Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Dialogurile Iolandei. Politicienii români nu sunt actori buni

Dialogurile Iolandei. Politicienii români nu sunt actori buni

scris de Iolanda Malamen
9 afisari

Mircea Florian (n. 5 decembrie 1949) este un foarte cunoscut cantautor român, a cărui carieră muzicală de excepţie, a fost în anii 70-80, extrem de vizibilă în zona muzicii folck.

mircea florian -1Muzica electronică şi cea experimentală au venit cumva graţie cuprinderii de mai târziu a unor zone înnoitoare şi bine definite în prezent în toată lumea.  Începând cu 1973, discografia lui Mircea Florian a arătat celor interesaţi de muzica lui, un autor de o certă originalitate, inventiv, cerebral, stăpânind o bogată informaţie literar-muzicală şi impunând noi registre stilistice, textele cântecelor fiind de o remarcabilă forţă de expresie. S-a exersat în rock, în spectacole performance şi are în zona happening multe momente memorabile.

Pasionat al fenomenului digital şi de multimedia, la care a aderat,  încearcă să-i exploreze toate misterele. Lider a l’epoque al formaţiei-concept Ceata melopoică, la care au participat şi Sorin Chifiriuc, Andrei Oişteanu, Alexandru Beno, Gabriel (Gabi) Căciulă, Valentin Andronescu, Günther Reininger, Andrei Cristea, Eugen Gondi, Dietrich Krauser, Mihai Creţu, Costin Petrescu, Alexandru Mitaru, Alexe Conta, Mircea Dordoi, Ortansa Păun, Sorin Baroţi, Gheorghe Popescu, Dorin Liviu Zaharia, Doru Zaharia, Mihai Pintilie. În prezent, face un fel de navetă Düsseldorf (oraşul de reşedinţă) şi Bucureşti, oraşul în care iau naştere multe proiecte şi unde predă la Universitatea de Artă fenomene de avangardă ce depăşesc cadrul convenţional al muzicii.

Iolanda Malamen: Mircea Florian, ai plecat de aproape trei decenii din ţară, stabilindu-te după „tatonarea” Americii, în Germania.

Mircea Florian: Atunci când am plecat „de tot” din România am ajuns într-adevăr în America.  Am stat peste doi ani, dar, cu toate că mi-a mers foarte bine şi am făcut multe lucruri extrem de utile în zonele care mă interesau, la un moment dat am simţit că nu îmi ajunge asta şi că-mi trebuie neapărat cultura continentului natal. Aşa se face că m-am întors înapoi în Europa.

I.M. Ai continuat să cânţi?

M.F. Foarte rar, fiindcă nu puteam cânta despărţit de limba română. Am făcut în schimb muzică, multă muzică de teatru, de film şi m-am concentrat asupra diverselor experimente, cum sunt spre exemplu instalaţiile. Pentru a putea fi cântate, e necesară o curgere care nu se poate împlini decât în limba în care m-am născut.

Trăim într-o ţară mare care se numeşte Europa

I.M. Te-ai gândit vreodată în ultimii ani să revii  definitiv în România?

M.F. Nu, nu m-am gândit şi nici nu cred în gestul ăsta.  Acuma totul s-a schimbat, e  altceva. Trăim într-o ţară mare care se numeşte Europa, ce are diverse regiuni, numite ţări. Ne mişcăm, după cum vezi, foarte liberi dintr-un colţ într-altul, fără să ne doară capul, şi nu trebuie decât să-ţi cumperi un bilet spre o destinaţie sau alta, de tren,  avion,  autobuz, sau să te urci la volanul propriei maşini şi poţi ajunge unde vrei. Îţi spun un lucru foarte special: eu sunt din Satu-Mare, născut acolo, şi ador acel oraş. Este un loc foarte important pentru mine. De altfel, am avut bucuria să fiu  numit şi cetăţean de onoare al oraşului. Ei bine, îmi este mai greu să ajung din Bucureşti, la Satu-Mare, şi costă şi durează mai mult decât să ajung la Düsseldorf. Ce concluzie tragi tu din povestea asta? Nu-i aşa că totul devine o chestiune  relativă?

I.M. Recunosc în întrebare, lipsa ei de conţinut.

M.F. Ca să detaliez, spun că, dimpotrivă, eu chiar găsesc că este mult mai bine să foloseşti aceste disponibilităţi, aceste deschideri ale graniţelor europene, şi să faci ce poţi mai bine, pentru a-ţi urma într-un fel cât mai coerent, drumul.

Pe vremuri, dacă aş fi fost întrebat, când eram stabilit în Bucureşti: Vrei să te reîntorci definitiv acasă, la Satu-Mare ?, ce aş fi putut răspunde? Bineînţeles, răspunsul ar fi fost: M-am stabilit în Bucureşti, şi asta nu mă împiedică să colind toată ţara şi să susţin concerte în oricare loc al ei. Mă plimbam aşadar într-un perimetru în care mă puteam mişca în acele vremuri. Acum, perimetrul s-a lărgit enorm atât pentru mine cât şi pentru toţi românii din ţară. Şi asta este un lucru formidabil.

Mi se par perene şi mediile digitale

mircea florian -1I.M. Motivaţia dialogului nefiind cea a opţiunilor geografice, aş vrea să vorbim despre creativitatea ta, statutul tău cultural actual , în care muzica ocupă cel mai important spaţiu. Brutal, dureros, dar şi inocent, te întreb: ce s-a ales din minunatele tale cântece, care în ţară îţi aduseseră notorietatea?

M.F. S-a ales, că o parte s-a pierdut, iar o parte am continuat să o păstoresc cu mare grijă, cântând-o şi astăzi.

I.M. Nu te-ai gândit să le strângi într-un fel de carte-album?

M.F. Nu, nu am vrut să le public pe print. Le-am publicat însă în diverse reviste pe internet Eu cred foarte mult în această soluţie de informare ce mi se pare mai eficientă. Ele există pe mai multe site-uri şi, cine vrea să le citească, le citeşte de oriunde din lume, din Brazilia, până în Australia. Sunt vreo 60 de cântece înregistrate în radio, televiziunea română, la Electrecord. Într-adevăr, acum cineva mă „ameninţă” că ar vrea să le publice pe print. Eu nu ţin neapărat. Mi se par perene şi mediile digitale, cu toate că şi perenitatea unora şi altora poate fi pusă la urma-urmei sub semnul îndoielii.

I.M. Formatul virtual nu mai este pentru tine numai o pasiune, ci este vocaţie, fascinaţie şi necesitate.

M.F. Vizualul, auditivul şi literatura sunt pentru mine foarte importante, dar le mai adaug şi elemente perifrazice, sedus de însemnătatea lor spirituală, estetică şi etică. E foarte interesant pentru cinematografie, pentru artele vizuale, chiar şi pentru artele vizuale degajate de temporalitate, cum sunt fotografia şi pictura… Sincretismul formelor este un lucru care mă pasionează dintotdeauna. Într-adevăr, intervenţia digitalului este spectaculoasă în cazul ăsta, chiar şi astăzi, după o istorie ce are de-acum 20-30 de ani. Sigur, lucrurile se complică uneori foarte subtil, fiindcă povestea asta cu înscenarea unor personaje care sunt, există acuma cu noi, şi recrearea cu ele, a unor situaţii pe care  nu le-au trăit niciodată, deja sună a scenariu science fiction, dar asta deschide o cale importantă pentru a lucra metafore, cu nişte actori care… nu sunt actori.

Atmosfera din România este neliniştitoare

I.M. Ce spui de nebunia planetară cu Avatar?

M.F. Mi se pare foarte interesant. Sigur, în filmul ăsta despre care a vorbit toată lumea şi care iată, nici nu mai este atât de grozav de actual, se schimbă foarte tare lucrurile. E o treabă foarte interesantă. Faptul că va exista un dublu al lui Zeta Johnes de pildă, care va putea face tot şi va arăta pe ecran exact ca originalul uman, dar va putea în plus să facă multe alte chestii pe care ea n-ar putea să le facă, e deja extraordinar şi deschide porţi nebănuite. Aceste mijloace trebuie însă să aibă un conţinut, să nu fie doar o joacă, a cărei cea mai bună întrebuinţare să fie jocul pe computer. Dacă vrei să faci artă cu ea, atunci se schimbă totul, şi e necesar să ştii ce să pui ca suport.

I.M. Cum ţi se pare, general vorbind, starea de spirit din ultimul timp, din România?

M.F. Atmosfera din România de-acum, este neliniştitoare vizavi de tristeţea apăsătoare şi jalea vădit vizibile la tot pasul. Ele sunt extreme de neplăcute şi nefavorabile. Nici euforia de acum 10 ani nu era chiar adevărată şi bună, fiindcă în parte, ea însăşi a generat cumva starea de spirit de-acum. O societate care este atât de tristă şi atât de abătută din cauza lipsurilor şi a confuziei politicului, trăieşte un moment nefast. Ea trebuie să ştie că importante sunt schimbările fundamentale şi nu cele la nivel formal. E un întreg care ar trebui răsturnat. E nevoie de un plug puternic pentru o brazdă nouă. Dacă s-ar putea ca plugul să vină de altundeva, din ceruri, din univers, ar fi şi mai bine. Cu mijloacele noastre prezente,  plugul în sine, este unul tocit.

I.M. Tocit şi ruginit…

M.F. Am învăţat în atâţia ani de Occident, o chestiune foarte simplă, şi anume, că nu s-au putut face lucrurile la cote maxime decât atunci când societatea, chiar şi prin biologia faptelor, s-a curăţat de vechile formule. Politicienii români nu sunt actori buni. Ca şi în artă, şi în politică trebuie să-ţi arăţi talentul şi profesionalismul.

Îmi iubesc enorm oraşul natal

Mircea Florian 2 I.M. Berlinul străluceşte în acest moment, fiind considerat capitala cu cel mai mare potenţial cultural, cu cea mai puternică efervescenţă evenimenţială. Nu ţi-ai dori să locuieşti acolo?

M.F. Chiar la sfârşitul lunii acesteia voi petrece câteva zile pline la Berlin. Îl cunosc foarte bine, am locuit sporadic în Berlin. Este un oraş extraordinar, paradoxal, încă de pe vremea când era separat de acel zid. Şi de-o parte şi de alta, erau două lumi care se băteau în a arăta că ele sunt mai prêt. Adevărul este că mi-ar fi greu acum să mă stabilesc acolo. Să ştii că şi zona în care stau este foarte ofertantă, prin faptul că este o aglomerare urbană foarte mare şi cu o populaţie calitativ formidabilă. În landul Westfalia populaţia este cam cât a României. Düsseldorf, Dortmund sunt oraşe cu o excepţională efervescenţă cultural-artistică. Berlinul este foarte viu acuma şi are o dezvoltare fabuloasă în toate direcţiile. Uimitor cât de repede au fost  recuperate discrepanţele arhitecturale dintre cele două părţi. Lumea vine ca la muzeu să privească nişte realizări fenomenale în materie de construcţii. Este foarte dezvoltat pe anumite sectoare de artă care, în momentul ăsta pentru mine nu sunt tentante. Nu s-a copt încă această intenţie.

I.M. Pe cine dintre cei mai apropiaţi ai la Satu-Mare?

M.F. Le am pe sora şi pe nepoata mea, aşadar am încă unde pune capul pe pernă când ajung acolo. Acolo este şi sediul unei fundaţii foarte active, pe care am făcut-o, şi cu care îmi realizez o sumă de proiecte. De multe ori de la Budapesta, zbor spre Satu-Mare, după care ajung la Bucureşti. Cum îţi spuneam îmi iubesc enorm oraşul natal şi-l port în suflet oriunde mă aflu.

Îmi place să concertez în cluburi

I.M. Când revii în România?

M.F. În ianuarie. După cum vezi, mai repede decât te-ai fi aşteptat.

I.M. Te mai atrag concertele în săli mari, arhipline? Unde şi când mai cânţi în România?

M.F. Îmi place să concertez în cluburi. Am un concert în clubul „Contra” , din pasajul Victoriei (vizavi de Arhitectură), un fel de club underground. Cu câţiva muzicieni facem un spectacol de muzică experimentală. Am concertat şi voi mai concerta în Club A (clubul arhitecţilor). Acum nu multă vreme am avut o seară la Club Green Hours, de poezie şi muzică experimentală, împreună cu Valery Oişteanu. Am făcut o seară foarte reuşită care poate fi vazută şi pe YouTube.

I.M. Mircea Florian, toată această experienţă literar-muzicală, toată această operă de autor, de peste 3 decenii, o ai notată într-un anume ritm?

M.F. Nu are chiar în forma unui jurnal, dar este notată de mine de-a lungul anilor şi deja sunt pe cale s-o organizez pentru a-i da forma unei scrieri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult