Cartea în format tradiţional va dispărea, crede Gabriel Liiceanu. Locul său va fi luat de cartea în format electronic, mult mai uşor de transportat şi de depozitat. Cărţile tradiţionale vor putea fi găsite numai la muzee sau în casele câtorva colecţionari. Ediţiile de carte tipărită vor avea tiraje mici şi se vor adresa doar bibliofililor, cumva după modelul discurilor pe vinil.Vremurile se schimbă rapid. Benzile magnetofoanelor şi casetofoanelor au dispărut. Casetele video au fost înlocuite de DVD-uri, care sunt şi ele pe cale de dispariţie. Calculatorul aduce revoluţie după revoluţie, încât nici nu le mai percepem senzationalul. Cinematografia 3D este deja banală, televiziunea 3D începe să intre în casele oamenilor, în curând vor fi lansate pe piaţă jocurile pe calculator cu mirosuri: de praf de puşcă, de cauciuc încins, de transpiraţie.
Şi totuşi, cartea parcă e altceva. De 600 de ani, nu s-a schimbat prea mult. Nu în mod esenţial. Bibliotecile personale, transmise şi îmbogăţite din generaţie în generaţie încă sunt subiect de mândrie, până şi în România, unde modelele publice îşi fac titlu de mândrie din lipsa de carte, compensată de purcoiul de bani.
Cartea e mai mult decât un obiect, e o legătură. În primul rând cu tine, cel de la diverse vârste. Dar şi cu oameni şi întâmplări legate de citirea unei anumite cărţi. Mirosul cleiului şi al hârtiei, o pată de vin roşu pe o foaie, un colţ îndoit evocă mai bine, mai puternic decât albumul de fotografii.
Dumneavoastră aveţi o bibliotecă acasă? Mai mult decât câteva cărţi aruncate ici colo, căpătate accidental? Credeţi în dispariţia cărţii pe hârtie? Şi dacă da, cu ce urmări asupra omenirii? Ar fi dispariţia cărţii tipărite, după 600 de ani de existenţă, un progres? Se va citi mai mult în format electronic decât se citeşte (citea) pe hârtie? Şi, în general, va mai servi la ceva cititul pentru omul de rând, sau va deveni el apanajul unei elite, al unei caste de iniţiaţi?
