Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Doina Rusti: Scriitorii securisti mi se par o floricica deja dusa

Doina Rusti: Scriitorii securisti mi se par o floricica deja dusa

scris de Ziua Veche
39 afisari

Scriitoarea Doina Rusti a raspuns intrebarilor cititorilor nostri. De curand, ea si-a lansat o noua carte de proza: ,,Camasa in carouri si alte 10 intamplari din Bucuresti” (Ed. Polirom,2010), care se anunta a fi unul din evenimentele editoariale ale acestui an. @ Bineinteles ca merita sa scriu in romana! @ Solutia este voltaire-iana: sa ne vedem un timp de gradina noastra @ Cand nu stiu cum se termina o poveste, ii scriu finalul @ O serie de bucuresteni trec prin situatii incredibile…

 


 

Pribeagul

 1. Nu-mi place deloc felul in care ati fost prezentata 

„Si-a petrecut copilaria intr-un sat din sudul tarii (Comosteni), intr-o familie de invatatori care faceau eforturi mari sa supravietuiasca intr-o lume comunista… Insecuritatea, oprimarile, regulile absurde, haosul instalat la sfarsitul dictaturii…”

D.R: Nici mie. Este prezentarea de la romanul „Fantoma din moara” unde o parte din poveste are tenta autobiografica. Dar, macar prezentarea e pe bune….
 

2.Cum vi se pare lumea odata ce ati reusit sa parasiti… caverna? 

Dupa ce ati parasit caverna cred ca ati facut un mare efort ca sa invatati sa vorbiti si sa scrieti. Felicitari, v-ati descurcat excelent!
Cred ca ati ajuns la o cunoastere si putere care sa va permita sa trageti o concluzie la analiza urmatoare, (nu inspirata, ci potentata de Dinescu) care, acum, in dialogul cu Tanase, spune ca parca am ajuns in atmosfera si existenta de la… Curtea Miracolelor (referitor la cazul Voicu).

D.R: Iesirea din caverna nu poate fi povestita, trebuie s-o traiesti. Pentru mine a fost euforica. Abia dupa un timp am inceput sa ma gandesc la momentul ala ca la o iesire, cu sentimentul ca nimeni nu va putea vreodata sa stabileasca adevarul despre o lume haotica. Doar arogantii isi imagineaza ca pot face curatenie.

3.Care-i nivelul ticalosiei din societatea noastra, acum, fata de perioada de „sfirsitul dictaturii”? Pentru a fi concreti, sa masuram ticalosia din societate pe o scala cu 100 de gradatii.
Oricare ar fi raspunsul, va multumesc!
Si mult succes! Facind aceasta urare, ma gandesc ca succesul lui Eminescu – un exemplu – este mandria noastra.

D.R: La finele dictaturii existau oameni care reusisera sa ignore in totalitate sistemul. Se nascuse o societate imuna la orice stimul venit din afara, o lume care scapase de apasarea sensibilitatii. Acei oameni constituie acum baza societatii. Ce-ar mai fi de masurat? Solutia este voltaire-iana: sa ne vedem un timp de gradina noastra.

muaddib 

1. Cati scriitori au colaborat cu securitatea? Cati din scriitorii inca in viata au colaborat cu fosta Securitate? Spuneti si dvs un procent, daca aveti curaj…

 D.R: Conteaza? In contextul actual, scriitorii securisti reprezinta o floricica deja dusa.

2. De ce scrieti? De ce scrieti ceea ce scrieti?

 D.R: Ca sa pot sa merg mai departe, dar si pentru ca sunt foarte curioasa: cand nu stiu cum se termina o poveste, ii scriu finalul.

3. Cand scrieti? Dimineata? La pranz? Seara?

 D.R: Dimineata.

4.Suferiti de sindromul inspiratiei? Sau scrieti cand vreti?

 D.R: Nu depind de stari speciale; pot sa scriu oricand. Numai ca dimineta este timpul cel mai bun.

5. Merita sa scrieti in limba romana? Nu cumva limba romana e o limba doar pentru injuraturi? Nu vi se pare ca limba romana s-a tiganizat si devine limba rromani? o cultura in care manelele sunt expresia cea mai inalta a sensibilitatii mai merita sa se numeasca cultura? De ce nu va apucati sa scrieti intr-o limba straina? Pana la urma toti romanii care au avut succes au scris in limbi straine…

 D.R: Bineinteles ca merita sa scriu in romana! Un scriitor de succes in limba engleza este un om elogiat, si de succes. Un scriitor roman tradus la un moment dat intr-o limba straina, duce cu el o victorie a limbii lui de trib. Iar mie imi place aceasta a doua ipostaza.

 Intrebarile Iolandei

 O serie de bucuresteni trec prin situatii incredibile…

 Iolanda Malamen: Doina Rusti, este o amiaza mohorata de martie, intr-un Bucuresti mohorit, in care cetatenii (si ei mohoriti) se straduiesc cu greu sa supravietuiasca .

 Dar literatura, ea cum este?

 Doina Rusti: Este cu mult mai luminoasa, dar la fel de schimbatoare ca si vremea. Valorile literare sunt in miscare continua. In fiecare zi apar scriitori uimitori, carti frumoase, pe care nici n-apuc sa le vad bine, sunt carti timide, sau falnice, seducatoare, scrise cu inteligenta sau doar cu disperare. Imi pare rau ca nu apuc sa citesc decat mica parte dintre ele. De aceea si urasc ierarhiile, literatura de haita, promovarile insistente si mai ales opiniile despre carti necitite. Plus comunicatele de presa de genul Cutare, unul dintre cei mai mari scriitori… De obicei textele de acest gen sunt scrise chiar de scriitorul Cutare.. Poate ca de asta si-a si pierdut presa din autoritate… Dincolo de asta sunt mii de carti bune si discrete.

 I.M.  Camasa in carouri si alte 10 intamplari din Bucuresti,  cartea ta de proza aparuta recent la Polirom, pare a fi o noua atragere a criticii si a cititorilor intr-un provocator si meritat dialog. Cum s-au nascut aceste stranii povestiri?    

 D.R. Este un volum de povestiri legate intre ele secvential. Mi-a placut sa le scriu pentru ca sunt o mare cititoare de proza sud-americana, si, tot gandindu-ma la povestirile lui A Bioy Casares, am vrut sa gasesc o alta rezolvare la caderile in bucle temporale, ori la intamplarile stranii de categorie clasica. Asa s-a nascut acest volum, in care o serie de bucuresteni trec prin situatii incredibile, legate de o poveste petrecuta in sec. al XVIII-lea.

I.M. Cartea se leaga tematic cumva, de celelalte carti ale tale.

D.R. In intentia mea cartea nu se leaga tematic sau ca ton de celelate scrieri ale mele, dar are legatura cu fiecare dintre ele prin apertura imaginarului.

I.M. Doina Rusti, iti multumesc pentru vizita in redactia noastra! Iti urez cit mai multe dimineti care sa-ti aduca multumirea scrisului!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult