anul 1889, după ce sfintele moaşte au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, tradiţia sărbătorii s-a mutat aici. Generalizarea în ţara noastră a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955, tot atunci fiind stabilită şi data de prăznuire, 14 octombrie. Chiar şi în anii grei ai comunismului oamenii au continuat să vină să se închine la moaştele ocrotitoarei Moldovei, însă, date fiind vitregia acelor vremuri şi persecuţia asupra cultului ortodox, sărbătoarea şi-a pierdut din anvergură.

În anul 2000, Consiliul Mondial al Bisericilor declara Iaşiul oraş internaţional de pelerinaj, alături de Tesalonic – Grecia, Edinburgh – Marea Britanie, Praga – Cehia şi Trondheim – Norvegia. Decizia venea ca o atestare oficială a faptului că pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a căpătat, în timp, o evidentă amploare internaţională, sute de mii de pelerini din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate participând, în fiecare an, la pelerinajul de la Iaşi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult