Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe 20 iulie pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.
În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Acestuia i se cunoaşte filiaţia ereditară de preot aparţinând prin tatăl său, preotul Sovac, de neamul lui Aaron, descendent al lui Levi, oraşul Tesve al Galaadului fiind atribuit preoţilor. Încă de la naştere, Sfântul Ilie a fost vădit ca fiind un copil special, astfel după cum aflăm dintr-un articol din ‘Ziarul Lumina’, Preotul Sovac, a văzut la naşterea fiului său ‘nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc şi băgându-I văpaie de foc în gură, ca să mănânce. La Ierusalim preoţii i-au vestit că pruncul va fi lăcaş al darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător’.
Viaţa Sfântului Ilie a devenit un exemplu de efort permanent, de râvnă înflăcărată, pentru a actualiza şi a desăvârşi posibilităţile conţinute în ceea ce Însuşi Dumnezeu a sădit în om. Sfântul Ilie pe tot parcursul vieţii nu iese niciodată din graniţele pe care încă de la naştere Dumnezeu i le stabileşte. Când Dumnezeu îi spune ‘pleacă’, el pleacă. Când îi spune ‘vino’, el vine. Când Dumnezeu îi spune ‘ascunde-te’, el se ascunde. Când îi spune ‘bea’, el bea. Când Dumnezeu îi spune ‘mănâncă pâinea şi carnea pe care ţi-o vor aduce corbii’, Sfântul Ilie îşi învinge firea postitoare şi mănâncă ce-i aduc corbii.
Dumnezeu îi porunceşte sfântului să plece dinspre răsărit şi să se ascundă în pustie (3 Rg. 17,3), lângă pârâul Cherit – cuvântul cherit înseamnă cunoaştere – unde va fi hrănit de corbii care îi vor aduce pâine şi carne dimineaţa şi seara. Sfântul Ilie va bea astfel din preaplinul cunoaşterii, iar hrana venită prin păsările cerului va avea nu numai semnificaţia întreţinerii vieţii pământeşti. Pentru a parcurge voiajul înflăcărat de Duh al ciclului terestru, supraterestru şi spiritual pentru care s-a născut, Sfântul Ilie este îndrumat apoi la văduva din Sarepta, unde i se vădesc puterile peste cele trei lumi: a) firească, în care asigură vieţuirea existenţială, b) suprafirească, în care îşi aprovizionează gazda cu uleiul şi făina din surse supranaturale, nesecate şi necunoscute şi c) spirituală, prin învierea fiului văduvei şi transformarea lui în om duhovnicesc care va fi proorocul Iona, purtat la rândul lui în pântecele chitului la Cetatea Ninive, scrie Basilica.ro.
Referitor la minunile profetului care a activat în Regatul lui Israel, în timpul regelui Ahab, părintele profesor universitar Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Şaguna” din Sibiu a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „Regele Ahab s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie. Profetul Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab şi i-a spus ‘De acum înainte nu vor cădea stropi de ploaie până ce nu se vor schimba lucrurile înspre bine”. Cuvântul lui Ilie s-a împlinit iar proorocul a părăsit zona. S-a întors însă, odată, tot cu un cuvânt de somaţie la adresa regelui Ahab şi a reginei Isabela care a adus până la 200 de preoţi care au făcut o mare propagandă în mijlocul populaţiei din Regatul de nord. Ilie i-a făcut o provocare: ‘Ca să te convingi de adevărul cuvintelor pe care le spun’, a spus Ilie, ‘iată, în concureţă cu preoţii pe care i-ai adus, să aducem jertfă fiecare Dumnezeului său’. S-a acceptat această propunere şi pe muntele Carmel au zidit fiecare câte un altar. Condiţia era să pună fiecare jertfa pe altar, iar dacă zeul are putere să trimită foc din cer şi să consume jertfa. Au adus întâi jertfă preoţii păgâni, jertfa a rămas acolo. Ilie şi-a pus şi el jertfa şi s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer şi a aprins jertfelnicul”.
Peste jertfa adusă de sfânt ‘s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele, şi pietrele, şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ’ (III, Rg. 8,38). Această ardere de tot a tuturor regnurilor, animal (viţelul), vegetal (lemnul) şi mineral (pietrele) şi chiar a elementelor (apă, aer, foc, pământ) se petrece pentru a se obţine cunoaşterea pe care o cere sfântul: ‘Auzi-mă Doamne, auzi-mă cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu…’ (III Rg. 8,37). Într-adevăr, poporul lui Dumnezeu cunoaşte şi mărturiseşte: ‘Domnul este Dumnezeu. Domnul este Dumnezeu’ (III Rg. 8,39). Urmează punctul culminant de pe Carmel, al rugăciunii pentru ploaia care este nu numai pentru pământul uscat, ci şi pentru sufletele însetate de Mila lui Dumnezeu. Aici sfântul îşi îndeplineşte funcţia contemplativă: ‘…în vârful Carmelului s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa’ (III Rg. 8,42). Această prosternare totală într-un singur punct – vârf – exprimă o concentrare adâncă şi o scufundare în abisul Fiinţei.
„Atât de mare a fost personalitatea lui încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa pământească la viaţa cea cerească fără a trece prin poarta morţii, a mai spus părintele profesor Dumitru Abrudan, referitor la Sfântul Prooroc Ilie care nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer: „Este a doua personalitate a Vechiului Testament despre care Sfânta Scriptură ne spune că s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său Elisei. Ilie s-a înălţat fiind luat, răpit, după cum spune textul sacru, de către un car tras de cai, căruţă care avea roţile de foc”.
2 comentarii
Aha, deci Sfantul ii va baga la apa pe Ponta si simbriasul sau Antonescu…
Comments are closed.