Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Întâlnirile ziuaveche.ro:Dan Cristea: Se poate vorbi despre o limbă Herta Muller (1)

Întâlnirile ziuaveche.ro:Dan Cristea: Se poate vorbi despre o limbă Herta Muller (1)

scris de Ziua Veche
8 afisari

Mulţi vorbitori de limbă germană mi-au spus că limba în carescrie Herta Muller este, efectiv, o creaţie. Deci este altceva, limba în care scrie ea este altceva şi cred că se poate vorbi despre o limbă Herta Muller. Iarăşi, ceea ce scrie şi lumea ei, care este lumea românească de dinainte de ’89 şi aceste lucruri pot să atragă. Nu cad deloc în această capcană, cum că premiul ar fi fost un premiu ghidat, deşi ştiu pe de altă parte foarte bine că şi cazul premiului Nobel sau ca şi în cazul premiului Nobel, există premii care au răsplătit literaturi, convingeri, tendinţe şi mai puţin cariere literare în sine”, a spus crtiticul literar Dan Cristea, la Întâlnirile ziuaveche.ro.

Ziuaveche.ro: Unde se află în acest moment poezia românească?

Dan Cristea.: N-am să fac greşeala pe care o făceau mulţi oameni înainte de ’89, n-am să dau nume, dar erau voci care suţineau sus şi tare că poezia românească ar fi fost cea mai bună sau printre cele mai bune din Europa. E greu să spui aceste lucruri atâta timp cât nu ştii alte limbi străine sau citeşti doar în română sau, hai să spunem, mai citeşti o limbă în plus faţă de română. Lucrurile pe urmă s-au mai aranjat din acest punct de vedere, dar e greu să dai clasamente în ce priveşte literatura şi mai cu seamă în ce priveşte poezia. Fireşte că ştiu câteva poezii, ca să vorbesc la plural, în special în limba engleză, în franceză, ştiu şi câteva poezii în traducere, dar încă o dată e greu să faci clasamente în ce priveşte poezia. Dar dacă m-aş orienta după numărul de volume de poezie care apar în România, dacă m-aş orienta după spaţiul alocat de revistele literare poeziei şi aş face o comparaţie, cred că există probabil un interes mai mare faţă de poezie în România decât în alte părţi. Să fiu mai concret, revistele noastre literare publică fără nicio îndoială mai multă poezie decât publică reviste din Statele Unite sau din Franţa sau din Marea Britanie.

ZV: Să fie în directă legătură cu “Românul s-a născut poet”?

D.C.: Nu neapărat. Cred că ţine de o tradiţie. Deschid o paranteză – genul de cronică literară care se scrie astăzi în România este de negăsit în alte părţi, un gen mai neobişnuit. Este o tradiţie a cronicii literare la noi, o tradiţie de dinainte de război care din fericire s-a perpetuat prin câţiva foarte, foarte buni cronicari în perioada comunistă şi care în epoca actuală încă trăieşte. În alte părţi recenzia care apare în ziare de mare tiraj, în cotidiane este o recenzie efectiv canalizată pe publicitate care să atragă cititorul şi nicidecum o recenzie care să aibă aerul că este ea însăşi un produs artistic, un produs literar cum este cazul din România.

ZV: În ultimii 20 de ani avem nume răsunătoare pentru poezia românească, care să se apropie de nivelul lui Nichita Stănescu şi al marilor poeţi?

D.C.: Da, sigur că da. Chiar în ultimii ani de dinainte de ‘89 apăruseră câţiva poeţi foarte serioşi. Am să pomenesc două nume, mi-e greu să pronunţ multe altele ca să nu nedreptăţesc pe alţii, care efectiv înseamnă ceva în poezia românească contemporană. Este vorba de Ioan S. Pop şi Ion Mureşan, doi poeţi cu totul deosebiţi. În rest, sigur, la generaţia optzecistă care se afirmase înainte de ’89 s-au mai adăugat, după acelaşi model, generaţia nouăzecistă, generaţia douămiistă. Unii spun că ar fi un abuz şi că nu se poate acest lucru, eu cred că se poate, cel puţin văd ca alte istorii literare, mă refer la literatura engleză, apelează mai nou la aceeşi cronologie a decadei. Ei vorbesc de poezia şaizecistă, şaptezecistă, deci nu am inventat nici aici formula apei. Sigur că în ce priveşte această împărţire a literaturii pe generaţii, pe perioade, modelul era vechi, un model teoretizat, adică al perioadei de 30 de ani, un model care îl copia pe cel biologic – într-o perioadă de 100 de ani sunt bunici, părinţi şi copii. Eu cred şi sunt convins că lucrurile în perioada noastră se accelerează, totuşi trăim într-o epocă în care lucrurile se schimbă extraordinar la câţiva ani, şi cred că această împărţire pe decade, pe decenii este una foarte plauzibilă. Au apărut şi antologii de poeţi douămiişti. Sigur, cunosc nume, am scris destul de mult despre unii din douămiişti sau nouăzecişti, dar prefer deocamdată să nu dau nume pentru că s-ar putea să scap unul, două şi mi-as pune 10, 15 în cap.

ZV: Presupun că şi timpul va decide pentru ei.

D.C.: Sigur că da.

Critica românească este o lungă poveste

ZV.: Despre critica românească…

D.C.: Eiiii, critica românească este o lungă poveste. După părerea mea critica românească trece printr-o perioadă neagră. Din multe motive. Dacă în ce priveşte poezia, într-un fel ea este ajutată de apariţia a foarte multor publicaţii şi volume de poezii. Nu se mai aşteaptă acum la coadă la edituri care să te programeze după cincinale. Cine are un volum de versuri, cu ceva bani poate să publice oricând şi oriunde în ţară. Lucrurile stau destul de asemănător şi în ceea ce priveşte publicaţiile, au apărut foarte multe. Dar ca tot ce este excesiv, în măsura în care se publică foarte mult şi criteriul valorii a scăzut foarte, foarte mult. Critica trece printr-o perioadă dificilă din mai multe puncte de vedere. Ca director de revistă, în primul rând trebuie să va spun că găsesc foarte puţini oameni, comparativ cu perioada dinainte de ’89, care să scrie critică. De ce? Pentru că şcoala e mai proastă, pentru că a scrie critică înseamnă să ai şi o anume vocaţie, înseamnă să ai şi anume lecturi, înseamnă să ştii carte în primul rând, ori dacă şcoala e proastă nu prea găseşti nici oameni doritori să devină critici. Poate şi aspectul bănesc al lucrurilor. Să scrii critică nu este simplu şi un om care publică critică poare că ar vrea şi o remuneraţie cât de cât, totuşi nu poţi să scrii critică zilnic.

De asemenea, cred că putem invoca şi lipsa de autoritate a criticii. Înainte de ’89 existau câţiva critici, cei ai României Literare în primul rând, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu şi de la alte reviste, care erau o autoritate a criticii. Efectiv, un poet sau un prozator era onorat când se scria despre el. La ora actuală nu prea mai există acest lucru şi pun faptul ăsta pe împrejurarea că se scrie foarte mult. Este greu de stăpânit în aceste condiţii fenomenul critică. Eu am tot insitat la Uniunea Scriitorilor, cred că ar trebui câteva întâlniri, câteva colocvii ale criticilor literari unde să ajungem la câteva puncte de vedere. Critica nu mai stăpâneşte fenomenul literar şi foarte multe cărţi trec acum neînregistrate de critică şi pentru că efectiv depăşesc posibilităţile criticilor de înregistrare şi pentru că aceştia au rămas puţini. Sunt doar câteva reviste în România care mai au echipe de critici.

ZV: Se riscă o pierdere a tradiţiei în critică?

D.C.: În măsura în care facultăţile de filologie, facultăţile de profil îşi vor reveni şi vor produce oameni interesaţi în fenomenul literar, cred că oricând lucurile repara. Să vă spun o amintire: când eram student la Universitate, la Limba si Literatura Română, în zilele de joi, vineri, cum ajungeam în amfiteatru facultăţii vedeam oamenii citind publicaţiile vremii, de la Contemporanul, la România literară ş.a.m.d. Ca profesor nu am văzut, intrând în sala de curs, pe nimeni care să deschidă o revistă literară şi să citească. Deci a dispărut interesul pentru reviste, chiar am auzit de un scriitor, şi nu voi da nume, premiat de Uniunea Scriitorilor care nu văzuse în viaţa lui o revistă prestigioasă cum este Viaţa Românească.…. Şi era un scriitor premiat de Uniunea Scriitorilor. Deci avem asemenea fenomene.

Problema cu sediul Uniunii Scriitorilor nu a început de ieri, de azi


Z.V.: Retrocedarea sediului Uniunii Scriitorilor şi lipsa temporară a sediului până la atribuirea unuia nou va pune în dificultate activitatea Uniunii şi implicarea ei în viaţa culturală ?

D.C.: Nu. Cu siguranţă că nu. Problema cu sediul Uniunii Scriitorilor nu a început de ieri, de azi. Ea persistă de mai mult timp, dar acut este faptul că Uniunea va trebui să se mute până în martie 2011. Deci lucrurile sunt presante şi erau presante pentru cei care ştiau aceste treburi şi nu pentru marea masă a scriitorilor. Faptul că suntem siliţi să cedăm sediul, nu a împiedicat Uniunea să-şi dezvolte o bună parte din acţiunile ei, nu a împiedicat-o să-şi ducă treburile curente, să avem întâlnirile pe care le avem, şedinţele pe care trebuie să le aibă organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor. Sigur mai rău s-a stat şi se stă în ceea ce priveşte partea bănească. Uniunea este, a fost şi încearcă şi doreşte să fie autonomă din acest punct de vedere. Bineînţeles că un sprijin al statului este bine-venit şi cum am citit recent şi cum ştiam de fapt, se pare că Uniunea şi Uniunile de creaţie vor primi un sprijin din partea Guvernului pentru publicaţiile lor. Chiar a fost precizat într-un comunicat. Ştiam despre acest lucru. Să vedem cum se va materializa şi în ce forme. Pentru că atunci când se ajunge la problemele concrete, de multe ori se mai împiedică lucrurile.

Îţi scoţi pe print volumul şi îl citeşti unde vrei


Z.V.: Cu avansul extraordinar al tehnicii asistăm la convertirea presei din print în online, adică pe internet, cărţile pe hârtie devin virtuale, bibliotecile la fel. Credeţi în viitorul acesta «virtual» al paginii tipărite?

D.C.: Aţi găsit o proastă adresă în această privinţă, dar haideţi să pun asta şi pe seama anilor, deşi aş putea spune că mă pot considera unul dintre oamenii care au lucrat cu calculatorul şi unul dintre primii, cred în România. Cu alte cuvinte, să fiu mai precis, eram în Statele Unite şi calculatorul, computerul începuse să devină o tehnică destul de curentă, accesibilă tuturor oamenilor, să apară în gospodării şi aşa mai departe. Deci am lucrat de mult timp cu calculatorul. Nu mă consider nici o clipă un profesionist al lui, e mai interesant din acest punct de vedere, din păcate. Şi  personal, citesc şi volume pe calculator, dar nu cu mare dragoste. Nu citesc ca informaţie sau obligat, ca obligaţie. Mi se trimit şi volume pe e-mail şi atuncea trebuie să le citesc.  Sigur, nu sunt format pentru o asemenea lectură. Sunt un om care vrea să buchisească acolo pe pagina de hârtie. Probabil că lucrurile se vor schimba în acest sens.

Z. V. : Va fi dificil de renunţat la parfumul cărţilor, nu ?

D. C. : De ce să citeşti doar pe ecranul calculatorului ?! Dacă ai un printer şi îţi scoţi pe print volumul şi îl citeşti unde vrei. Soţia mea citeşte în felul ăsta la calculator, tot timpul. Eu mă uit la ea cu mare admiraţie, dar nu-i copiez încă modelul.

Limba în care scrie Herta Muller este, efectiv, o creaţie


Z. V.: Un nume: Herta Muller – premiul acordat. De ce şi cum?

D.C.: Mă puneţi aici să îmi dau cu părerea asupra unui premiu acordat de un întreg juriu internaţional. Juriu de prestigiu şi premiu considerat ca fiind cel mai mare în ceea ce priveşte literatura. Este greu de spus aici. Sigur că mă bucur pentru Herta Muller pe care am cunscut-o înainte de ’89, aşa cum i-am cunoscut pe mulţi dintre scriitorii de origine germană, care au plecat din România. Cu unii am fost chiar bun prieten şi am fost îndurerat când au trebuit să plece şi am rămas prieteni în continuare. Iar, în ce o priveşte pe Herta Muller sunt multe lucruri de spus aici : în primul rând nu citesc germana, din păcate. Mulţi vorbitori de limbă germană mi-au spus că limba în care scrie Herta Muller este, efectiv, o creaţie. Deci este altceva, limba în care scrie ea este altceva şi cred că se poate vorbi despre o limbă Herta Muller. Iarăşi, ceea ce scrie şi lumea ei, care este lumea românească de dinainte de ’89 şi aceste lucruri pot să atragă. Nu cad deloc în această capcană, cum că premiul ar fi fost un premiu ghidat, deşi ştiu pe de altă parte foarte bine că şi cazul premiului Nobel sau ca şi în cazul premiului Nobel, există premii care au răsplătit literaturi, convingeri, tendinţe şi mai puţin cariere literare în sine. Uneori s-a acordat mai mult aşa pentru nişte lucruri, decât pentru talente şi cariere literare în sine.

Z.V.: Cum a fost cazul lui Mario Vargas Llosa? Nu?!

D.C.: Sigur dar după cum vedeţi Llosa care de atâţia ani a bătut la porţile premiului Nobel, probabil că a avut de tras şi în urma convingerilor lui politice şi pentru faptul că fusese un candidat la preşedenţie şi aşa mai mai departe, dar până la urmă lucrurile au revenit unde trebuia să revină şi acest mare scriitor a primit distincţia pe care trebuia să o primească demult.


Cine este Dan Cristea

S-a născut în Bucureşti pe 10 noiembrie 1942

Studii:

1992 Ph. D în literatură comparată, University of Iowa. (SUA)

1986-92 Student doctorand în programul PhD al Universităţii din Iowa  (departamentul de literatură comparată).

1965 Examen de stat, sesiunea iunie, diplomat universitar în limbă şi  literatură română.

1960-65 Facultatea de limbă şi literatură română, Universitatea Bucureşti.

Din 2008 este directorul revistei “Luceafărul”

Membru al PEN Clubului României.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1974.

Debut publicistic în “Contemporanul”, 1964

CĂRŢI:

Poezia vie, Ed. Cartea Românească, 2008

Autorul şi ficţiunile eului, Ed. Cartea Românească, 2004

Versiune şi subversiune:paradoxul autobiografiei, Ed. Cartea Românească, 1999

Version and Subversion, The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and  Michel Leiris, ed. Hestia, Timisoara, 1996

Faptul de a scrie, ed. Cartea românească, 1980.

Arcadia imaginară, ed. Cartea românească, 1977.

Un an de poezie, ed. Cartea românească, 1974.

2005 Premiul pentru critică al revistei “Ramuri” pentru 2005

2005 Premiul pentru critică şi istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru  volumul Autorul şi ficţiunile eului

1999 Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler

1987 John McGalliard Award, pentru un eseu de literatură medievală, University of Iowa.

1980 Premiul pentru critică şi eseu al Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea Faptul de a scrie.


Cititi si urmatoarele episoade:

Ep2. Dan Cristea: De la «Istoria unei secunde», Adrian Păunescu a trecut către o poezie pe care n-avea rost să o scrie (2)

Ep3. Dan Cristea: Nu poţi să fii de dreapta şi să spui «jos Băsescu». E o contradicţie (3)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult