Un sondaj realizat de World Values Survey a scos la iveală că peste 55% dintre români cred în Iad. „Adevărul“ a interpretat răspunsurile acestora cu mai mulți experți, care susțin că pentru români Iadul este de fapt frica de bătrânețe, de a avea o pensie mică sau a nu avea deloc, de a fi bolnavi sau de a nu avea copiii lângă ei.
Dintre țările europene, Danemarca are cea mai mică proporție de persoane care și-au declarat credința în existența Iadului – 9,4% –, în timp ce, în România, proporția este de 55,5%, cea mai mare dintre țările creștine care au luat parte la sondaj. Proporții de peste 50% au mai fost înregistrate în Polonia – 53,4% și Muntenegru – 52%.
Procente scăzute au fost înregistrate și în alte țări nordice: Suedia – 12,3%, Norvegia – 14,2%, Finlanda – 14,5%, Islanda – 12,9%, dar și în Germania – 15,7% și Cehia – 16,2%.
În majoritatea țărilor europene s-au înregistrat valori cuprinse între 20% și 49%: Spania – 25%, Portugalia – 26,1%, Franța – 23,5%, Anglia – 23,9%. În Italia, proporția este de 38%, iar în Rusia, de 36,8%. Grecia intră în categoria proporției peste 40%: 44,3% dintre respondenți declarându-și credința în Iad. Țara care a înregistrat cea mai mare proporție, 90,6%, este Turcia, următoarea fiind Bosnia – 72,1%.
Ce spune psihologul
„Având în vedere că Europa cuprinde multe țări creștine, sunt explicabile aceste statistici atât în ceea ce privește țările cu background catolic, cât și cele ortodoxe. România se caracterizează ca fiind o țară majoritar ortodoxă, iar credința și învățătura despre Iad cuprind un aspect important în doctrina ortodoxă, dar nu și în viața românilor“, explică psihologul Mihai Copăceanu.
Mai precis, „dacă românii sunt întrebați despre credința în existența Iadului, vor răspunde afirmativ, însă acest lucru rămâne la nivel de declarație pur teoretică și fără implicații comportamentale. Cel mult, în cazurile grave, vor spune: «Lasă că îl bate Dumnezeu, criminalii ăștia ajung în Iad». Pe scurt, românii nu au o teamă de Iad, nici nu au o idee explicită, convingătoare a Iadului, dar cred în el. Cum, de altfel, cred și în diavol, cred în vrăjitoare sau în vraci. Cred și cam atât“, detaliază expertul.
Este o credință subiectivă
Din punctul de vedere al lui Mihai Maci, expert în Educație, lector la Universitatea din Oradea, o asemenea statistică ar trebui să fie problematică în primul rând pentru biserică. „Ei ar trebui să se gândească la acest lucru. De ce? Pentru că, după părerea mea, avem de-a face cu un creștinism ateologic, în care avem de-a face cu o credință subiectivată. Vă aduceți aminte celebrele vorbe ale lui Nietzsche: «Dumnezeu a murit!». Pe care Heidegger le interpretează în felul următor: dar ce e Dumnezeu? Dumnezeu este chintesența valorilor – binele, adevărul și frumosul. Valorile acestea au murit, au apus. Sigur că noi le invocăm în mod mecanic, dar ele au apus nu în sensul în care au dispărut din lume, ci în sensul în care s-au subiectivat“, subliniază Mihai Maci.
Astfel că, de exemplu, binele este identificat de foarte mulți cu un salariu de peste 10.000 de euro, o casă pe pământ și copii la studii în străinătate: „Nu mai există un bine în care să ne recunoaștem cu toții. Dacă există un asemenea bine, el este o abstracție. De exemplu: creșterea economică. Deducem că, dacă economia crește, fiecare dintre noi va trăi mai bine. Deci, e abstracție.“
Ce înseamnă toate aceste lucruri, mai spune Mihai Maci? „Ele înseamnă ceva simplu, și anume faptul că într-o epocă a secularizării și a globalizării, teologia tradițională – lucrurile pe care le afirmă bisericile despre Rai, despre Iad, despre viața de apoi – au o circulație foarte restrânsă. De regulă, în grupurile teologale. Restul oamenilor folosesc cuvinte pur și simplu ca markeri ai credinței lor investindu-i în mod subiectiv. Există Iad? Da, există. Ce înseamnă Iadul pentru oamenii aceștia: de pildă, faptul de a ajunge bătrâni, de a avea o pensie mică sau a nu avea deloc, de a nu fi copiii lângă ei, de a fi bolnavi și așa mai departe. Sunt o mulțime de lucruri care concretizează foarte mult Iadul în acest imaginar al oamenilor. Aceasta este părerea mea: cu cât societatea este mai săracă, mai precară din punct de vedere cultural, cu cât travaliul istoric pe care l-a făcut creștinismul în societate este mai superficial, cu atât identificăm niște markeri din aceștia după care ne declarăm creștini, dar fiecare înțelege prin asta ceea ce vrea el“, atrage atenția universitarul.
