Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Guy Poupet: Creşterea economică a fost întreruptă de criză şi nicidecum de climatul politic

Guy Poupet: Creşterea economică a fost întreruptă de criză şi nicidecum de climatul politic

scris de Mihaela Popescu TAULET
57 afisari

 

Ziuaveche.ro: Cum evaluaţi piaţa bancară românească într-o retrospectivă a anului 2010?

Guy Poupet: Piaţa şi sistemul bancar românesc au fost marcate direct de criză. Aceasta a lovit direct în bănci, însă nu şi în soliditatea sistemului bancar.


Guy Poupet – Presedinte - Director General – BRD - Groupe Societe Generale

Guy Poupet - Preşedinte - Director General, BRD - Groupe Société Générale


Putem spune că, în ansamblu, sistemul bancar românesc este sănătos, nu există probleme de lichiditate şi solvabilitate şi că în acest mod băncile româneşti au rămas întotdeauna la distanţa de criza financiară mondială. Sistemul bancar românesc a fost marcat de criza pe care economia a cunoscut-o la sfârşitul lui 2008, care a fost extrem de brutală în România şi a avut un impact foarte puternic asupra economiei şi implicit asupra activităţii bancare. În termeni de volum, de operaţiuni, acest lucru s-a tradus printr-o cădere brutală a cererii de credit a clientelei de persoane fizice; pentru întreprinderile mici şi mijlocii, 2010 se caracterizează printr-un volum redus al operaţiunilor, mai slab ca în 2009.  A doua caracteristică a anului 2010 se referă la creşterea costului net al riscului; creditele neperformante care au crescut brutal la începutul lui 2009 şi-au menţinut creşterea şi în 2010.  Sunt companii care pot rezista o anumită perioadă, însă acest lucru nu este posibil la nesfârşit. În general, activitatea în 2010 a fost destul de dificilă la nivel bancar şi nu corespunde volumului anilor precedenţi. Este ceva normal şi se întâmplă atunci când creditele neperformante cresc, iar profitul băncilor este şi el direct afectat.

În cazul particular al BRD, am reuşit să obţinem la finalul anului un rezultat pozitiv de 127 milioane euro, dar care este mai mic faţă de perioadele precedente. Dacă analizăm la nivel global, există anumite diferenţe : activitatea economică a fost menţinută la nivelul creditului imobiliar, graţie programului « Prima Casă », care a ajutat foarte mult, la nivelul finanţărilor de maşini, graţie programului “Rabla”.  Toate acestea au avut rolul de a menţine şi susţine activitatea de credit pe piaţa persoanelor fizice.

În cazul BRD activitatea s-a menţinut şi prin lansarea de noi produse, care au permis obţinerea unor marje convenabile şi implicit susţinerea activităţii bancare la un anumit nivel. Aceasta a făcut că la sfârşitul anului trecut, totalul veniturilor noastre să crească cu o cifră de 2% şi costurile să scadă cu 3%, ceea ce înseamnă că profitul din exploatare a crescut, însă creditele neperformante au fost mai multe decât în 2009. Acestea sunt aspectele care au marcat activitatea bancară în 2010.

Z.V. : Cum aţi găsit concurenţa cu ceilalţi parteneri de piaţă ?

G.P. : Concurenţa s-a intensificat. Şi s-a intensificat pentru două motive : când volumul global de activitate e mai slab, atunci există mai multă concurenţă pentru a câştiga piaţa, la nivelul împrumuturilor, iar al doilea motiv ţine de situaţia fiecărei bănci. Fiecare încearcă  să lanseze acţiuni de promovare pentru a-şi menţine un nivel satisfăcător de activitate. Astfel încât am putut vedea în piaţă promoţii ale băncilor, inclusiv ale BRD, care sunt menite să susţină volumul de activitate.

Sistemul bancar este bine controlat de BNR

Guy Poupet – Presedinte - Director General – BRD - Groupe Societe Generale Mihaela Popescu TauletZ.V. : Implementarea în legislaţia românească a unor noi reglementări este sănătoasă pentru piaţă? Urmăresc ele legislaţia europeană?

G.P. : Implementarea reglementărilor europene era inevitabilă ăi ea corespunde maturizării pieţei bancare româneşti. În cadrul reglementărilor europene, acestea sunt reglementări generale ineluctabile şi care vor face să progreseze piaţa bancară românească. Dacă privim în detaliu, maniera în care au fost introduse în piaţă aceste reguli în anul 2010, ea poate fi criticată, însă legea care a apărut la finalul anului trecut a corectat anumite aspecte excesive impuse de prima reglementare. Ceea ce pot preciza este ca în privinţa băncilor internaţionale, acest tip de reglementări nu sunt surprize, pentru că grupurile internaţionale asimilează şi pun în practică un anumit număr de reguli de funcţionare ce se suprapun peste regulile caselor-mamă şi ale celor ale Uniunii Europene. Deci putem spune ca în materie de transparenţă în relaţiile cu clienţii, de deontologie a personalului, avem deja reguli aplicabile la nivel de grup şi care sunt în linie cu reglementările europene. Reglementările care au fost admise în privinţa creditelor şi comisioanelor, sau la sfârşitul anului în privinţa remunerării personalului bancar, erau deja reguli admise şi aplicabile la nivel internaţional.

Z.V. : În concordanţă cu evenimentele crizei cum găsiţi politica guvernamentală: este una care susţine, care ajută sistemul bancar sau este o politică incoerentă ?

G.P. : Nu pot face aprecieri asupra deciziilor luate de Guvern, deoarece aş aprecia totul doar prin prisma băncii, iar deciziile nu se aplică numai unei bănci, ci sunt globale şi vizează întregul ansamblu economic. Sunt decizii care merg în concordanţă cu nevoile societăţii româneşti. Prin urmare, ne adaptăm reglementărilor. Însă pot să îmi exprim aprecierea în privinţa managementului Băncii Naţionale. Am constatat că sistemul bancar este bine reglementat şi controlat de către BNR, iar rezultatul este că avem un sistem sănătos şi solid. Acest fapt explică şi lipsa unor hiatusuri care n-au intervenit la fel ca în alte ţări odata cu criza în sânul sistemului bancar.

IMM-urile îşi vor reveni în al doilea val

Guy Poupet – Presedinte - Director General – BRD - Groupe Societe Generale 2Z.V.: Cum vedeti evoluţia pieţei în 2011 ?

G.P. : Este clar că începutul lui 2011 se află în linie cu sfârşitul lui 2010, adică ramâne încă destul de dificil. Activitatea nu a demarat destul de clar, creditele neperformante au în continuare volume importante, deci începutul anului nu ne arată prea multe schimbări în raport cu sfârşitul lui 2010. Dar toata lumea se aşteaptă ca măsurile puse în aplicare şi în acord cu FMI şi Uniunea Europeană pentru a stabiliza situaţia economică să îşi spună cuvântul şi să favorizeze revirimentul economiei. În mod cert, trebuie să vedem rezultatele acestor măsuri în 2011. Sperăm ca reluarea creşterii care ar fi trebuit să se întâmple în 2010 va avea loc acum, în 2011. Consensul marii majorităţi a analiştilor este pentru o creştere economică în 2011 pentru România care se situează între 1% si 2%, ceea ce va fi o schimbare importantă în raport cu 2010.

Deşi România traversează o perioadă economică dificilă, nu ne vom schimba convingerea că, pe termen mediu, potenţialul pieţei româneşti rămâne destul de puternic. Ne gândim că, pentru o perioadă destul de scurtă, activitatea bancară va mai avea încă de suferit, însă în anii ce vor veni reluarea activităţii şi dezvoltarea pieţei va fi una consecventă şi consistentă.

În urma previziunilor făcute de Banca Mondială, Uniunea Europeana şi FMI, normal ar fi ca piaţa românească să redemareze mai puternic în raport cu restul Europei, deoarece potenţialul pentru dezvoltare este mult mai mare aici decât în rest. Alte ţări din Europa vor avea probabil creşteri de 2% , pe când ţările ca România se pot situa la procente de creştere de 4-5%. Creşterea pe care aţi cunoscut-o aici a fost întreruptă de venirea crizei şi nicidecum de climatul politic. Aveţi o piaţă mare. E cert însă că factorii de decizie politică pot ajuta şi grăbi astfel redresarea economică.

Sectoarele care au cele mai mari marje de relansare sunt cele ale energiei, infrastructurii si agriculturii. Va fi necesară şi o modernizare a acestor sectoare pentru ca ele să se dezvolte. Autorităţile publice se vor îndrepta probabil în această direcţie, mai ales că acestea sunt şi previziunile FMI. Pentru 2011 ne aşteptăm la o activitate mai intensă cu clientela de persoane fizice, care, deşi este slăbită, sperăm că îşi va reveni conform aşteptărilor, graţie între altele şi programelor guvernamentale de tip « Prima Casă ».

În ceea ce priveşte piaţa IMM-urilor, activitatea va rămâne la un nivel de redus, având în vedere faptul că ele vor profita de repornirea economiei într-un al doilea val în raport cu marii jucători de piaţă. Activitatea pe piaţa marilor corporaţii este destul de susţinută, la fel şi în ceea ce priveşte statul, colectivităţile publice şi municipalităţile. Sperăm ca aceste aspecte să ne permită să dezvoltam o activitate mai puternică în 2011 decât în 2010.


Cine este Guy Poupet

Guy Poupet – Presedinte - Director General – BRD - Groupe Societe Generale 4Data naşterii:     05.01.1952

Naţionalitate:    Franceză

Limbi străine:    Franceză – Engleză – Spaniolă

Situaţie Familială: Căsătorit – 4 copii

DIPLOME

1973:   Diplomă Institutul de Studii Politice din Paris.

1975:Licenţă în Drept Public – Universitatea din Paris

1975: Diplomă Centrul Universitar de Studii asupra Comunităţilor Europene – Universitatea din Paris.

EXPERIENŢE PROFESIONALE

Post în prezent: Preşedinte Director General al BRD-Groupe Societe Generale

2004-2009 Vicepreşedinte şi Director General al  NSGB• (National Société Générale Bank) Cairo – EGIPT (Administrator şi membru al Comitetului de Direcţie)

– Administrator al Sogelease Egipt, filială a Grupului SG

– Administrator al NSGB Life Insurance Company, filială a Grupului SG

– Administrator al ALD Automotive Egipt, filială a Grupului SG

– Administratorul Camerei de Comerţ Franceze în Egipt

– Consilier pentru Comerţul Exterior al Franţei

2002 – 2004: Vicepreşedinte şi Director General Adjunct al KOMERCNI BANKA – CEHIA, filială a Grupului SG, dedicată activităţilor bancare – 340 agenţii – 1.250.000 clienţi)

1998 – 2002: Director Titluri şi Bursă – Société Générale.

– Administrator al Société PAREL (Grupul Société Générale)

– Preşedinte al Grupului pentru Valori Mobiliare al CFONB (Comitetul Francez de Organizare şi Normalizare Bancară)

– Membru al structurii specializate „Custodie şi decontare-livrare” al CMF (Consiliul Pieţelor Financiare)

– Administrator al Asociaţiei Franceze a Profesioniştilor din domeniul Titlurilor

1995 – 1998: Director Proiect Informatic la Direcţia Internaţională a  Société Générale.

1992 – 1994: Administrator Director General al  Société Générale de Banques în SENEGAL

1987 – 1992: Director General Adjunct al Banco Supervielle Société Générale în ARGENTINA.

1983 – 1987: Director Adjunct la Grupul Le Havre – Société Générale Franţa.

1975 – 1983: Inspector la Société Générale

2 comentarii

YAAKOV 10-03-2011 - 11:23

La care economie te referi cucoana, la aia care nu mai este ?
O tara se poate dezvolta numai din afaceri imobiliare, din bisnita si din inginerii financiare pe baza banilor de la buget ? Mai avem noi industrie ? S-au dus toate fabricile care ne asigurau dezvoltarea si locuri de munca. S-au distrus de catre tradatorii care au condus tara dupa ’90, la ordinul dat de sefii lor din Vest. Ne-au resetat si ne-au adus la nivelul celor mai inapoiate tari din Africa, ca sa nu-i concuram pe vestici si ca sa faca cu noi ce vor. Dar prostimea se va trezi pana la urma, de foame si disperare, si va da jos toata clasa politica actuala. Se va trece din nou pe constructia de capacitati de productie si se va edifica o economie sanatoasa. Se va munci pe branci si se va reface tot ce s-a distrus. Dar pentru noi va fi prea tarziu. Am prins vremuri nasoale, anii ’80 cand Ceasca o luase razna si ce s-a intamplat dupa aceea. Pentru escroci, securisti, pentru jigodii, au fost vremuri minunate, de vis. Au furat cat au putut si si-au batut joc de munca altora.

ionion 24-03-2011 - 17:27

?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult