Un adolescent dezaxat, înarmat cu două săbii, a intrat luni dimineaţă într-o grădiniţă din Besançon, în estul Franţei, şi a luat ostatici 19 copii cu vârste între 4 şi 6 ani şi pe educatoarea lor. Senzaţional este că, la un moment dat, răpitorul îi permite educatoarei să plece însoţind un grup de copii eliberaţi, dar îi cere să se întoarcă. Iar educatoarea, cu un curaj formidabil, revine pentru a avea grijă de copiii rămaşi ostatici.
Ce a determinat-o pe femeie să înfrunte moartea? Dragostea pentru copiii de care avea grijă? Devotamentul? Curajul? Credinţa că Dumnezeu o păzeşte dacă săvârşeşte o faptă bună?
Cu puţină vreme în urmă, la incidentul cu Plăcintă Jr., Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei făcea apel la populaţie să nu intervină în situaţii periculoase. Să nu facă pe eroii. Să lase forţele anume pregătite să rezolve conflictele. Într-adevăr, de prea multe ori, în România s-au înregistrat victime din rândul persoanelor care au intervenit în situaţii de criză. Un puşti a fost înjunghiat când a sărit să ia apărarea unui coleg, la un liceu din Craiova. Un cetăţean curajos a fost împuşcat când a alergat să-i urmărească pe spărgătorii de la casa de schimb din Braşov, în celebrul scandal Gorbunov. Uneori curajul se plăteşte cu viaţa. E diferenţa dintre cetăţenii obişnuiţi şi eroi.
Dumneavastră ce aţi fi făcut în locul educatoarei franceze?
V-aţi fi întors lângă dezaxatul înarmat?
Sau aţi fi pretextat că e treaba poliţiei să rezolve criza?
Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi puşi în situaţii asemănătoare, în care să alegeţi între a fi erou cu orice risc sau a vă păstra pielea întreagă, cu riscul de a roşi puţin dimineaţa următoare, când vă uitaţi în oglindă?
