Acasa Cultura-ReligieReligie Templul Coral din București va fi reinaugurat

Templul Coral din București va fi reinaugurat

scris de M.A.B.
9 afisari

După 8 ani de „intense lucrări de consolidare și de restaurare funcțională și artistică”, Templul Coral din București va fi reinaugurat marți, anunță Federația Comunităților Evreiești din România (FCER).

Templul Coral din București va fi reinaugurat

Templul Coral din București va fi reinaugurat

„Marți, 16 decembrie, începând cu ora 18,00, la Templul Coral din București, Str. Sf. Vineri 9-11, are loc ceremonia de intrare a evreilor din toată lumea în sărbătoarea de Hanuca, Sărbătoarea Luminii și a Reînoirii, împreună cu ceremonia de reinaugurare a celui mai important Lăcaș de Cult Mozaic din România. Monument istoric și de arhitectură al patrimoniului evreiesc național și internațional, Templul Coral împlinește 150 de ani, timp în care a găzduit constant rugăciunile evreilor din București, dar a suferit și degradări cauzate de natură și de unii oameni vrășmași. Templul Coral din București se reinaugurează sub semnul unei largi deschideri, deopotrivă pentru evrei și neevrei, pentru cetățenii României, ai Europei și ai lumii”, precizează FCER, în comunicatul de joi.

Potrivit sursei citate, în decursul unei perioade de opt ani, Templul Coral a fost supus unor „intense lucrări de consolidare și de restaurare funcțională și artistică”, proiectul fiind realizat cu suportul Guvernului României, Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 3, al Fundației Caritatea și JOINT România.

„Evenimentul din 16 decembrie de la Templul Coral cuprinde un bogat program artistic, precedat de aprinderea primei lumânări de Hanuca, ca gest simbolic de recunoaștere a valorii luminii în viața oamenilor, a eroismului Macabeilor pentru păstrarea identității de neam și de credință în Dumnezeu”, adaugă FCER.

Conform comunicatului, la realizarea programului artistic își vor aduce contribuția actrița Maia Morgenstern, sopranele Marina Krilovici, Claudia Caia și Elena Dincă, basul Panait Filip, pianista Adina Cogărceanu.

Programul muzical specific sărbătorii de Hanuca va fi susținut de formațiile artistice ale Comunității Evreilor București — Corul Hazamir și Bucharest Klezmer Band, sub bagheta profesorului Bogdan Lifșin.

„Evenimentul de la Templul Coral va fi onorat printr-o participare semnificativă a personalităților de nivel înalt, al autorităților de stat și locale, membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România, reprezentanți ai Casei Regale, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai celorlalte culte religioase, lideri și membri ai Comunității Evreiești din București și din țară, mass-media”, mai relevă comunicatul semnat de președintele FCER, deputatul Aurel Vainer.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult