Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri Capitalul german din Romania si rolul sovromurilor in „cooperarea” germano-rusa

Capitalul german din Romania si rolul sovromurilor in „cooperarea” germano-rusa

scris de Ziua Veche
27 afisari

 

.Preocupati de situatia actuala dar si de experientele traite in decursul istoriei, am remarcat faptul ca revin in actualitate anumite tipare din care Romania a avut putin de castigat. De exemplu, situatia Romaniei de dupa al doilea razboi mondial pare sa se repete, in sensul ca si atunci si in perioada postdecembrista Romania a fost victima intelegerilor dintre doua mari puteri. Dincolo de recunoasterea faptului ca Romania a avut partea ei de vina, vom reda doar o secventa din acest recul al istoriei.


1. Axa romana-germana

 

 

Intre anii 1918 si 1929 activitatea comerciala a Romaniei s-a orientat cu precadere spre Franta si Marea Britanie. Dupa anul 1933, Germania a inceput sa se impuna in schimburile cu Romania. In perioada subordonarii Romaniei de catre Germania hitlerista, s-a incheiat (in anul 1935) acordul pentru reglementarea platilor intre Imperiul German si Regatul Romaniei. Prin acest acord s-a stabilit ca platile dintre Romania si Germania, provenind din schimbul de marfuri si din alte obligatii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring. Fluxul de marfuri romanesti spre Germania, fara un flux corespunzator dinspre Germania spre Romania, s-a soldat cu saracirea de marfuri a populatiei romanesti, cu o crestere a inflatiei si cu o creanta in marci nevalorificabila a BNR fata de Casa de compensatie germana. Aceasta creanta nevalorificata a reprezentat un credit fortat in marfuri acordat economiei Germane de catre economia romaneasca.

Sub presiunea Germaniei, ca un pret al salvgardarii Romaniei, la 23 martie 1939 s-a semnat Tratatul economic romano-german; in spiritul „colaborarii” economice Romania a fost atrasa in sfera de influenta a Germaniei, constituindu-se peste 26 de societati mixte pentru exploatarea petrolulul, lemnului, bauxitei, manganului, uranului, agricurlturii etc. Acest tratat a reprezentat pentru administratia Reichului cel mai eficient model de subordonare economica unui stat, asigurand treptat transformarea tarii intro zona agricola, desfintarea industriei „nenaturale” si incadrarea economiei cerintelor Germaniei. Tot prin acest tratat a fost inlaturat si oricare lege prin care se restrictiona investitiile de capital german in Romania.Dupa razboi in iulie 1945 prin decretul lege capitalul german din Romania a fost „nationalizat” si a constituit aportul URSS la infiintarea cele 193 de societati mixte romano-sovietice (pana in anul 1948).

2. Axa romano-sovietica

Conform scrierilor istorice, sovromurile au fost societati mixte romano-societice, ce au avut ca baza legala de infiintare acordul economic dintre Romania si Uniunea Sovietica (semnat pe 8 mai 1945). in anul 1945, exporturile Romanei erau orientate spre URSS in proportie de 90%, iar 51% din importuri veneau din aceasta tara.

Dincolo de interesul declarat de a „investi in intreprinderile romanesti”, intentia a fost aceea de a controla sectoarele de baza ale economiei. Principiul infiintarii societatilor mixte a fost acela al paritatii aportului (50% capital rusesc, 50% capital romanesc); deoarece erau puse in exploatare aporturile a doi parteneri inegali (Uniunea Sovietica invingatoare si Romania invinsa), s-a ajuns ca intr-un an (iunie 1945-iunie 1946) sa se infiinteze 19 sovromuri in ramurile industriale de cea mai mare importanta economica si strategica pentru Romania.

Redefinirea rolului acestor societati mixte s-a realizat in baza Conferintei de Pace de la Paris (29 iulie-15 octombrie 1946), urmata de Tratatele de Pace semnate la 10 februarie 1947 dintre Aliati si statele Axei. Astfel, au fost stabilite daunele de razboi pe care Italia, Romania, Ungaria, Bulgaria si Finlanda trebuia sa le plateasca puterilor aliate. Pretentiile Uniunii Sovietice fata de Romania, la valorile din anul 1938, au fost de 300 milioane dolari (platibili in 6 ani). Dincolo de aceasta suma, Romania era obligata, prin articolul 11, la plata unor penalitati de intarziere de 5% din produsul nelivrat la termen (pentru fiecare luna intarziere); se mai impune a fi precizat si faptul ca preturile marfurilor romanesti ce urmau a fi livrate erau cele mondiale din 1938, cu o majorare de 15% pentru material rulant si de 10% pentru celelalte, desi, in realitate, pe piata mondiala aceste preturi crescusera fata de cele din 1938 cu 33%. Cele 300 milioane de dolari (la paritatea de 35 de dolari o uncie de aur) reprezentau, la nivelul anilor ’40, peste 55% din venitul national al Romaniei, evaluat in 1945 la 519 milioane dolari.

In prim plan, scopul redefinirii rolului acestor societati mixte a fost acela de a asigura gestionarea recuperarii datoriilor Germaniei fata de Uniunea Sovietica (sovromurile au functionat pana in anul 1956, an in care au fost dizolvate). in fapt, prin aceste societati au fost transferate in Rusia, la preturi derizorii, insemnate bogatii ale tarii, saracind astfel economia si privand consumul intern de bunuri esentiale.

Prin acordurile succesive s-a reglementat vanzarea si predarea catre Romania a partii de participatie sovietica la sovromuri. Potrivit acestora, valoarea partii de participatie sovietica urma sa fie rascumparata de statul roman – dupa ce in anul 1956 se cazuse de acord asupra amanarii ratelor scadente in anii 1957-1959 – in rate anuale egale, esalonate pe un numar de 10 ani (1966-1975), prin livrari de marfuri romanesti in URSS. La 1 ianuarie 1959, datoria insuma 3.516.895 mii lei (la valuta de atunci).

3. Axa romano-sovieto-germana

Conform Protocolului lucrarilor Conferintei de la Berlin din 1 august (punctul III „Reparatii germane”, paragrafele 8, 9, 10), guvernul sovietic „renunta la orice pretentii cu privire la actiunile intreprinderilor germane situate in zonele occidentale al Germaniei, precum si la activele externe germane aflate in tara cu exceptia celor aflate in Bulgaria, Finlanda, Ungaria, Romania si Austria” si, „nu ridica pretentii cu privire la aurul capturat de trupele aliate in Germania”. in acelasi timp, guvernele Marii Britanii si SUA renuntau la pretentiile lor cu privire la actiunile intreprinderilor germane in zona rasariteana de ocupatie a Germaniei, precum si la activele externe germane in Bulgaria, Finlanda, Ungaria, Romania si Austria. Astfel, hotararea Marilor Puteri de la Postdam avea drept scop facilitarea Uniunii Sovietice in recuperarea creantelor ei fata de Germania.

Trecere in patrimoniul sovietic a bunurilor germane din Romania s-a realizat in baza art. 26 al Tratatului de pace incheiat la Paris, in anul1947, intre Romania si Puterile Aliate si Asociate. Articolul prevedea ca „Romania recunoaste ca Uniunea Sovietica are dreptul la toate averile germane din Romania care au fost transferate Uniunii Sovietice de catre Consiliul de Control pentru Germania si se obliga sa ia toate masurile necesare pentru a inlesni asemenea transferuri”. Totodata, art. 28 reglementa situatia bunurilor romanesti din Germania, obligand Romania sa renunte „in numele sau si in numele cetatenilor sai la orice pretentiuni impotriva Germaniei si a societatilor germane pendinte la 8 mai 1945, cu exceptia pretentiunilor rezultate din contracte si alte obligatiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939”. Ca urmare a acestor reglementari, transferul bunurilor germane catre URSS a avut ca efect cresterea numarului sovromurilor.

4. Aspecte particulare privind cooperarea romano-sovieto-germana

Pentru a reflecta corect implicatiile acestor cooperari se impune a fi precizata maniera in care s-a hotarat decontarea in contul despagubirilor pe care Germania le datora Uniunii Sovietice. Fara a fi preocupati de cuantificarea exacta a despagubirilor de razboi, pe de o parte, dar si de cuantificarea capitalului german extern, intelegerile germano-ruse s-au limitat la a indeplini niste „pretentii” revendicate de partea sovietica. Totodata, nedefinirea termenului pentru care averea germana externa avea sa fie exploatata de partea sovietica accentueaza si mai mult ideea ca dincolo de intelegerile celor doua parti, tarile gazda ale activelor externe germane trebuiau sa fie „stoarse” pana la epuizare pentru a plati un tribut pe care, oficial, nu si-l asumau. Concret, povara Romaniei, conform Tratatului de pace incheiat la Paris, in anul1947, era reprezentata de: 300 milioane dolari reprezentand despagubiri de razboi asumate in nume propriu si atat cat se putea recupera din cele 2 miliarde dolari pe care Germania ii datora Uniunii Sovietice conform intelegerilor. Daca cele 300 milioane de dolari reprezentau (asa cum am mai mentionat), la nivelul anilor ’40, peste 55% din venitul national al Romaniei, exploatarea activelor germane externe situate pe teritoriul Romaniei a diminuat considerabil masura in care economia romaneasca urma sa fie exploatata in interes propriu. Concret, apreciem ca a fost pus in aplicare un exemplu istoric (inedit la acea vreme) de a despagubi o tara pe seama activelor altei tari aflate intr-o tara terta. Mai mult, deoarece acele active nu se prezentau sub forma depunerilor in banci (precum in cazul Elvetiei) lichidarea despagubirilor de razboi a presupus instrumentalizarea intregii economii pentru a raspunde exigentei despagubirii in scurt timp (avandu-se in vedere atat posibilitatile de a genera capital, cat si posibilitatile de a genera bunuri prin a caror contravaloare sa se asigure plata despagubirilor). Astfel, capitalul german a constituit, in noile societati mixte infiintate, aport sovietic. Conferinta de la Potsdam nu a fost, in cazul despagubirilor, o forma de reglementare alternativa a unei succesiuni de actionari, ci o forma de protejare a Germaniei, exploatand resurse straine, precum minereuri, petrol, dar mai ales forta de munca. Noul context creat ne permite, fara nicio retinere, sa apreciem ca Romania a devenit, de drept, o exploatare coloniala; paradoxul este si mai mult scos in evidenta prin aceea ca, desi Romaniei i s-a recunoscut independenta politica, ea a ramas subjugata economic (exploatata fiind in interesul Germaniei).

Un alt aspect care frapeaza si adanceste nedreptatea ce i s-a facut Romaniei este acela privind pozitia Austriei in toata aceasta „intelegere” de lichidare pretentiilor ce isi au izvorul in achitarea despagubirilor aferente razboiului. Austria, spre deosebire de toate celelalte state invinse in primul razboi mondial, nu a urmarit contestarea tratatului de pace si revenirea la situatia anterioara. Problema unirii cu Germania a ramas pe agenda politica interna austriaca pana in anul 1938, cand Austria a fost anexata de Germania nazista.

Astfel, in contextul intelegerilor privind achitarea despagubirilor de razboi, capitalul austriac a fost considerat tot capital german. in aceeasi maniera au fost vazute lucrurile si de Stalin la Conferinta de la Potsdam; aceasta deoarece, dupa al doilea razboi mondial, Austria a fost recunoscuta din nou ca stat independent, cu suveranitate deplina, abia in anul 1955.

Toate acestea ne determina sa apreciem ca Romania a scapat, oficial, de fascism in anul 1945, dar „a platit” in numele lui pana in anul 1975. Apoi, daca privim prin prisma relatiilor romano-sovietice (ca o consecinta a intelegerilor germano-sovietice), luand in calcul si maniera in care s-a realizat rascumpararea capitalului rus, ca urmare a nationalizarilor, putem afirma ca Romania „a platit” in numele intelegerilor germano-sovietice pana in anul 1975.

5. Revenirea in actualitate …sau trecere in timp?

La fel ca in cazul Austriei (care, spre deosebire de alte state din est, a ramas cu economie de piata), acele societati mixte au intrat in intregime, mai devreme sau mai tarziu, in proprietatea statelor. in timp ce Austria, dupa anii ’90, a privatizat cu succes concernele de stat, Romania le-a falimentat, asigurand tot Germaniei si Austriei reintoarcerea in pozitia avuta inainte de 1939. in timp ce alte state si-au valorificat la maximum patrimoniul dobandit in timp, Romania a oferit la un pret modic activele sale. Astfel, deciziile interne coroborate cu deciziile generate de contextul mondial nu au facut decat sa faca din Romania o victima incapabila sa evite anumite greseli ale istoriei. Capitalului german din Romania asigura o exploatarea coloniala incepand cu 1939 de la subordonarea economica la SOVROM si integrare UE. Dincolo de oricare aspect legal ar unor posibile pretentii ale Romaniei fata de Germania datorita costurilor de despagubire ale Germaniei ramase pe seama Romaniei ramane o datorie morala a Germaniei de lamuri macar problema soldului din relatiile comerciala nerespectate cu Romania.

Despre autori:

Radu GOLBAN este politolog si jurist, doctor in stiinte economice;

Mihaela-Brindusa TUDOSE este conferentiar universitar, doctor in stiinte economice

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult