Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Cristoiu (3): Clasa politica traieste intr-un bordel

Cristoiu (3): Clasa politica traieste intr-un bordel

scris de Ziua Veche
4 afisari

Ion Cristoiu-foto Ziua VecheIon Cristoiu a declarat, la Întîlnirile Ziuaveche.ro, că noi avem o viaţă politică alcătuită numai din declaraţii: „Şi viaţa asta politică, evenimentele politice din ultimul timp, nu conţine în domeniul faptelor nimic”.

Z.V.: Aţi vorbit de oamenii politici şi de amestecul şi confuzia dintre jurnalişti şi politicieni. Cum îi vedeţi?

 

I.C.: Cred că marea majoritate a oamenilor politici, cu excepţia lui Traian Băsescu, care în acest mandat s-a lecuit, dar în primul şi el suferea, sunt victimele televiziunilor de ştiri. Ei sunt victime, pentru că întreaga lor activitate nu mai e concentrată pe realitate, pe structură în teritoriu, pe cetăţean. Întreaga lor activitate e cum să apari la televizor cât mai des şi atunci  agenda lor e făcută în funcţie de televiziuni şi de presă. A apărut ştirea sau X a declarat nu ştiu ce, el are imediat o reacţie, dacă aţi observat asta. Noi avem o viaţă politică alcătuită numai din declaraţii. Şi viaţa asta politică, evenimentele politice din ultimul timp, nu conţine în domeniul faptelor nimic. În afară de declaraţii. Şi atunci se întâmplă în felul urmator: X ţine o conferinţă sau se duce la un talk-show. Se duce întâi la Realitatea şi după la Antenă. Şi acolo face o declaraţie: « Adrian Năstase e aşa şi aşa. » Fătuca de la televiziune sau de la ziar, pune imediat mâna pe telefon şi zice : « Domnu’ fost prim-ministru, iată ce a zis despre dvs. X…». Da?! Ăla care nici nu ştie şi nici n-a vazut, zice : « Aşa a zis ăsta ? » şi reacţionează şi el. Aşa avem deja războiul a două declaraţii. După o oră mai intră încă două, trei declaraţii. Şi s-a încheiat seara şi te întrebi : « Dar de fapt ce s-a întâmplat ? » De fapt nu s-a întâmplat nimic, pentru că au fost nişte declaraţii.

A doua slăbiciune fundamentală este următoarea: comunicarea publică. Presa pentru marii oameni politici este un instrument pentru politică şi nu invers. Adică ce înseamnă asta? Înseamnă că avem un lider, un politician care se scoală dimineaţa şi are, bănuiesc, un consilier de presă. Consilierul de presă ce face: îi zice-astăzi va veni preşedintele Siriei. Vă sfătuim să nu faceţi nici o declaraţie. Sau vă sfătuim să declaraţi aşa. Sau consilierul îi spune: vedeţi că o problemă foarte mare acum este aceea cu etnobotanicele. Acum e o dispută în care trebuie să ne amestecăm şi noi şi să ne expunem punctul de vedere. După, consilierul de presă sună la televiziuni şi spune : domnul X, şeful meu vrea neapărat la emisiunea cutare să îl chemaţi dacă se poate, că are ceva de spus. Şi atunci el când se duce spune ceva. La noi este invers: sună moderatorul pe  X şi spune  “Alo, dl. Victor Ponta, nu vreţi să veniţi în seara asta la emisiune la mine ?” «  Bine, vin ! » zice Ponta. Şi vine la emisiune. Uneori, intervin prin telefon. Mi se pare aberant ca cogeamite lider de partid să intervină prin telefon şi să comenteze dacă plouă afara. Ei au ajuns comentatori ! Şi atunci asta face ca ei să nu mai transmită ceva fundamental electoratului. Deci ei, de fapt, sunt comentatori. Sau îşi dau cu părera. Şi părerile astea sunt în funcţie de televiziunea la care se duc. Dacă se duc la postul public sunt mai înţelepţi, aţi văzut. Dacă se duc la televiziuni pro-Băsescu, acolo sunt şi mai înţelepţi, şi dacă se duc dincolo sunt deja isterici. Asta e o mare problemă.

 

Z.V.: Practic, clasa politică din România traieşte într-o lume virtuală?

Ion Cristoiu-foto Ziua VecheI.C.: Nu, trăieşte într-un bordel. Cum trăim de fapt toţi. Trăieşte într-un perimetru, hai să-i spunem descris între Casa Scânteii, Palatul Victoria, Cotroceni, Palatul Parlamentului şi are impresia că tot ce se întâmplă în spaţiul ăsta este fundamental, deci ei sunt buricul pământului. Adică, dacă X a făcut o conferinţă de presă şi acolo nu ştiu ce a declarat, ei creează această impresie falsă, gravă pentru un om politic că şi în Găgeşti-Deal, lumea se cutremură. Zaharia Stancu avea o expresie : « Ţara de dincolo de Chitila ». Adică « ţara de dincolo de Chitila », dincolo de perimetrul ăsta în care noi avem impresia că trăim şi eu am trăit ca jurnalist. Aoleu ! Iată ce întâmplare, iată ce a declarat ăla, ce a zis ăla, ce a făcut ăla. Şi când te duci, vei vedea că ăia de la marginea pădurii au alte preocupări. Nu ştiu, pentru mine e modelul Găgeşti-Deal. Dacă merge Internetul, daca nu merge apa, dacă-şi fac o casă, dacă au autorizaţie, dacă se duc la Milano sau nu se duc.

Plecarea la Milano în Găgeşti-Deal e aşa cum aş pleca eu de aici la Buzău. Seara îi auzi pe uliţe pe acolo discutând : «Mergem mâine la Roma ? » Eu ca să plec la Roma mă pregătesc o lună de zile ! « Şi cum mergem? », zice el, « la Roma ? ». « Păi », zice, « ne vedem în centru că trece unul cu un microbuz şi ne duce ». Şi pleacă la Roma cu o pungă de plastic. Adică pentru ei Focşani este mult mai departe decât Roma. Deci astea sunt marile preocupări ale marii majorităţi a populaţiei.

Asta e agenda cetăţeanului şi în timpul ăsta, politicienii se preocupă ce s-a zis despre Y, ce mişcări s-au facut, ce a mai zis Traian Băsescu, asta este lege, şi Elena Udrea că e pe locul doi şi pe urmă e Boc. Şi după asta se întreabă de ce pierd alegerile.

Celelalte episoade din interviul acordat de Ion Cristoiu:

@ Cristoiu: Baconschi si Cristian Preda sunt personaje de blog. Nu sunt oameni politici

@ Cristoiu ( 2): Cel mai simplu este de facut un talk-show anti-Basescu

@ Ion Cristoiu:”Nu pot să il judec pe Zelea Codreanu pentru ca nu a ajuns la guvernare”

 

0 comentariu

sorge 09-11-2010 - 15:32

De inpins va inpins Felix ,nu ati facut o voi de capul vostru .
Intrebarea pt voi este :ce va asteapta miine la servici ,dupa esecul acesta ?
Va da un cartonas usor rosiatic ,va faceti c…..le cu crema Nivea ?
Nu uitati ca Mircea Badea nu i a creat nici cea mai mica problema lui Felix si a plecat de parca nici nu a trecut vreodata pe acolo si nu ar fi adus ratinguri f bune ani de zile .
Dupa moacele voastre ,cred ca zilele voastre la Antene ,va sint numarate ;numai ca in loc sa plecati cu fruntea sus ,o sa fiti acoperiti de flegme ,de la Piata Scinteii ,pina la iesirea din oras ,pe soseaua Oltenitei .
Daca John Grisham a scris A TIME TO KILL ,in cazul vostru cred ca este A TIME TO PAY !

urbos 09-11-2010 - 16:06

Pe tine te-a impins ma-ta cand s-a scremut ca vaca la maternitate. D-aia esti asa imbecil ma sorge ma, caca-m-as pe mormantu vacii mai inainte amintite.
De mizeria numita CNA ai ceva de zis, scarba dreacu.

urbos 09-11-2010 - 16:12

Felicitarile mele domnule sorge. Eu ce-am spus la #2, se referea la maica-mea.

victor 09-11-2010 - 17:15

la ce auditoriu ati scos in strada las ruga pe felix sa faca inca 2 emisiuni ,una dimineata si una noaptea ,direct din strada,super..nu ..In gura lui badea ”dimineata si in gura lui ciutacu ”noaptea..iar in gura celor ca badea si ciutacu fara numar

Stewe 09-11-2010 - 21:01

In cei 20 de ani scursi de la Revolutie, televiziunea nationala pe care toti o platim obligati..NU DIFUZEAZA EMISIUNE DE INVATARE A UNEI LIMBI STRAINE……
Inainte de 1989…TVR1 avea 4 0re program/zi..Se gasea o ora ( 2×0,5 ore) pentru Emisiunea de invatare a limbii franceze, engleze, germane.
Pot spune ca Basescu si Boc nu fac nimica pentru romanii de dincolo care aduc anual 4 miliarde de euro…

ileana 10-11-2010 - 08:53

Chiar nu-şi dau seama cât sunt de respingători cănd apar la tv. cu feţele lor schimonosite de ură? Nu se văd la reluare câtă scârbă ne transmit?Păcat de ei, mai ales de Badea care este citit. Ce folos dacă e inoculat cu atâta răutate, servilism ?Cât despre Ciutacu,mai bine să nu vorbim. Incult şi îngânfat a fost,incult şi îngâmfat rămâne.PĂCAT,MARE PĂCAT!

unul 10-11-2010 - 20:54

zi tu aici la nenea daca nu ti-ar suride fatza „schimonosita ” a lui Mircea Badea. Oi fi si tu una refuzata.

De Ciutac n-am ce zice, ai nimerit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult