Acasa Eveniment Sindicaliştii pichetează Ministerul Educaţiei şi sediul PDL

Sindicaliştii pichetează Ministerul Educaţiei şi sediul PDL

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Cadrele didactice şi studenţii continuă  protestul în faţa Ministerului Educaţiei. Acţiunea de protest începută joi a continuat toată noaptea, iar vineri dimineaţă studenţii, care s-au retras în jurul orei 1.00, au anunţat că vor veni în număr şi mai mare şi vor face apel la toţi colegii lor din ţară să iasă şi să protesteze împotriva Legii învăţământului care, în opinia lor, afectează şi studenţii şi elevii, nu numai cadrele didactice.  Sindicaliştii au cerut ministrului Funeriu să nu-şi asume răspunderea pe legea educaţiei şi să o lase în dezbatere parlamentară.

Cadrele didactice prezente la manifestare susţin că actuala formă a Legii Educaţiei duce la distrugerea învăţământului românesc şi a tradiţiei acestuia.

„Nu putem fi de acord cu aprobare unei legi de dragul susţinerii parlamentare a grupării majoritare prin legea învăţământului se încalcă drepturi ale colegilor noştri din Transilvania şi nu numai”, a afirmat Gheorghe Isvoranu preşedinte al FSI Spriu Haret, potrivit Agerpres.

Anton Hadăr reprezentantul sindicatelor din învăţământul superior speră ca la protest să iasă şi cadrele didactice universitare, deoarece şi lor le-au fost reduse drepturile salariale, nu le mai sunt acordaţi bani pentru cercetări, nu le mai este plătit doctoratul, iar obligaţia ieşirii la pensie la 65 de ani va decima învăţământul românesc universitar de competenţe.

Sindicaliştii nu pot vorbi cu ministrul Educaţiei deoarece, surse din minister susţin că acesta se află în delegaţie la Suceava.

Ministrul Muncii Ioan-Nelu Botiş a invitat reprezentaţii celor patru federaţii sindicale din învăţământ la negocieri la ora 14.30 la sediul ministerului în vederea discutării proiectului legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acţiuni de protest mai au loc la sediul PDL, protestează membri ai celor cinci confederaţii sindicale pe lista de revendicări la care primul ministru trebuia să dea răspuns până în data de 22 octombrie. În caz contrar, sindicalişti ameninţă cu un mare miting şi marş de protest pe 25 octombrie în Capitală.

Tot la sediul PDL membrii sindicatului personalului contractual din penitenciar vor organiza o acţiune de protest privind acţiune de protest în memoria căştilor în aruncate în Curtea Cotroceni. De data aceasta căştile nu vor mai avea însemne.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult