Adriana Săftoiu: Parlamentul uninominal e un proiect ratat

La întânirile Ziuaveche.ro, Adriana Săftoiu vorbeşte despre alianţele pe care le face PNL, încheiată cu PC şi în negocieri cu PSD, şi spune ce are de gând să facă în calitate de parlamentar liberal. Ea afirmă că îşi va susţine punctele de vedere în interiorul partidului şi va pleda pentru păstrarea identităţii de dreapta a PNL.

Ca fost jurnalist şi actual politician, Adriana Săftoiu remarcă: “Presa a căzut în capacana isteriei politicului, iar societatea în isteria discursului public”.

Z.V.: Tot mai multe personalităţi vorbesc despre necesitatea reprofesionalizării societăţii româneşti. Cum comentaţi reprofesionalizarea la nivelul Parlamentului?

A.S.: Dacă ne uitam pe lista Parlamentului din 1990 încoace, observăm că, practic, cei care sunt acum în funcţii de decizie, au fost oameni din eşalonul doi al Parlamentului, oameni care au rămas în Legislativ timp de 20 de ani. Prin urmare, au avut ceva timp să ne arate ce pot să facă, ce calităţi au, care le sunt viziunile. Au avut şansa ca timp de 20 de ani să mute munţii din loc şi să facă ceva mai mult decât nişte « paşi » de kilometri de autostradă.

Nici tinerii nu par să fie o garanţie a profesionalizării clasei politice. Unii au devenit mai perfizi decât maeştrii lor. Roberta Anastase, un parlamentar tânăr, nu are rezerve să abuzeze de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să supună actul legislativ dorinţei Guvernului.

Ce face puterea dintr-un om?! Îmi amintesc de Emil Boc, un parlamentar de opoziţie care îl acuza pe Adrian Năstase că transformă Parlamentul în anexa Guvernului şi îi cerea să nu mai ştirbească autoritatea Parlamentului.

Emil Boc, ajuns prim-ministru, a reuşit să îl depăşească pe Adrian Năstase în relaţia cu Parlamentul. Din exemplu pozitiv a devenit un exemplu negativ şi pentru modul în care Guvernul îşi subordonează Parlamentul.

Actualul Parlament este înnoit prin votul uninominal, care ar fi trebuit să responsabilizeze mai mult parlamentarul. Imaginea per anasamblu nu susţine, însă, această pretenţie. Încă un proiect ratat.

Z.V.: Cum este să fii în opoziţie în Legislativ?

A.S.: Mare lucru nu poţi să faci. Votul decide! Dar dacă am fi putut face ceva, apoi atunci am fi putut să încercăm să schimbăm imaginea parlamentarului adormit în banca şi mâncător de bani publici. Imaginea aceasta ne vizează pe toti. Cetăţeanul vorbeşte dispreţuitor despre parlamentar, fără nuanţe.

Când am început mandatul, mă întâlneam în ‘nemulţumirile’ despre cum funcţionează această instituţie, care ar trebui să fie echilibrul democraţiei, cu colegi din toate partidele, aflaţi la primul mandat. Aveam senzaţia că suntem de acord că există un interes comun, dincolo de partide, şi anume să susţinem modificări care să nu mai permită nici unui partid să abuzeze de puterea pe care o deţine, cel puţin în Parlament. După doi ani, ne-am plafonat şi nu s-a întâmplat nimic bun, ba din contră, am contribuit, chiar şi prin tăcere, la imaginea deficitară, eufemistic vorbind, a parlamentarului.

Politicienii nu pun deasupra partidului naţiunea

Z.V.: Unde s-au întâlnit nemulţumirile ?

A.S.: Aş începe cu desfiinţarea acelei condici penibile care stă la baza stabilirii unui cvorum fals, iar prezenţa să se facă strict electronic. Eu pledez pentru amprenta digitală, cea mai sigură soluţie, pentru a nu ne mai păcăli. Şi dacă voi fi întrebată de buget, propun în loc de înnoirea parcului de maşini, achiziţionarea unui astfel de sistem.

Se vorbeşte mult despre desfrâul financiar de la Parlament. În primul rând, mă risc şi voi spune că risipa banului public nu înseamnă indemnizaţia. Nu acolo este risipa, la indemnizaţia de 750 euro pe lună. Altele sunt problemele.

De exemplu, contractele Parlamentului pentru cazare, pentru transportul deputaţilor. Ar trebui să discutăm despre modelul ‘românesc’ versus cel din Parlamentul European, unde se stabileşte o sumă fixă şi fiecare se gestionează în cadrul acestei sume.

Apoi, programul din Parlament. Cred că este nedemn ca activitatea în Parlament să însemne două zile pe săptămână – luni şi marti, câteva ore, şi din când în când miercuri dacă nu cumva se oferă timp pentru “studiul individual” în comisii.

Exista o variantă care ar putea să dea măcar imaginea de seriozitate. In alte Parlamente, programul e gestionat judicios, cum ar fi două săptămâni dedicate dezbaterilor în Plen, o săptămână se lucrează în Comisiile de specialitate, iar o altă săptămână e dedicata teritoriului. Şi ne-am plimba mai puţin cu avionul.

Sunt oameni în Parlament care se declară dezamăgiţi, frustraţi, care n-au legătură cu parlamentarismul, nu se simt confortabili cu aceasta meserie, dar vor continua să candideze.

Z.V.: De ce sunt legile în România atât de stufoase?

A.S.: Clasa politică românească nu are în vocabular, cu atât mai puţin în comportament, cuvântul “consens”. Sunt legi, precum salarizarea unică, sistemul de pensii, educaţia naţională, care nu trebuie să reflecte voia unui partid, a unui premier, a unui preşedinte. Impunerea acestor legi prin asumarea răspunderii de către Guvern nu înseamnă altceva decât că ele se vor modifica în următoarea guvernare. Aceste legi care trebuie sa asigure un cadru predictibil şi coerent în domeniile respective impun un consens obligatoriu şi asta înseamnă dezbatere şi nu impunerea prin proceduri, altfel, permise de lege.

Cine să fie promotorul politicii consensuale în România? Până acum, nu s-a remarcat nimeni!

Nu văd nici un politician în jurul meu care să pună deasupra partidului naţiunea.

Uniformele şcolare ar trebui reintroduse

Z.V.: Cu ceva timp în urmă aţi lucrat în presă. Cât de rău arată mass-media astăzi?

A.S.: Degradarea presei este în dependenţă de degradarea societăţii, a clasei politice, suntem “o mare familie” în această situaţie. Acum citesc ziarele în doar cinci minute, informaţie nu există, opinii din belsug.  Presa a căzut în capacana isteriei politicului, iar societatea în isteria discursului public.

Z.V.: Având în vedere că sunteţi în Comisia de învăţământ, cum vi se pare ideea reintroducerii uniformelor şcolare?

A.S.: Sunt de părere că uniformele şcolare ar trebui reintroduse. Pot înţelege rezistenţa la această iniţiativă. Pentru elevi este mai comod aşa. Alţii, o refuză făcând referire la epoca Ceauşescu, doar ca pe vremea lui era o uniformă ternă, acelaşi model peste tot.

Din punctul meu de vedere uniforma ajută la identitatea şcolii şi cultivă o mentalitate de apartenenţă la o comunitate. Copilul aparţine şcolii şi se identifică cu respectiva comunitate. Şcoli de prestigiu precum Oxford, Cambridge, Harvard au uniformă şi ţin la blazon.

Copii din clasele mici au uniformă şi nu sunt deranjaţi. Termină clasa a IV-a acceptând această disciplină care nu le provoacă nici un disconfort. Copilul meu poartă la şcoală cămaşă albă, pantalon şi vestă, iar fetele au fustă, cămaşă albă şi vestă. S-a creat un reflex. Apoi, în clasa a V-a se renunţă la uniformă, adică se renunţă la o atitudine care nu le face nici un rău.

Uniforma şcolară imprimă o rigoare şi o disciplină care nu strica, nu uniformizează.

La dezbaterea Legii educaţiei, PNL a dorit să depună un amendament în acest sens. Atunci s-a respins propunerea, pe ideea că nu legea reglementează acest aspect. Rămâne de văzut cum se va reglementa, dar nu voi fi împotrivă doar pentru că e propunerea unui parlamentar al puterii.

Întrebări de la cititorii ziuaveche.ro

PRIBEAGUL

1. Cum se aduc în limite rezonabile pensiile nesimţite ale magistraţilor şi ale altor câţiva? Sau nu este necesar, e bine să fie reduse salariile şi pensiile amărâte, sub1000 lei/lună, ale unor amărâţi?

2. Cu ce număr se gândeşte marea coaliţie să subţieze aparatul bugetar? Sau nu e nevoie?

A.S.: Aparatul bugetar cu siguranţă merită o reformare. Ceea ce a făcut, însă, guvernul Boc a fost să taie fără să judece înainte, fără un studiu de impact. Dacă nu a putut să facă economia să performeze, a adus bani la buget doar tăind. Într-o zi nu va mai avea de unde şi mă întreb atunci care îi va fi soluţia ca să aibă bani să îşi ofere propriul salariu.

3. Cât estimaţi că este evaziunea financiară în ţară? Câteva exemple concrete. Cum va elimina, concret, marea coaliţie fenomene şi spatii de corupţie?

A.S.: Ca să elimini evaziunea, să combaţi corupţia e nevoie de o legislaţie clară şi radical aplicată, nu în funcţie de partide şi simpatii politice. Marea problema a acestei ţări: o politizare excesivă, chiar şi a modului în care se aplică legea. Pentru unii ciumă, pentru alţii mumă.

MACHE

1. Are de gând să rămână în PNL şi să-i gireze astfel pe Antenescu şi Felix?

2. Aşteaptă răbdătoare să fie zvârlită din partid de Sănătatea Sa Antenescu I-ul Porfirogenetul?

A.S.: La cele două întrebări, am răspuns deja prin acest interviu. Imi voi susţine punctele de vedere şi voi încerca să nu renunţ la ceea ce cred că trebuie făcut ca PNL să rămână cu adevarat partidul de dreapta din România.

3. Va iniţia o mişcare de izbăvire din funcţie şi trimitere la tratament (nu neapărat în cămaşa de forţă) a lui Crinişor?

4. Pleacă singură, in baza principiului că dacă nu fugi din cocină la timp te înfulecă porcii?

5. Mai sunt şi alte variante?

A.S.: Da, să nu renunţi când ştii că ai dreptate şi cât timp crezi că mai sunt şanse. Iar eu încă mai cred.

Cine este Adriana Săftoiu?

În perioada 1993 – 1998 a fost ziarist la Agenţia de Presă Rompres, apoi la Mediafax.

A renunţat la presă şi a devenit purtător de cuvânt al Guvernului între 1998 şi 2000, după care a fost Directorul de cabinet la ministerul Transporturilor până în 2001.

A fost Director al Biroului de Presă al PD în perioada 2001-2004, iar la alegerile generale din 2004 a fost aleasă deputat pe listele Alianţei D.A..

Renunţă la mandatul de parlamentar pentru a fi consilier prezidenţial la Departamentul de comunicare, post din care demisionează în 2007.

În 2008 candidează din partea PNL şi câştigă un mandat de deputat într-un colegiul electoral din Prahova.

A publicat, în 2007, la Editura Trei „Vocile puterii”, o serie de interviuri cu foştii purtători de cuvânt ai Guvernelor României de după 1989.

Citiţi şi prima parte:  Adriana Săftoiu: Poţi pierde lupta când îţi subestimezi adversarul!