Intalnirile Ziuaveche.ro: Fota: „E o deprofesionalizare generală în România”

“Democraţia poate fi în pericol, pentru că se produce un fenomen de deprofesionalizare a României, pe motive pe care le putem discuta, cât şi din cauza faptului că începem să nu mai discutăm probleme fundamentale, neavând suficientă expertiză şi neavând suficientă aplecare asupra acestor chestiuni. Şi atunci înlocuim dezbaterea pe problemele adevărate ale României cu o falsă dezbatere care nu se bazează pe analiză, ci pe păreri, care nu sunt bazate pe informaţii clare, ci pe bârfe şi chiar pe minciuni şi care într-un final, dincolo de faptul că dau un mesaj complet greşit, fals, cetăţeanului, nici nu va duce la rezolvarea problemelor”, a spus consilierul prezidenţial la Departamentul Securităţii Naţionale, Iulian Fota, la Întalnirile Ziuaveche.ro

 

 

 

 

 

 

Iulian Fota se întreabă „de ce pierdem, şi uneori sunt şi eu implicat în povestea asta, ore întregi în dezbateri sterile pe televiziuni care nu duc la nicio concluzie şi nu duc la rezolvarea niciunei probleme”.

Consilierul prezidenţial consideră “foarte grav este că am dat complet pe margine experţii, oamenii care ar putea să-şi spună parerea despre problemele sociale, economice, politice, demografice ale României, lăsând arena unor oameni care astăzi vin şi vorbesc de economie, aceeaşi oameni mâine vorbesc despre social, aceeaşi oameni la sfârşitul săptămânii ajung să-şi dea cu părerea despre NATO sau Uniunea Europeană”.

După părerea sa, dezbaterea publică din România a intrat într-o perioadă foarte complicată,  sterilă pentru că pe parcursul ultimilor ani a fost înlocuită cu demagogie publică din ce în ce mai clară şi mai vizibilă care ne manâncă timp şi atenţie, dar într-un final nu va lămuri niciuna din marile probleme ale ţării: „Din ce în ce mai mulţi dintre cei care vin la televizor îşi spun părerea, dar nu vin cu soluţii, n-au alternative, nu au competenţă, nu au o analiză competentă în sprijinul celor spuse de ei”.

„E o deprofesionalizare generală în România. Guvernul, ministerele, partidele politice, inclusiv presa, au o problema cu deprofesionalizarea”, mai constată Fota.

Cele două mari probleme ale României care trebuie rezolvate, după părerea sa, sunt: reprofesionalizarea României şi curajul de a lua decizii care nu sunt populare, dar care sunt vitale pentru noi ca ţară

Iulian Fota declară că, după terorism, problema securităţii cibernetice devine a doua mare dezbatere internaţională, la mare concurenţă cu problema emigranţilor care vin din zonele sărace.

 

---

 

ZIUA VECHE: În calitate de şef al Departamentului Securităţii Naţionale bănuiesc că serviciile vă bombardează cu buletine şi analize. Citiţi multe astfel de documente într-o zi de lucru?

Iulian Fota– Astăzi, un consilier de securitate naţională nu-şi mai poate permite să citească numai buletinele specializate produse de instituţiile guvernamentale şi să ignore presa. Foarte multe informaţii, înainte să ajungă în buletinele tematice, sunt pe site-uri, la televiziuni şi în ziare. Până la urmă, când vine vorba de relaţii internaţionale s-a produs ceea ce eu am denumit democratizarea relaţiilor internaţionale. În mass-media avem expertiză care uneori rivalizează cu cea din instituţiile statului . Şi nu e o întâmplare că in Occident, unii oameni din presă trec direct în funcţii guvernamentale, dupa cum a fost cazul lui Strobe Talbott. Aşa se face că uneori descoperi analize şi comentarii foarte bune în presa internaţională . În plus mass-media este o tribună importantă a factorilor de decizie.Să nu uităm că în preajma Summit-ului NATO de la Lisabona, persoane oficiale de cel mai înalt nivel au publicat articole cu privire la ce ar trebui să facă Alianţa. Suntem în epoca Inernetului şi trebuie valorificate la maxim oportunităţile pe care acesta ni le oferă. Cea mai mare problemă a mea este nu accesul la informaţii ci selecţia celor relevante, cele importante. Sunt atâtea lucruri pe care le poţi citi, încât, la un moment dat, nu mai ai timp de nimic altceva şi rişti să pierzi vremea cu informaţii nerelevante.

Z.V.: Ce mai înseamnă securitatea naţională astăzi?

Securitatea naţională înseamnă să înţelegi ce poate pune o ţară într-o situaţie foarte complicată, ce o poate ameninţa grav, atât teritorial cât şi prin prisma valorilor care definesc o societate. Democraţia poate deveni o problemă de siguranţă naţională dacă cineva atentează la diluarea sau denaturarea ei.O democraţie ineficientă, care nu mai răspunde problemelor reale ale ţări, ale cetăţeanului ajunge să fie contestată. Securitate naţională înseamnă şi corecta gestionare a ce se întâmplă în exterior, pentru că, după părerea mea, suntem la începutul unui ciclu nou de evoluţii internaţionale, extrem de interesante, unele dintre ele noi, cu multiple implicaţii, nu toate bănuite. Dacă vă uitaţi în noul Concept strategic al NATO sunt două paragrafe unde se vorbeşte de faptul că lumea este prea puţin predictibilă. În alt paragraf se vorbeşte de complexitate şi incertitudine. NATO simte că suntem într-un sistem internaţional mult mai complicat ca altă dată. Este absolut fascinant cât de diferită e lumea de astăzi faţă de cea din 1999, când a fost adoptat ultimul Concept strategic al Alianţei. Dacă acum 11 ani eram pe o abordare regională a NATO- conta ce se întâmpla în Europa, Alianţa era concentrată pe gestionarea consecinţelor Războiului Rece, fosta Iugoslavie şi lărgirea NATO, în 2010 lucrurile sunt diferite. Aria de interes pentru Alianţa Nord Atalntică este întreaga planetă. Ideea centrală nu mai este proximitatea geografică ci aderarea la acelaşi sistem de valori acceptat de ţările NATO. Dintr-o dată, partenerii noştri pot fi găsiţi într-un plan mult mai larg , cel al globalizării.

 

---

 

Ziua Veche: În 1999, Federaţia Rusă era o ţară slabă. Cum vi se pare Rusia acum ?

Iulian Fota: În momentul de faţă, Rusia este o ţară care din punct de vedere politic , economic administrativ şi-a găsit calea. Odată cu alegerea ca preşedinte a lui Vladimir Putin guvernarea ţării a devenit mult mai coerentă politic şi economic. A avut şi şansa unor evoluţii internaţionale favorabile, inclusiv prin preţurile mari la petrol şi gaze. Prin urmare, a avut sume mult mai mari la dispoziţie pentru investiţii si modernizare.

Z.V:În cursul negocierilor între NATO şi Rusia, privind colaborarea pentru scutul antirachetă, a fost o cedare a Alianţei?

I.F.:Nu, nu se pune problema de concesii. E o recunoaştere a faptului că este o altă Rusie. Astăzi avem o Rusie care are o altă voce internaţională, o altă influenţă, inclusiv o Rusie care a dus lucrurile într-o situaţie foarte complicată pentru Occident. A fost anul 2008, când, folosind instrumentul militar, a dat de înţeles lumii occidentale că nu mai este dispusă să accepte evoluţiile discutate şi acceptate după 1990 şi că doreşte o altă relaţie cu Occidentul, pe baza altor principii . Pentru apărarea a ceea ce ei consideră a fi interesul lor naţional sunt dispuşi să folosească toate instrumentele, inclusiv forţa. Mesajul a fost recepţionat în Occident.

 

 

 

 

---

 

Ziua Veche:Există un risc mai mare din punct de vedere al securităţii cibernetice?

Iulian Fota.: La summitul NATO de la Lisabona s-a constatat că există noi ameninţări pe lista celor care trebuiesc gestionate de Alianţă. Aici aş include securitatea cibernetică, care este mai vizibilă decât securitatea energetică deoarece cazuistica ultimilor ani arată că din punct de vedere cibernetic statele care depind de Internet sunt vulnerabile. Marea problemă a securităţii cibernetice este aceea că e foarte greu de identificat cu exactitate cine te atacă. De aceea s-a spus întodeauna că instrumentul cibernetic avantajează atacatorul. Există un maxim de confidenţialitate pe care tu, ca atacator, îl poţi avea atunci când îţi propui să produci unei entităţi, unei ţări sau unei companii pagube .

Z.V.:Este România vulnerabilă din punct de vedere cibernetic?

I.F.:Toate ţările care folosesc Internetul şi reţele informatice pentru transfer de date, sunt vulnerabile. Acum putem discuta de gradul de vulnerabilitate. Aici vreau să vă spun un lucru: România din punctul acesta de vedere aş plasa-o în jumătatea de sus a clasamentului din punct de vedere al protecţiei la atacuri cibernetice. Avem experţi şi suntem în pas cu celelate state NATO şi UE în ceea ce priveşte preocupările noastre de securitate cibernetică. România a produs în ultimii ani două programe antivirus de calitate mondială. O ţară care a avut oameni capabili să producă asemena programe poate folosi această expertiză şi în asigurarea propriei sale protecţii şi securităţi, atât în ceea ce ţine de reţelele guvernamentale, inclusiv cele militare cât şi a reţelelor civile. Aici trebuie înţeles un lucru: când vorbim de securitate cibernetică, înseamnă protejarea tuturor acelor reţele care sunt importante sau chiar vitale pentru funcţionarea unei ţări. Gîndiţi-vă ce ar însemna ca timp de două-trei zile să nu se mai poată scoată niciun ban de la bancomate….

NATO acordă o importanţă deosebită riscurilor cibernetice, deoarece am avut situaţii când ţări sau entităţi importante au fost atacate cibernetic în ultimii ani. Estonia a fost prima ţară NATO atacată masiv… Nici astăzi nu se ştie exact de către cine…..sunt doar speculaţii privind identitatea celui care a lansat atacul. Putem supune că au venit dinspre Est, dar este foarte dificil de localizat cu precizie deoarece Internetul a fost construit de la început ca un sistem deschis, pentru a fluidiza contactele şi a facilita schimbul de informaţii.

Un alt exemplu este atacul cibernetic din Iran, dar un atac cibernetic care a atras atenţia prin două lucruri: complexitatea atacului şi faptul că a fost primul tip de atac prin care s-a urmărit influenţarea negativă a infrastructurilor critice ale unei ţări. În acest moment, foarte multă lume studiază acest caz, pentru a putea intui ce ne poate rezerva viitorul.

Mai e un exemplu pe care vreau să îl dau, referitor la războiul din Georgia. Cam cu două săptămâni înainte de declanşarea operaţiunilor militare, site-urile oficiale georgiene au fost ţina unor atacuri cibernetice. Ce a urmat ulterior a pus foarte multă lume pe gânduri: pe Internet s-a declanşat un război informaţional privind impunerea unui anumit punct de vedere. Toţi experţi recunosc astăzi că atunci când vine vorba de război, acesta are cinci dimensiuni. Le avea pe cele trei clasice, uscat, aer şi apă, a obţinut dimensiunea spaţială prin dezvoltarea programelor spaţiale iar în momentul de faţă a apărut dimensiunea cibernetică. Şi există o teorie că în viitor, în situaţii conflictuale serioase, operaţiunile militare convenţionale vor fi precedate de operaţiuni cibernetice. După terorism, problema securităţii cibernetice devine a doua mare dezbatere internaţională, la mare concurenţă cu problema emigranţilor care vin din zonele sărace.

 

---

 

Ziua Veche.:Totuşi, spre ce ne îndreptăm cu atâtea riscuri şi ameninţări?

I.F.:Suntem în plină epocă a globalizării. În ultimii ani, această globalizare a trecut prin câteva evoluţii care i-au dus pe unii la ideea că globalizarea atinge un punct critic. Exemplele clasice sunt 11 septembrie, prima mare convulsie a globalizării, şi cele două exemple din 2008, care au fost criza economică cu consecinţe şi ramificaţii până astăzi, şi războiul din Georgia, care a însemnat o primă contestare importantă a regulilor de joc . Toate astea, suprapuse peste probleme pe care deja le aveam, oarecum naturale, dezvoltate din evoluţia planetei spre globalizare, dau un tablou foarte complicat. De aceea cred că şi în noul Concept strategic al NATO se vorbeşte de lipsa de predictibilitate a sistemului internaţional. Nu ştim foarte exact spre ce ne îndreptăm. Ştim foarte clar că pe lângă Occident şi alţi actori internaţionali au crescut şi sunt foarte potenţi: China, India, Brazilia, Indonezia. Sunt state care vor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce ţine de funcţionarea lumii.

Z.V.:Pentru că aţi vorbit de globalizare şi de lipsa de predictibilitate, ce se va întâmpla în Afganistan? Îşi va retrage România trupele în anul 2014 de acolo?

I.F.: Acum doi ani de zile, 2011 era privit ca un dead-line. E clar că 2011 ar putea fi începutul procesului de transfer a autorităţii în Afganistan către autorităţile afgane. Angajamentul NATO pentru Afganistan este acelaşi, clar reconfirmat. Nu vom lăsa Afganistanul în perioada acesta când îi este greu. Asistenţa pentru Afganistan continuă pe toate planurile: militar, reconstructie civila şi politic. Spre exemplu, ţări care într-o anumită perioadă cochetau cu ideea retragerii, între timp au apelat la o formulă intermediară care înseamnă retragerea unei părţi din dispozitivul militar iar o parte din contingent rămâne acolo pentru nevoi de instruire a armatei naţionale afgane şi a forţelor de ordine publică.

 

---

 

Ziua Veche.: Când vor fi instalate în România primele elemente ale scutului antirachetă în România şi care va fi contribuţia noastră financiară ?

Iulian Fota.:Până nu se termină negocierile cu SUA, n-am să mă refer la nimic concret legat de colaborarea noastră cu ei. Toate aceste elemente vor fi furnizate în detaliu când ele vor fi agreate şi stabilite. Important este ca apărarea antirachetă devine element central al apărării colective a Alianţei.

Z.V.:Deci, pentru moment, nu puteţi să ne spuneţi cât ne costă participarea la acest scut şi nici unde vor fi instalate elementele lui pe teritoriul României. Terminăm la anul negocierile pentru scut, care din câte am înţeles sunt în faza finală? Preşedintele Băsescu a atras în mod special atenţia conducerii Ministerului Apărării Naţionale privind modul cum negociază .

I.F.: Pentru România, comparativ cu beneficiile costurile vor fi mici. La nivelul Alianţei cifra este deja publică . Negocierile sunt avansate. Este drept că fiecare dintre părţi a fost angajată în ultimul timp pe mai multe fronturi.

Z.V.: Negocierile au decurs bine şi pe partea militară şi pe partea diplomatică?

I.F.: Evident că depinde de fiecare dintre părţi, dar nu cred că suntem departe de momentul în care ele vor fi finalizate, mai ales că această decizie pe care NATO a luat-o, aceea de a participa ca Alianţă la un proiect pe care l-au dezvoltat iniţial Statele Unite, este un lucru foarte bun şi pentru proiectul american dezvoltat cu România, Cehia şi Polonia. SUA au fost cu un pas înainte. Noi de la început am spus că acceptăm propunerea americană, dar sperăm şi dorim ca undeva într-un orizont de timp această propunere să fie îmbrăţişată şi de NATO. Eu cred că e foarte important ca toate statele din interiorul Alianţei să se bucure de aceeaşi securitate. De aceea se şi spune că securitatea este indivizibilă şi acum ideea asta este reflectată şi în documentele Summitului de la Lisabona. Ori, pe veche formulă, pe prima formulă, aceea a administraţiei Bush, era lasată o bună bucată din Europa neprotejată, pentru că, tehnic, umbrela era gândită să protejeze în primul rând teritoriul Statelor Unite. Pe a doua formulă, a administraţiei Obama, cu participarea României, umbrela deja se extindea, dar în continuare ramâneau teritorii ale Alianţei neacoperite. Pe formula aceasta, de participare a NATO la dezvoltarea unui scut, tot teritoriul Alianţei va fi protejat.

Z.V.: În documentele finale ale Summitului NATO de la Lisabona se spune că trebuie să instalăm scutul anti-rachetă, că Rusia va participa la acest scut, dar nicăieri nu se menţionează faţă de cine instalăm acest scut, cine e pericolul, de unde vine, că nu ne atacă cineva din Cosmos, ci de undeva din jurul nostru. De ce s-au ferit conducătorii Alianţei să nominalizeze foarte clar cine este duşmanul? Pentru că în spatele uşilor cred că s-a discutat: duşmanul e X, Y sau Z.

I.F.: Deci, două lucruri, în primul rând formularea NATO este una generală , deoarece Conceptul strategic e gândit să fie valabil cam opt, zece ani de zile, cam atât e media. În opt sau zece ani se pot întâmpla multe şi ca atare este recomnadabil, ca limbaj, sa tratezi problematici si nu probleme. Deci într-un concept stategic formulezi ideea, urmând ulterior ca Alianţa, pe diferitele sale reuniuni, fie că sunt la nivel de miniştri de externe sau ai apărării, fie că iarăşi este la nivel se Summit, pentru că vom avea unul la Washington peste doi ani, să poată aduce precizari. Eu cred că exită maximum de transpareţă pe ceea ce s-a discutat acolo, deoarece cam toate documente au fost date publicităţii şi sunt disponibile pe site. Şi chiar aş încuraja cititorii dumneavoastră să se uite pe aceste documente, pentru că ele spun foarte mut despre cum vede NATO situaţia internaţională şi cum îşi gândeşte propria apărare a intereselor. Uitaţi-vă la declaraţiile publice ale diferiţilor lideri după Summit, pentru că unii dintre ei au mai punctat nişte chestiuni. Au dreptul, este privilegiul lor de a puncta aceste chestiuni, de a le concretiza inclusiv vis-a-vis de anumite problematici mai sensibile. Toţi ştim până la urmă, avem în mintea noastră potenţiale ţări vizate în a constitui o problemă de securitate în viitor datorită dezvoltării unor astfelor de sisteme de armament. Limbajul este general si pentru că sunt evoluţii în progres şi nu are rost să le influenţezi atâta timp cât ele încă nu s-au finalizat şi ca atare s-au lăsat nişte portiţe deschise cu speranţa că în viitor unele lucruri se vor modifica în bine. Dar dacă ele se modifică în rău, fundamentul există pentru că noi problematica o avem clar exprimată şi îngrijorarea este clar formulată. Eu cred că e o manieră foarte inteligentă pe de o parte de a contura o problemă pe care o avem toţi şi am hotărât împreună să o gestionăm, dar pe de altă parte trebuie să lăsăm eforturile diplomatice să meargă nestingherite, dând dovadă de flexibilitate.

 

---

 

Ziua Veche.: Cu ce se confruntă România, când vă uitaţi prin buletinele primite de la serviciile de informaţii?

Iulian Fota.: Strategia Naţională de Apărare spune un lucru, cred eu, destul de clar. Şi intern şi internaţional avem motive de îngrijorare. Internaţional avem incertitudinile sistemului internaţional. Vedeţi, această idee de impredictibilitate a sistemului internaţional pe care NATO a subliniat-o la Lisabona şi faptul că sunt incetitudini, va trebui şi noi să o acceptăm şi să operăm cu ea. Ceea ce înseamnă că nu ştim ce se va întâmpla cu exactitate în sistemul internaţional în 10, 15 sau 20 de ani. Putem spune ce se va întâmpla anul acesta, poate la anul, dar în10 ani nu ştim încă ce se va întâmpla. Sunt multe necunoscute plus mai vechile preocupări ca terorismul, conflictele îngheţate, crima transfrontalieră, securitatea energetică sau cibernetică sau mai nou pirateria. Intern trebuie să gestionăm vulnerabilităţile statului. Vulnerabilitatea este o ameninţare care are sursă internă. De aceea noi am încercat să facem o radiografie foarte curajoasă şi onestă a problemelor interne pe care România le are de rezolvat în perioada următoare, pentru că noi ca stat, dar şi ca ţară, să putem răspunde eficient unor eventuale provocări care ar putea să vină din viitor. Aş putea enumera vulnerabilităţile din Strategie, pentru că fiecare dinte ele a avut o discuţie a ei proprie şi a plecat de la realităţi pe care le vedem cu toţii, chiar dacă astea sunt uneori mai mult sau mai puţin vizibile. S-ar putea ca unele lucruri să fie mai vizibile pentru noi decât pentru dumneavoastră, având acees la alte date. Strategia vorbeşte de orizontul următorilor ani. De fapt, mesajul nostru este în felul următor: aceste probleme negestionate corespunzător în următorii ani se pot transforma în ameninţări.

Democratia ar putea fi in pericol

Z.V.: Într-un interviu aţi declarat că sunteţi ”mai îngrijorat de viitorul democraţiei, decât de integritatea teritorială”. Este democraţia în pericol?

I.F.: Este acelaşi mesaj care e şi în Strategia Naţională de Apărare. Democraţia poate fi în pericol, pentru că, după părerea mea, datorită faptului că pe de o parte se produce un fenomen de deprofesionalizare a României, pe motive pe care le putem discuta, cât şi datorită faptului că începem să nu mai discutăm probleme fundamentale, neavând suficientă expertiză şi neavând suficientă aplecare asupra acestor chestiuni. Şi atunci înlocuim dezbaterea pe problemele adevărate ale României cu o falsă dezbatere care nu se bazează pe analiză, ci pe păreri, care nu sunt bazate pe informaţii clare, ci pe bârfe şi chiar pe minciuni şi care într-un final, dincolo de faptul că dau un mesaj complet greşit, fals, cetăţeanului, nici nu va duce la rezolvarea problemelor. Stau şi mă întreb de ce pierdem, şi uneori sunt şi eu implicat în povestea asta, ore întregi în dezbateri sterile pe televiziuni care nu duc la nicio concluzie şi nu duc la rezolvarea niciunei probleme. Şi ceea ce mi se pare iar foarte grav este că noi am dat complet pe margine experţii, oamenii care ar putea să-şi spună parerea despre problemele sociale, economice, politice, demografice ale României, lăsând arena unor oameni care astăzi vin şi vorbesc de economie, aceeaşi oameni mâine vorbesc despre social, aceeaşi oameni la sfârşitul săptămânii ajung să-şi dea cu părerea despre NATO sau Uniunea Europeană. După părerea mea, dezbaterea publică din România a intrat într-o perioadă foarte complicată, sterila pentru că pe parcursul ultimilor ani a fost înlocuită cu demagogie publică din ce în ce mai clară şi mai vizibilă care repet, ne manâncă timp şi atenţie, dar într-un final nu va lămuri niciuna din marile probleme ale României. Şi dacă vă uitaţi, din ce în ce mai mulţi dintre cei care vin la televizor îşi spun părerea, dar nu vin cu soluţii, n-au alternative, nu au competenţă, nu au o analiză competentă în sprijinul celor spuse de ei.

Z.V.: Şi unde ar fi oamenii aceia competenţi care ar trebui să vină la televizor?

I.F.: În firmele, instituţiile şi universităţile din România. In plus avem 50.000 de studenţi români la studii sau la munca în Occident , unii dintre ei inregistrind deja rezultate remarcabile.

Z.V.: Se mai întorc ei în ţară?

I.F.: Şi dacă nu se întorc, ei pot fi cooptaţi şi consultati . Uitaţi-vă că sunt câţiva români care, datorită Internetului, ţin legătura cu ţara şi periodic îşi exprimă părerea cu privire la probleme fundamentale ale României. Uitaţi-vă ce analiză de calitate fac, ce inteligent abordează problemele, cum această analiză este bazată pe informaţii, pe cunoaşterea lor, pe experinaţă. Dar, din păcate, vocile lor în toată această hărmălaie generală sunt prea puţin auzit. Demagogia şi populismul care înfloresc pe unele dintre televiziuni şi chiar şi prin presa scrisă de astăzi, nu ne vor duce nicăieri, nu vor rezolva problemele României .

Deprofesionalizarea Romaniei

Z.V.: Dar nu e o deprofesionalizare şi la nivelul instituţiilor statului?

I.F.: E o deprofesionalizare generală în România. Guvernul, ministerele, partidele politice, inclusiv presa, au o problema cu deprofesionalizarea. Singura zonă unde deprofesionalizarea nu e vizibilă, pentru că acolo este foarte simplu să o contracarezi, este zona privată. Şi aici aş face o paranteză între stat şi privat, pentru că privatul are la dispoziţie un instrument extrem de puternic care este acela al profitului. La finalul fiecărui an, privatul trage o linie şi adună. Iese pe plus, a făcut beneficiu, iese pe minus, înseamnă că are o problemă. Sunt banii cuiva implicaţi în joc şi de fiecare dată când bussinesul are o problemă, ea este generata si de lipsa competenţei. Şi ca atare imediat se caută aici şi se rezolvă problema.

Când vine vorba de stat, şi aici e marea problemă în România, el nu are o modalitate clară de a face o evaluare a calităţii activităţii sale după fiecare an. Şi când spun stat, aici nu mă refer numai la ministere sau la instituţii guvernamentale, ci şi la partidele politice. Ca atare, de obicei bilanţul statului ca şi bilanţul formaţiunilor politice se face după perioade mai lungi de timp, fie patru ani care este ciclul electoral, fie după perioade mai lungi, de exmplu 20 de ani de la Revoluţie, depinde de fiecare societate ce repere îşi stabileşte. Problema mare este atunci când faci bilanţul şi constaţi că este un sistem ineficient, lucrurile merg prost poate fi prea tirziu . Aici este mare problemă între stat şi privat. Ne-ar trebui nişte indici calitativi care să ne spună mai des şi clar cum merg lucrurile. Şi, repet, nu mă refer doar la stat, cât şi la partidele politice, pentru că nu poate nega nimeni că în momentul aceasta cam toate partidele se confruntă şi ele cu acest fenomen al deprofesionalizării.

Eu nu fac aici politică, dar mă uit ca un om care are o anumită experienţă şi am nişte studii de specialitate, la ce puncte de vedere se dezvoltă şi cu ce probleme vine lumea la televizor. Şi mă uit că lumea nu mai vine cu soluţii la marile probleme ale ţării, lumea vine la televizor cu o abordare demagogică şi populistă, care are până la urmă două idei centrale: cealălaltul e de vina , eu vă salvez şi vin să vă dau. România ezita sa faca un pas decisiv prin trecerea la societatea bazata pe cunoastere. Europa , Statele Unite au trecut la societatea cunoaşterii. Totul în Occident, şi nu numai, uitaţi-vă la China, Turcia, Brazilia, este bazat pe cunoaştere, deci materia primă în secolul XXI nu e gazul, nu e oţelul sau cărbunele, este cunoaşterea. Societatea e bazată pe cunoaştere, economia e bazată pe cunoaştere, iar noi nu am făcut încă pasul ăsta. Este e o moştenire a comunismului si o caracteristică post-comunistă a României care încă nu e abordată frontal .

Trebuie definită ideea de specialist şi ea trebuie acceptată de toată lumea odată ce a fost formulată şi lucrat pe baza ei. Noi în România nu mai ştim ce înseamnă competent, specialist şi trebuie la nivel politic, toate partidele împreună, stabilit un principiu – până la ce nivel se merge cu numirea politică şi de la ce nivel în jos accentul cade pe competenţă. Marea problemă pe care o avem, repet, este deprofesionalizarea politicii si admnistratiei publice din România. Se vede cu ochiul liber că în prezent, şi pe partea puterii şi pe partea opoziţiei, sunt probleme în a formula soluţii.

Iar acolo unde sunt formulate soluţii, cazul Adminisţratiei Prezidenţiale pentru că sunt nepopulare, ele sunt combătute nu cu arma specialistului, ci cu arma demagogiei şi a populismului. Am citit de curând o analiză, în Newsweek, despre calitatea democraţiei în SUA. Concluzia lor era că acele lucruri care au dat strălucire şi care au dat importanţă SUA la vremea lor au fost toate decizii nepopulare. Marea calitate a unui lider este aceea de a lua nu acele decizii pe care toată lumea le aclamă şi le aplaudă, ci de a lua acele decizii pe care nu le vrea nimeni şi care nu sunt populare dar sunt necesare . Uitaţi-vă la Franţa, unde marea bătălie a fost, ca şi în Irlanda, ca şi în Grecia, pe deciziile nepopulare. Să dai bani la toată lumea şi să vii în întâmpinarea aşteptărilor oamenilor sunt lucruri pe care orice politician şi le-ar dori, dar pe o perioadă de criză este foarte puţin probabil sa le poti face .

Acestea sunt cele două mari probleme ale României: competenţa, reprofesionalizarea României şi curajul de a lua decizii care nu sunt populare, dar care sunt vitale pentru noi ca ţară. Aici formulăm parametrii dezvoltării viitoare a ţării. Ne ţinem de aceste două repere, vom scoate tara din acaesta situaţie destul de complicată.

Falimentul Romaniei

Dar dacă din lipsă de cultură politică nu se înţelege un lucru, că există un preţ pentru falimentul unei ţări, lucrurile pot devein si mai complicate. În secolul XX, România a plătit de două ori preţul acestui faliment. Prima dată în 1940 şi a fost un preţ mare, pentru că a însemnat pierdere de teritorii şi este o întreagă discuţie aici pe care intelectualitatea noastră nu o abordează atât de tranşant cum ar trebui.Imediat după 1918, este foarte clar că elita politică românească s-a concentrat pe false probleme şi pe false ameninţări, care după 22 de ani, în 1940, ne-au dus unde ne-au dus. Al doilea faliment, pe care l-am avut, a fost în 1989 pentru că 1000 dintre concetăţenii noştri au trebuit să moară. Este absolut clar, astăzi, că nu am pregătit tranziţia de la comunism la democraţie, că elita – aici e o discuţie întreagă despre ce înseamnă elită la vremea respectivă – a fost ezitantă, în anumite privinţe a fost incompetentă şi că a trebuit să improvizăm această evoluţie. Suntem singura ţară care a trecut de la comunism la democraţie cu preţul vieţii a o mie de concetăţeni. Acestea sunt două lecţii ale trecutului pe care noi va trebui să le învăţăm foarte bine.

 

---

 

Ziua Veche:Aţi văzut ce s-a întâmplat la Ministerul de Interne?

Preşedintele a spus clar: Ministerul trebuie reorganizat, eu aş spune chiar modernizat. Părerea mea personală: Ministerul de Interne este victima unui anumit tip de conservatorism pentru că atunci când Ministerul Apărării, serviciile de informaţii ieşeau pe cooperare cu Occidentul şi s-a produs mult transfer de expertiză, nu s-a angajat în acelaşi timp de cooperare de la început. Preşedintele are dreptate sa sublinieze ca importanta factorul politic, in special in acccelerarea participarea Ministerului la cooperarea internaţională. Deci, Ministerul de Interne plăteşte nota unui deficit de cooperare internaţională şi de transfer de expertiză. Al doilea lucru pe care Ministerul îl are de rezolvat este că se află la intersecţia cu crima organizată, cu toată această zonă de infracţionalitate, care în mod evident virusează instituţiile statului. Aici este necesară o analiză specială, foarte bine documentată şi foarte profesionistă cu privire la dezvoltarea acelor metode de protecţie şi de protejare a Ministerului la contactul cu această zonă. Capacitatea zonei infracţionale de a contamina, vulnerabiliza Ministerul se dovedeşte a fi una foarte mare.

Statul nu va fi controlat de grupările infracţionale şi de crimă organizată

Z.V.:În ultima perioadă am avut evenimentele de la Craiova, Piatra Neamţ şi explozia de la vârful Ministerului.

I.F.:Problema este că am avut cazuri serioase. Sunt multe lucruri în neregulă. Vestea bună este că, în continuare statul controlează situaţia, chiar dacă avem nişte fisuri instituţionale la nivel regional. La nivel central statul controleaza totusi situaţia şi nu va pierde în lupta asta împotriva criminalităţii organizate, de aceea şi reacţia atât de tranşantă a preşedintelui. Ceea ce pot să va garantez este că nu statul va fi controlat de aceste grupări infracţionale şi de crimă organizată, ci statul va controla aceste grupări şi va lua atitudine împotriva lor. Iar reorganizarea Ministerului va avea în vedere şi aceste lucruri. Sunt entităţi în Ministerul de Interne care îşi fac treaba mai mult decânt onorabil, care în fiecare zi depun eforturi ca cetăţeanul să fie apărat. Să nu se confunde Ministerul de Interne cu Poliţia, care pare să fie, în aceste momente, structura cu cele mai multe probleme. Nu se poate nega faptul că jandarmul sau cel de la ISU nu a fost alături de cetăţean la inundaţii, în alte situaţii de felul acesta. La fel pompierii care sunt printre cele mai apreciate structuri. Deci, Ministerul de Interne are şi bune şi rele.

 

---

 

Z.V.: Pentru că tot vorbim de instituţiile statului, ce se mai întâmplă cu Comunitatea Naţională de Informaţii pe care, în calitate de şef al Departamentului Securităţii Naţionale, o coordonaţi?

I.F.: Vedeţi, funcţia mea e puţintel exagerată în importanţa sa. Rostul meu principal este să fac tot ce pot ca şeful statului, atunci când este vorba de exercitarea mandatului său constituţional, să poată face acest lucru în cele mai bune condiţii. În privinţa Comuniţăţii, eu coordonez un format de lucru…Nu am responsabilităţi asupra serviciilor de informaţi. Nu e în fişa postului meu. Nu sunt eu acela care să pot da sarcini sau ordine serviciilor. Lucrurile astea sunt foarte clar stabilite şi reglementate. Pe de altă parte există formate de lucru pe care eu le organizez şi le convoc.Am un rol de jucat pe coordonarea operativa a institutiilor. Acesta este un lucru foarte bun, deoarece, ani de zile, în România, serviciile de informaţi nu s-au întâlnit la aceeaşi masă ca să discute, cum să-şi coordoneze eforturile, resursele…

Z.V.: Mai există acele frecuşuri între servicii?

I.F.: Nu cred că se va ajunge vreodată ca cooperarea între servicii să fie perfectă. Nu au reuşit-o alţii, cu o istorie mult mai lungă şi cu tradiţie în zona asta, nu cred că vom reuşi noi, dar cu totul alta este să spui că cooperarea între servicii este de 30 % sau că această cooperare este de 80%. Eu cred că noi am evoluat în aceşti 20 de ani. In trecut relaţiile între şefii serviciilor erau extrem de proaste, ca liniile de tren, nu comunicau. Asta se mai vede şi astăzi cum era viaţa acum 15 ani în zona serviciilor având în vedere împunsăturile pe care încă şi le mai adresează unii şefi. Putem să luăm cărţile scrise de ei şi să ne lămurim. Astăzi este diferit, am ajuns ca serviciile de informaţii să coopereze foarte bine. Se întâlnesc la aceeaşi masă şi avem proiecte comune. Discutăm corelarea resurselor. Suntem într-o perioadă financiară proastă. N-are rost să cheltuim banii pe aceleaşi chestii şi într-un serviciu şi în celălalt când serviciile pot să-şi ofere unul altuia sprijinul…

 

---

 

 

Z.V.: Introducerea mass-media în Strategia de Securitate Naţională ca factor de risc a dat naştere la dezbateri furtunoase în România şi chiar peste hotare. Aveţi un punct de vedere legat de acest lucru?

I.F.: După părerea mea, modul în care dezbaterea aceasta a fost transferată în plan european este şi greşit şi rău intenţionată. Eu cred că avem suficiente resurse să ne rezolvăm problemele între noi. Nu este o practică a ţărilor serioase să-şi ducă problemele interne într-un plan internaţional. Dacă într-o anumită situaţie eşti în inferioritate faţă de majoritate şi nu poţi să depăşeşti situaţia, părerea mea e că este mai onest şi mai corect să aştepţi prima ocazie decât să te duci cu “pâra” la Bruxelles, deoarece se produc două fenomene. Pe de-o parte, nu operează nimeni la Bruxelles cu ideea de x, y sau partidul z. La Bruxelles se operează cu ideea de România şi avem această problemă acum cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie. Avem anumite entităţi în justiţie care nu-şi fac treaba şi toată discuţia de la Bruxelles nu se rezumă la ei. Nu spune nimeni că instituţia cutare nu veghează la respectarea standardelor în justiţie, ci toată lumea spune că România nu e capabilă sau România nu face…. Trebuie să se înţeleagă lucrul ăsta: când te duci cu pâra la Bruxelles, concluzia pe care mulţi o trag nu e legată de un partid sau altul sau de o persoană, e legată de România. Pâra la Bruxelles nu rezolvă problema din interior, pentru că problema legată de vulnerabilitatea pe care un anumit tip de comportament al unei anumite părţi a presei o scoate în evidenţă nu se poate rezolva aşa. Nu poate nimeni să vină mie să-mi spună că în acest moment pe o anumită parte din mass-media din România nu avem minciună şi manipulare în exces. Mă uit cu ingrijorare că a început să apară şi ura. Mi se pare la un moment dat că ceea ce ar trebui să fie informarea publică onestă pe date, pe fapte clare, pe dovezi, se transformă într-un lanţ întreg de manipulări, minciuni şi prea multă ură. Acest lucru are un efect negativ asupra noastră, a tuturor.Există această dependenţă între jurnalişti şi patroni de presă pe care acum o ştim cu toţi. Nu putem să ne facem că plouă, pentru că de acum doua-trei luni de când au fost date publicităţii stenogramele astea, avem elemente suplimentare legate de relaţia patron-ziarist.In definitiv daca cauza este drepta de ce este nevoie de minciuna si manipulare?

În momentul cînd vii cu manipulare şi minciună pe zona de securitate naţională e o problemă si mai mare . În primăvara acestui an s-a încercat acreditarea ideii că sunt 200.000 de oameni în serviciile de informaţi din România. O cifră pe care cei care au scornit-o sunt convins că ştiau că este falsă. S-a încercat acreditarea idei, iarăşi falsă, că s-a mărit bugetul serviciului de informaţi cu 40%, plecîndu-se de la un caz aproximativ real, respectiv acea creştere a bugetului STS, care a fost explicată ulterior şi s-a spus că era vorba de acele fonduri europene. Eu reclam reaua intenţie şi demersul făcut cu bună ştiinţă.

Şi mai e această idee că în România nu se pierd alegerile pentru că noi suntem mai slabi decât adversarii sau am făcut greşeli, ci vezi Doamne se pierd alegerile pentru că se amestecă instituţii ale statului. Este absolut o prostie.Românul în cabina de vot este suveran pe votul lui. Dacă cineva are impresia că fiecare român în cabina de vot are pe cineva cu o puşcă în spate care îi zice votează sau nu votează se inseala amarnic.

Cine vrea să câştige alegerile în România să se organizese bine, să aibă un mesaj şi un un candidat credibil. Dacă se bazează pe ideea că îl ajută unul sau altul, face o mare greşeală. În fine, unii o vor învăţa pe propria piele lecţia asta.