La Chisinau fostul presedinte comunist Vladimir Voronin a cerut dizolvarea Comisiei Ghimpu – comisia care are ca sarcina studierea crimelor comunismului din Republica Moldova. Voronin nu s-a temut nici de Putin, nici de Uniunea Europeana, nu s-a sfiit sa patroneze represiunea manifestarilor anticomuniste din 7 aprilie 2009. Insa Voronin se teme de o comisie de istorici care a reusit sa patrunda in arhivele KGB de la Chisinau si urmeaza sa scoata la iveala adevarul despre crimele comunismului din Basarabia. Istoricul Ion Varta, membru al Comisiei Ghimpu a vorbit pentru ziuaveche.ro despre piedicile in deschiderea arhivelor, despre revelaţiile cutremuratoare din dosarele KGB si despre cel mai mare criminal din istoria omenirii – Vladimir Ilici Lenin.
Cand va publica Comisia Ghimpu raportul despre crimele comunismului din Basarabia?
Munca pe care am desfasurat-o, impreuna cu colegii mei de echipa, se apropie de sfarsit, practic, mai avem doua saptamani; catre 1 iunie studiul nostru urmeaza sa fie prezentat presedintelui Mihai Ghimpu. Acum, toate componentele acestui studiu au fost scrise si o echipa redacţionala incearca sa ajusteze si sa uniformizeze textul. Speram ca in cel mai scurt timp studiul nostru sa fie finalizat. De-a lungul acestor cinci luni s-a muncit intr-un ritm intens, intrucat am fost pusi intr-o situaţie delicata: am avut prea puţin timp la dispoziţie. Dar vreau sa remarc un lucru absolut admirabil: colegii, cu care am lucrat, de-a lungul acestor luni, au fost, zi de zi, la arhive, dupa ce am reusit sa obţinem accesul la multe fonduri, pana nu demult secretizate si la Ministerul Afacerilor Externe si la SIS, instituţia, care pastreaza documentele unei structuri cu reputaţie proasta, care altadata se numea KGB. Dar au fost probleme la respectiva arhiva- accesul a fost o vreme ingreuiat, pana la urma, se pare, ca aceste tergiversari aveau la origini, poate, insuficienta cunoastere a fondurilor, pentru ca pana acuma nu au fost studiate suficient, nimeni nu le-a studiat temeinic, cu mici excepţii. Au fost caţiva colegi carora li s-a permis sa consulte un numar limitat de dosare. Dar noi am venit cu un alt obiectiv, ca sa valorificam maxim cat era posibil in acest rastimp de cateva luni de zile. Si, intrucat, angajaţii arhivei nu prea stiau ce si unde sta, la inceput au existat anumite probleme, dar pana la urma a fost invitata fosta sefa a arhivei, o doamna cu experienţa si din acel moment lucrurile au intrat pe un fagas mai benefic, cu toate ca unii colegi de-ai mei considera ca in activitatea noastra de investigaţie in respectiva arhiva, au existat anumite tergiversari de ordin artificial. Este adevarat ca nu ne-au fost prezentate inventarele fondurilor, spunandu-ni-se ca ele nu exista. Am o experienţa de aproape 30 de ani de investigaţii in arhive. Am facut cercetari in cateva zeci de arhive- in Federaţia Rusa, Ucraina, Franţa, Germania, Romania, dar o atare situaţie, cand o arhiva sa nu dispuna de registre ale fondurilor sale, nu mi-a fost dat sa mai vad.
Cand au fost distruse dosarele?
In perioada anilor 91-92-93. Procedura ar fi fost mai veche- ea demarase la sfarsitul anilor 70, dar noi totusi am luat cunostinţa cu cateva registre ale unor fonduri care nu mai exista, intrucat, mii de dosare foarte importante, cu o informaţie extrem de valoroasa pentru un istoric, pentru ca reflectau paginile cele mai dureroase ale istoriei noastre din anii 40: ocuparea Basarabiei, reocuparea acesteia, au fost nimicite.
Si tocmai aceste dosare au fost distruse?
Din pacate, au fost distruse. In felul acesta, ne consideram vaduviţi de pe urma unei asemenea pierderi enorme, deoarece dupa genericul fiecarui dosar – am parcurs chiar atent unul din aceste registre – ne dam seama ca era vorba de o valoare uriasa pentru un cercetator, dar asta este… Este adevarat, ca unii colegi de-ai nostri n-au vrut sa creada unor asemenea informaţii, considerandu-le niste banale povesti. Tare as dori ca dansii sa aiba dreptate, dar, ma tem ca lucrurile sunt, din pacate, asa cum ne-au fost prezentate. Si, s-ar putea intampla, ca sa nu mai putem niciodata recupera informaţia preţioasa pe care o conţineau respectivele dosare. Am reusit, totusi, din ceea ce am identificat, sa scoatem la lumina mai multe lucruri importante si sper ca acest studiu va fi unul revelator pentru mai multa lume. Nu cred ca toţi il vor aproba si vor considera ca s-a facut un lucru benefic; deja sunt mai multe voci care ne dau note critice, dar o fac mai mult dintr-un partizanat politic, intrucat chiar nu este cazul sa condamni o treaba atat de importanta care, cu mare intarziere, se realizeaza si in Republica Moldova. La acest capitol suntem singura fosta republica unionala din spaţiul european al fostului imperiu sovietic, cu excepţia R. Belarus, care abia acum ne facem aceasta datorie morala faţa de predecesorii nostri care au suferit cumplit de pe urma regimului sovietic de ocupaţie.
Daca imi permiteţi sa punctez cateva lucruri, pe care eu, ca cercetator, le-am depistat si au fost pentru mine absolut inedite. De pilda, crima monstruoasa pe care au comis-o sovieticii in “autonomia moldoveneasca”-, asa numita Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, in perioada Marii Terori, din anii 1937-1938.
RASSM cu capitala la Balta?
Da, la Balta, din 1929 s-a transferat la Tiraspol. Deci pe durata unui an si trei luni si ceva, in cele doua capitale, la Balta si la Tiraspol, dar, in primul rand, la Tiraspol au fost masacraţi – cu aproximaţie – aproape 5.000 de oameni.
In cadrul unor procese?
Bineinţeles ca n-a fost nici un proces, erau odioasele “troici speciale”, o invenţie a minţilor bolnave ale liderilor sovietici, o instituţie extrajudiciara formata din secretarul de partid, seful NKVD-ului din RASSM si procurorul republicii. Deci, acesti oameni trimiteau la moarte pe banda rulanta persoane nevinovate, care nu erau cercetate prealabil, in mod pertinent, iar despre proces nici nu se mai discuta, nu era o judecata in toata puterea cuvantului, cu asesori, cu avocat. Acesti trei, uneori, nici nu se convocau in sedinţa. Era un secretar care se plimba pe la ei pe rand si ei semnau aceste procese verbale cu 100, 130, 160, 200 si ceva de persoane care, uneori, toate, erau trimise la moarte. Acest proces verbal are un rezumat foarte succint al dosarului – pentru ca se instrumenta un dosar inainte de luarea acestei decizii de catre troika. Anchetatorii NKVD smulgeau prin tortura de la aceste victime autodenunţuri, oamenii spuneau ceea ce li se dicta si, daca nu rezistau torturii, dadeau alte nume, si, in felul acesta, s-a declansat o masinarie uriasa a distrugerii si tot mai mulţi si mai mulţi oameni erau inghiţiţi de acest malaxor al morţii. Daca luam in calcul ca RASSM avea atunci vreo 540.000 de locuitori, atunci ne dam seama ca, aproximativ, 1% din populaţie a fost macelarita intr-un an.
In volumele publicate pana acum despre deportarile din RASSM 40-41 si 49-51 nu prea sunt informaţii cu privire la deportarile din ‘44, ‘45, ‘46, ’47, ‘48. Dispunem doar de careva informaţii cu referire la deportarile din 13 iunie 1941, din 4 iulie 1949, din aprilie 1951, dar iata ca acum aflam ca acest proces de deportare a fost unul aproape non-stop.
Lucrurile sunt cutremuratoare cu referire la alte crime comise de regimul comunist in spaţiul nostru. In sfarsit, vom putea investiga si omorurile comise de sovietici in ‘40-‘41 si ‘44-‘48, despre care, pana in present, s-a stiut mai mult in baza unor marturii orale. Si in acest caz , se pare, ca este vorba despre sute, daca nu, chiar de mii de victime.
Studiul acesta va fi prezentat in Parlament?
In baza studiului nostru va fi elaborat un raport succint, 20-30 de pagini, un fel de rezumat, iar acest raport va fi prezentat in plenul Parlamentului. In rest ramane de competenţa oamenilor politici sa decida ce urmeaza sa faca. Exista niste documente importante adoptate de forurile europene, inclusiv, doua rezoluţii ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, care au condamnat ideologia si practicile regimurilor totalitare comuniste, la care s-a incercat ca si noi sa fim parte, insa, din pacate, nu s-a putut. In perioada legislaturii 2005-2009, chiar am participat la o asemenea dezbatere, atunci cand, in ianuarie 2006, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie cu privire la condamnarea regimului totalitar comunist, a ideologiei comuniste. Am iniţiat atunci o dezbatere in Parlament si din pacate comunistii nostri, care erau majoritari, s-au opus cu vehemenţa, au blamat Uniunea Europeana, Consiliul Europei, Occidentul, erau in stare sa dea foc la toata lumea. Insa o condamnare de acest fel le-ar fi folosit si lor nu numai noua; s-ar fi debarasat si ei de aceasta mostenire odioasa, la care ţin ca la ochii din cap. Ei spun: noi suntem altceva decat au fost ceilalţi – bine, frate, daca esti altceva de ce nu te dezici de acest trecut, mai mult decat sumbru, criminal si odios, canţi osanale acestui criminal- mai mare criminal decat Lenin, in istoria omenirii nu exista, pentru ca el a fost inventatorul lagarelor de concentrare, atacul cu gaze impotriva unor oameni nevinovaţi, a unor ţarani adusi la disperare, care s-au razvratit ca erau jefuiţi de autoritaţi si cand s-au refugiat intr-o padure din regiunea Tambov, Lenin a dat ordin sa fie gazaţi. Exista documente, iar acea colecţie de lucrari ale lui Lenin care se numea Opere complete nu este nici pe departe completa, acele 55 de volume nu-l reprezinta pe Lenin, pe el il reprezinta cele peste 3.000 de documente depistate, ulterior, in perioada gorbaciovista in arhivele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
A existat o rezistenţa a romanilor de la est de Prut faţa de regimul sovietic?
Bineinţeles. A existat o rezistenţa extraordinara. Caţiva istorici s-au aplecat asupra acestui subiect si au elucidat atata cat le-a permis accesul la fondurile de arhiva. Doamna Elena Postica a avut chiar acces la fondurile arhivei fostului KGB, dar, bineinţeles, ca nu a putut consulta toate dosarele. Domnul Ion Ţurcanu a publicat si el un studiu, dar vreau sa va spun ca ceea ce va urma de acum incolo, daca accesul la aceste arhive desecretizate va dura si cercetatorii nostri vor putea sa continue investigaţiile, va fi ceva cu totul deosebit- veţi vedea ca vom avea niste revelaţii absolut extraordinare si poate vom reusi sa rasturnam niste interpretari gresit construite. Eu indraznesc sa afirm ca rezistenţa anti-comunista din Basarabia a avut o anvergura mai mare decat cea din Romania, in ciuda faptului ca aici au ras cu buldozerul, au decimat totul. Cu toate ca, in 1944, in Basarabia fusese desantat SMERS-ul, forţa de soc a NKVD-ului, care trecea totul prin foc si para, au activat mai multe grupuri armate, a existat o rezistenţa activa, dar si una pasiva, a fost refuzul tinerilor de a se inrola in armata sovietica, care se ascundeau cu miile in paduri. Trebuie sa-i scoatem din anonimat pe acesti oameni curajosi care s-au angajat absolut constient in aceasta lupta, stiind ca isi asuma un risc urias. Merita ca numele lor sa fie cunoscute.
