––––––––––––––-
Traficul rutier pe DN 1A, zona Cheia, este blocat, sâmbătă, din cauza ninsorii abundente şi a vântului care o viscoleşte.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Dan Radu, stratul de zăpadă care s-a aşternut pe carosabil măsoară câţiva centimetri, iar din cauza acestuia autoturismele alunecă, existând riscul creării unor blocaje. În acest context, Poliţia Prahova recomandă şoferilor să aleagă DN 1 drept rută alternativă.
Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti, Valerian Manta, a declarat, pentru Agerpres, că în zona Cheia se intervine cu trei utilaje de deszăpezire.
Ninsori sunt înregistrate şi în alte localităţi de pe DN 1, respectiv Sinaia şi Azuga, însă, dat fiind traficul mai intens de pe această arteră, zăpada nu s-a aşternut, astfel încât, deocamdată, nu sunt probleme în trafic. De asemenea ninge şi în Poiana Braşov.