Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, doi stâlpi ai bisericii noastre.
Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostolul Andrei, cel întâi-chemat. Numele său din părinţi era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol (fratele Sfântului Apostol Barnaba) s-a mutat în Capernaum, un oraş aşezat pe malul lacului Ghenizaret care era bogat în peşte şi de aici a deprins şi meseria de pescar.
Numele de Petru l-a primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat la el şi i-a spus „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru)” (Ioan 1, 42). Petru i-a făgăduit Mântuitorului Iisus Hristos că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui, s-a lepădat de trei ori, nerecunoscând în faţa gărzilor că îl cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia mare. Greşeala i-a fost iertată, căci după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în oraşele din Asia Mică şi a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni (în jurul anului 57 d. Hr.). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanșate de către împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d. Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel.
Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d. Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.
Sfântul Apostol Pavel s-a născut între anii 1-5 d. Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia (Asia Mică), fiind numit la naştere Saul. Tatăl său era evreu –fariseu. Înainte de a veni în Tars locuise în Roma şi obţinuse dreptul de cetăţenie romană. Saul a fost elev al învăţatului rabin Gamaliel. După studiile îndrumate de marele rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calităţi intelectuale deosebite, precum şi zeul şi fanatismul religios al unui fariseu. De aceea, Saul a fost un aprig urmăritor al creştinilor, fiind prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan, Întâiul-Mucenic (Fapte 7, 58). În anul 33 Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea creştinilor. Faptele Apostolilor arată prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creştinilor, în Pavel, apostolul lui Hristos. În timp ce se afla pe cale o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni (Fapte 9, 1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeieşti, Saul îşi regretă faptele şi este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul îşi schimbă numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor.
Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei, cât şi la păgâni. Pavel şi-a petrecut viaţa de creştin în suferinţă şi lucrând pentru Hristos, înfiinţând şi organizând Biserici pretutindeni. A atins o aşa stare de îmbunătăţire încât spune Bisericii din Galatia: nu eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20). Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ocrotitori ai celor privaţi de libertate
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.
În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că „ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare” (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.