Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV 2010: Ce regretă, ce l-a bucurat, ce i-a plăcut lui Adrian Năstase

2010: Ce regretă, ce l-a bucurat, ce i-a plăcut lui Adrian Năstase

scris de Teodor Seran
3 afisari

Ziuaveche.ro: Ce anume v-a produs cel mai mare regret în anul 2010, în activitatea dumneavoastră?

Adrian Nastase
Adrian Nastase in redactia Ziua Veche

 Adrian Năstase: Faptul că nu am reuşit să dăm jos acest Guvern, deşi am făcut tot ce a fost omeneşte posibil ca partid de opoziţie, împreună cu colegii de la PNL şi PC. PSD a resimţit o frustrare puternică în urma faptului de a nu fi putut intra în zona de decizie executivă, pentru a schimba această filozofie de guvernare absolut distructivă pentru societatea românească.

Când am văzut prima oară declaraţia lui Traian Băsescu legată de Statul social, am crezut că nu ştie, de fapt, la ce se referă. Coroborând însă campania – îi putem spune campanie – dusă de actuala Putere împotriva pensionarilor, dar şi propunerile la Codul Muncii care reduc masiv din drepturile angajaţilor, chiar cred că Băsescu şi ai săi proiectează distrugerea Statului social. Până la urmă, aceasta este o  altă asemănare între Băsescu şi Ceauşescu, pentru că nici înainte de 1989 statul român nu a fost un stat social. Cheltuielile sociale efective erau mici ca procent din PIB, dintr-un PIB net inferior celui de astăzi.

Cred cu tărie că în 2011 trebuie găsite soluţiile pentru a pune capăt acestui regim care ne aduce tot mai aproape de Belarus. Deja am văzut purtători de cuvânt ai preşedintelui care avertizează că, dacă Băsescu nu mai este preşedinte, se va întâmpla nu ştiu ce cu România. Poate că oamenii aştia pregătesc terenul pentru momentul când Băsescu va anunţa că el trebuie să fie preşedinte şi dincolo de numărul de mandate impus prin actuala Constituţie. N-ar fi o premiera, Lukasenko a ajuns la al patrulea mandat….

Z.V.: Dar cea mai mare bucurie?

A.N.: Dacă vorbim de activitatea politică, sunt cel puţin două lucruri.

Revenirea PSD la un discurs coerent de stânga, fapt care a dus la recuperea unei părţi din electoratul pierdut în ultimii ani. La fel de important este faptul că partidul a revenit la cadrul său statutar de luare a deciziilor.

În acelaşi timp, sunt satisfăcut de faptul că ceea ce am promis alegătorilor mei din Prahova începe, pas cu pas, să se realizeze. Am reuşit să aduc o serie de investitori în zona Mizil, care s-au convins de potenţialul economic al zonei. Am reuşit ca, împreună cu primarul Emil Proşcan, şi diverşi oameni binevoitori ai zonei, să inaugurăm un teren de tenis şi unul de fotbal. Lucrurile se mişcă, iar asta nu poate decât să mă bucure.

Nu aş intra în bucuriile şi tristeţile personale. Ele sunt, de mult ori, mai intense decât cele produse de viaţa politică deşi, după atâţia ani, politica este, în mod cert, o parte din mine.

Z.V.: Care consideraţi că a fost parlamentarul anului?

A.N.: Nu dau note colegilor din Parlament. Singurul care poate decide asupra performanţelor unui parlamentar este electoratul. Aş spune că, generic, parlamentarul bun este cel care votează şi îşi asumă acţiuni. Dacă nu o face, atunci el este nereprezentativ.

Nu ştiu cine este cel mai bun parlamentar, dar ştiu că, niciodată, în acest rol nu se va regăsi unul dintre acei parlamentari care acceptă să fie legaţi de scaun de Boc în schimbul banilor pentru campanie. Iar asta se întâmplă în timp ce milioane de români suferă sub această guvernare.

Z.V.: Ziaristul anului trecut?

Adrian Nastase

Adrian Nastase in redactia ZiuaVeche.ro

A.N.:

Din nou, nu sunt în măsură sau dau note. Pentru că nu cred că presa şi politica trebuie să se amestece în acest fel. Până la urmă, nici politicienii nu sunt întotdeauna, sau de cele mai multe ori, mulţumiţi de evaluările jurnaliştilor faţă de ei. De ce nu ar fi şi reciproca valabilă?

Ce aş spune este că, din păcate, România a pierdut în acest an jurnalişti extrem de valoroşi, precum Gheorghe Cercelescu, şi că tinerii care vin din spate par ceva mai puţin interesaţi de profunzimea materialelor pe care le redactează.

Z.V.: Locul reprezentativ din România, despre care este necesar să se scrie un reportaj care să fie trimis în Parlamentul European, pentru promovarea imaginii României?

A.N.: Nu cred că de locuri frumoase sau chiar spectaculoase duce lipsă România, ci de o întreţinere corespunzătoare a acestora, de infrastructura necesară vizitării lor. Asta este însă deja o discuţie care se repetă la nesfârşit.

Dacă ar fi să vorbesc acum despre un loc aş alege Iaşiul, nu pentru că este un oraş condus de un primar al  PSD, ci pentru că este implicat în cursa pentru desemnarea ca Oraş European al Sportului, în viitorul foarte apropiat, dar şi drept Capitală Culturală Europeană. Până la urmă, vorbim de unul dintre leagănele modernizării României, în ultimele două sute de ani. Ar fi spectaculos ca România să aibă din nou un oraş pe harta evenimentelor europene, după Sibiu, şi cred că astfel de iniţiative trebuie susţinute cu toate resursele.

Z.V.: Care este cel mai bun articol, reportaj, interviu pe care l-aţi citit în presa românească?

A.N.: Fără a fi subiectiv, pot spune că am apreciat întotdeauna ediţiile speciale ale Jurnalului Naţional. Mi-a plăcut în mod deosebit cea dedicată lui Adrian Păunescu, căruia i s-a adus un binemeritat omagiu.

Nu aş vrea să fiu greşit înţeles, sunt multe materiale de presă pe care le apreciez. În general sunt atras însă de cele mai ample, de reportajul de presă scrisă sau video. Analizele politice la zi, ştirile despre această zonă nu mă preocupă foarte tare pentru că mă lovesc de ele zilnic.

Z.V.: Primele trei personalităţi ale românilor în 2010?

A.N.: Primul ar fi o „personalitate colectivă”, respectiv echipa naţională de handbal feminin, pentru rezultatul excepţional de la Campionatul European şi pentru modestia de care aceste fete au dat dovadă.

A doua personalitate vine tot din sport şi este vorba de Lucian Bute. Dincolo de calităţile excepţionale pe care le deţine ca sportiv, remarc şi în cazul lui caracterul. Un om infinit mai modest decât alţii care nu au nimic din realizările lui.

Pe locul trei – dar să nu priviţi ca pe un podium alegerile mele – pot fi cercetatorii romani Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu, precum şi cei din echipa lor, pentru descoperirile pe care le-au f[cut în acest an în problema cancerului. Din păcate, sunt oameni pe care România i-a pierdut, pentru că aici nu au condiţiile să realizeze ceea ce realizeaza în Franţa sau SUA.

1 comentariu

Emil 08-01-2011 - 06:21

PSD (PDSR) a fost creat de agenti ai CIA, care ca sa se mentina la putere i-au pacalit pe romani cu lozinci de stanga. Dar PSD-ul este condus de miliardari. I-au lasat pe salariati fara locuri de munca si au instrainat averea tarii, respectiv au inchis si demolat unitatile de productie.
Nastase a dat SIDEX-ul pe mana strainilor. Nu stim noi toate porcariile pe care le-a facut contra intereselor noastre.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult