Furtul bijuteriilor Coroanei poate suna a subiect de film, dar la sfarsitul anilor 1600 un anume Thomas Blood a pus la cale un plan pentru a fura si a vinde faimoasele artefacte apartinand regilor englezi.
De origine irlandeza, Blood se nascuse intr-o familie prospera si luase parte la Razboiul Civil din 1642, luptand in tabara lui Cromwell. Ulterior, dupa Restauratie si venirea regelui Carol al II-lea la putere a intrat in conflict cu noile autoritati si a nascocit un plan pentru a le sfida: furtul bijuteriilor regale.
Dar ce erau „bijuteriile Coroanei”? In anii 1600, acestea cuprindeau un set de piese valoroase, printre care un sceptru de incoronare din aur, o amuleta cu vultur si noua coroana a Sfantului Edward, pe care Carol al II-lea o purtase cand urcase pe tron – vechea coroana fusese topita de Cromwell pentru a-si acoperi cheltuielile militare.
Coroana era realizata din aur masiv si cantarea aproape trei kilograme – fiind atat de grea incat Carol n-a purtat-o decat cateva minute in cursul ceremoniei de incoronare!
Coroana era acoperita cu pietre pretioase, la loc de cinste aflandu-se „rubinul Printului Negru”. Celelalte obiecte incluse in bijuteriile coroanei erau, de asemenea, din aur batut cu pietre pretioase, perle si ametiste mari.
Existau inelul suveranului si o pereche de pinteni de aur, dar si o sabie ceremoniala, plina de pietre pretioase, care nu era folosita decat in timpul incoronarilor. Nu este clar daca Blood a avut un plan amplu pentru tentativa de furt sau daca a fost o tentativa spontana.
El s-a deghizat intr-un cleric anglican care, insotit de sotia lui – o complice a lui Blood – voia sa admire bijuteriile Coroanei. Pazitorul acestora, Talbot Edwards, s-a aratat foarte amabil cu ei, iar cand „sotia” s-a prefacut ca lesina, a dus-o intr-o camera alaturata si a ingrijit-o.
Recunoscator, Blood i-a daruit, peste cateva zile, lui Edwards o pereche de manusi scumpe si cei doi s-au imprietenit, punand chiar la cale casatoria fiicei gardianului cu „nepotul” lui Blood – de fapt un alt complice. Cand „nepotul” si „unchiul” l-au vizitat pe Edwards, Blood l-a rugat pe acesta sa-i arate bijuteriile si tanarului, ceea ce politicosul gardian a facut.
Dar cei doi banditi s-au napustit asupra lui, l-au lovit, lasandu-l lesinat, si au furat bijuteriile – aplatizand coroana pentru a incapea in geanta de piele cu care venisera. La un moment dat insa, gardianul bijuteriilor si-a revenit si a inceput sa strige, dand alarma.
Blood a fost prins la putin timp dupa aceea, avand majoritatea bijuteriilor Coroanei asupra sa, insa complicii sai au reusit sa se faca nevazuti, cu o parte din pietrele pretioase furate. Arestat si anchetat, el a declarat ca furtul fusese „o incercare galanta de a-i atrage atentia regelui”, cu care dorea sa discute. Spre surprinderea generala, Carol al II-lea, impresionat de indrazneala banditului, l-a gratiat, ba i-a mai acordat si un domeniu maricel in Irlanda natala.
Mai tarziu, Blood va reveni la Londra, ajungand la inchisoare in urma unui conflict cu ducele de Buckingham. Dupa ce fost eliberat din inchisoare, in 1680, a parasit orasul, dar a murit la scurt timp dupa ce s-a intors acasa.
Dupa tentativa de furt, bijuteriile coroanei au fost mutate in Turnul Martin din Londra, unde au fost pastrate ulterior sub paza armata, putand fi vizitate in continuare de public. Bijuteriile Coroanei sunt astazi pazite de gardieni profesionisti si este putin probabil ca vor mai putea fi furate vreodata.
