Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Cristian Scarlat: “Chişinăul este mai aproape de Bucureşti decât Clujul”

Cristian Scarlat: “Chişinăul este mai aproape de Bucureşti decât Clujul”

scris de Ion Petrescu
72 afisari

Cristian Scarlat a condus ani buni Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor,  după ce anterior s-a implicat – ca doctor în istorie şi colonel cu iniţiative salutare – în modernizarea structurii dedicate cultivării tradiţiilor militare în Armata României. El a trecut Prutul, alături de Regele Mihai I al României, cu sfială şi dragoste de ţară, pentru a cinsti, cum se cuvine, soldaţii români căzuţi la datorie pe pământul Basarabiei.  

Cristian Scarlat

Cauza este… Neamul

 – Cum vă raportaţi acum, ca istoric militar, la nefericita comemorare a 200 de ani de la răpirea, prin forţa armelor, a pământului românesc dintre Prut şi Nistru? 

– La capitolul comemorări se pare că noi, românii, stăm bine. Cu aniversările stăm mai prost. Chiar pe 2 martie, o altă comemorare: s-au  împlinit 20 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe malurile Nistrului, între forţele de poliţie şi voluntarii moldoveni, pe de o parte, şi militarii ruşi, trupele paramilitare transnistrene şi voluntarii cazaci din Rusia, pe de altă parte. După ce în decembrie 1989, dincoace de Prut peste 1000 de români au murit pentru libertate, la doar câţiva ani, şi dincolo, în războiul de pe Nistru şi-au pierdut viaţa 300 de patrioţi. Şi ei tot români. Să ne aducem aminte de cei căzuţi atunci, în 1992, pentru o cauză pe care cei cu inima română ar trebui să o cunoaştem şi să o înţelegem mai bine. Şi cauza e… Neamul.

            Cât despre cele două secole trecute de la semnarea Păcii de la Bucureşti, din 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, care a marcat încheierea conflictului început în 1806, merită să rememorăm câteva detalii ale întâmplărilor de atunci, ce au condus la un deznodământ tragic pentru români, pierderea a încă unei părţi a Moldovei, cea dintre Prut şi Nistru, după cea Bucovinei în 1774. Totuşi, nu se poate trece cu vederea că acest eveniment istoric – încorporarea unei jumătăţi din Moldova de către Imperiul Ţarist –, din cauze care ne scapă, nu este amintit decât în treacăt în manualele de istorie editate la Bucureşti. Nu la Chişinău.

            Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit în toamna lui 1806, când trupele ţarului Alexandru I au traversat Nistrul şi, după câteva lupte facile cu garnizoanele otomane, au ocupat Principatele Române, fără a avea „nici cea mai mică intenţie să cucerească ceva de la Turcia”, după declaraţiile oficiale ale ruşilor. În pofida asigurărilor iniţiale, ţarul a căpătat în cele din urmă acceptul lui Napoleon I pentru ocuparea celor două principate dunărene – Valahia şi Moldova – în cazul victoriei ruşilor în războiul cu otomanii din 1806-1812. După suspendarea ostilităţilor, turcii au încercat să amâne semnarea păcii finale. Supuse şi presiunii jocurilor de interese dintre Franţa, Prusia şi Imperiul Habsburgic, negocierile aveau să alterneze câţiva ani cu ostilităţile, în funcţie de balanţa forţelor. Turcia a propus încheierea păcii, cu condiţia ca Rusia să părăsească principatele, cerere refuzată de ruşi, care susţineau că hotarul Dunării „va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii.” Tratativele de pace au debutat în octombrie 1811, desfăşurându-se întâi la Giurgiu, apoi la Bucureşti, în Hanul lui Manuc. Multă vreme poziţiile au rămas ireconciliabile, turcii fiind îndemnaţi de la Paris să reziste până la viitoarea mare campanie franceză împotriva Rusiei. Treptat însă delegaţia otomană, avea să cedeze dărniciei în aur (mitei!) negociatorilor ruşi, Tratatul de pace fiind semnat pe 16/28 mai 1812, la Bucureşti, în hanul agentului rus Manuc Bei.

            Prin articolele 4 şi 5 (actul avea 16 articole publice şi două articole secrete), Imperiul Otoman ”ceda” Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform recensământului ţarist din 1817). Nu trebuie să încetăm a spune şi astăzi, răspicat, că actul de sfâşiere a Moldovei de către Imperiul Ţarist a fost un act criminal, fraudulos, cu încălcarea tratatelor în vigoare şi a dreptului internaţional din epocă, întrucât Moldova nu era provinice turcă. Având statut de suzeranitate în raport cu Imperiul Otoman, însemna că acesta nu avea dreptul să anexeze sau să ocupe Moldova; cu atât mai puţin Imperiul Rus.

            De altfel, Poarta n-a putut ierta trădarea cu care delegaţia turcă a tratat interesele Imperiului Otoman în cursul negocierilor. Un Dimitrie Moruzi, care făcea parte din această delegaţie, a fost decapitat; Panaoit, fratele lui, a avut aceeaşi soartă, iar un fost colaborator, Capudan paşa Ramiz, a fost decapitat şi el, în Colentina lângă Bucureşti. Manuc-bei, agentul rus, a scăpat… Dar moartea sa, survenită la Hînceşti, în Basarabia (!), la doar câţiva ani, este învăluită de mister… Se spune că ar fi fost otrăvit. Astfel au fost pedepsiţi trădătorii care au servit interesele Imperiului rus.

            Dacă, la început, ţarul a încercat să câştige simpatia noilor supuşi prin asigurarea unor condiţii de dezvoltare autonome a provinciei anexate, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei (denumire dată de ruşi în 1813) ca gubernie, populaţia fiind supusă politicii de rusificare. Această „pace ticăloasă”, cum a numit-o Nicolae Iorga, a marcat însă începutul tragediei basarabene, cu consecinţe dramatice, resimţite, iată, chiar şi după două secole, deşi „locuitorii moldoveni multă vreme au ţinut pacea încheiată la Bucureşti ca nestatornică, aşteptând dintr-o zi într-alta înapoierea pământului luat de către ruşi şi întregimea hotarului ţării, precum au fost dinainte, dar s-au amăgit în ideile ce hrănia.

 Din Alsacia până la Erevan

             – Ca ex-director al unei structuri guvernamentale unice, de la Bucureşti, destinată păstrării adecvate a memoriei celor ce au căzut la datorie, conform interesului naţional, aţi păşit pe teritoriul Basarabiei de ieri, a Republicii Moldova de azi, cu o ocazie specială. Privind înapoi, deloc cu mânie, cum judecaţi acum acea prezenţă, nu doar a dvs., la cimitirul eroilor militari români? 

            – Vă gândiţi, probabil, la inaugurarea Cimitirului Eroilor de la Ţiganca, care a avut loc la 1 iunie 2006, în cadrul unei ceremonii speciale. Eforturile Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, de a iniţia proiecte de identificare şi restaurare a mormintelor militarilor români căzuţi în războaie pentru Ţară, le-am privit şi ca gesturi concrete de recuperare a unor simboluri de identitate naţională. Din Alsacia sau Slovenia, până la Erevan. Totuşi, de la început, din vara lui 2004, am considerat că este o datorie de onoare să oprim batjocura la adresa soldatului român, ale cărui oase nu-şi găseau liniştea pe dealurile însângerate de la Ţiganca şi Epureni, unde mormântul i-a fost profanat de cei fără de Dumnezeu.

            Bucuria finalizării acestui proiect special nu poate fi depăşită decât de lacrimile celor prezenţi la ceremonie, bătrâni, dar şi tineri, care participau, alături de înalţi prelaţi, înalţi demnitari civili şi militari ai celor două state româneşti şi, de neînchipuit, alături de Rege, de comandantul celor înhumaţi acolo, la o veritabilă dovadă de renaştere a demnităţii naţionale.

            Pentru că Basarabia a rămas o prioritate, Oficiul a continuat reamenajarea fostelor necropole româneşti, care în vremuri grele nu fuseseră uitate cu totul de oamenii locului. Astfel, Oficiul şi-a adus contribuţia la realizarea Cimitirului de la Miclăuşeni, Vărzăreşti, Cania, Dealul Epurenilor, Ialoveni, Feşteliţa ş.a. Din păcate, până la sfârşitul mandatului, n-am reuşit reconstruirea Cimitirului Eroilor de la Chişinău. Poate pentru că acolo nu este un părinte Vasile Burduja sau un inginer Hanganu, fie-i ţărâna uşoară! Cauze pe care le bănuim, dar nu le putem (încă) rosti, ne-au împiedicat să ducem la bun sfârşit acest proiect. Precum în Ucraina. Cine ştie, poate curând lucrurile se vor schimba…

            Gândind la vestigii spirituale basarabene, aş dori să amintesc aici fapta de cultură naţională a unui eminent militar român, generalul Vasile Rudeanu, comandant al Corpului 3 Armată, la Chişinău, în anii 1920. ”Pentru redeşteptarea trecutului, virtuţilor şi demnităţii strămoşeşti – nota generalul în memoriile sale – am ridicat în Chişinău două monumente: acela al Lupoaicei Romane, amintind originea noastră daco-romană, şi al Marelui Voievod Ştefan cel Mare, zămislitorul apogeului virtuţilor strămoşeşti moldoveneşti. Chiar dacă Lupa Capitolina, în aproape 90 de ani a mai ”dispărut” din când în când, una nouă îi ia mereu locul, precum Pasărea Phoenix.  Poate aşa este soarta Neamului nostru… 

Relaţia cu Moldova    

            Dacă noul premier al României ar dori să cunoască câteva propuneri ale dvs., pentru dialogul său cu omologul de la Chişinău, care ar fi primele trei, cele mai importante, pentru catalizarea relaţiilor cultural-istorice, în spiritul tradiţiilor naţionale unice, ale celor două state româneşti?

– Poate că ar fi utile:

            1. La nivelul fiecărei autorităţi publice, de la ministere la agenţii guvernamentale, ar fi bine să se constituie câte o structură (din personalul existent), care să gestioneze relaţia cu Republica Moldova.

            2. Reînfiinţarea Oficiului pentru relaţia cu Moldova.

            3. Instituţiile din subordinea Ministerului Culturii să aibă ca punct distinct, la capitolul evaluarea activităţii anuale, Relaţia cu Moldova.

Şi, să nu uităm: Chişinăul este mai aproape de Bucureşti decât Clujul. Doar 429 km. Evident, fără autostradă

1 comentariu

andrei 06-03-2012 - 18:34

Eu simt din toata inima ca moldovenii trebuie sa renunte la Transnistria si cu ajutorul tarilor europene, SUA, Romania sa adere la valorile democrate, libere si la o viata decenta sau chiar foarte buna. O granita pe o apa este mult mai sigura decat pe camp deschis. In plus nu moldovenii vor latiniza pe rusii din regiunea transnistreana, dar mai sigur este rusificarea moldoveniilor intre Nistru si Prut daca Republica Moldova va adera la Uniunea Euroasiatica.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult