Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Dialogurile Iolandei. Pacientul ca Iisus Hristos

Dialogurile Iolandei. Pacientul ca Iisus Hristos

scris de Iolanda Malamen
18 afisari

Pe măsură ce se înmulțesc bolile și se agravează, cresc și resentimentele oamenilor față de doctori. Li se pun în cârcă toate păcatele. Este nedrept și trist.

Profesorul Blidaru: pacientul trebuie tratat ca Iisus HristosIolanda Malamen: Domnule Prof. Dr. Alexandru Blidaru, vorbiţi vă rog despre luminile şi umbrele unei zile pe care o trăiţi ca medic chirurg oncolog.

Alexandru Blidaru: Regret că o mare parte din an trebuie să plec de acasă foarte devreme, adică nu văd lumina soarelui şi mai ales nu vă răsăritul, chiar dacă locuiesc într-un sat unde răsăriturile sunt minunate. Eu însă nu le văd mare parte din an, fiindcă plec de acasă mult prea devreme. Şi apoi, în general, în timpul săptămânii iarăşi nu mai văd soarele pentru că ajung acasă când deja este noapte. De multe ori, fiind în sala de operaţie, împreună cu ceilalţi colegi din echipă, nu vedem dacă afară e soare sau nu, dacă ninge, dacă este o zi frumoasă sau o zi mohorâtă. Din când în când mai vine cineva şi ne spune că afară plouă sau ninge sau e un soare.minunat. Asta, legat de aspectul meteorologic.

Dar dumneavoastră vă gândeaţi mai ales la bezna şi lumina legate de profesie. Şi sigur că este tare mult necaz şi tare multă tristeţe. Dacă ne-am fi întâlnit acum câţiva ani, discursul meu ar fi fost mult mai tonic şi mai optimist şi aş fi spus cum se spune îndeobşte peste tot: ,,Duceţi-vă repede la medic la primele simptome, chiar mai devreme şi chiar dacă se descoperă boala, ea poate fi tratată şi vă puteţi continua viaţa. Câteodată e chiar aşa, dar de multe ori e tare greu şi foarte trist când treci din starea de sănătos sau aparent sănătos, la cea de bolnav, de pacient. Am mai observat ceva, unul din puţinele lucruri inteligente pe care le-am observat: înainte să fii bolnav, eşti sănătos. Ai un şoc îngrozitor când se precizează diagnosticul şi totul se schimbă, se bulversează şi eşti cu totul şi cu totul în altă ipostază.Mai ales dacă, doamne fereşte, este şi suspiciunea unei boli atât de grave, atât de crunte, cum e una oncologică, este şi mai rău. Deşi, şi aici ar trebui văzute nuanţele. Există boli aparent mai puţin grave, mai puţin periculoase, decât cancerul care omoară foarte bine. Sunt şi unele boli neoplazice care răspund foarte bine tratamentelor. Aşa că ţine de foarte multe lucruri, inclusiv de noroc, de soartă, spuneţi-i cum vreţi.

Şi iară, dacă ne întâlneam mai demult poate că v-aş fi anunţat că-i spun pacientului: „Totul va fi bine, trebuie să ai încredere în tine şi lucrurile se vor rezolva”. Ei, nu-i aşa de simplu şi lucrurile astea nu se rezolvă întotdeauna. Aşa este viaţa, încurcată! Iarăşi, dacă ne vedeam mai demult şi m-aţi fi întrebat dacă eu cred în Dumnezeu, v-aş fi zis, bineînţeles. Bunicul meu a fost preot, tatăl meu care a fost la rândul lui chirurg, era foarte credincios. Eu mă rugam pentru pacienţii mei să le meargă bine, dar după aceea tot uitându-mă în jur mi-am spus: unde eşti Doamne, când în lumea asta este o aşa de mare nebunie? Apoi iar m-am întors, şi acum îmi este greu să spun ce cred. M-aş bucura tare mult să fie Cineva acolo, care să ne audă şi să răspundă. Dumnezeu, spunea cineva, răspunde întotdeauna rugăminţilor noastre, chiar dacă uneori spune nu.

– Vedeţi în fiecare zi multă, multă  suferinţă şi trebuie să rezistaţi, să vă luptaţi cu ea, s-o îmbunaţi.

– Văd sigur în fiecare zi multă lume şi multă lume bolnavă. Şi eu, ca şi colegii mei de altfel, resimt această impregnare a suferinţei. Sigur, sunt medici şi medici, ca şi pacienţi şi pacienţi. Unii poate mai indolenţi, unii aparent mai puţin doritori să se lase pătrunşi de durerea asta, unii mai puţin sensibili sau aparent mai puţin sensibili. Dar, în orice caz, este evident că suferinţa cu care intri brutal în contact nu are cum să te lase indiferent.

–  Se vorbeşte totuşi mult în mass media  şi despre indiferenţa unor cadre medicale faţă de pacienţi.

–  Faptul că văd pe culoarele unui spital pacienţi abătuţi şi medici mergând absorbiţi de munca lor nu le dă dreptul să vorbească generalizând despre o ,,crudă indiferenţă” a tuturor medicilor. De unde ştiu ei cât de indiferenţi suntem, nu ştiu. Chiar dacă sunt unele excepţii nu trebuie să existe o judecată inflexibilă. În orice caz, profesia de chirurg oncolog te uzează şi te schimbă. Mă tot gândeam că în altă viaţă, mi-aş alege o meserie care să fie legată de momentele de bucurie ale omului.


– Dacă aţi fi medic oncolog într-o clinică, să-i spunem din Geneva, aţi da răspunsurile de acum câţiva ani, sau pe cele de astăzi?

– Cu siguranţă că aş fi fost un alt om. Mai bun sau mai rău, nu ştiu, dar oricum altul. E limpede că viaţa de acolo este diferită de cea de aici: viaţa din oraş, viaţa din spital, munca… E greu de spus dacă în mult mai bine sau, cine ştie, într-un fel în mai rău. Cu certitudine, răspunsurile mele n-ar fi fost aceleaşi. Poate că aş fi muncit mai puţin în anumite locuri din lume, în altele, (în SUA, de exemplu), ar fi trebuit să stau şi mai mult în spital.

– Câte ore are ziua dumneavoastră de lucru?

– O parte din activitate e cea legată de chirurgia în Institutul Oncologic, apoi este cea legată de învăţămînt şi cea legată de practica privată. Şi asta face ca ziua de muncă să aibă spre 12 ore, cel puţin.

– Aţi regretat vreodată că v-aţi ales profesia de medic?

– Sigur, de multe ori. E foarte bine să te ocupi de momentele de bucurie ale omului, să-i fii părtaş şi să-l ajuţi când este fericit. Când se căsătoreşte spre exemplu… Când i se naşte un copil. În cel mai bun caz l-ai putea ajuta ca să depăşească o problemă dificilă. E absolut fantastic! Dar mai este încă ceva, şi trebuie să repet: dacă ne-am fi văzut mai demult, sau dacă aţi vorbi poate şi cu alţi chirurgi, v-ar spune despre fericirea lor şi a familiilor, după ce o operaţie a decurs bine. Eu cum sunt şi oncolog, nu numai chirurg, pun aşa un bemol la această bucurie şi spun: da, operaţia s-a sfârşit cu bine, dar boala pentru care a fost făcută operaţia este o boală încurcată, boală care poate să dea necazuri în continuare, pentru care trebuie în afară de operaţie să faceţi un tratament ca riscurile de recidivă să fie cât mai mici. O boală după care nu poţi spune cu mâna pe inimă de fiecare dată: Eşti vindecat, eşti ca înainte. Vedeţi, lucrurile astea fac să mai întunece puţin strălucirea unei operaţii bine făcute.

– Aveţi în cazuistica dumneavoastră, din păcate din ce în ce mai mare, şi bucurii, sunt sigură.

– Chiar o mulţime de bucurii, dar mă gândesc la acea poveste cu paharul. Primesc mesaje în care se spune atât de frumos că au trecut trei, sau cinci, sau zece ani de la operaţie şi că mi se mulţumeşte şi mă bucur enorm. Unii spun că a fost un moment extraordinar de greu  şi că i-am ajutat să-l depăşeasc. Dar, pe de altă parte, cum să nu te întristezi dacă auzi de o persoană pe care ai tratat-o sau ai cunoscut-o şi faţă de care ai încercat imposibilul şi ea nu a rezistat?

– Este medicina atât de neputincioasă în zona asta?

– Nu mi se pare că este neputincioasă mai mult ca în alte zone. Dar boala oncologică este foarte încurcată. Ea se dezvoltă local şi aceste celule nebune, aberante, nemuritoare îşi dezvoltă tot felul de capacităţi anormale, de-a creşte, de a se înmulţi, de-a invada organele din jur şi de-a da tumori satelit, tumori fiice în organism, până ce toată această evoluţie nebunească duce la moartea gazdei în care aceste tumori s-au format. Este o biologie aberantă, efervescentă. Savanţii spun că într-adevăr, dacă s-ar descoperi mecanismele acestei boli, ne-am apropia cumva de a înţelege de ce există viaţă, de ce există moarte şi să ne apropiem cumva de nemurire.

– Ce contează mult în împiedicarea acestei boli de-a se dezlănţui haotic?

– În stoparea imediată a acestor celule absolut anormale, contează mult să te duci periodic la medic. Asta nu înseamnă că te scapă să nu faci o boală. Făcând însă periodic analize, la un medic bun, chiar dacă psihic este greu, chiar dacă-i incomod, chiar dacă nu ai chef. Dacă faci analize care nu sunt la un nivel convenabil, sau dacă medicul te linişteşte că nu ai nimic, dar tu de fapt ai şi atunci degeaba te-ai dus, boala asta se va vedea mai târziu fiindcă poate fi vorba de o falsă liniştire. Dacă te tratezi foarte repede, există o şansă să fii mai bine şi mai contează şi unde te tratezi, fir-ar să fie! Dar asta mai ţine şi de noroc.

– Ce amprentă a lăsat în institut, care de altfel îi poartă şi numele, Prof. Trestioreanu?

– Mă mir că-l amintiţi. Credeam că trcând atâta timp, foarte puţini sunt cei care-şi mai aduc aminte. Sunteţi scriitor şi vă plac probabil poveştile. Pe scurt vă spun una. Era şamanul unui trib care, atunci când existau probleme, mergea în pădure şi se ruga la o statuie. Cu timpul, şamanul a dispărut, dar statuia a rămas. După o vreme a dispărut şi statuia şi era suficient ca oamenii să spună păsul lor şi totul se rezolva de la sine. Am fost unul dintre elevii profesorului Trestioreanu şi ceea ce a rămas de la el sunt căldura şi rigurozitatea profesională. Sunt două lucruri pe care le-am văzut la dânsul şi pe care încerc să le păstrez şi să le transmit mai departe.

–  Domnule Profesor, cum este privită medicina în societatea românească?

–  Societatea românească e schimbată. Din punct de vedere al condiţiilor materiale, din punct de vedere al condiţiilor de muncă, e tare dificil şi tare greu să faci medicina în românia de azi..

Mă enervează şi mă deranjează când sunt întrebat, atunci când pacientul are de ales între mai multe metode terapeutice şi ezită: „Mamei dumneavoastră, copilului dumneavoastră, ce i-aţi face, cum l-aţi opera, pentru ce aţi opta?”

Paulescu spunea foarte frumos. Cu pacientul pe care-l ai în faţă nu trebuie să te porţi ca şi cu fratele tău, cu prietenul tău, cu copilul sau părinţii tăi, ci, ca şi când l-ai avea în faţă pe Iisus Hristos.

Sincer, copiilor mei nu le recomand să meargă pe drumul ales de mine. Tatăl meu a fost chirurg, eu sunt chirurg, ce-i mai minunat decât continuarea unei astfel de tradiţii? Din punctul meu de vedere le recomand să facă ce vor şi, mai degrabă, nu medicina. Din cauza condiţiilor grele, a salarizării proaste şi a oprobriului public. Nu putem vorbi din păcate de o admiraţie pentru lumea medicală, ci mai degrabă de un oprobriu.

– Uneori dirijat frenetic, supărător…

– Şi eficient la urma-urmei. În felul ăsta relaţia pacient-medic în care e evident că toată lumea greşeşte, va fi extrem de dificilă şi greu de tolerat.

Un mare profesor spunea că medicii sunt cumva separaţi de ceilalţi oameni cu care nu prea au ce comunica. E ca şi cum ar vorbi oamenii care au copii, cu cei care nu au copii.

Acelaşi profesor afirma: medicii nu reprezintă nimic pentru cineva sănătos şi brusc când acea persoană se îmbolnăveşte el devine cea mai importantă persoană din lume. Ăsta este paradoxul medicinei.


Cine este Alexandru Blidaru

Născut la 4 iulie 1957 în Bucureşti.

Medic primar chirurg, şef secţie Chirurgie II, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” – Bucureşti;

Profesor Universitar la Catedra de Oncologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” – Bucureşti; Supraspecializare în chirurgie oncologică şi ginecologie oncologică;

Doctor în ştiinţe medicale, Specialitatea Oncologie;

Masterat în Sănătate Publică şi Management Sanitar;

Competenţă în Ecografie Generală şi Mamară.

Afilieri la societăţi ştiinţifice: Societatea Română de Oncologie, Balcanic Medical Union, Societatea Europeană de Cercetări pentru Cancer, UICC Fellows (Uniunea Internaţională de Luptă Împotrivă Cancerului), EAES (Asociaţia Europeană de Chirurgie de Urgenţă), vicepreşedinte al Societăţii de Chirurgie Oncologică din România şi altele.

1 comentariu

P. Anghel :Sinceritatea si profesionalismul 06-03-2011 - 13:25

Domnului Prof. Doctor Alexandru Blidaru ,nu pot fi puse la indoiala, nici un moment! Metodele de abordare , stadializarea boli ,protocolul de fratament insa sant tributare unei abordari depasite la nivelul medicinei moderne!Chiar este de neinteles de ce Ministerul Sanatati nu achizitioneaza aparatura de investigatie din seria Genomix,care in timp record dintr-o picatura de sange emite cu precizie de peste 95%, o analiza complecta a tabloului sanguin si a eventualelor proteine modificate ,indiciu egzact al starii de invazie/noninvazie!Boala trebuie tratata de la obarsie, tratamentul chirurgical inlatura efectele fara a ajunge la cauzalitate, de aici deriva si deceptia distinsului Domn Doctor A. Blidaru!In SUA, MOMENTAN exista un program de tratament a 9 tipuri de cancere, pe baza a sangelui pacientului ,transformat in VACCIN!Rata de VINDECARE ESTE IN JUR DE 95%. dOMNULE mINISTRU CSEKE ATTILA!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult