Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri Ce sărbătorim pe 25 Octombrie?

Ce sărbătorim pe 25 Octombrie?

scris de Marin Neacșu
73 afisari

Întrebarea ar putea părea retorică, mulţi ar fi tentaţi să spună că am pus-o aşa ca să mă aflu în treabă, dar după ce am văzut că sunt oameni care nu ştiu ce limbă vorbesc, în ce ţară locuiesc,  cred că ar trebui să (ne) punem astfel de întrebări din ce în ce mai des.

Ce sărbătorim pe 25 Octombrie?

Ce sărbătorim pe 25 Octombrie?

Dar mai e un aspect. Sunt români, din cei şcoliţi, nu din cei intervievaţi aşa de dorul ratingului, care ar răspunde că pe 25 Octombrie, sărbătorim :

Urcarea pe tronul Angliei  a lui Henry al doilea, în 1154

Înfrângerea francezilor de către englezi în bătălia de la Adincourt, 1514

Marea Revoluţie Socialistă  din Octombrie, 1917

Preluarea Taiwanului de la Japonezi de către China în 1945

Criza rachetelor din Cuba, 1962

Uciderea a 155 şi rănirea altor 721 de Irakieni nevinovaţi în bombardarea Bagdadaului de către armatele eliberatoare ale SUA în 2009

Naşterea lui Johan Strauss 1825

Naşterea lui Pablo Picasso, 1881

Naşterea lui Lee Mc Phail,baschetbalist american, 1917

Naşterea lui Ivan Marconi fotbalist italian, 1989

Lista ar putea continua cu zeci de evenimente multe dintre ele trecute pe Wikipedia. Nu am trecut decesele, alea nu se sărbătoresc, deşi am văzut şi perle de genul ”sărbătorim xx  de ani de la moartea lui Eminescu”. Ideea este că fiecare, în funcţie de naţiune, preocupări, interese, coloratură politică, educaţie, zonă, reţine sau vrea să sărbătorească ceea ce i se pare lui mai interesant, sau i-a marcat viaţa. Cei care s-au născut, s-au căsătorit, au câştigat la Loto, pe 25 Octombrie, nu mai au nevoie să îşi amintească şi faptul că în aceeaşi zi s-a mai întâmplat şi altceva, cine ştie pe unde, pe el îl interesează doar că a mai pus un an şi o mai pune de un chef,  dar în ultimii ani e din ce în ce mai greu.

Nu pot spune că marea majoritate a românilor sărbătoresc pe 25 Octombrie Ziua Armatei, dar fără îndoială că sunt câteva milioane care ştiu acest lucru şi printre ei se numără militarii activi sau în rezervă, cei care au făcut armata pe vremea lui Ceaşcă, pentru că îşi amintesc că atunci se dădeau învoiri, un pahar de bere la masă şi ceva carne prin mâncare. Mai există o categorie de cetăţeni care îşi mai amintesc de această zi, şi anume politicienii, cei care ne conduc şi care acum, se folosesc de această dată ca să îşi mai lustruiască imaginea şi să arate lumii cât de patrioţi sunt ei şi cum varsă o lacrimă de partid pe coroana de spini a armatei. Ce cruce a purtat  Armata Română sub conducerea politicienilor din ultimii 25 de ani nu a purtat nici Fiul lui Dumnezeu. Să le dea acelaşi Dumnezeu tuturor acestor politicieni acelaşi parcurs pe care l-a avut Armata Română şi Ţara sub mândra lor  cârmuire. Amin!

Nu mai întreb de ce sărbătorim Ziua Armatei pe 25 Octombrie şi ce s-a întâmplat atunci, pentru că iar pomenesc de dumnezei. Cât am fost tânăr şi vedeam un singur program tv, ascultam o singură voce şi învăţam după o singură carte de istorie ca şi fraţii mai mici sau mai mari chiar dacă era nouă şi o găseam măcar pe bancă în clasă la începerea fiecărui an şcolar,  am fost învăţat că  pe 25 Octombrie 1944 s-a eliberat ultima brazdă de pământ de sub ocupaţia germană. Trăiască Dragoş Vicol! Ceva mai târziu, mult mai târziu, am aflat şi eu la început cu frică, apoi cu ruşine iar acum cu furie, că de fapt nemţii trecuseră graniţa cu ceva zile mai înainte, dar tovarăşii ofiţeri din preajma regelui au considerat că este mai bine  să amâne atacul decisiv şi deci raportarea eliberării Oraşului Carei, până în noaptea zilei de 24 Octombrie, pentru ca la 25 Octombrie, ziua de naştere a tovarăşului rege, cel care pe 23 August se înfrăţise cu tovarăşii de la răsărit şi trimisese în prizonierat  170000 de militari  români luaţi prizonieri pentru că regele dăduse dezlegare, dar nu şi zapis, că îl durea mâna. Aceeaşi persoană,  astăzi, revenită în ţară,  gângăveşte ceva pe la tv despre cum a „salvat” el 1000 de studenţi când a abdicat şi a plecat din ţară cu  colecţia de maşini, ceva tablouri, ceva bijuterii de familie, o rentă viageră, şi cea mai mare distincţie a Uniunii Sovietice pe piept.

Înduioşător gestul mai marilor armatei de a face sluj în faţa regelui, obicei păstrat şi reactivat cu mare succes după 1989 când nici stelele nu se mai văd până nu coboară la picioarele regilor zilei. Armata zilelor noastre aproape că nu mai are comandanţi are mai mult boşi, şefuţi şi sefi .. ciufuţi. Nu dezvolt ideea, nu vreau să fiu răutăcios în această zi, din respect pentru cei la al cărui mormânt mergem prea formal şi numai formal să depunem coroane de flori. Dar pentru că tot suntem în preajma unor evenimente, să nu uităm că zilele astea cetăţeanul Mihai a primit  drept cadou vestea că fiica sa, Irina, cetăţean al Statelor Unite ale SUA,  a fost iertată, poate în virtutea faptului că ar fi prinţesă, sau poate pentru că oficialii noştri au făcut lobby, bănuiesc că nu degeaba,  în cazul luptelor de cocoşi care constituie infracţiune pe acolo şi a primit numai o supraveghere judiciară timp de 3 ani. Să tot fii prinţesă. Numita prinţesă, care pentru mine este nimic altceva decât o infractoare de rând, pentru că şi-a recunoscut  vina, deci fapta comisă o plasează în această castă selectă, a dovedit că este româncă, pentru că în faţa curţii a susţinut, ca orice politician român prins cu mâna în Microsoft, că „nu intenţiona să încalce legea” . Instanţa a decis de asemenea ca împricinata să plătească 200000 de dolari statului American. Ei şi? Mai taie tata sau unchiu nişte păduri şi gata, mai rămâne şi de o scobitoare, o măslină, ceva acolo de aniversare.

Altfel, pe 25 Octombrie fiecare sărbătoreşte ce îi place, unii merg la activităţi oficiale să mai promită câte ceva alegătorilor, să mai dea cu piatra în adversari şi să se plângă de greaua moştenire şi să se laude cu partenerul strategic care nu ne lasă de izbelişte şi ne bagă în toate conflictele lumii, pentru că nu e aşa, armata română este o armată de profesionişti, care a luptat shoulder by  shoulder cu  bravul soldat american şi şi-a dat sângele, picioarele, mâinile şi ce a mai căzut sub mină, pentru el.

Şi totuşi de ce sărbătorim Ziua Armatei cu 128 de ani mai târziu de  data înfiinţării armatei moderne, nu o să pot să explic niciodată. Dacă tot ne-am făcut că schimbăm ceva, dacă am schimbat imnul ţării,  Drapelul Naţional,  Constituţia, de ce să lăsăm armata împroşcată cu noroiul acelor fapte şi acelor ani? Cu ce a greşit armata în faţa politicienilor încât nu vor să îi schimbe hainele deşi am schimbat gradele, structura, ţinuta, şi tradiţiile? Cine vrea ca armata să rămână legată de această dată care nu îi face onoare? Întrebarea ar fi nu ce sărbătorim, ci de ce sărbătorim ce sărbătorim pe 25 Octombrie.

Respect  Armatei Române!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult