Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Dialogurile Iolandei. Emilian Galaicu Paun: “In familia mea nu se vorbea ruseste”

Dialogurile Iolandei. Emilian Galaicu Paun: “In familia mea nu se vorbea ruseste”

scris de Ziua Veche
17 afisari

 

.Scriitorul si ziaristul basarabean Emilian Galaicu Paun, colaborator al emisiunilor culturale la Radio Europa Libera, a fost invitatul Iolandei Malamen la Intalnrile ziuaveche.ro. @ Am senzatia ca, din punct de vedere politic tarile devin niste vase comunicante, dar nu in sensul bun al cuvintului @ Cred ca umbra noastra, a scriitorilor, e ceva mai luminoasa ca umbra pe care o lasa un obiect. Noi avem si un fel de iluminare in umbra @ Se gasea foarte rar carte romaneasca la Chisinau @ Cind Grigore Vieru se adresa mamei cu : sinii tai, era aproape o revolta sexuala, pentru ca readucea corporalitatea, readucea emotia vie, readucea omul, nu in masele populare, ci ca om concret @ Eram intr-o zi intr-un autobuz si o rusoaica ii spunea alteia: Cind va avea loc unirea, eu ma voi muta la Brasov. Toata lumea e culta si spune sarut mina, doamna!  


 

Iolanda Malamen: Emilian Galaicu Paun, in pofida crizelor de tot felul, constat ca poezia inca mai zburda inocent si vital prin Europa. 

Emilian Galaicu Paun: Ea zburda nu numai prin Europa. Am fost acum o jumatate de an la un mare festival international de poezie in China, si, in special poetii europeni (francezi, englezi, spanioli s.a.m.d), dar si cei ce se afla in asa numitele culturi mici : sloveni, galezi, catalani si romani. Am fost impreuna cu Radu Andreescu, si, pot sa afirm ca, macar pe chinezoaice le-am cucerit.  

I.M. Care ar fi motivatia acestei vitalitati? 

E.G.P. Cred ca este un fel de revansa a platitudinii vietii politice si sociale. Am senzatia ca, din punct de vedere politic tarile devin niste vase comunicante, dar nu in sensul bun al cuvintului; exista un nivel mediu care se instaureaza asa, pretutindeni, pe de alta parte, abia scriitorii dau stralucire, sau uneori sunt adevarate prapastii ale cutarui sau cutarui popor. Senzatia mea este ca pe linga o linie care merge ca linia orizontului, exista si o diagrama foarte vie, o carteograma (ca sa facem un joc de cuvinte) foarte vie a culturilor respective. Am cunoscut de exemplu, acum citiva ani, un poet sloven, Thomas Salamun (la Zile si Nopti de Literatura-Neptun) absolut admirabil, care provine asadar dintr-o cultura mica, dintr-o limba de circulatie restrinsa, care a reusit sa se faca auzit in toata lumea 

I.M. E de-ajuns sa bata soarele intr-un anume fel si lucrurile sa capete o stralucire aparte. 

E.G.P. Exact. Dar cred ca umbra noastra, a scriitorilor, e ceva mai luminoasa ca umbra pe care o lasa un obiect. Noi avem si un fel de iluminare in umbra. 

I.M. Cand ai invatat sa citesti? 

E.G.P. Pe la sapte ani, cind am invatat sa si citesc. Parintii lucrau de dimineata pina seara si citeam de capul meu, avind ceva carti in biblioteca. Probabil ca foarte repede am trecut de la curiozitatea fata de cumplitele jucarii sovietice care nu se demontau, nu aveau mecansme in interior, la curozitatea vizavi de carti.. La sapte ani m-au adus de la tara la oras si jucariile mele au inceput sa devina cartile. Asta a fost o fascinatie. Povestile pe care mi le spuneau parintii nu-mi mai ajungeau. Mi s-a deschis un nou orizont. Plus de asta puteam sa fiu stapin intr-o lume necontrolata de adulti. Alegera unei carti din biblioteca era primul meu gest de libertate. 

 

Se gasea foarte rar carte romaneasca la Chisinau 

 

I.M. Se vorbea si ruseste in casa? 

E.G.P. In familia mea nu se vorbea ruseste . Mai mult decit atit, bunica mea paterna, Emilia, careia i-am inchinat intr-un fel toate cartile pe care le-am scris, avea aversiune declarata pentru criminalul Lenin, cu miinile minjite de singe. Era opinia din care nu putea fi clintita. O reactie de taran care provenea dintr-o familie care avusese pamint si avea sentimentul proprietatii muncite. De la ea am invatat ce inseamna caracter, perseverenta si asumarea unui destin nedrept, fara lamentari si invidii fata de reusitele altora. Sa fii autentic si adecvat propriilor calitati si instincte, sa traiesti demn fiecare clipa din viata. Exact in ziua in care bunica trecea la cele vesnice am semnat contractul cu editura Dacia pentru volumul Cel batut il duce pe cel nebatut care a avut un mare impact la critica, intrind in topul celor mai bune 10 carti de poezie romaneasca ale inceputului de secol 20. Am simtit asta ca pe un mesaj, o incarcatura in plus pe care mi-a transmis-o. Ma simt si astazi responsabil pentru numele pe care i-l port.  

I.M. Socul mutarii tale la oras a dus si la primele productii literare? 

E.G.P. Am copilarit intr-un sat care se numeste Unchitesti ( de la numele unui boier), raionul Floresti pe atunci, aflat la nordul republicii, inconjurat mirific de trei paduri. Cind am ajuns la Chisinau ceva in mine s-a rupt, dar in acelasi timp s-a si deschis. Primul recital poetic, compus din trei versuri puerile, s-a produs in fata familiei si a fost notat pe hirtie de tatal meu. Mai tirziu, la liceu, multe subiecte la orele de literatura le transformam in poezii. Ma salvam in felul asta de la lucrari plicticoase si dogmatice privind infloritorul communism. in facultate am devenit presedintele cenaclului universitar de la filologie, dupa ce avusesem succes in recitaluri poetice, si intrasem in componenta unui cenaclu important, de pe linga Tineretul Moldovei care avea si o revista. insa cel mai de seama lucru nu se intimpla la aceste cenacluri, ci, atunci cind ne intilneam la caminele studentesti, si ne citeam reciproc creatiile. Acum, retrospectiv imi dau seama ca aveam bun simt fiindca, propriile productii le imbinam cu lecturi din alti poeti: Nichita Stanescu, Virgil Mazilescu, Leonid Dimov, s.a.m.d.

 

.I.M. Cum ajungeati la cartile romanesti? 

E.G.P. Se gasea foarte rar carte romaneasca la Chisinau. Le citeam pe sub mina, invelite in ziare rusesti. scoala noastra de poezie subterana, adoptase si anumite comportamente care o personalizau. Unul dintre ele era faptul ca ascultam si citeam foarte multa poezie.

Circulau si mai circula mitologii literare, multe legate de intilnirile stropite cu bautura, cu marele Nichita. Ne-am selectat in timp si, toti de care s-a ales cite ceva in literatura sunt oameni care in anii optzeci isi citeau reciproc literatura. Prima intrebare de cod atunci cind ne intilneam era: ce ne mai citesti? Nu puneam insa aceasta intrebare unora pe care-i banuiam ca ne-ar putea turna, ca subversivi.  

I.M. Oricum, v-ati razbunat ca sa zic asa. Sunteti prima generatie care s-a facut cunoscuta si prin impotrivirea fata de anumite stagnari in formularile traditionale. A nu se intelege cumva ca e de blamat in totalitate acea literatura.  

 

In generatia 80 sunt oameni de caracter 

 

E.G.P. Am si eu o parere buna vizavi de citiva dintre poetii acestia stagnati.. imi place ca ai adus vorba despre asta. La un moment dat, dupa anii 50, ani de dezumanizare, ei erau prima generatie care readucea firescul in poezie. Nu era spectaculoasa nici ca limbaj, nici ca expresivitate, dar avea o vie emotie si aducea cum spuneam, firescul. Dupa atita palos si patria mama, se vorbea insfirsit, de sini, buze, gene… Cind Grigore Vieru se adresa mamei cu : sinii tai, era aproape o revolta sexuala, pentru ca readucea corporalitatea, readucea emotia vie, readucea omul, nu in masele populare, ci ca om concret. Sigur, ca aceasta generatie 60-70 a lui Nicolae Dabija, intr-un fel a fost o generatie de sacrificiu, ce a pregatit lirismul, si a recuperat limba romana, scriind absolut onorabil in ea. Au recuperat si metafora, si au galopat in ea. Au simtit ca metafora scapa putin controlului politic si si-au dat drumul, folosind-o. A venit apoi generatia noastra, cu foarte multe lecturi, fiind cred prima care s-a format in biblioteca…..

I.M: A venit cu mult explozibil…

E.G.P: Da, cu dinamita foarte multa, si, de cea mai buna calitate. Toate modelele acelei perioade au fost dintr-o data aruncate in aer. indraznesc sa-ti spun ca au venit si personalitati foarte puternice. in generatia 80 sunt oameni de caracter ceea ce inseamna chiar mai mult decit caracterele literare. Se poate vorbi de oameni de cuvint ce si-au respectat statutul si miza foarte mare, si, au fost constienti ca odata cu ei, literatura capata o cu totul alta turnura, intr-o competitie valorica cu tot ce s-a scris in limba romina retrospectiva si la zi. Repet, am toata aprecierea pentru scriitorii care, intr-o perioada sinistra au stiut sa readuca lirismul si limba romana in drepturile lor. Acum, ei insa au cam iesit din competitie.

IM: Sa spunem ca a fost un act aproape eroic? La noi lucrurile s-au desfasurat mai firesc. 

E.G.P: Generatia 70 la voi, a fost mult mai aproape de optzecism decit noi. Ea miza pe livresc, pe cultura, pe rafinament si era mai epidermica intr-un fel. La noi ruptura a fost mult mai transanta. Cred ca a fost si o acumulare substantiala. Simteam o imensa satisfactie. Exista consum intr-o pura virtuozitate stilistica care nu avea acoperire in ceva care se numea caracter daca vrei si destin. Eu cred ca la un moment dat poezia pe care o scrii te marcheaza si iti construieste destinul. La noi chiar a fost o chestiune de viata si de moarte, si, mai putin de cariera. A fost mai mult o chestiune de destin. inca mai exista la noi un oarecare trac fata de literature romana la zi.

 

Basarabia inseamna cutia mea de rezonanta

 

I.M. Cariera a venit ca un fel de recompensa. si de necesitate?  

E.G.P. Am simtit necesitatea aproape fizica, mai ales in ruptura de limbaj. Limbajul era raspipeptanat si dat cu tot felul de spray-uri si se cerea a fi ras. Am simtit ce inseamna barbieritul cu ghilotina. Am tras pe cei care au venit dupa noi, i-am descoperit, i-am adus din provincie, i-am angajat la reviste, i-am crescut in bibliotecile noastre. Dar a meritat efortul.   

I.M. Cum este Basarabia astazi, Emilian Galaicu Paun? 

E.G.P. Este mai putin schimbata de cum s-ar crede dinafara pentruca s-a vazut foarte clar, mai ales in ultima perioada, ca exista o foarte buna parte care, simte romaneste, chiar daca nu are inteligenta sa-i defineasca pe basarabeni, ca a fi romani. Toti vectorii duc incoace, in Romania, fiindca ea inseamna pentru basarabeni si un cadru foarte larg Eram intr-o zi intr-un autobuz si o rusoaica ii spunea alteia: Cind va avea loc unirea, eu ma voi muta la Brasov. Toata lumea e culta si spune sarut mina, doamna. Exista aceasta referinta care pentru basarabenii de rind, inseamna o stacheta destul de ridicata. Dincolo de propaganda feroce din anii 70-80, aceasta referinta revine gratie unor schimbari in arena politica. Nu pot sa nu remarc o foarte buna guvernare, din ultimul timp a lui Vlad Filat. N-am nicio admiratie pentru politicieni, dar din tot ce am avut in ultimii 20 de ani, Vlad Filat este politicianul cel mai pragmatic, dar si cel mai consecvent. Echipa lui e destul de amestecata, fiindca sunt 4 partide care o compun, dar felul in care a plasat o perspectiva pe care o urmeaza, si stie sa puna pietricica linga pietricica, este de admirat.  

I.M. Dar Basarabia nostalgicilor? 

E.G.P. Exista, dar din punct de vedere al realitatilor de acum este din ce in ce mai derutata si reticenta. Nostalgicii sunt razbunati insa de nepotii care fac studii in Romania si sunt prinsi in fel si fel de proiecte de succes. Daca este sa vorbesc despre Chisinaul in care traiesc si scriu, el arata ca un oras european, este viu, frematator, curat si plin de oameni de calitate, in mai toate domeniile.  

I.M. Ai calatorit mult. Nu te-ai gindit sa te stabilesti in alt spatiu? 

E.G.P. Basarabia inseamna cutia mea de rezonanta care, uneori poate scoate si niste stridente, si niste acute, dar care face sa mi se auda vocea in toata romanitatea, si, n-as vrea sa-mi schimb acest instrument. E chiar un spatiu pe care eu si colegii mei il marcam.

 

 

.Cine e Emilian GALAICU-PAUN (n. 1964 in satul Unchitesti, Floresti, din Republica Moldova).

 

Scriitor, ziarist, colaborator al emisiunilor culturale la Radio Europa Libera.
Licentiat al Facultatii de Litere a Universitatii de Stat din Chisinau (1986); doctorand al Institutului de Literatura „M. Gorki” din Moscova (1989). Redactor pentru Basarabia al revistei „
Vatra” (Tirgu-Mures); redactor-sef al Editurii CARTIER
.
Carti publicate: (
poezie) Lumina proprie, Literatura Artistica, 1986; Abece-Dor, Literatura Artistica, 1989; Levitatii deasupra haului, Hyperion, 1991; Cel batut il duce pe Cel nebatut, Dacia, 1994 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania; in urma unui concurs national, volumul este desemnat drept una dintre cele mai bune zece carti de poezie ale deceniului 1990-2000 din Romania); Yin Time, Vinea, 1999 (traducere in limba germana de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007); Gestuar (antologie), Axa, 2002 (premiul revistei “Cuvintul”); Yin Time (neantologie,) Litera, 2004; Arme graitoare, Cartier, 2009; (proza) Gesturi. Trilogia nimicului, Cartier, 1996; stiinta, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); (eseu) Poezia de dupa poezie, Cartier, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); (traduceri) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, Cartier, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Cartier, 2002; Mario Turchetti, Tirania si tiranicidul, Cartier, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolica a Evului Mediu occidental, Cartier, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, Cartier, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decazut, Cartier, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu
, Cartier, 2009.
Prezent in numeroase antologii, din tara si din strainatate.

 

(articol aparut in saptamanalul ziuaveche.ro nr.17)

0 comentariu

piti 10-11-2010 - 08:38

Marele profesor stie ca i se apropie funia de par si atunci incearca sa se bage in seama singur .Mare c….t , mare , mon cher!!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult