România ar trebui să primească 7000 de refugiaţi | Ziua Veche
Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri România ar trebui să primească 7000 de refugiaţi (document)

România ar trebui să primească 7000 de refugiaţi (document)

scris de Z.V.
13 afisari

României i-ar reveni să primească 6.937 de refugiaţi, conform cotei sale de 3,7%, potrivit unui plan care ar fi fost întocmit de lideri europeni în vederea distribuirii a 160.000 de refugiaţi pe continent, scrie site-ul tabloidului britanic Daily Mail joi, invocând un document „divulgat” în presă.
romania imigrantiRefugiaţii care au ajuns în Italia, Grecia şi Ungaria ar urma să fie distribuiţi între statele membre ale Uniunii Europene (UE), în funcţie de populaţia şi puterea economică a fiecărui stat în parte, scrie Mail Online.

Astfel, Germania ar urma să acorde azil unui număr de 35.000 de refugiaţi, Franţa ar urma să accepte 26.000, iar Spania – 16.000.

„Chiar şi ţări sărace precum Bulgaria şi România ar urma să accepte mii de familii„, comentează site-ul tabloidului britanic, subliniind că Marea Britanie nu va accepta niciun refugiat.

Londra – care a refuzat să accepte aceste cote atunci când au fost propuse iniţial, în mai, scrie site-ul – nu este obligată să facă acest lucru, în pofida faptului că este unul dintre cele mai populate şi bogate state UE.

În cazul în care Londra ar accepta refugiaţi, potrivit cotei sale, ar trebui să primească aproximativ 17.000 de oameni, adică 11% din total.

„Potrivit acestui document divulgat astăzi (joi), în Ungaria se află 54.000 de solicitanţi de azil, în Italia 39.600, iar în Grecia 66.400„, scrie Mail Online.

Criza refugiaţilor, fără precedent în Europa, a sporit presiunea asupra premierului britanic David Cameron să deschidă frontiera refugiaţilor blocaţi în Franţa.
Cameron insistă că răspunsul la criza azilanţilor nu este să li se ofere refugiu oamenilor disperaţi care fug din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

El a încercat, joi, să liniştească indignarea publicului faţă de criza refugiaţilor, promiţând că Londra „se va achita de responsabilităţile sale morale”.

Marea Britanie va continua să accepte „mii de oameni”, aşa cum a făcut dintotdeauna, dar a promis o revizuire a numărului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult