Acasa Eveniment UPDATE Mama şefului statului a fost înmormântată

UPDATE Mama şefului statului a fost înmormântată

scris de Ziua Veche
92 Afisari

.

UPDATE, miercuri, ora 13.30: Preşedintele Traian Băsescu alături de membrii familiei sale a condus-o pe ultimul drum, miercuri, pe mama sa Elena Băsescu, înmormântată la Cimitirul Central din municipiul Constanţa, alături de tatăl şefului statului, Dumitru, decedat în 2002. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.


La funeralii a fost prezent şi premierul Emil Boc, precum şi rude, prieteni ai mamei şefului statului şi familiei acesteia, oameni obişnuiţi, oficiali ai ţării – actuali şi foşti miniştri, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

UPDATE 14.32 Elena Băsescu, mama şefului statului, va fi înmormântată miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, iar până atunci sicriul cu trupul neînsufleţit va rămâne depus în Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu, cunoscută ca şi “Catedrala Marinarilor”.

Preoţii Bisericii “Sfântul Ierarh Nicolae” din Constanţa au oficiat marţi dimineaţă o slujbă de pomenire, la care au asistat şeful statului, Traian Băsescu, fratele acestuia, Mircea Băsescu, şi soţiile lor, informează Mediafax. La ceremonie a fost permis şi accesul jurnaliştilor care se aflau în faţa bisericii. Imediat după slujba religioasă, preşedintele Traian Băsescu a plecat, singur, din biserică. Potrivit preoţilor de la Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae”, înmormântarea este programată pentru miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, unde este înmormântat şi tatăl preşedintelui Traian Băsescu. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu a fost depus, marţi dimineaţă, în jurul orei 8.00, la Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae”, aflată la mai puţin de un kilometru de blocul în care locuia mama şefului statului. Dintre membrii familiei, doar şeful statului a însoţit sicriul la biserică. Preşedintele a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.30, la locuinţa mamei sale de la Constanţa, a mulţumit ziariştilor pentru condoleanţe, după care a intrat în bloc. Şeful statului a venit însoţit de fiica sa cea mare, Ioana, care fusese şi mai devreme la locuinţa bunicii, alături de ceilalţi membri ai familiei.

UPDATE, marţi, ora 09.00: Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2.30, la apartamentul mamei sale din Constanţa, însoţit de fiica sa cea mare Ioana Băsescu. Anterior, la locuinţa mamei şefului statului au venit soţia acestuia, Maria Băsescu, şi fiica cea mică, Elena Băsescu.

 

Familia prezidenţială este la Constanţa după ce, luni, în jurul orei 14.00, mama preşedintelui, Elena Băsescu, în vârstă de 81 de ani, a decedat, în urma unor afecţiuni medicale, în apartamentul de bloc în care locuia.

Elena Băsescu va fi înmormântată miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, iar până atunci sicriul cu trupul neînsufleţit va rămâne depus în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu, cunoscută ca şi „Catedrala Marinarilor”, informează Mediafax.

UPDATE 16.50

Şeful statului urma să revină în ţară, de la Bruxelles, cu prima cursă de linie disponibilă, a precizat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, citat de Agerpres.

Preşedintele l-a chemat la Bruxelles pe ministrul de Externe pentru a asigura conducerea delegaţiei naţionale la summitul Uniunea Europeană – Asia, în lipsa şefului statului. O cursă Tarom dinspre Bruxelles este programată să aterizeze pe aeroportul Otopeni la 23.35.

UPDATE 16.32

.Poezie dedicată mamei de Traian Băsescu. Foto cu familia Băsescu când preşedintele era pionier.

Poezie scrisă pe mare, pe Bricul Mircea, de către Traian Băsescu şi dedicată mamei şi celor de acasă. Preşedintele a citit + anul trecut la emisiunea Divertis Mall

„Deasupră-ţi cerul se înalţă

Şi de pe el privesc în jos

Sute de stele ce-l admiră

Pe bravul om prietenos”.

„Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,

Întors din nou la ţărmul tău iubit,

Ai alergat grăbit spre casă,

Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită

Şi ai plecat încet, spre cimitir,

Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită

Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,

La capul mamei ce murise tristă,

Cu gândul la copilul ce-a crescut”.

––

Elena Băsescu, mama preşedintelui Traian Băsescu, a murit, luni, la Constanţa, la vârsta de 81 de ani, ea suferind de o boală gravă de mai bine de un an.

Mama şefului statului a fost tratată la Institutul Oncologic “Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti. De altfel, în ziua mitingului poliţiştilor, din 24 septembrie, când protestatarii au strigat în faţa Palatului Cotroceni “Ieşi afară, javră ordinară!”, şeful statului era plecat la Constanţa pentru a-şi vedea mama, care se simţea foarte rău.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS