Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Întâlnirile ZV: Vin americanii! N.Toboşaru despre parteneriatul României cu SUA

Întâlnirile ZV: Vin americanii! N.Toboşaru despre parteneriatul României cu SUA

scris de Ion Petrescu
45 afisari

Nicolae Toboşaru a absolvit Colegiul de Comandă şi Stat Major – cursul postuniversitar  focalizat pe conducerea activităţii de informaţii militare – şi este doctor în istorie. A devenit rezervist, după o carieră militară începută într-un regiment mecanizat şi finalizată într-o unitate de elită a armatei naţionale – specializată în cercetare. Este profesor asociat la Masterul de Securitate Europeană al Universităţii din Oradea şi co-editor al ineditei reviste ,,The Romanian Journal of Security Studies”. A  publicat două volume cu impact în lumea diplomatică: –Parteneriatul strategic dintre România şi SUAFragmente de istorie în interviuri în 2009 şi Parteneriatul strategic dintre România şi SUA-Istorie şi semnificaţii geopolitice, în  2010.

Nicolae Tobosaru

Ultima apariţie editorială – care a văzut lumina tiparului şi cu sprijinul ambasadei americane din Bucureşti – merită o abordare aparte, într-un dialog prilejuit de aniversarea, peste Ocean, a Zilei Independenţei – la 4 iulie. În urmă cu 235 de ani, Congresul Continental proclama independenţa celor 13 colonii britanice, din Lumea Nouă. Declaraţia a constituit actul de naştere al naţiunii americane, care a devenit, în timp, un simbol al libertăţii pentru întreaga lume. 

 Generozitatea lui Emil Constantinescu 

– Inedita dvs. carte, Parteneriatul strategic dintre România şi SUA a beneficiat de un cuvânt înainte semnat de ex-preşedintele României, Emil Constantinescu. De ce?

– Motivaţia ţine, pe de-o parte, de istoria Parteneriatului strategic româno-american/PSRA, iar pe de altă parte de raţiuni personale.

         Una dintre realităţile PSRA este susţinerea constantă şi robustă a acestei relaţii de către întregul spectru politic românesc şi pe întreaga sa perioadă de existenţă de până acum, fapt regăsit doar în alte două proiecte politice, admiterea în NATO şi integrarea în UE.

Toţi factorii politici naţionali semnificativi  de după 1997 au contribuit direct şi susţinut la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei strategice cu SUA. Meritul schimbării paradigmei de relaţionare a României cu SUA, al conceptualizării şi materializării PSAR revine însă preşedintelui Emil Constantinescu şi Administraţiei sale.

         Alături de preşedintele Bill Clinton, preşedintele Emil Constantinescu este politicianul cel mai îndreptăţit  să mărturisească despre viziunea şi istoria ce  definesc parteneriatul strategic cu SUA. Desigur, eforturile unor personalităţi precum Constantin Dudu Ionescu, Adrian Severin, Zoe Petre sau Niculae Spiroiu sunt semnificative, conturând împreună geneza şi închegarea acestui proces politic care, iată, va împlini în curând, la 11 iulie, 14 ani de existenţă.

         În cartea mea am acordat o atenţie substanţială relevării evoluţiilor premergătoare parteneriatului strategic şi a celor din perioada sa de început, de lansare şi operaţionalizare a acestei relaţii excepţionale, ca o premiză pentru o bună înţelegere a prezentului şi o prefigurare a viitorului parteneriatului. În acest sens, este mai mult decât simbolic şi îndreptăţit gestul generos şi flatant, al preşedintelui Emil Constantinescu, de a scrie Cuvântul înainte la volumul meu.

         Astfel a putut reitera şi explicita  atât viziunea sa asupra istoriei şi destinului parteneriatului strategic cu SUA, cât şi aprecierea critică privind calitatea demersurilor mele ştiinţifice.

         Domnia sa nu numai că a sprijinit, continuu şi consistent, eforturile mele de cercetare, dedicate acestui subiect, destăinuind fapte, gesturi şi gânduri semnificative şi inedite, din istoria parteneriatului cu SUA, dar a şi evaluat rezultatele acestei investigaţii, onorându-mă cu participarea domniei sale, atât la susţinerea tezei de doctorat, ce se regăseşte în acest volum, cât şi la lansarea sa la Târgul de carte Gaudeamus.

         În acest context, am apreciat ca un gest firesc, de respect şi recunoştinţă, să solicit preşedintelui Constantinescu să inaugureze acest tom dedicat istoriei parteneriatului strategic româno-american.

 Vin americanii!” 

– Care ar fi principalele convergenţe istorice ale relaţiilor româno-americane?

Gen. John Abizaid, USCENTCOM commander, chats with a Romanian Soldier while visiting troops in Kandahar, Afghanistan

– Una dintre tezele pe care le susţin în acest volum afirmă convingerea că acest parteneriat strategic nu este un moment de evoluţie spontan şi accidental, în spaţiul istoric de interacţiuni bilaterale. Ci un corolar, al unei linii de evoluţie ascendentă şi un moment de început al unui nou capitol al istoriei româno-americane, cel al relaţiei de parteneriat şi alianţă.

Deşi în termenii săi formali, parteneriatul strategic nu are un precedent în istoria relaţiilor bilaterale, el are, însă, un suport istoric real. Pledoaria mea se sprijină pe existenţa unui şir de evenimente, presărate în timp şi având semnificaţia de precursori ai parteneriatului lansat în 1997.

Sunt evenimente ce exced, de o manieră notorie, parametrii cadrului geopolitic al vremii şi diferenţele, în termeni identitari geopolitici, dintre România şi SUA. Enumerarea acestora aici nu poate fi decât, inerent, simplistă. Ea ar putea începe, de exemplu, cu prezenţa la Galaţi, la doar două luni de la unirea Principatelor, a consulului Henry Romertze.

De viziunea geopolitică a preşedintelui Woodrow Wilson este legată direct făurirea statului naţional unitar român în 1918. Peste timp, pentru aproximativ două decenii, în plin Război Rece, politica externă americană şi cea românească s-au conjugat în strategii  şi gesturi unice în epocă, precum poziţionarea în problema crizelor cubaneză şi cehoslovacă, accederea României la înalte demnităţi în ierarhia ONU, sau ca membră în instituţii precum FMI, GATT şi Banca Mondială.

Nu putem să nu remarcăm, de asemenea, triunghiurile diplomatice SUA-România-China şi SUA-România-R.D. Vietnam. Acestea şi multe altele au fost realităţi ce s-au împletit cu o evidentă chimie emoţională la nivel de indivizi şi mase. O chimie ce pendulează între fenomenul popular românesc exprimat de sintagma ,,Vin americanii!“ şi revelaţiile preşedinţilor americani veniţi în mijlocul românilor.

În spaţiul istoric post-decembrist nu putem să nu amintim de statuarea, în 1993, a Grupului Bilateral de Lucru pe Probleme Militare, eveniment cu semnificaţii ce depăşesc mult zona militară de relaţionare. 

Suntem pe perimetrul de securitate al SUA

 – Mai contează azi reperele contextului istoric şi geopolitic premergător lansării Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite?

Baza aeriana de la Deveselu

Cu siguranţă. Geografia României şi a istmului ponto-baltic, istoria bilaterală, valorile şi idealurile noastre şi cele americane au rămas aceleaşi. La fel şi interesele şi voinţa comună de a merge împreună mai departe. Suntem în continuare parte a limesului răsăritean al democraţiilor euroatlantice şi pe perimetrul de securitate al SUA. Nevoia de progres şi securitate a statului român nu s-a diminuat cu nimic, iar postura SUA, de unică superputere globală, cu preocupări şi obiective specifice şi în spaţiul de interes al României, rămâne pe mai departe o realitate, într-un orizont temporar mediu şi lung.

         La baza relaţiei româno-americane, de parteneriat strategic, se află trei factori esenţiali: natura legăturilor istorice bilaterale, suprapunerea, sau coincidenţa  unor interese fundamentale pentru România şi semnificative pentru SUA şi determinarea constantă şi consistentă a partenerilor de a susţine această relaţie. Realitatea curentă confirmă existenţa şi valabilitatea în continuare a acestor factori.

 Buna guvernare şi nu numai… 

– Ce ar trebui să ştie contribuabilul român despre parametrii parteneriatului nostru cu Ţara Libertăţii?

– Termenul de contribuabil duce discuţia în zona financiară, a costurilor şi a câştigurilor, în fapt, o zonă de preocupare inerentă. Prin definiţie, o relaţie de parteneriat se clădeşte pe interese, beneficii şi costuri comune, asumate şi neimpuse.

Utilizarea de către cei doi parteneri a unor unităţi de măsură diferite pentru efortul impus de această relaţie strategică cred că este rezonabilă, şi prin diferenţa de pondere geopolitică, dintre SUA şi România, cu toate implicaţiile sale.  În acest context însă, banul şi eficienţa economică nu este măsura tuturor lucrurilor.

Pentru România, aportul de prestigiu şi securitate furnizat de această relaţie strategică nu poate fi astfel cuantificat, după cum nici sacrificiile eroice ale militarilor români, din teatrele de operaţiuni militare afgan şi irakian nu pot fi astfel apreciate.

La fel, dacă beneficiile economice aduse de instalaţiile militare americane din Dobrogea sau de la Deveselu au o exprimare bănească, cele de securitate nu au o valoare financiară pentru România. În acelaşi sens, sunt comentatori, de exemplu, care au judecat opţiunea achiziţionării de avioane de luptă Lockheed ca pe un preţ al prieteniei SUA, dar eu cred că este de fapt un preţ al însăşi securităţii noastre.

 Există de asemenea zone largi, în spaţiul societal românesc, în care beneficiile parteneriatului cu SUA se regăsesc pe deplin. Mă refer la expertiza de democraţie, de consolidare şi implicare crescândă a cetăţeanului şi societăţii civile în treburile statului.

Am în vedere, în egală măsură, expertiza şi resursele materiale şi financiare oferite pentru structurarea şi maturizarea statului de drept, pentru realizarea a ceea ce numim şi ne dorim, buna guvernare.

Vizez, de asemenea, miile de burse şi programe educaţionale, civile şi militare, de înalte nivele profesionale şi academice puse la dispoziţia noastră de instituţii guvernamentale şi private americane. Sunt resurse importante, oferite cu generozitate de partenerul american şi care au modelat şi continuă să modeleze parcursul nostru spre şi în spaţiul democraţiilor occidentale.

         Într-un plan strict economic, în fapt şi inerent, există o mulţime de unghiuri şi formule posibile de analiză contabilă, într-o plajă cazuistică ce poate merge de la afacerea Noble Ventures, la uzinele Ford, de la Craiova, sau prezenţa Windows în România.

În ultimă instanţă, este problema noastră dacă reuşim să mobilizăm capacităţile de absorbţie de capital şi expertiză, şi de relaţionare cu cea mai avansată economie. În acest sens, exemplul de relaţionare al României cu UE, sub multe aspecte defectuos, cred că poate fi apreciat ca simptomatic şi pentru interacţiunea cu SUA.

         Convingerea mea este că, în final, contribuabilul român, cetăţeanul român înţelege şi acceptă atât costurile, cât şi beneficiile parteneriatului strategic româno-american, costurile şi beneficiile unei istorii comune cu SUA.

 Principalul aranjament de securitate al României        

         – Care sunt cele mai semnificative implicaţii ale parteneriatului comentat în cartea dvs.?

– Pentru că îmi solicitaţi o enumerare, iar aceasta este amplă, chiar şi fără a mai insera justificări la aserţiuni, voi încerca să fiu ceva mai succint în exprimare.

         Parte activă a istoriei recente a României, parteneriatul este materializarea unei idei politice româneşti remarcabile, nu numai prin construcţia teoretică, ci şi prin modul în care ea a prins viaţă şi este susţinută de cele două state şi de toate forţele lor politice, care s-au succedat la putere, în cei 14 ani de existenţă a relaţiei bilaterale.

         După 1989, strategia ,,prin noi înşine” avea o aplicabilitate nealterată, dar insuficientă pentru restructurarea unei societăţi româneşti fragilizată în resorturile ei cele mai intime de 44 de ani de comunism.

În lipsa unui vehicul de natura Grupului de la Vişegrad, România avea nevoie de un sponsor al parcursului său, iar parteneriatul strategic s-a dovedit a fi un puternic, eficace şi necesar instrument de modelare a realităţilor interne, un real accelerator al proceselor de reformare a societăţii româneşti,  prin mecanismele şi procesele puse în mişcare şi suprafaţa de impact acoperită.

         Fără a fi  un obiectiv în sine şi exclusiv,  parteneriatul strategic cu SUA s-a dovedit a fi acel dispozitiv politic şi strategic necesar şi accesibil României, într-o perioadă istorică dificilă,  pentru o fermă susţinere a parcursului spre instituţiile europene şi euroatlantice, fiind unul dintre principalele instrumente pentru accederea României în NATO şi  favorizând parcursul nostru spre  îndeplinirea aquis-ului comunitar şi integrarea ulterioară în UE.

         Pentru aproximativ cinci ani, între 1997 şi 2002, această relaţie a constituit, practic, principalul aranjament de securitate al României, chiar dacă acesta a fost unul informal, constituind şi unul dintre reperele de structurare a politicii externe româneşti. Mai mult, această relaţie strategică cu SUA a favorizat  şi a  accelerat procesele de redefinire şi repoziţionare geopolitică şi strategică a României, la cumpăna secolelor XX şi XXI, în spaţiul său subregional şi regional, pe limesul european răsăritean şi ca operator în flancul sudic al istmului geopolitic ponto-baltic.

         A constituit fundamentul unei atitudini politice româneşti excepţionale, aceea de a acţiona, după 11 septembrie 2001, ca membru şi aliat de facto al NATO şi al SUA şi a determinat dezvoltarea relaţiilor cu Washingtonul până la un nivel de încredere reciprocă la care SUA  au solicitat şi România a acceptat acordarea de facilităţi militare permanente şi intrarea în programul strategic al scutului antirachetă. În acelaşi timp, relaţia strategică cu SUA s-a constituit ca element al suportului conceptual de construcţie şi operare a strategiilor de securitate naţională de după 1997.

         Într-un mod remarcabil, obiectivele, programele şi resursele relaţiei au evoluat constant spre maturizare, extindere şi aprofundare. Astfel, dacă la început ele erau orientate, cu  precădere, spre interiorul spaţiului de relaţionare bilateral şi spre problematicile României, treptat, în special după  septembrie 2001, ele s-au îndreptat spre spaţiul exterior relaţiei, în terţe spaţii şi accentuat pe interesele directe ale SUA. Ne referim aici în special la participarea României la Războiul global antiterorist.

         Parteneriatul a furnizat României elemente suplimentare de putere, prin susţinerea unui dialog direct, structurat şi permanent cu Washingtonul, oferind astfel posibilitatea influenţării politicii americane în zonele noastre de interes, sud-est european şi pontic.

Prezenţa militară americană în România şi participarea la programul antirachetă constituie pentru noi tot atâtea elemente suplimentare de putere. Implicarea SUA în problematica energetică şi de securitate subregională, ca şi alte elemente, precum vizibilitatea şi notorietatea asigurată de găzduirea Summitului NATO, în 2008, şi de însăşi existenţa acestei relaţii bilaterale strategice dau substanţă aserţiunii.

         Şi pentru a încheia, dar nu epuiza enumerarea, demn de menţionat este faptul că natura relaţiilor bilaterale, statuate la 11 iulie 1997, nu a fost alterată în timp, în pofida discrepanţelor de pondere geopolitică şi a unor evenimente şi procese ce au distorsionat profund mediul internaţional, şi a faptului că România şi-a păstrat permanent libertatea de opţiune şi acţiune, exemplul problematicii recunoaşterii statului kosovar fiind elocvent.

         Cu toate acestea, relaţia strategică cu SUA nu este un panaceu al problemelor cu care România se confruntă şi nu este un substitut al datoriilor şi eforturilor noastre.

         Documentat istoric, parteneriatul nu a fost conceput şi înfăptuit, nici de noi şi nici de partea americană, ca o alternativă la neincluderea României în primul val de extindere a Alianţei, şi nici ca un cadou făcut nouă. SUA nu aveau nevoie atunci să facă asemenea cadouri.

Relaţia bilaterală strategică a fost şi rămâne o necesitate pentru ambii parteneri, servind atât unor scopuri comune, cât şi unora specifice anvergurii geopolitice a fiecăreia dintre părţi, iar toate acestea au desigur un preţ. 

Vocaţia istorică a Armatei României 

– Tomul dedicat parteneriatului cu SUA este rodul muncii unui rezervist pro-american?

– Tomul este rodul viziunilor a două faţete suprapuse ale aceluiaşi  personaj: în primul rând al unui cetăţean român conştient de postura României, la cumpăna dintre secolele XX şi XXI, la cumpăna dintre comunism şi democraţie, şi încrezător în destinul naţiunii sale.

Un cetăţean, cred eu, lucid în cântărirea resurselor noastre de realizare a idealurilor naţionale şi încrezător în beneficiile oferite, în acest sens, de o relaţie privilegiată cu SUA.

A doua faţetă este cea a militarului conştient şi pe deplin mulţumit de rolul Armatei României ca factor structural de susţinere, substanţiere şi promovare a relaţiei strategice cu SUA. Este un rol ce confirmă vocaţia istorică a Armatei de reprezentant şi apărător al intereselor naţionale, cu simţ istoric şi devoţiune nelimitată.

         Este locul să afirmăm că partea americană şi-a conceput aportul nu numai la nivel interguvernamental şi nu numai în spaţiul militar-strategic, dar şi la nivel neguvernamental, cel al societăţii civile şi în spaţiile politico-economic şi societal.

Mai este de remarcat un aspect interesant – singurele cercetări ştiinţifice româneşti dedicate istoriei şi geopoliticii generale a parteneriatului strategic româno-american sunt ale regretatului general Cornel Paraniac şi ale subsemnatului, locotenent-colonel în rezervă.  

         Da, sunt un rezervist pro-american, în măsura în care acest lucru este consecinţa unor realităţi benefice României şi Armatei sale  şi poate contribui la consolidarea şi amplificarea acestora.

2 comentarii

descultul 03-07-2011 - 23:53

cea facut mister pentru armata romantii ? aud
…………………………
ne spune de geopolitica si noi suntem cu izmenele peticite de atata aplomb in declaratii. sobolanii parasesc barca cand ia apa, ia sa-l vad pe scarma lina pa TAB cu praful in gat, predand geopolitica afghanilor in timp ce fug ca vin talibanii, neica nimeni ca si popescu ala cu paru carliont din doi in trei dau lectii, dar cand au fost pe functii ce au facut concret , nu cumva ba trebuie sa reducem si ce reducem? ……………………Vorbesc despre americani, dar habarn-au ce poate america, de la trupe la logistica si coordonarea actiunilor de lupta, la Deveselul vin pentru ei nu pentru noi. Au interese mult mai mari si de durata decat poate un ……………
VA SALUT

impartial 04-07-2011 - 17:19

limbajul des… cultului indică orizontul efemer al unui întâmplător cititor din rândurile celor care nu şi-au luat bacalaureatul

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult