Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDosare Ultrasecrete Ziaristii si securitatea nationala

Ziaristii si securitatea nationala

scris de Ziua Veche
174 Afisari

Ziaristul este un lautar – si cine plateste, comanda muzica. Cine crede sau afirma orice altceva este fie ipocrit, fie face parte din gasca de deontologi (care la randul lor canta si ei o partitura platita bine, insa nu putem sti de cine pana cand nu isi vor face publice bilanturile contabile de la ONG-uri). Ziaristul roman a fost dintotdeauna lautar. Cand a fost ocupat Bucurestiul de nemti in Primul Razboi Mondial, nume mari ca Tudor Arghezi si Ioan Slavici au ales sa ridice ode ocupantului pe bani grei. Au facut nitica puscarie dupa aceea – dar in esenta nu facusera mare lucru: au scris si ei niste articole care cereau orientarea Romaniei catre Germania, adica spre Occident. Si-au exercitat dreptul la libera exprimare intr-un ziar finantat de Comandamentul german din Bucuresti.

Exemple de ziaristi romani platiti din afara tarii se gasesc si inainte de Primul Razboi Mondial. N. D. Cocea a devenit celebru in anul 1907 cand a publicat in revista Facla cifra de 11.000 de tarani omorati de armata romana. Minciuna care a fost propagata si tinuta vie de comunisti aproape un secol. Abia dupa 1989 am avut prilejul sa aflam ca intreaga cariera jurnalistica a lui N.D. Cocea a fost finantata de la Moscova. Curentul lui Pamfil Seicaru a facut celebra butada “santajul si etajul”. Mircea Damian (nume putin cunoscut azi, cel care l-a lansat in presa pe romancierul Petru Dumitriu) a fost inventatorul “gazetei revolver” pe care o atintea asupra oamenilor politici cu mesajul “banii sau reputatia”. Coruptia infioratoare care a cangrenat Romania interbelica nu a fost creata de ziaristi – insa ziaristii au fost vectorii ei.

Ziarul “Adevarul” din perioada interbelica a fost detinut de fratii Simion si Emil Pauker – ultimul fiind tatal lui Marcel Pauker, casatorit cu viitoarea “doamna de fier” a comunismului Ana Pauker. Ambasada sovietica de la Bucuresti varsa fonduri masive catre ziarul Adevarul prin intermediul lui Belu Silber, prieten cu Lucretiu Patrascanu. Nae Ionescu, directorul de la Cuvantul, a fost primul ziarist roman cu Maybach si reprezentant al unor mari firme germane la Bucuresti. Clement Blumenfeld, ziarist la Adevarul, era un adevarat samsar politic: dejuna la Constantin Argetoianu, lua ceaiul cu Nicolae Titulescu si cina cu Armand Calinescu “traficand” cu toti, dupa cum era exprimarea epocii. Nicolae Soreanu – tot de la Adevarul! – inventase “salutul Soreanu”: nazistii salutau cu mana dreapta in sus, comunistii salutau cu mana stanga facuta pumn, iar Soreanu ii saluta pe oamenii politici cu mana dreapta intinsa inainte si palma deschisa pentru a primi bani.

Toate cel aratate mai sus au dus la disolutia societatii romanesti in perioada interbelica. Sanatajele de presa au impiedicat Romania sa-si cladeasca un sistem de aparare. Portavocile din Bucuresti ale puterilor straine s-au straduit si au reusit sa arunce in aer politica externa a tarii. Dezagregarea Romaniei Mari s-a produs inainte de ultimatumurile sovietice si naziste. Dezastrul a avut loc inainte de razboi, conflictul mondial a venit sa pecetluiasca o evolutie.

O istorie sincera a jurnalismului romanesc interbelic va fi greu de realizat. Insa din memoriile, jurnalele si documentele publicate pana in prezent se poate vedea ca exista o legatura stransa intre ziaristi si securitatea nationala. Cel mai rau lucru este ca fiecare din personajele amintite in aceasta scurta galerie a jurnalistilor interbelici are cate un corespondent in ziua de azi.

Avem directori si patroni de presa care manuiesc sau au manuit gazete sau televiziuni revolver. Avem ziaristi care distorsoneaza informatia. Avem ziaristi care s-au imbogatit peste noapte primind sume enorme de bani de la firme straine sau care au dat lovituri aranjate la bursa. Avem proiecte nationale subminate de campanii de presa bine platite. Avem toate premizele pentru a ne indrepta catre o disolutie din ce in ce mai accentuata a Romaniei.

Fraza “fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului reprezinta o (…) vulnerabilitate a statului roman” din Strategia Nationala de Aparare reprezinta o constatare corecta a situatiei din presa romaneasca. Nu cred ca este vorba de o limitare a libertatii de exprimare. Cata vreme ne bucuram de toata plaja de opinii la televiziuni nu poate fi vorba de limitarea libertatii de exprimare.

Supararile din presa au alte cauze, in afara de fraza incriminata mai sus. Daca am fi avut prin ziare si televiziuni reclame la CET Govora si CFR nu ar fi zbierat nimeni ca se incalca libertatea de exprimare. Daca banii de publicitate guvernamentala ar fi fost gospodariti ca pe vremea guvernarii Adrian Nastase nu s-ar fi ingrijorat nimeni de Strategia de Aparare. Daca Posta si minele de sare ar fi fost concesionate sau privatizate la timp am fi avut discutii televizate lipste de isterie. Asa, cu intarzierea inacceptabila a unor privatizari fructoase nu putem face altceva decat sa ne plangem ca dispare libertatea de exprimare.

0 comentariu

Tzepesh 19-08-2010 - 20:34

Baruri, cluburi de noapte, pariuri!

Ce mai poti spune decat „HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult