Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Dan Cristea: De la «Istoria unei secunde», Adrian Păunescu a trecut către o poezie pe care n-avea rost să o scrie (2)

Dan Cristea: De la «Istoria unei secunde», Adrian Păunescu a trecut către o poezie pe care n-avea rost să o scrie (2)

scris de Ziua Veche
17 afisari

Eu cred că moralitatea scriitorului este moralitatea faţa de ceea ce el scrie. Deci nu poţi să fii scriitor moral şi să scrii tâmpenii. Nu poţi să fii un scriitor moral şi să scrii lucruri pe care evident, nu le consider a avea valoare, ci valoare estetică. Deci în ceea ce îl priveşte pe Păunescu, este un om pe care l-am cunoscut, am fost colegi, de fapt avea un mare talent de versificator pe care el l-a pus de multe, de multe ori în slujba altor interese”, a spus criticul literar Dan Cristea, la Întâlnirile ziuaveche.ro

Ziua Veche: Poetul Păunescu.

Dan Cristea: Este greu de vorbit despre poetul Păunescu. Este extrem de greu. Este extrem de greu pentru că trebuie să facem o diferenţă pe care lumea, lumea obişnuită  nu o prea face. Deci întâi să facem această diferenţă pe care cei care se ocupă de literatura o ştiu foarte bine: diferenţa pe care o facea Proust între eu-ul profund, eu-ul scriitoricesc să-i spun aşa şi eu-ul social. Nu există, spunea Proust, deşi după părerea mea lucrurile nu pot fi despărţite chiar net, nu există o legătură între eu-ul profund şi eu-ul social. Legături există categoric, pentru ca eu-ul îi cere şi eu-ului profund o anumită moralitate. Eu cred că moralitatea scriitorului este moralitatea faţa de ceea ce el scrie. Deci nu poţi să fii scriitor moral şi să scrii tâmpenii. Nu poţi să fii un scriitor moral şi să scrii lucruri pe care evident, nu le consider a avea valoare, ci valoare estetică. Deci în ceea ce îl priveşte pe Păunescu, este un om pe care l-am cunoscut, am fost colegi, de fapt avea un mare talent de versificator pe care el l-a pus de multe, de multe ori în slujba altor interese. Există poeme şi nu vorbesc de primele cărţi de poezie ale lui Păunescu, cu poeme excelente, vi le pot recita şi acum, dar încet, încet de la « Istoria unei secunde », Păunescu a trecut către o poezie, dacă vreţi o poezie pe care n-avea rost să o scrie. O poezie pe care putea să o înlocuiască şi era mult mai convingător articolul din ziar si articolul de gazetă. Aş da un exemplu ca să fie mai bine înteles : o poezie dupa părerea mea există, începe să existe, un poem din momentul în care nu mai poţi să parafrazezi, deci în care nu mai pot să îl spun cu lucrurile mele, poemul îmi interzice, nu pot să-l spun decât cu versul respectiv, el îmi interzice o traducere în cuvintele mele. Păi dacă iau un poem, un poem care se bucură de o bună primire din partea cititorului, de exemplu cel cu părinţii, foarte uşor îl pot transpune în proză: în acest vers poetul spune că nu ne purtăm bine faţa de parinţii noştri care ne-au dat viaţă şi nu este bine ce facem. Încă o dată, pot să spun lucrurile astea cu vorbele mele, cu vorbe din proză, deci nu văd de ce trebuie să scriem poezie sau unde este limbajul poetic.

Z.V.: A desfiintat el limbajul poetic? A contribuit la anularea lui cu genul acesta de poezie, poezie – manifest?

D.C.: Nu, nu a contribuit. Dacă vreţi a minat ceea ce generaţia lui, generatia ’60, ’70 făcuse complet să se uite. Generaţia lui Nichita, lui Mircea Ivănescu, Petre Stoica şi altor poeţi extraordinari, făcuse uitat şi trecuse în derizoriu şi nu numai în derizoriu, ci chiar într-o uitare completă, limbajul poeziei proletcultiste. Limbajul poeziei prolecultiste: în acest vers, poetul ne spune cum minerul X s-a dus în mină să salveze, sau ce mai ştiu eu, sau în acest vers poetul ne spune că în fiecare zi, de la zi la zi, lupta de clasă se îndârjeşte pentru că elementele duşmănoase care sunt chiaburii uneltesc din ce în ce mai tare împotriva ordinii de stat. Aceasta e o poezie. De ce să scrii o poezie cu acest conţinut, când poţi să scrii un articol ? Asta trebuie să ne lase efectiv pe gânduri, dacă nu altfel.

Literatura nu are decât morala lucrului bine scris

Z.V.: Constanţa Buzea, prima soţie a poetului a publicat un jurnal în care conferă cititorilor o altă imagine a lui Păunescu. Credeţi că genul ăsta de scriitură este legitimă?

D.C.: Este o întrebare extrem de grea. Iaraşi o cunosc de foarte mult timp pe Constanţa Buzea. Ţin foarte mult şi la omul şi la poetul Constanţa Buzea şi nu îmi sunt străine unele experienţe prin care a trecut, deci am fost şi colegi la Amfiteatru, în fine, nu sunt deloc străin de câteva din lucrurile prin care a trecut. A scrie jurnal sau nu despre aceste lucruri?! După părerea mea literatura nu trebuie să fie limitată la nimic. Încă o dată, literatura nu are decât morala lucrului bine scris. Este bine scris, acceptăm. Nu este bine scris ne punem întrebări despre morala scrierii ; asta este morala lucrului literar, este bine scris, este estetic, viabil, este scris cu talent şi aşa se poate scrie orice. Altfel, ar însemna să punem cenzuri. Am scăpat de cenzuri şi am reveni la ceea ce scriitorii de dinainte de ’89 ştiau foarte bine. Adică mai al dracului decât cenzura oficială, era autocenzura pe care fiecare şi-o impunea pentru că îşi zicea: «băi, dacă scriu aşa n-o să treacă, dacă scriu mai aşa, mai decolorat, poate merge ». Deci, nu-i bine. Iar lucrurile în cazul unui jurnal personal trebuie judecate cu altă măsură. E vorba de doi scriitori şi nu e vorba de o pereche oarecare.

Z.V.: Literatura româna contemporană are poetese?

D.C.: Excepţionale! Excelente! Nu sunt deloc subiectiv, dar unul dintre poeţii literaturii române la care ţin foarte mult, ţin foarte mult şi la poezia şi la literatura pe care o scrie, nu e vorba numai de poezie, e vorba şi de eseu, de memorialistică, este Ileana Mălăncioiu. Mi se pare un poet extraordinar, cu o forţă extraordinară, un om deosebit, efectiv plecată dintr-un sat argeşean. Şi-a dat un doctorat în filosofie, şi-a scris şi scrie cărţi despre mari autori filosofi şi în acelaşi timp scrie şi poezie, o poezie despre viaţă, despre moarte, dar în acelaşi timp ea înainte de ’89 a avut curajul unei poezii care, acolo, de pildă, trebuie, fac o paranteză: şi se spune că Păunescu avut şi poeme împotriva regimului. Eu i-am citit câteva poeme. Este exemplul acelor poeme, se tot citează acuma, în care el critică nişte direcţii îmbrăţişate atunci în partid. Ei! Ileana Mălăncioiu face cu totul şi cu totul altă poezie. Efectiv, ea construieşte nişte alegorii extraordinare, care să expună situaţia noastră din acele vremuri. Apelează la nişte elemente de imaginaţie, noi suntem în poemele ei ca nişte robi faraonici şi suntem precum poporul obligat să ia calea exilului, deci nişte imagini extrem de puternice pentru a sugera nişte realităţi. Asta este poezie. Nu este vorba numai de Ileana Mălăncioiu, ci şi de Angela Marinescu care şi ea este o poetă deosebită ; dintre generaţiile mai tinere, Marta Petreu. În generaţiile mai tinere, cred că sunt mai multe poete bune, decât poeţi. Sunt mai serioase, mai cu miez.

Z.V.: L-am uitat pe poetul Ioan Flora?

D.C.: Nu l-am uitat. El este prezent şi în memoriile noastre şi în multe lucruri. Flora este un poet despre care e momentul să se scrie mai aplecat, e momentul să se scrie trecând la o analiză mai pertinentă a operei lui poetice, pentru că, atâta timp cât trăia, omul parcă umplea locul cu simpla lui prezenţă. Flora era unul dintre acei poeţi atât de prezenţi, atât de vital, te făcea să te gândeşti să laşi poezia lui cam pe al doilea plan. E, acum nemaifiind Flora, cred că poezia lui trebuie să revină pe primul plan şi că este momentul să se scrie despre ea, aşa cum această poezie o merită. După cum ştiu, chiar Muzeul Naţional al Literaturii Române pregăteşte o seară Ion Flora în care se vor citi şi poeme şi se vor asculta şi aprecieri despre poezia acestui drag poet.

Cititi urmatorul episod:

Ep3. Dan Cristea: Nu poţi să fii de dreapta şi să spui «jos Băsescu». E o contradicţie (3)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult