Ce credeti ca nu au invătat romanii de la istorie?

Pentru ca intr-unul din numerele trecute ale suplimentului Ziuaveche.ro, la intrebarea: Ce credeti ca nu au invatat romanii de la istorie?, am fi vrut, in pofida spatiului limitat, sa publicam cat mai multe raspunsuri, aducem o mica corectie acestui neajuns, adresind astazi din nou intrebarea, convinsi fiind de dureroasa ei necesitate, fara insa a ne erija in instante inflexibile si guralive. Sunt opinii ale unor creatori de cultura, personalitati publice, buni comunicanti, ce radiografiaza trecutul si prezentul nostru cu acea luciditate  pe care ti-o da numai cunoasterea.

 

 

Ion Bogdan Lefter (critic si eseist literar si prof. universitar)

Intotdeauna au existat progresisti si retrograzi

 

Trecutul e – se stie prea bine – marea sursa din care tragem „invataminte” (de unde si vorba cea plina de sarcasm: „Cine uita istoria e condamnat s-o retraiasca!”…). Insa cati apuca sa cunoasca istoria mai in detaliu, mai in profunzime, cati reusesc s-o inteleaga?! De ceva vreme incoace, savantii au si inceput sa explice ca nici nu exista un singur trecut, cu semnificatie unica: depinde cine-l descrie si-l interpreteaza…

Bineinteles, mai depinde si de cultura fiecaruia: unii stiu putina istorie sau mai deloc, altii retin macar ce se preda in anii de scoala, iar intelectualii si restul celor care nu se opresc niciodata din citit si din invatat acumuleaza informatii mai consistente si reflecta din ce in ce mai serios asupra lor. Cu cat esti mai instruit, cu atat ai mai mari sanse sa intelegi mai multe dintr-ale trecutului. Incat as zice ca, in orice comunitate – de la grupurile mici, de la familie si pana la popor – exista toate categoriile: majoritatea nu stiu mai nimic din ce-a fost inaintea lor, ramanind doar cu cliseele cele mai simpliste despre mareti regi sau voevozi de altadata si despre glorioasele lor victorii in razboaie; dar sint si categorii mai instruite, cu imagini mai complexe si mai nuantate asupra trecutului, constiente ca prezentul de-acolo vine.

Compatriotii din aceste zone, mai cultivati, cu orizonturi mai largi, inteleg mai multe din istoria noastra mai degraba complicata decat glorioasa si trag „invatamintele” cuvenite. Ceilalti, inevitabil mai multi, se complac in nestiinta si – mai rau! – se mai si trezesc emitind din cand in cand panseuri despre trecutul mai indepartat ori mai apropiat. In ultimele doua decenii, forma cea mai vizibila a ignorantei in materie de istorie a fost si este asa-zisa „nostalgie dupa comunism”, mai raspandita in alte tari din Europa Centrala, unde nivelul de trai nu scazuse atat de dramatic in anii 1980 ca la noi; insa, pe fundalul crizei internationale actuale, „recuperam” rapid: din ce in ce mai multi compatrioti isi amintesc cu jind vremurile cu salarii sigure si fara somaj, uitand ca atunci injurau cu foc regimul. Nimic nefiresc, la urma urmei: intotdeauna au existat „progresisti” si „retrograzi”. Din fericire, categoriile „nostalgice”, de obicei mai varstnice si mai putin cultivate, nu-si prea pot impune politic optiunile (las acum la o parte exemplele contrare pe care tot ea, istoria, ni le furnizeaza…). Datoria celorlalte, a elitelor „progresiste”, e – vezi bine! – sa explice mereu cum au stat si stau lucrurile.

Precizare suplimentara: dintre „nostalgicii dupa comunism”, absolut detestabili mi se par cei care se dau profunzi intelegatori ai istoriei. Simptom nelipsit: inainte de a-si incepe pledoariile pentru cat de bine era „inainte”, ii vei auzi spunand ca n-au iubit catusi de putin comunismul si ca nu si-l mai doresc deloc, doar ca…!

 

Pavel Susara (scriitor si critic de arta)

Dupa 90 mai mult am facut istorie decat am citit

Din istorie, dar si din Istorie, nu invata, niciodata, nimeni, nimic. Si asta, din motivul banal ca istoria, sau Istoria, este un vast exercitiu de fictiune, o proba majora de narcisism in grup, si nicidecum un cod al bunelor maniere sau o crestomatie de precepte morale. La Istorie, de data asta doar cu majuscula, recurg, de obicei, fie marginalii, aflati intr-o continua criza de identitate si care incearca sa-si compenseze deficitul de existenta printr-un exces de autoreflexivitate, fie dominatorii, aflati intr-o incontinenta stare de excitatie si intr-o infatigabila goana expansionista, doar pentru a-si convinge victimile, dar si pe ei insisi, ca agresiunea este o forma ceva mai apasata de tandrete, iar atrocitatea – legitima si, oarecum, obligatorie. In rest, istoria, aceea invatata prin scolile de toate gradele, este imaginatie pura, creatie literara, proiectie bovarica si instrumnent propagandistic. Documentele sint manipulate si la sursa, si la mina a doua, si la mina a treia si la toate miinile posibile, iar concluziile sint exact atit de adevarate pe cit le prezinta, sa zicem, Lucian Boia, ca sa nu mai mergem pina la Braudel. Adica au un adevar epic, o anume expresivitate, si nimic mai mult.

    In ceea ce ne priveste, noi ne aducem aminte de Istorie, pentru ca istoria, aia din biblioteci, fie ca n-o citim deloc, fie ca o citim impiedicat, fie ca o citim fluent, dar nu intelegem nimic, doar atunci cind avem interese nemijlocite, asa cum ne aducem aminte de Dumnezeu doar cind suintem stramtorati. Inainte de 89 citeam istoria la comanda, ca sa prelevam din ea cate un voievod, sau chiar sa-i alininiem pe toti laolalta, pentru ca, mai apoi, in mod natural, sa il asezam in hora, pe picior de egalitate, pe insusi conducatorul in uz, caruia, inculti cum suntem in materie de istorie/Istorie, i-am organizat pe bune un martiriu voievodal.

   Dupa 90, mai mult am facut istorie decat am citit si am inteles, l-am tot  invocat, terapeutic, pe Vlad Tepes,  am fabulat grotesc din toate pozitiile, iar in ultimii ani  facem mari eforturi de a extirpa Istoria ca pe un organ bolnav, nu cumva sa intre in ea si Basescu, dupa care, doamne fereste,  sa nu mai poata fi scos de acolo niciodata. Asta e, decat cu Basescu in acelasi hrisov cu marile figuri fondatoare ale neamului, mai bine fara Istorie. Ca oricum ea nu foloseste la nimic, si cu atat mai mult noua, romanilor, care nu avem nici macar memoria proximitatii, daramite pe aceea, cutremuratoare, a stramosilor inca vii, care isi locuiesc urmasii clipa de clipa, si pe care alte popoare o au din plin. Dar acelea sunt chiar popoare,  iar memoria stramosilor este altceva decat fictiunea istorica. 

 Robert Serban (poet si editor)

Instinctul “lucreaza” rapid si prost…

 Banuiesc ca, in acest context, ar trebui sa punem istorie egal greseli. Daca e asa si nu… gresesc decodarea, spun ca nu cred ca putem invata ceva de la istorie, ca popor, atata timp cat nu putem sa invatam prea multe din istoriile personale, de indivizi. Reactiile unui popor sunt infinit mai greu de controlat decat ale unui singur om.

De cate ori n-ati facut exact aceeasi prostie, desi ea avea deja un trecut in CV-ul personal, „vizitandu-va” de cateva ori? De cate ori v-ati promis ca nu mai faceti nu-stiu-ce, insa v-ati incalcat propria promisiune? Nu fiindca suntem romani nu luam anumite decizii uitandu-ne, inainte, cu prudenta, inapoi. Instinctul bate intotdeauna cerebralitatea, iar el „lucreaza” atat de rapid (si, bineinteles, cam prost) tocmai fiindca n-are timp de analize.

Totusi, sa dau un raspuns… punctual de dragul celei care pune intrebarea. Noi n-am invatat de la istorie ca nu trebuie sa tragem mai tot timpul si mai oricui tepe, chiar daca Vlad Tepes este, de fapt, adevaratul nostru brand de tara. 

 

Irina Nechit (poeta)

Dintre circumvolutiuni au fost spalate si cunostintele de istorie

 In Basarabia, multor romani nu le pasa ca sunt romani. Iar de istorie se tem, fiindca ea se afla in manualele de istorie, care se schimba odata cu schimbarea guvernantilor. Azi o istorie, maine o istorie. Cine-i prost sa invete atata istorie? Mai ales ca nota zece la bac, la istorie, poate fi usor cumparata, si la facultate iei note mari daca ai o mama la munca peste hotare si ea iti trimte euro pentru examenul de istorie, sau pentru cel de anatomie sau informatica etc.

Istoria nu a ramas in trecut, ci mai e prezenta, aici, acum, ne urmareste, ne cerceteaza, ne tine in vizor, iar noi nu am invatat s-o studiem, s-o descifram, s-o intelegem. Facem abstarctie de ea, fara sa ne dam seama ca suntem in plasa ei. E ca si cum ne-am legana in plasa unui paianjen si e placut leganatul acesta, un leganat ametitor, poetic, si uitam de paianjen, nu ne pasa, facem abstractie de el.

Creierul basarabenilor a fost spalat. Dintre circumvolutiuni au fost spalate si cunostintele de istorie, si amintirile parintilor si bunilor decimati de istorie, si propriile experiente care, involuntar, sunt legate de istorie. „Nu te-am padvidit!”, striga o fata la un baiat, pe o strada din Chisinau. Asta inseamna, in limba romana: „Nu te-am dus de nas!” Cei doi, tineri, frumosi, nu sunt constienti ca folosesc in dialogul lor atatea rusisme. Ei au o mica problema sentimentala si nu le pasa ca au si mari probleme lingvistice, dependente de cele istorice. Nu le pasa, ii intereseaza altceva. Iar istoria ii duce pe ambii de nas.

Razvan Tupa (poet si redactor)

O fotografie cu vremurile care se pregatesc sa fie trecut

Orice discutie despre istorie incepe din prezent. Si asta dintr-un motiv foarte simplu. Doar in functie de instrumentele pe care le avem in prezent putem sa ne facem o imagine sau alta asupra evenimentelor din trecut. Am vazut toti de sute de ori imagini din decembrie 1989, si totusi cea mai mare parte a evenimentelor de atunci au ramas subiect de legenda.

Despre invatat din istorie este greu sa vorbesc. O data pentru ca in Romania nu stiu daca se schimba ceva mai des decat istoria. Cand eram in clasa a IV-a gasisem un manual de istorie din anii 60 si ma tot miram ca istoria era complet alta decat cea pe care o invatam eu la scoala. La fel s-a intamplat dupa anii 90, cand cele mai mari schimbari le simteai in textele legate de Romania interbelica. Epoca de aur se mutase cu 40 de ani inaintea celei despre care auzeam la televizor in anii 80.

Probabil ca asta nu am invatat deloc, faptul ca oricat ai schimba istoria ceva iti ramane in subconstient, si acest ceva s-ar putea sa fie chiar senzatia ca poti schimba oricand ceea ce s-a intamplat. Practic, in istorie totul se schimba si acest proces pare sa fie singurul lucru care ramane constant.

Paradoxul este insa mai degraba acela ca nici prezentul in care poti opera toate aceste schimbari nu pare avantajat. Si asta nu cred ca se poate invata foarte usor. Ceea ce ma intereseaza pe mine ca o persoana pentru care de la poezie incepe si la poezie ajunge orice, este faptul ca modurile de schimbare si imaginare a istoriei tind sa fie o varianta slaba a poeziei. De altfel, sa ne gandim, cate cuvinte poti schimba intr-o poezie clasica? Macar acesta e un lucru stabil. Dar in ce limba?!

Virginia Moisescu  (poeta)

Stiu si eu ? Chiar pe toti nimeni nu-i poate intreba . Sigur , ii pot face un fel de ghem pe care sa-l numesc popor . Imi trebuie un capat de fir , cel de la care pornesc cu facutul de ghem . E cel care va sta cat mai departe de cerul patriei , peste el asezandu-se straturi , straturi de oameni , luati cate unul , catte unul si tot asa , pana se construieste poporul .

Ar fi o problema , poate unii sunt bolnavi , au diverse bacterii , virusi, dar se  rezolva .

Nu demult s-a popularizat Furadanul care a despartit poporul de “Fata cu parul de foc “; diluat, cred ca ne scapa de pacostele cele invizibile .

Primul om al poporului , inima ghemului, nu poate fi decat cel mai important . Mi-e greu sa aleg Unicul , asa ca apelez la treime : presedinte , primministru, ministrul turismului…

Nimeni nu trebuie sa planga ! Avem Partidul Poporului . E nou-nout si straluceste ca o explozie solara . Romanii n-au ce invata de la istorie. Radiatii din astea n-au mai fost , nu exista statistici : atatia au murit , atatia au scapat . Intotdeauna mor altii , asa ca oamenii stau la soare . Amestecati , frumosi cu urati , grasi cu slabi , tineri cu mai putin tineri . Aici cred ca se poate invata din istoria celor pe care-i aduna salvarea de pe drumurile date in fiert sau in copt , depinde daca au fost in zone inundate sau nu . Cerul patriei pare uneori  ca are apa pentru patrii multiple dar si pentru codri plini ochi cu copaci . Aici romanul a uitat sa fie frate cu padurea, dar n-a uitat de haiducie . Am vazut la tv cum unii voiau ca Presedintele sa ia banii bogatilor din banci si sa-i imparta poporului . E o parte din istorie convenabila pentru unii si n-o uita .

Invatam de la istorie ce place , ce convine fiecaruia in parte . Intr-un punct de timp , o parte de popor va avea interese comune . Tine de istorie ?  Nu exista asemenea istorie.

 Serban Foarta (scriitor, eseist si traducator)

Nimic.