Dacă moţiunea de cenzură va trece de votul Parlamentului, Opoziţia va propune o formulă alternativă, cu un premier de criză, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, la Întâlnirile Ziua Veche.
@Adrian Năstase nu vrea un guvern de tehnocraţi @ Pentru PSD, creşterea locurilor de muncă este mai importantă decât politica de impozitare @ Băsescu şi-a bătut joc de toate instituţiile statului @ Trebuie să ne retragem din Afganistan @ O nouă lege electorală este prioritară @ Ambasadorul american a fost la noi, la sediul partidului @ România devine un fel de ţară de tranzit pentru proprii săi cetăţeni @ Jumătatea dintre cei care-mi citesc blogul sunt de la servicii, iar un sfert cei din partid care mă spionează
Citiţi în continuarea răspunsurile lui Adrian Năstase la întrebările puse de ziariştii de la ziuaveche.ro.
Ziua Veche: Ce este cu guvernul din umbră şi programul de guvernare prezentate joi de PSD?
Adrian Năstase: Am încercat să le explic colegilor mei cu exemple din fotbal. Şi Dinamo şi Steaua îşi pregătesc echipa pentru a câştiga campionatul. Pentru asta au nevoie de 11 jucători, au nevoie de rezerve, de antrenor, de căpitan de echipă. Când este vorba de echipa naţională a Opoziţiei, atunci luăm câţiva jucători de la Dinamo – eu sunt dinamovist, de la Steaua şi facem echipa comună, cu un program mai simplu, cu un plan de pregătire mai simplu. Deci fiecare se pregăteşte să câştige campionatul, când vor fi alegerile, anticipate sau nu. Dar avem o problemă urgentă, şi anume de disputat un meci, sper, cu guvernul, cu moţiunea de cenzură, iar dacă reuşim să câştigăm acolo, trebuie să facem o echipă împreună. Deci, un guvern de criză.
ZV: Care va fi format din politicieni sau tehnicieni?
A.N: Eu nu cred în guverne formate din tehnicieni. Un tehnician este un tip care dă sfaturi, dar nu este ascultat de nimeni, pentru că în politică are rol de feedback şi nu îi văd autoritatea. În politică ai nevoie de feedback şi ai nevoie de autoritate. Dacă vin şi spun: eu sunt Lucian Croitoru de la Banca Naţională şi aş vrea să faci în felul următor, nu merge. În 2000, Mugur Isărescu a încercat acest lucru, dar nu a reuşit. Tehnocraţii sunt foarte utili pentru a da sfaturi.
Pentru PSD, creşterea locurilor de muncă este mai importantă decât politica de impozitare
ZV: PSD propune o impozitarea progresivă. Eugen Rădulescu, directorul de audit al BNR, tocmai critica această opţiune. Ceea ce propuneţi dumneavoastră, nu se bate cap în cap cu politica Băncii Naţionale?
A.N: Suntem după şase ani de cotă unică şi de identificare a Băncii Naţionale cu această politică. Punem o întrebare care pare puţin retorică: o ducem bine, o ducem rău? Aici este de fapt problema pe care eu o pun destul de clar. Dacă după şase ani de cotă unică lucrurile merg atât de rău, poate că ar fi cazul să încercăm o formulă cu cotă progresivă, în condiţiile în care cota diferenţiată a funcţionat o perioadă, 2000 – 2004, când ţintirea inflaţiei de către guvernul pe care l-am condus şi de către Banca Naţională a dus la rezultate. Acum, cu cota unică, ţintirea inflaţiei nu a dus la rezultate prea bune. Eu cred că ar fi foarte bine ca Banca Naţională să se ocupe de problemele care îi sunt mai apropiate şi să vedem ce pot face partidele.
În ceea ce priveşte PSD, cred că am arătat atunci când am fost la putere că am ştiut să lucrăm şi cu Banca Naţională şi cu FMI. Noi, spre deosebire de Banca Naţională care are ca principal obiectiv să ţintească inflaţia, urmărim creşterea locurilor de muncă. Pentru noi, obiectivul acesta este extrem de important, mai important decât analiza strictă a politicilor de impozitare. (…) Aş vrea să subliniez şi următorul lucru. În perioada în care eram prim-ministru, cred că Mugur Isărescu a făcut două conferinţe de presă, în patru ani. Faptul că în aceşti şase ani iese atât de des ca să sprijine guvernarea arată că e o problemă.
Până la urmă, impozitul diferenţiat, nu este doar o poveste care să însemne adunat bani pentru buget, ci înseamnă şi un instrument politic, ideologic, un mod de a arăta că este mai multă solidaritate, de a le arăta celor care suferă mai mult din cauza crizei că totuşi cei care au venituri mai mari pot să participe mai mult.
ZV: Fiscalitatea şi taxarea progresivă, inspirată după modelul vestic, le permite unor state ca Germania şi Franţa o acoperire socială mult mai mare. Credeţi că şi la noi ar fi cazul demarării unei protecţii sociale, adică implicit, a atrage şi protecţia socială?
A.N: În opinia mea, în acestă formulă noi o să mai pierdem nişte bani de la buget, deci nu vom avea o suplimentare de venituri. Dar sunt alte soluţii pe care noi le-am studiat şi care sunt foarte interesante. Colegii mei vorbesc despre impozitarea capitalului, ceea ce este în ordine. Totuşi, trebuie să învăţăm şi de la alţii. De exemplu, Franţa este una dintre puţinele ţări care impozitează averile. Care a fost rezultatul? Guvernul a câştigat 26 de miliarde de euro şi a pierdut 126 prin plecarea averilor.
ZV: Totuşi, taxarea diferenţiată şi progresivă a permis strângerea la bugetul de stat a mai multor bani pentru sănătate sau protecţie socială.
AN: Problema noastră este că nu avem un sistem fiscal care să ne ajute foarte mult. Realizarea unui sistem similar cu cel din Franţa va mai dura. (…) Marea noastră problemă nu este taxarea, ci lipsa dialogului politic. În România nu mai există dialog politic, pentru că această problemă (a taxării – n.r.) putea fi rezolvată prin dialog.
ZV: Suntem acum într-un moment critic?
A.N: Da, după părerea mea în mod categoric.
O nouă lege electorală este prioritară
ZV: În situaţia în care se va instala un guvern de criză, care ar trebui să fie primele măsuri pe care acesta ar trebui să le ia?
A.N: În afară de câteva chestiuni economice şi sociale pe care le vom discuta, să adopte o nouă lege electorală, să fixeze data alegerilor anticipate şi să gândească o anumită formulă de păstrare a Agendei Schengen. În plan intern, din punct de vedere economic şi social, să deschidă câteva supape în aşa fel încât ceea ce începe să se vadă în stradă să nu degenereze.
ZV: De cine ar trebui să fie condus acest guvern?
A.N: În mod evident aceste probleme nu pot fi rezolvate de un tehnocrat.
ZV: A fost până acum o discuţie cu reprezentanţii PNL privind situaţia în care va veni la conducere acest guvern de criză şi cine îl va conduce, pentru că aţi spus că pregătiţi o echipă?
A.N: Poporul. Nu vă dau un titlu de primă pagină. Noi pregătim acum o echipă. Discutăm acum despre pregătirea echipei Dinamo.
ZV: Dumneavoastră sunteţi antrenorul sau căpitanul?
A.N: Eu sunt unul dintre antrenori. Căpitan este Victor Ponta. În opinia mea, şeful partidului trebuie să fie prim-ministru. Vreau să subliniez faptul că noi lucrăm pentru formula 2012-2020, deci după alegeri, pentru că este clar că nu putem să facem mult din programul de guvernare de trei-şase luni cu liberalii, impunându-le cota progresivă. În mod evident, acest lucru ar da peste cap tot mesajul lor politic. Asta nu înseamnă că ei în programul lor politic nu merg în continuare pe cota unică. Noi avem deja redactat, cu liberalii, un program minimal pentru un guvern de criză.
ZV: Şase luni?
A.N: Da, până la alegeri. Pentru că important este să asigurăm o revigorare economică, o menţinere a unei stări de pace socială şi pregătirea pentru întoarcerea la popor, care să ne spună cine să conducă, Dinamo sau Steaua.
Băsescu şi-a bătut joc de toate institutiile statului
ZV: Vorbeaţi de schimbarea legii electorale. Cum apreciaţi că a funcţionat uninominalul?
A.N: După chipul şi asemănarea lui Traian Băsescu. Practic, Traian Băsescu şi-a bătut joc de toate instituţiile statului român, iar ceea ce se întâmplă cu Parlamentul o dovedeşte cel mai bine. În momentul în care o pui pe Roberta Anastase – care nu are nici un fel de experienţă – să conducă Parlamentul României, pe de-o parte dai măsura preţuirii pe care o ai tu pentru această instituţie. Pe de altă parte, felul în care arată astăzi Parlamentul, cu foarte mulţi oameni tineri care nu au nici un fel de experienţă – comparaţi compoziţia Parlamentului de astăzi cu cel din 1992. Atunci existau Raţiu, Câmpeanu, Coposu, oameni care reprezentau cu adevărat forţe politice. Uitaţi-vă cine conduce acum comisiile din Parlament. Nu vreau să dau nume ca să nu supăr colegii. Care este experienţa lor? Cum ajung oameni care sunt conducători de grupuri politice miniştrii? Care este CV-ul lor şi background-ul profesional? Traian Băsescu a reuşit să-şi bată joc de aşa-zisa clasă politică în general, iar pepiniera aceasta pe care el a creat-o în Parlament, cu Boureanu, cu tot felul de persoane de acest gen – nu vreau să-l critic pe Boureanu, dar el este un exemplu pentru cei mai vocali dintre cei tineri – nu reuşeşte să impună o contrapondere reală pentru un executiv abuziv. Acesta este motivul pentru care asistăm la fraudele de acolo, la un Parlament care nu face decât să miaune din când în când pentru tot felul de lucruri care se întorc înapoi sau o Curte Constituţională care este evident supusă unei presiuni permanente, toate instituţiile fiind dereglate.
Este nevoie de o repunere a ceasului la zero, trebuie să reintrăm pe fusul orar al unui stat democratic, iar una dintre metode este profesionalizarea Parlamentului. Pentru a nu fi acuzat că propun modele din Uniunea Sovietică sau China, eu am propus modelul german: jumătate din membrii Parlamentului pe liste de partid – în care poţi să pui şi un academician, un diplomat, oameni pe care acum nu îi ai – şi jumătate pe votul uninominal. De aceea cred eu că legea electorală este importantă înainte de alegeri.
Trebuie să ne retragem din Afganistan
ZV:Avem militari în Afganistan şi nu numai, în urma unor acorduri internaţionale. Care este poziţia dvs. faţă de acest fapt: păstrarea angajamentelor făcute sau retragerea militarilor? O a doua chestiune, care este în directă legatură, ar fi relaţia nostră cu Statele Unite ale Americii. Această relaţie este considerată una privilegiată de către Guvernul României. Cum vedeţi dumneavoastră toate acestea sau care este punctul dumneavostră de vedere? Această atenţie deosebită acordată relaţiei româno-americană este sau nu în detrimentul României în raport cu spaţiul U.E.?
AN: Să le luăm pe rând, pentru că sunt un om batrân şi nu pot răspunde dintr-o dată. Prima întrebare : cu militarii este o poveste foarte sensibilă şi nu aş vrea să o expediem foarte rapid. Ea reprezintă într-un fel, un angajament al nostru în nişte condiţii destul de complexe : părerea mea este că, gradual, ar trebui să ne retragem, mai ales din zonele mai fierbinţi, şi gradual, în opinia mea ar trebui să facem ceea ce au făcut şi alte ţări, adică să ne retragem de acolo. Dar avem un angajament care este totuşi important în relaţia cu americanii şi, probabil, trebuie văzut cumva în colaborare cu ei ceea ce este de făcut, pentru a nu părea o acţiune intempestivă. În domeniul militar, o astfel de chestiune poate să apară extrem de delicată. Aduceţi-vă aminte că, la un momendat, şi liberalii au avut o discuţie de genul ăsta şi s-a creat o nervozitate absolut inutilă. Eu cred că gradual, aşa cum am spus şi în 2004, daca vă aduceţi aminte în campania noastră electorală, când am propus retragerea noastră graduală. Traian Băsescu a venit cu o altă variantă atunci. Până la urmă, lucrurile au evoluat în sensul pe care îl cunoaştem astăzi.
ZV:Este bine că avem trupe în Afganistan ?
AN: După părerea mea nu este bine să avem trupe nicăieri în lume. Nu cred că facem parte din specialiştii de stins incendii în alte părţi.
ZV:Poate faptul că avem trupe în Afganistan contribuie la pregătirea Armatei Române ?
AN: Reformulez : este ca şi cum m-aţi întreba : « ca să pregătim pompieri, este nevoie să dăm foc la jumătate de Bucureşti pentru a-i pregati ? » ; Numai aşa îi putem pregăti ?! Francezii cum fac cu cei din Legiunea Straină ? Îi pregătesc în unităţi şi teritorii ale Legiunii Străine. Şi avem destui de mulţi români în Legiunea Străină.
Ambasadorul american a fost la noi, la sediul partidului
ZV: Este sau nu privilegiată relaţia cu SUA ?
AN: Eu cred că este privilegiată dinspre România înspre SUA şi mai puţin privilegiată dinspre SUA spre România, pentru că ei au nenumarate ţări care vor să-şi privilegieze relaţiile cu ei. Şi atunci este normal să fie aşa, nu vreau să intru în foarte multe detalii. Am scris la un moment dat o scrisoare deschisă ambasadorului american, care avea impresia sau nu ştia că în primii zece ani după Revoluţie în România nu s-a întâmplat nimic. Eu am avut o părere contrarie pentru că am trăit perioada aceea în România şi am avut diferite poziţii politice, i-am şi dat o listă cu vreo treizeci de exemple cu lucruri care s-au întâmplat atunci : adoptarea Constituţiei în sistemul pluralist care a funcţionat, mai greu la început, bineînţeles, puţinele lucruri care s-au întâmplat…
ZV: Vă deranjează intervenţiile ambasadorului SUA în ultima vreme ?
AN: Nu, m-a deranjat această apreciere şi eu am dorit să precizez nişte lucruri pe care domnul ambasador nu le ştia foarte bine. Dar aţi văzut că ambasadorul american a fost la noi la sediu la partid, s-a întâlnit cu dl.Ponta, chiar înainte ca dl.Ponta să anunţe suspendarea preşedintelui. Aşa că, vedeţi, relaţiile funcţionează foarte bine.
ZV: Despre această întâlnire nimeni nu a vrut să dea detalii dacă a fost întâmplatoare sau nu. Dvs. ce opinie aveţi ?
AN: Întrebaţi-l pe domnul ambasador !
ZV: În legătură cu Uniniunea Europeană, nu cred că este vreo problemă de a spune cum stau lucrurile…..
AN: Nu, chiar nu este o problemă, pentru că noi am finalizat negocierile cu UE. în 2004. Aşa că nu avem o problemă cu acest subiect. În ceea ce priveşte poziţia noastră în U.E.: sunt oameni care plătesc o cotizaţie imensă ca să fie membrii ai unui club, dar după aceea nu se mai duc niciodată la clubul acela. Noi am cheltuit şi am făcut nişte sacrificii foarte mari ca să intrăm în UE.. Teoretic ar fi trebuit să căutăm să obţinem beneficiile pe care ni le oferă acest statut. N-am putut să facem lucrul ăsta. Asta mă supară pe mine, dar nu în legătura cu UE., ci cu actualul Guvern al României. Incapacitatea de a concretiza anumite proiecte care să atragă fondurile europene. Nivelul de asimilare, de atragere de fonduri a fost de 12%. Ăsta este un guvern de tehnocraţi. Un preşedinte sau ministru bun are nevoie de nişte consilieri care să fie ei tehnocraţi. Pentru că altfel ajungem la situaţia în care avem un preşedinte tehnocrat care are pe urmă consilieri oameni politici, puşi de partide, cum s-a întâmplat cu unul din primii miniştri ai României.
ZV: Un alt subiect ar fi şi Federaţia Rusă.
AN: Ajungem şi la ea…Ce facem cu ea ? Avem o Federaţie Rusă în apropiere. Cum procedăm ? Eu cred că după ce ne-am clarificat opţiunile şi avem un statut clar, ca membri NATO şi UE, pe urmă fiind îmbrăcaţi în hainele astea, putem să ieşim la plimbare şi putem să ne uităm şi la vecini şi să ne rezolvăm problemele cât mai bine cu vecinii. Le începusem ! Cu Bulgaria am avut o relaţie care acum e deteriorată. Dacă vă aduceţi aminte, în 2000 ei nu voiau cu România să iasă pe stradă, pe urma au vrut, pentru că i-am luat noi cu tandemul şi am intrat în NATO şi în UE, împreună. Acum , iar n-au mai vrut să iasă pe stradă cu noi pentru spaţiul Shengen. Cu ungurii am reuşit să facem un parteneriat pentru mileniul trei. Şi am reuşit, cred, să asigurăm un anumit echilibru şi să ducem relaţia asta pe o viziune spre viitor şi nu pe una care să fie în permanenţă paseistă, legată de trecut. Cu Rusia de asemenea : am avut în 2004 o întâlnire cu preşedintele Putin, în 2003 am încheiat tratatul de baza cu Rusia şi eram în situaţia în care să dezvoltăm situaţia economică. Să ai o piaţă atât de mare alături de tine şi să nu ştii să o foloseşti, după părerea mea e o gravă eroare. În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, contează foarte mult relaţia politică. Noi reuşisem după ce intrasem în NATO, aduceţi-vă aminte că după ce am fost la Washinton şi m-am întâlnit cu preşedintele Bush, după m-am întâlnit cu preşedintele Putin. În ordinea asta. Arătând până la urmă că România are un statut foarte clar, dar are şi înţelepciunea de a dezvolta o relaţie în propriul său interes şi spre Orientul Mijlociu şi spre Rusia şi spre China.
ZV: Din punct de vedere economic, Rusia, în momentul de faţă este în avantaj faţă de România. Ei au investiţii aici destul de mari. Lipsesc exporturile noastre către Rusia. Să ne uităm la sectorul energiei.
AN: Să ne uităm la balanţa comerţului exterior, în comerţul bilateral şi veţi vedea că principalul factor care dezechilibrează acest raport este legat de importurile de gaze. Am ajuns la un moment dat la o diferenţă de două miliarde şi jumătate de dolari, chiar trei miliarde de dolari.. Exporturile noastre în Rusia erau de vreo doua sute sau trei sute de miloane , dacă nu mă înşel. Ceea ce înseamnă foarte puţin. Problema este că Rusia este o ţară care este frecventată de marile puteri şi de marii investitori. Noi ar fi trebuit să facem un lucru care în mare parte s-a realizat : să avem consulate şi în alte zone şi să nu ne concentrăm numai pe Moscova şi Sankt Petersburg. Deci, Rusia este imensă şi noi trebuia să dezvoltăm, în opinia mea, relaţii la nivel de provincii şi să realizăm cu sprijinul autorităţilor centrale, nişele de comerţ pentru vânzările de produse din România în zone unde alţii ajungeau mai greu. Pentru asta era nevoie de o anumită strategie. Pentru asta eu m-am dus la Moscova cu doua avioane de oameni de afaceri, care în siajul întâlnirilor politice pe care noi le-am avut , cu Kasianov şi cu alţii, au avuti şi ei întâlniri cu unii şi cu alţii. Toată povestea asta trebuia dezvoltată cumva cu Camerele de Comerţ şi aşa mai departe. E o altă tehnologie : relaţia cu Rusia pe plan economic se dezvoltă pe o altă tehnologie decât cu ţările occidentale. De asta factorul politic şi relaţia politică contează foarte mult. Că noi am început să le explicăm ruşilor ce este cu lacul rusesc, ce se întâmpla cu Marea Neagră şi alte chestiuni care au creat iritare şi sigur că s-a produs o anumita nervozitate cu repercusiuni economice.
ZV: Vina o deţine actuala conducere sau sunt şi alţi responsabili pentru această situaţie ?
AN: Nu. Ultimii douăzeci de ani, ca să vă dau răspunsul standard, folosit mult zilele astea. Vina o poartă ultimii douăzeci de ani.
România devine un fel de ţară de tranzit pentru proprii săi cetăţeni
ZV: Despre Republica Moldova ? Ce ne puteţi spune ?
AN: Eu zic că trebuie să vedem cum este cu bătrânica care nu vrea să treacă strada. Uitaţi-vă la referendumul care a avut loc. Până la urmă am impresia că de fapt e o problemă cu bătrânica. Nu e chiar atât de hotărâtă.
ZV: Daca e surdă şi oarbă, de ce să nu o ajutăm ?! Poate nu ştie să treacă strada şi trebuie să o ajutăm !
AN: Unii vor să o calce cu maşina. Cunosc bine subiectul ăsta, pentru că începând din ’91, nu ştiu dacă aţi avut posibilitatea să citiţi din cărţile mele « România dupa Malta », am scris şapte volume pentru perioada ’90 –’91, acum scriu încă trei volume pentru perioada ’92, unde sunt conversaţiile şi documentele referitoare la politica externă românească din perioada aceea, conţinând transcrieri. Ambasadorul Chebeleu, care era şeful meu de cabinet, transcria cuvânt cu cuvânt şi avem stenograme întregi !
Acolo veţi regăsi şi veţi vedea că n-am reuşit să evităm aceleaşi greşeli şi practic ideea cu podurile de flori şi puţine din lucrurile pe care nu le-am făcut şi ceea ce la momentul respectiv eu consideram ca fiind esenţial, proiectul economic, care ar fi dat baza unei relaţii substanţiale…
ZV: În ultimii doi ani noi nu am vazut PSD fiind foarte vocal în sprijinul Moldovei..
AN: Pe cine vreţi să sprijinim acolo?!
ZV: Pe oamenii de rând !
AN: Să vă spun ce se întâmplă acolo. Cei care vor să muncească au doua variante: să plece în Occident, unde nu reuşesc, pentru că au nevoie de viză, sau să plece fără viză la Moscova. Cei mai mulţi pleacă acolo unde n-au nevoie de viză. Între timp, în Moldova s-au produs nişte schimbări fundamentale, din cauză că nici noi n-am ştiut să acţionăm suficient de bine şi aici poate că aveţi dreptate, dar vă aduceţi aminte că au fost nişte provocări. Vă aduceţi aminte cu limba moldovenească în anii 2000. Poate că de atunci s-au creat pretexte pentru o anumită izolare. Pe urmă, Tratatul. În 2010 problema este că unii l-au sprijinit pe Ghimpu, alţii l-au sprijinit pe Lupu, în timp ce oamenii trebuiau să iasă la referendum. Fiecare îşi face campanie electorala proprie. Deci, acolo au fost nişte probleme. Resursele economice şi starea de astăzi a Republicii Moldova este foarte dificilă. Multă forţă de muncă este, deja, plecată. Populaţia care a rămas reprezintă două treimi.
ZV: PDL-ul este foarte activ în această zonă.
AN: Da. Ei au făcut o chestiune care l-a ajutat foarte mult pe Băsescu în campania electorala, dar care a creat o enervare foarte mare în ceea ce priveşte relaţia cu Bruxelles. În ceea ce priveşte povestea cu vizele, povestea cu cetăţenia, toate lucrurile astea au generat o nervozitate foarte mare.
ZV: Şi faptul că se acordă cetăţenie?
AN: Asta e o analiză pe care o s-o facem cândva mai bine. Noi am reuşit să oferim ungurilor un exemplu foarte bun despre cum trebuie făcută o lege a dublei cetăţenii.
ZV: Corect! Au învăţat de la noi!
A.N: Deci asta e o chestiune bună pe care au făcut-o! Eu le-am spus unora dintre colegii mei lucrul ăsta. Foarte mulţi, dintre cei care obţin cetăţenia română, o obţin mai puţin din dragoste pentru Bucureşti, şi mai mult din dragoste pentru o ţară în care n-ai nevoie de viză. Nu?! Şi nu se opresc aici, iar România devine un fel de ţară de tranzit pentru proprii săi cetăţeni, pentru care trebuie să oferim protecţie diplomatică în momentul în care apar probleme afară. Nu ştiu să spun dacă este bine sau rău. Nu ştiu dacă asta este soluţia.
Părerea mea, am exprimat-o demult, era extrem de important ca noi să dezvoltăm o relaţie economică foarte solidă. Aici din păcate, din cauza unor echipe care erau mai curând legate de Moscova şi din cauza unor anumite temeri, noi n-am reuşit să facem o operaţie care era mai simplă. Aveam o datorie, trebuia să luam vreo patruzeci de milioane pentru electricitate, dacă nu ma înşel, sau pentru diverse. Am vrut să participăm la privatizarea complexului de la Stânca-Costeşti. Iată un exemplu: n-au acceptat participarea. Nu s-a dorit. Era un lucru important. Au fost alte proiecte. La nici unul dintre proiectele mari de privatizare nu a existat o disponibilitate (din partea Chişinăului -n.red) de a încuraja participări din România. Şi noi atunci eram doar cu trimis de cărţi, cu trimis de televiziuni, de ziare şi aşa mai departe. Podul de flori. Dar oamenii ăia de acolo aveau nevoie de locuri de muncă. De asta spun că eroarea noastră fundamentală este ca n-am reuşit relatii economice foarte puternice. Nu că n-am încercat!
ZV: Şi în aceste condiţii va deveni dificilă integrarea a câteva milioane de oameni care sunt mai săraci decât noi.….
A.N: Evident! Şi este o problemă. Voronin privea lumea prin fereastra de la Moscova. Şi asta a complicat lucrurile. Dar el a avut o comunicare cu preşedintele Traian Băsescu. Îmi aduc aminte schimbul de sticle, scrisori de acreditare am vrut sa spun.
Jumătatea dintre cei care-mi citesc blogul sunt de la servicii, iar un sfert cei din partid care mă spionează
ZV: Apropo, de ultima trăznaie a domnului Ghişe: s-ar putea să deveniţi parteneri la guvernare şi astfel veţi pregăti şi dvs. o lege a presei…
A.N: O! Citiţi! Nu v-aţi documentat suficient pentru întâlnirea asta cu mine; asta mă deranjează! Pentru că, în 2001, guvernul pe care l-am condus a dat un aviz negativ referitor la genul asta de proiect. Şi nu cred ca acum trebuie să pieptănăm baba. Altfel spus avem alte probleme. Asta e temă să o introducem acum în discuţie? Eu am o mare apreciere pentru dl. Ghişe, însă eu n-aş schimba acum agenda zilei ca să discut despre ziarişti. Oricum nu ieşi bine din chestia asta! Şi după câţiva ani în politică, ştii că lucrul ăsta e cea mai mare greşeală! Eu am învăţat-o: când spui despre ziarişti, libertatea de expresie…
ZV: Puţini politicieni vorbesc despre starea mizerabila în care a ajuns presa. Poate pentru faptul că totul a încăput pe mâna câtorva oameni. O media profesionalizată ar putea transmite nişte mesaje corecte. Totul s-a concentrat în mod voit asupra presei de cancan! Totul a fost dus mult prea departe. Şi nu este normal.
A.N: De asta mi-am făcut propriul meu ziar, blog; am un tiraj de 3000 exemplare pe zi , 4000, 5000 de accesări pe zi şi este un ziar bunicel în momentul de faţă.
Sunt absolut de acord cu ce spuneţi şi sigur că ziarele şi media au devenit instrumente de luptă politică. Dar, eu vă aduc aminte că am trăit pe pielea mea povestea asta. În 2006, atunci când s-a dezlănţuit campania împotriva mea, aduceţi-vă aminte că erau ziare care publicau acelaşi articol. Era un centru de comandă care scria articolele, apoi ele erau distribuite şi nu mai ţineau evidenţa unde erau date. Şi ele apăreau identic în ziare diferite. Asta arată că lucrurile s-au degradat de-a lungul anilor foarte mult. Şi pe urmă lipsa de bani. Acum eu aş dori să faceţi totuşi un apel prin care să spuneţi că politica guvernului Năstase, de a acorda publicitate, a ajutat in perioada aceea foarte mult media, fie ca erau televiziuni sau ziare. Aşa că vă dau dreptate în totalitate. Dar, practic, eu am văzut cum funcţionează aceste lucruri pe pielea mea şi faptul că la un moment dat mi-am deschis blogul, în urmă cu trei ani, a fost tocmai pentru a reuşi să-mi exprim un punct de vedere faţă de situaţia de care vorbeam, dar nimeni nu prelua ceea ce spuneam eu. Şi era o situaţie incredibilă în care eu eram pus la zid, nu aveam posibilitatea să-mi spun un punct de vedere, televiziunile mă urmareau în permanenţă, erau postate în faţa casei mele, deci a fost o perioadă în care am învăţat pe pielea mea ce înseamnă politica de trust şi politica cartelurilor. Deci sigur că vă dau dreptate. Dar nu am soluţie. Şi in contextul actual va fi tot mai greu, pentru că fiind tot mai puţini bani, va fi tot mai puţină publicitate, situaţia presei scrise, ca dealtfel peste tot în lume, va deveni critică.
Pe de altă parte, presa a lucrat la propria sa destabilizare, într-un fel, pentru că tabloidizarea s-a făcut nu numai, ci inclusiv în ziarele care au încurajat sau au urmat pentru o raţiune de tiraj o anumită linie. Uitaţi-vă la televiziuni, felul în care se construieşte limbajul, limbajul de ştiri, modificările care apar, noi incepem să avem, precum limba engleză de conferinţă, o limbă română limitată la aproape 2000 şi ceva de cuvinte. Eu am scris pe blogul meu câteva lucruri despre cultură, despre toate acestea. Dar mă simt oarecum în afară: când povestesc de Muzeul Hărţilor sau de faptul că am avut câteva idei în zona asta, mi se pare ca sunt în afara timpului.
ZV: Care este spectrul cititorilor dvs. de pe blog ?
A.N: Jumătate sunt cei care mă spionează, de la servicii, de la partide, de la nu ştiu ce, un sfert sunt cei care mă spionează de la mine din partid şi restul bănuiesc că sunt cei curioşi sau ziarişti.
