Suntem zilnic exasperati de marlanie, sufocati de nesimtire, oripilati de incultura si de false modele, socati de incompetenta, de non-valori si obraznicia lor, de cine si cum ne conduce. Dar, ca o fatalitate, continuam sa ne revoltam mai mult pe dinauntru, din priviri sau mimica, si, din bun simt, nu apostrofam ori din lasitate sau indiferenta, nu luam atitudine.
Oprobriul public a murit. Nimeni nu mai e definitiv patat/exclus/proscris, orice magarie ar face, si nu orice ispasire i s-ar/si-ar impune. Suntem oare condamnati ca popor la o asemenea cadere libera in imoral, indecent si ilegal? Nu cred. Asa ca, ce-ar fi sa nu ne mai plangem de starea natiunii si sa facem cate ceva, fiecare dupa puterile lui, acolo unde se intampla sa ne agreseze lipsa de educatie si bun simt: pe strada, la birou, in metrou, la cumparaturi, la spectacol sau la restaurant? Ce-ar fi sa incepem a renaste, pornind de la noi insine spre ceilalti cu puterea exemplului si sa curatam numele de roman de toata mizeria la care am consimtit intr-un fel sau altul sa fie acoperit?
Noii pasoptisti
Si iata ca pentru a mia oara cred, se incearca iesirea din nepasare. In Decembrie, anul trecut, a demarat, simbolic, la Timisoara, o miscare civica a oamenilor care vor sa „transforme Romania intr-o tara in care chiar merita sa traiesti”. Cine sunt ei? Oameni obisnuiti, imi place sa le spun dupa ce i-am cunoscut pe cei care s-au intalnit pe 16 martie in Bucuresti, la „Cafeneaua Pasoptista” de la Palatul Ghika. De ce pasoptista? Pentru ca miscarea pe care a initiat-o Sandra Pralong, o femeie care nu renunta, atat despre ea, deocamdata, se cheama „Noii Pasoptisti” si a fost inspirata de acea mana de oameni (la origine, mai putin de 100) care, acum mai bine de un secol si jumatate, au reusit sa transforme atat de radical Romania.
M-am dus la intalnire cu un optimism indoit de scepticismul care s-a cuibarit in mintile noastre dupa 20 de ani de esecuri ale atator altor initiative laudabile, individuale sau colective, care n-au reusit sa galvanizeze societatea romaneasca nici macar cat un meci de fotbal fara miza. O ciudatenie greu de explicat altfel decat pe seama fatalismului, pentru ca, de cate ori stai de vorba cu cineva despre cat de necivilizata a ajuns Romania, se arata atat de revoltat incat ai crede ca si a doua zi e prea tarziu pentru a face si el sau ea ceva. Ca sa constati peste o vreme, ca totul ramane fara consecinte, uneori, chiar si la nivel personal.
Dar iata ca, peste 100 de oameni au raspuns invitatiei Sandrei Pralong. Tineri, dar si cateva zeci de voci mature, au spus lucrurilor grave pe nume, au radiografiat societatea romaneasca mancata de nesimtire, tupeu, incultura, incompetenta, indiferenta. Libere sunt acum astfel de intalniri, la care in urma cu 20 de ani nici nu ne puteam gandi. Dupa cum tot liber esti si sa iei atitudine si sa faci ceva pentru a indrepta strambatatile tot mai multe. Numai ca la exercitarea acestei libertati nu se prea inghesuie romanii sau renunta, demoralizati de lupta cu morile de vant. Ca intr-un final, excedati de grosolania generalizata si incremenirea societatii intr-un ev mediu (intunecat) al comportamentelor reprobabile, de smechereala si invarteala, de demagogie si regres, sa hotarasca sa plece. Cand cei prezenti la intalnire au fost rugati sa ridice mana daca stiu depre un astfel de caz – ruda, prieten, cunostinta care a parasit Romania in ultimele 6 luni, doar mai putin de un sfert n-au putut confirma acest adevar trist.
Si eu am ridicat mana, si ar fi trebuit s-o fac chiar de mai multe ori, pentru ca in ultima vreme am intalnit prea multi oameni tineri care luau serios in calcul varianta de a se dezradacina. Dar, surprinzator, nu din motive economice. Aveau slujbe bune, castigau destul cat sa-si permita tot ce le trebuia ori ce si-ar mai fi dorit in plus. Dar mai aveau si copii care se apropiau de varsta mersului la scoala. Si aici aparea problema: educatia in Romania e pe butuci, valorile nu au cautare, regulile nu functioneaza, legile nu produc efecte. Si chiar ma mir ca nimeni nu vorbeste despre romanii care pleaca din tara din lipsa sperantei ca lucrurile se vor indrepta intr-un interval rezonabil de timp astfel incat sa-si creasca aici copiii.
Pe de alta parte, in sala se aflau si tineri care se intorsesera in tara, dupa ani de studii sau de munca prin strainataturi, cu dorinta si increderea ca pot schimba lucrurile aici, acasa, prin puterea exemplului, fara sa-l socoteasca un neinsemnat strop de buna crestere intr-un ocean de apucaturi. Toti cei care au vorbit cu obida despre ceea ce ne deosebeste atat de pagubos de lumea civilizata, au acceptat de fapt provocarea de a fi printre noii pasoptisti. Au fost de acord ca trebuie facut ceva, ca nu se mai poate asa si s-au aratat gata sa porneasca inca o ofensiva a bunului simt si a educatiei impotriva nesimtirii si ignorantei. Cineva a lansat o idee care a starnit aplauze: „De ce sa nu se faca din bani publici campanii de constientizare a gravelor probleme de educatie pe care le are poporul acesta? De ce numai sfaturi sa nu mancam prea sarat sau prea dulce? Si nu si sfaturi de cum sa fim politicosi in trafic, pe strada, in mijloace de transport in comun, in magazine sau institutii, de cum sa ne respectam reciproc?” Chiar asa, de ce nu? Dar se va intampla oare?
Spre final, o propunere din partea organizatorilor a oferit fiecaruia dintre cei prezenti posibilitatea de a se angaja in scris, fata de sine, dar si fata de ceilalti, ca, in urmatoarea luna va face un gest, mai mic sau mai mare, pentru a contribui la crearea acelei presiuni sociale care poate produce schimbarea. Si, de vor fi devenit realitate cele scrise intr-un moment de entuziasm colectiv, ele vor fi comunicate tuturor. S-au citit chiar cateva dintre promisiuni, unele induiosator de simple – „voi atrage atentia soferului care parcheaza blocand alta masina”, „voi spune celui care arunca un ambalaj pe strada ca a pierdut ceva”, „ii voi aminti unui functionar public nepoliticos ca e platit si din banii mei”.
Eu, una, mi-am propus ca timp de o luna, si e bine ca se intampla sa fie o luna de primavara si inainte de Paste, sa fac o serie de articole despre cateva dintre personajele publice foarte mediatizate si care devin vrand, nevrand, modele de comportament si exprimare nu tocmai potrivite. Nu stiu daca voi si reusi sa le fac sa constientizeze unde gresesc si sa faca vreo declaratie in sensul acesta. Dar de incercat, voi incerca. Pentru ca imi doresc ca miscarea Sandrei sa izbandeasca, sa ne plangem mai putin si sa facem mai mult. Singuri, exista riscul sa nu reusim si sa abandonam, dar impreuna putem fi o forta. Poate suna patetic acest apel, dar tot il lansez: sa intervenim atunci cand vedem ca i se intampla cuiva o nedreptate. Maine am putea fi chiar noi in aceeasi situatie.
Aceeasi intalnire, a Noilor Pasoptisti, a avut loc la Timisoara, cum va spuneam la inceput, dar si la Iasi. Eram curioasa ce s-a intamplat acolo, daca si ce a urmat. Si am aflat ca timisorenii, vreo 80, cati se adunasera prima data, s-au mai intalnit de inca doua ori de-atunci sa inchege proiecte care sa produca efecte, iar la Iasi, nu s-a mai intamplat nimic. As vrea sa cred ca INCA nu s-a intamplat nimic. Si ca in Bucuresti, foarte curand, poate o cocarda, poate o esarfa, poate un alt insemn, va fi zarit la tot mai multi cetateni care sa-si declare si astfel, cu mandrie, apartenenta la grupul care a raspuns apelului Sandrei Pralong. Haideti sa-l facem sa devina viral, sa ne lasam contaminati de buna voie de spiritul civic si animati de idealurile pasoptiste, perfect valabile si in ziua de azi.
Daca esti roman, de-acasa sau de oriunde te-ai afla, si-ti doresti sa fii din nou mandru de asta, daca nu mai vrei sa participi, tacand, la o mereu dezonoranta pozitie codasa a Romaniei, fii si tu unul dintre Noii Pasoptisti. Spune ce te supara, ce te enerveaza, ce te doare, daca ai vrea si ai putea sa faci pentru ca lucrurile sa se schimbe. Spune ce crezi despre Romania: este o cauza pierduta sau nu? Stiu ca nu esti guvernant, om politic sau decident pentru lucrurile mari. Nici Sandra Pralong nu este. Si totusi ii pasa. Si tie iti pasa. Alatura-te si tu acelora care cred ca Romania poate redeveni tara in care chiar merita sa traiesti!
