UPDATE ora 17,40-Majoritatea celor prezenţi la mitingul intitulat „Protest anti abuz” au fost pensionari, aduşi cu cinci autocare de la Alexandria. Soferii maşinilor au precizat pentru EVZ că i-au luat pe oameni din faţa Primăriei oraşului Alexandria, însă nu au putut preciza dacă aceştia au primit ceva pentru a merge la acest protest „De la PeSeDe-u’, de la Alexandria, de la domnu’ Dragnea, i-am adus. Noi nu ştim ce şi cum, doar am primit ordin de la şefii de la firmă să-i luăm de la primărie şi să-i aducem aici la miting, la Bucureşti, la domnu’ Mircea Badea”, a replicat unul dintre şoferii celor cinci autocare.
Oamenii din Alexandria se arătau impresionaţi de „sistemul de irigaţii” de pe Bulevardul Libertăţii şi comentau cu privire la clădirea ce adăposteşte Palatul Parlamentului.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Mircea Badea şi Victor Ciutacu au organizat un protest în faţa sediului Consiliului Naţional al Audiovizialului (CNA). Ei îi acuză pe unii membri CNA că îngrădesc libertatea de exprimare. La protest au participat circa 500 de persoane care au stat două ore în faţa sediului CNA.„Mă aşteptam să fie mai multă lume, dar dacă în ţara asta doar 500 de oameni pun preţ pe libertatea de exprimare, asta este, pentru ei luptăm”, a declarat Victor Ciutacu pentru Realitatea Tv.
„Am venit să manifestăm pentru că sute de amenzi ale CNA, pe care le considerăm nefondate, se pot însuma într-un abuz ale instituţiei statului asupra dreptului la libera exprimare, pe care o are orice cetăţean dintr-o ţară democratică. Pentru noi, dreptul la libera exprimare este foarte important. Nu avem revendicări de ordin politic, ci avem revendicări din punct de vedere a dreptului omului”, a declarat Mircea Badea .
Victor Ciutacu le-a trimis şi un mesaj celor de la CNA: „În primul rând mă adresez foştilor noştrii colegi de presă. Fraţii mei, nu vă poate nimeni oferi atâtea avantaje încât să renunţaţi la a gândi cu capul vostru. Că vă sunt antipatici Badea şi Ciutacu, nu-i nimic, că şi nouă ne sunt mulţi antipatici, dar aveţi dreptul să fiţi liberi”.