Marian Nencescu: Biblioteca Metropolitană, un proiect vizionar | Ziua Veche
Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Întâlnirile ZV – Marian Nencescu: Biblioteca Metropolitană are un proiect vizionar

Întâlnirile ZV – Marian Nencescu: Biblioteca Metropolitană are un proiect vizionar

scris de Ion Petrescu
34 afisari
Publicistul Marian Nencescu este aidoma unui metronom, în lumea celor care dau valoare timpului scurs, după numărul de cărţi, într-adevăr valoroase, citite şi pentru că le căută în bibliotecile Capitalei, dar şi urmăresc, în format electronic sau tipărit, o revistă cu un sumar destinat celor ce preţuiesc înţelepciunea înaintaşilor, confesiunile, memorialistica, volumele lăsate generaţiei următoare. Din acest motiv am generat un dialog cu redactorul-şef al revistei “Biblioteca Bucureştilor”.

Rolul dr. Florin Rotaru

– Cine mai trece azi pragurile bibliotecilor bucureştene şi cu ce motivaţii reale?
– Poate că am să vă surprind, dar nu sunt adeptul acestui veritabil mit urban,care anunţă periodic moartea lecturii şi, implicit, dispariţia bibliotecilor. Asta în varianta extremă, iar în cea blândă, scăderea interesului pentru lectură. Dovadă este că pretutindeni, pe unde am călătorit, în Europa, bibliotecile sunt ca şi pe la noi, dacă nu pline, cel puţin suficient de frecventate pentru a putea infirma acest mit. Ca unul care am lucrat în domeniu şi înainte de ’90 şi am revenit cu plăcere la profesia de bază, după un periplu militar de vreo două decenii, nu pot decât să constat că, în esenţă, activitatea bibliotecilor publice se desfăşoară după aceleaşi coordonate valabile deopotrivă în România, ca şi afară. Şi înainte, ca şi azi, lipseau din bibliotecă segmentul de cititori de vârstă mijlocie, prinşi, obiectiv, cu alte obligaţii. Azi întâlnim cu precădere tineri şi persoane de vârsta a doua, evident cu motivaţii de lectură diferite. Ce-i atrage însă? Exact ceea ce lipsea cu câteva decenii în urmă: sălile multimedia, cartea de calitate şi – în măsura posibilului -, curată, elegantă, uneori chiar confortul, asigurat cu atâtea sacrificii din banul public, şi la care mulţi vârstnici aproape că nu mai au acces. Aşadar, Biblioteca Metropolitană are exact atâţia cititori câţi există cu adevărat într-o societate înstrăinată parcă de sine şi de rosturile ei esenţiale. Oricâte politici culturale am aborda, nu putem spori acest număr. Putem face însă destule pentru ca interesul pentru lectură să rămână constant: activităţi distincte cu şcolarii mici, cu adolescenţii, cluburi artistice, nelipsitele conferinţe. Mai nou, Biblioteca Metropolitană a iniţiat un proiect cu adevărat ambiţios şi vizionar : Biblioteca Digitală „DacoRomanica”. S-a lucrat temeinic, profesionist, după un model european – „Galica”, iniţiat de B.N.F.
– Sunteţi pe calea cea bună?
– Da. Dovada? Biblioteca Academiei a acceptat să ne fie partener. În această privinţă, Biblioteca Metropolitană este un adevărat „deschizător de drumuri”, la nivel naţional. Evident că beneficiarii, cei ce accesează acest instrument de lucru, sunt fundamental alţii: cercetători, specialişti. Exact segmentul ce ne lipsea pentru a întregi un tablou variat al lecturii publice. Merită menţionat, aşa cum se cuvine, rolul de iniţiator şi promotor al Bibliotecii Digitale „DacoRomanica”, al directorului instituţiei noastre, dr. Florin Rotaru.
Predecesor – Ion Horea

– De ce era necesară editarea unei reviste lunare, numită “Biblioteca Bucureştilor”?
–  Revista este un proiect ce se derulează de aproape 15 ani. Sub acest aspect, mă situez pe urmele unor predecesori care mă onorează şi mă obligă: scriitorii Romulus Vulpescu, Teofil Balaj şi Ion Horea. În momentul când „am preluat ştafeta”, maestrul Ion Horea trecuse de 80 de ani. Mi-a urat să continui cel puţin până la acest prag. Sincer, nu pot încă ţinti aşa departe, chiar şi din cauze subiective. Revenind, revista, exact în formatul şi structura în care se prezintă astăzi este o iniţiativă profesională a Asociaţiei Bibliotecarilor şi Documentariştilor din România. Eu nu sunt decât purtătorul de stindard, idealuri şi aspiraţii al acestei categorii profesionale. Ceea ce încerc să fac, cu sprijinul şefilor, al colegilor din Asociaţie şi al prietenilor şi colaboratorilor mei este să păstrez spiritul pentru care a fost creată revista, şi, dacă se poate, să aduc acel aer de actualitate, de care are nevoie, efectiv, orice publicaţie de cultură.
– Care este publicul ţintă?
– Îmi imaginez că mă adresez, generic,  cititorilor bibliotecii, celor care ne trec zilnic pragul sau celor care ne accesează on-line. Scriu, aşadar, pentru cei care citesc efectiv, iar nu pentru cei care ignoră, cu ostentaţie, acest gen de îndeletnicire.
Cinismul şi incultura

– Este evident efortul realizatorilor acestei publicaţii de a recupera, fie şi într-o formulă jurnalistică aparte, valori naţionale acoperite de vălul uitării. Merită acest demers, într-o comunitate urbană parcă tot mai marcată de incultură şi cinism?
-Valorificarea moştenirii culturale naţionale şi locale nu este doar un deziderat programatic, ci efectiv o cauză în care sunt implicat. O vreme, am lucrat chiar la secţia Patrimoniu Cultural. Memorie comunitară bucureşteană şi cunosc bine valorile bibliofile adunate de bibliotecarii ce m-au precedat. În acest sens invit pe cititorii fideli să viziteze Filiala Octavian Goga, situată în Prelungirea Ghencea, staţia Ghidiceni, unde se află cel mai complet şi mai valoros fond de carte veche bucureşteană. Pot spune, aşadar, că am noroc, fiindcă am de lucru, nu până la 80 de ani, cum l-am dat de exemplu pe maestrul Horea, ci chiar dincolo de acest prag. Mediul în care lucrez mă îndeamnă şi la o constatare : România reală, muncitoare, modestă, corectă există efectiv. Iar breasla bibliotecarilor este un exemplu. Până la urmă, acceptăm deopotrivă cinismul şi incultura. Ele sunt semne ale unei societăţi debusolate. Nu de puţine ori, agresivitatea trece şi pragul bibliotecii publice, dar o părăseşte, de cum a intrat. Cred că nu-i prieşte.
Prea multă intransigenţă

MARIAN NENCESCU

– Aţi comentat, la modul obiectiv, o carte dedicată Mareşalului Ion Antonescu şi aţi fost imediat atacat de un scrib, altfel anonim. Cum evaluaţi istoria unei perioade tragice, în anii unei etape vizibil controversate?

– De mai mulţi ani, particip, ca şi dumneavoastră, la reuniunile clubului „Cavalerilor de Clio”, de la Maia-Catargi. Cunosc personal şi am relaţii cordiale cu majoritatea istoricilor care au dedicat studii temeinice epocii 1941-1944 şi, cu deosebire vieţii şi faptelor Mareşalului Ion Antonescu. Nu pot să nu constat că există astăzi un soi de talibanizare (inclusiv în planul cercetărilor istorice), mascată sub pecetea obiectivismului. Nu acest lucru mă îngrijorează, cât un anume soi de intoleranţă, nefirească, după 20 de ani de democraţie. Poate că lucrurile ar trebui să se mai aşeze, atât în făgaş istoric, în filozofie, sau chiar în istoria literară. Asistăm la prea multă intransigenţă, când singura cale de a afla adevărul este cercetarea, analiza şi interpretarea, instrumente la îndemână şi totuşi aşa de curent ignorate.
Nu mai am vanităţi

– Ce motivaţii personale vă determină să fiţi în linia întâi a unor eforturi culturale notabile?
– Cel mai ambiţios proiect personal este să fiu sănătos şi să pot munci. La Bibliotecă, sau în bibliotecă, nu mai contează, mai ales că sunt la vârsta când nu mai am vanităţi, nici măcar auctoriale. Sunt gânditori care au rămas în istoria filosofiei cu o „broşură”, iar Nae Ionescu nu a avut decât operă postumă, şi aceea contestată. Dar ce operă . . . Aş vrea, dacă împrejurările îmi vor permite, să definitivez cartea despre timp şi eternitate, cu referire la mitul tinereţii fără bătrâneţe. Teza de doctorat, aşa cum a fost ea susţinută la vremea respectivă, mi se pare acum prea aridă, în raport cu ceea ce mi-am propus să comunic. Rămân la ideea că filosofia trebuie să limpezească lucrurile, nu să le ascundă sub vălul autorităţii formale. Dacă s-ar putea – dar aici decizia nu-mi mai aparţine – aş vrea să continui şi proiectul „Biblioteca Bucureştilor”. Dar, despre caracterul „notabil” al acestor demersuri, îi las pe alţii să se pronunţe.
Arta de a risipi bani publici

– Dacă aţi fi consilierul ministrului culturii ce propuneri, de interes naţional, i-aţi face?
– Există destule glume despre profesia de consilier, încât nu sunt tentat să aspir la ea. Dacă însă aş avea acces la un personaj cu autoritate şi putere de decizie la nivel de stat – spre regretul meu astfel de indivizi sunt din ce în ce mai puţini în viaţa publică – l-aş sfătui să mai elimine din birocratism. Timpul şi energia consumate pentru completarea unui dosar de subvenţie, în domeniul cărţii şi al publicaţiilor, îl depăşeşte pe cel al scrisului efectiv. Dacă aş avea bani, mi-aş angaja eu însumi un consilier, care să-mi facă astfel de servicii. La fel decurg lucrurile şi în privinţa autorizării ştiinţifice. Mereu întâlneşti câte un funcţionar care, din prea mult zel, îţi taie tot elanul creator. Nu cred în eficienţa unor astfel de programe bugetare, dar banul cere bani. Nimeni nu-ţi acordă subvenţie ca să creezi, ci doar ca să cheltuieşti. Or, arta de a risipi bani publici, nu o are oricine.
Puterea cărţii

– Un gând final?
– Cândva, am riscat să formulez o sintagmă : O carte este o victorie a spiritului. A trebuit chiar să mă explic faţă de unii şefi despre ce am vrut să spun, dar cred că am convins pe cine trebuia. Târziu, am aflat că  au folosit-o şi alţii , fără să mă consulte, drept logo comercial. Nu mă deranjează, aşa cum nici nu am cerut explicaţii. Prefer anonimatul decât uitarea. Este gândul pe care îl transmit tuturor celor care mai cred în puterea cărţii.
– Domnule Marian Nencescu, acest interviu rămâne proba unui spirit care îşi cunoaşte bine locul, rostul şi sensul unei implicări, în viaţa altfel turbulentă a cetăţii, răspunsurile oferite fiind tot atâtea invitaţii de a căuta Biblioteca Digitală „DacoRomanica” şi de a parcurge – acolo! – revista “Biblioteca Bucureştilor”. Fie ca să aveţi tăria poetului Ion Horea, pentru a avea răgazul împlinirii proiectului util Micului Paris.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult