La Întâlnirile Ziuaveche.ro, Ion Cristoiu le-a răspuns intelectualilor care, printr-o scrisoare deschisă, l-au acuzat că a făcut apologia legionarismului la emisiunea „Profesioniştii” de la TVR, a Eugeniei Vodă: „Faptul este absolut mărunt, a fost o emisiune despre viaţa mea, Eugenia Vodă (…) m-a întrebat ce părere am de Corneliu Zelea Codreanu ca pe un om care nu numai că a vrut să scrie o carte, dar am şi publicat chiar documente despre Corneliu Zelea Codreanu. Şi i-am spus că sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe o dimensiune, dimensiunea anti-corupţiei, n-am găsit nici un document în arhivele Siguranţei că ar fi fost corupt, că a introdus onoarea într-o lume politicianistă în care nu a existat onoare şi că a rezistat cântecelor de sirenă ale lui Carol al II lea, am şi publicat o scrisoare a lui, în premieră, în care îi răspunde lui Carol al II lea că nu vrea să vină în audienţă, deşi Carol încerca să-l aducă la putere”.
Despre viaţa politică de la noi, celebrul jurnalist spune că „nu conţine în domeniul faptelor nimic. Noi avem o viaţă politică alcătuită numai din declaraţii”.
După Ion Cristoiu, Elena Udrea este tipul de om politic care va cădea tot timpul în picioare, iar Adrian Năstase suferă de sindromul ”Traian Băsescu”.
„Clasa politica trăieşte într-un bordel. Cum trăim de fapt toţi. Trăieşte într-un perimetru, hai să-i spunem descris între Casa Scânteii, Palatul Victoria, Cotroceni, Palatul Parlamentului şi are impresia că tot ce se întâmplă în spaţiul ăsta este fundamental, deci ei sunt buricul pământului”, mai susţine Cristoiu.
“Eu când îl văd pe domnul Crin Antonescu sau pe domnul Victor Ponta încercând să-l imite pe Traian Băsescu la replică îmi dau seama că este o prostie. Replica lui Traian Băsescu nu poate fi imitată, pentru că ea vine cu tonul şi cu personalitatea”.
Creatorul Evenimentului Zilei crede că singurul concurent al online-ului este un săptămânal. Însă, chiar dacă i s-ar propune nu l-ar face „pentru că patronii de presă au ajuns într-o fază care depăşeşte orice limită. Toţi cei care critică fenomenul mogulizării vorbesc despre comenzile politice. Este mult mai grav, mogulii au devenit directori de gazetă”.
Ziuaveche.ro: Să începem cu participarea la emisiunea Eugeniei Vodă de la TVR şi tot scandalul creat de afirmaţiile dumneavostră despre Corneliu Zelea Codreanu…
Ion Cristoiu.: Dacă ar fi să aplic la acest fapt instrumentul meu de scenarii, întrebarea mea: ce se ascunde în spate? Mi-ar fi destul de greu să răspund deoarece ce surprinde la această întâmplare este disproporţia dintre fapt şi scandal. Faptul este absolut mărunt, a fost o emisiune despre viaţa mea, Eugenia Vodă ştiind că am lucrat la o carte despre Corneliu Zelea Codreanu şi chiar am aici toate dosarele lui de la Siguranţă, cele 24 de volume, le-am citit în arhiva SRI, le-am tras la xerox pe banii mei şi le-am şi fişat şi am vrut să scriu o carte. În stilul meu am început, am scris, a venit un alt proiect, am renunţat la proiectul acesta. Ea m-a întrebat ce părere am de Corneliu Zelea Codreanu ca pe un om care nu numai că a vrut să scrie o carte, dar am şi publicat chiar documente despre Corneliu Zelea Codreanu. Şi i-am spus că sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe o dimensiune, dimensiunea anti-corupţiei, n-am găsit nici un document în arhivele Siguranţei că ar fi fost corupt, că a introdus onoarea într-o lume politicianistă în care nu a existat onoare şi că a rezistat cântecelor de sirenă ale lui Carol al II lea, am şi publicat o scrisoare a lui, în premieră, în care îi răspunde lui Carol al II lea că nu vrea să vină în audienţă, deşi Carol încerca să-l aducă la putere.
Am formulat o teză care şi acuma îmi place: nu pot să îl judec pe Corneliu Zelea Codreanu pentru că nu a ajuns la guvernare. Câtă vreme nu a ajuns la guvernare nu pot să pun pe seama lui ceea ce a făcut Horia Sima. Am avut la Zig-Zag emisiuni chiar cu legionari, deci nu era vorba nici de poziţia lui Codreanu faţă de evrei, nici dacă a făcut sau nu asasinate, era vorba de o anumită dimensiune. A izbucnit un tărăboi, cu scrisori… Eu cred, dacă ar fi să fac un scenariu, că este ceva care ne scapă nouă şi anume că cea vizată este Eugenia Vodă, pentru că din punctul meu de vedere, cine să mă poată chema? CNA-ul? Televiziunea? Parchetul? Nu există, pentru că nu s-a comis nici o ilegalitate. Şi Eugenia Vodă dacă ar fi chemată la Comisia de Etică are foarte multe argumente, de două-trei ori a spus „nu cumva era fanatic?” şi misiunea ei era de autoare de interviu, care nu intră în polemică cu intervievatul, în plus tema emisiunii nu a fost personalitatea pozitivă, negativă, complexă sau gri a lui Corneliu Zelea Codreanu. Era o întrebare despre ce văd eu bun în Codreanu.
Alo! Domnu’, semnează şi mie scrisoarea asta
Sau e o mâncătorie undeva, o intrigă care o vizează pe Eugenia Vodă, însă eu cred că este un lucru mai complicat pentru că, din câte ştiu, Eugenia Vodă este căsătorită cu un evreu şi socrul ei a făcut chiar lagăr şi, probabil, că este o bătălie între ei, în interiorul acestei comunităţi. Dar dincolo de toate acestea – şi mă mir că jurnaliştii nu au luat atitudine – ceea ce fac domnii aceştia este absolut inadmisibil, pentru că la un punct de vedere se răspunde cu un alt punct de vedere. Se puteau scrie articole, eseuri, se puteau face emisiuni în care să mi se demostreze mie şi telespectatorilor că am bătut câmpii…
Z.V.: Poate că şi aceasta este o cale de a polemiza…
I.C.: Această cale cu proteste şi scrisori care sunt semnate de tot felul de neica-nimeni, pe unii dintre ei îi ştiu, au colaborat cu mine şi nu cred că ei ştiu cine a fost Corneliu Zelea Codreanu. Nu poţi să semnezi o scrisoare de protest împotriva unui om care chiar a studiat problema respectivă fără să ştii ceva despre ea. Poetese, mătuşi, piţifelnici semnează, e un fenomen, eu n-am semnat niciodată scrisori de protest, probabil că este aşa, un fel de Twitter… Probabil că e un fel de reţea dintr-asta: Alo! Nu vrei să semnezi scrisoarea aceasta? Şi el zice: Da, şi o semnează fără să ştie despre ce este vorba. Îmi aminteşte de un scandal din 1991 pe care l-am avut cu dl. Moses Rosen, eu scrisesem un articol despre mareşalul Antonescu anticomunist şi domnul cu pricina a trimis tot aşa un protest şi eu am explicat că eu am trăit cenzura comunistă şi orice altă cenzură nu mă interesează şi mi se pare inadmisibilă. Şi în cazul de faţă am studiat prea mult comunismul şi mai ales stalinismul ca să nu condamn folosirea unor mijloace administrative pentru a pune capăt unei dispute de idei. Am văzut şi multe reacţii ultra-naţionaliste la acest scandal, care arată că n-a făcut bine de loc acest scandal. Pentru mine ca scriitor satiric… Dacă vă uitaţi la lista aia … e un compozitor, unii sunt cu nevestele, alţii au semnat neveste cu copii, pe unii nu-i ştiu, pe alţii îi ştiu, de exemplu că este o poetesă acolo, Mariana Codruţ, pe care am lansat-o la Supliment şi cred că în urmă cu jumătate de an mi-a trimis o carte cu dedicaţie. Aş vrea s-o întreb care este problema ei… Am înţeles care e problema cu domnul Katz care este evreu şi probabil şi-a făcut un scop al vieţii din a nu ne lăsa să greşim. Dar sunt unii ca Dorin Tudoran… dacă puteţi să îmi explicaţi şi mie ce treabă are Dorin Tudoran cu povestea asta… Am văzut un domn Mihai Dinu Gheorghiu cu care am lucrat la Viaţa Studenţească, era student şi publica eseuri despre marxism, bune de altfel. Dacă aş fi director de ziar, aş face o anchetă: ce te-a apucat? Ca să semnezi o scrisoare presupune un efort… Cine te-a sunat, ai văzut emisiunea, ai citit ceva de Corneliu Zelea Codreanu, ce părere ai de Ion Cristoiu, ai vreo problemă? Pentru că lista aceea este făcută pe principiul: Alo! Domnu’, semnează şi mie scrisoarea asta.
Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime
Z.V: Credeţi că piaţa de idei din România riscă să devină monopolul unei singure grupări care dă note tuturor?
I.C.: De acord, eu cred că există acest monopol al unei grupări, care deţine adevărul, ea ştie… Iar în scrisoarea aceea se spun foarte multe prostii din punct de vedere istoric, precursor al Holocaustului… Mişcarea Legionară nu a fost condamnată la Nurenberg, nu are nici o legătură, aş putea să le ţin o lecţie că de fapt Hitler nu a avut de loc încredere în Codreanu, că el nu avea nevoie de un nebun, el era mai romantic, aşa… Hitler a colaborat cu Carol al II lea, dovadă că ei mare lucru nu au făcut după ce a fost asasinat. Aş putea să discut despre faptul că totuşi mai ticălos a fost Armand Călinescu, care în calitatea lui de ministru de Interne a practicat teroarea de stat împotriva Mişcării Legionare. Actul terorist individual este una – şi probabil că din nou o să indignez – nici în cazul lui I.G. Duca, nici în cazul lui Armand Călinescu ei nu au plecat, au rămas acolo.
Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime. Una este că Armand Călinescu stătea în birou şi a dat ordin ca liderii legionari să fie ştrangulaţi în pădurea de la Tâncăbeşti, ceea ce este o crimă, şi alta este dacă d-l Armand Călinescu se ducea singur cu pistolul. Mi se pare o aberaţie pentru că eu cred că putem discuta în România pro şi contra şi despre Ben Laden. Este singura modalitate în lumea aceasta aşa zisă liberă de a dezvălui adevărul. Repet, la tezele mele se putea reacţiona, se puteau scrie 5.000 de eseuri şi chiar o carte şi poate era mai de folos.
Cel mai simplu este de făcut un talk-show anti-Băsescu
Z.V.: Tot aţi pomenit de dezbaterea de idei, cum vedeţi situaţia presei româneşti din ziua de astăzi?
I.C.: Presa românească s-a întors la o perioadă pe care a satirizat-o Caragiale, poate cel mai mare cunoscător şi comentator al presei. Pe vremea lui apăreau foarte multe ziare care se numeau „Trompeta”: „Trompeta Covurlui” şi tot aşa. Ce era o „trompetă”? Era un ziar pătimaş activistic, adică era pe o poziţie politică şi în locul ştirilor dădeau editoriale. Presa din perioada lui Caragiale era comică prin ea însăşi. Când era câte un moment de bătălie politică, apăreau în chenar negru pe prima pagină… Am văzut şi acuma, la aniversarea unui an de la încheierea mandatului lui Traian Băsescu la Antena 3 moderatorii au apărut în negru… aşa ceva n-am mai văzut, nici în coşmarele satirice… Erau texte de genul „Azi este ziua când maghiarii au împlântat pumnalul în inima fragedă a României”, cam aşa era limbajul. Presa se întoarce la acest activism, la această implicare emoţională…
Z.V.: Dar de ce se întâmplă aşa? Au fost manipulaţi de aşa natură?
I.C.: Nu, ci pentru că aşa este cel mai simplu de făcut gazetărie, cel mai simplu este de făcut un talk-show anti-Băsescu: te duci seara, te aşezi în fotoliu, aduci cinci inşi care sunt deja cunoscuţi că trăncănesc pe tema asta şi poţi să şi dormi. Ăia spun, ăia se înjură … ai plecat…
Z.V.: Adică modelul Dan Diaconescu care îi lasă pe invitaţi să vorbească?
I.C.: Dan Diaconescu face măcar un efort de a găsi un anumit subiect. După ce îşi termina emisiunea, pe vremea când nu făcea politică, se uita prin ziare, căuta un subiect… Nu, aici în fiecare seară nici nu trebuie să te mai gândeşti, nici nu trebuie să mai citeşti… Seara ai o temă, şi plouă-ninge, vorbeşti despre Traian Băsescu. La Scânteia era prin 88 sau 89 un tip care înnebunise, lucra din anii 50 şi atunci el dădea titluri de genul „Jos imperialismul anglo-american” şi pentru că dăduse atât de multe titluri forma lui de nebunie era că umbla pe coridoare şi striga titluri. Eu cred că oamenii aceştia care 24 din 24 de ore vorbesc despre acelaşi lucru, despre un om, Traian Băsescu, pe de o parte fac un cult al personalităţii pentru că întreţin numele unui om şi pe de alta nu văd cum de nu le vine greaţă. Eu dacă aş fi redactor m-aş duce la mogul şi i-aş spune: hai să discutăm şi despre altceva, adică nu se poate discuta de dimineaţă până seara despre acelaşi om, indiferent de ce face el.
Marea problemă în perioada Ceauşescu nu era că trebuia să scrii bine despre Nicolae Ceauşescu, este o prostie, găseai elemente şi puteai să scrii inteligent. Nenorocirea era că trebuia să scrii la fel, aşa cum ăştia vorbesc şi scriu despre Traian Băsescu cu aceleaşi clişee, la un moment dat te plictiseşti, simţi nevoia unei nuanţe. De la Nicolae Ceauşescu eu n-am mai întâlnit personalitate care să fie atât de cultivată de presă, sigur, negativ, dar a devenit o obsesie a presei româneşti. Pentru că este comod, te aşezi în fotoliu şi cei cinci înjură… N-are importanţă, şi dacă o să vină Apocalipsa, jurnaliştii şi comentatorii tot despre Traian Băsescu o să discute, dacă a ţinut o cuvântare, dacă a mers cu maşina, dacă a înotat, dacă cheleşte. Nu este firesc.
Şi mai există o implicare emoţională, după părerea mea jurnalistul şi în mijlocul Apocalipsei nu trăieşte Apocalipsa, jurnalistul adevărat transmite: a început Apocalipsa, iată faptele. La noi nu există. La noi, vine fătuca şi, în mijlocul caniculei, gâfâie, trăieşte subiectul. Aşa ceva nu există… Când a murit Adrian Păunescu a fost un eveniment, însă nu l-au tratat ca pe un eveniment, iei memoriile să afli că trăieşte Ioan Toma, fostul prim-secretar care a răspuns de Cenaclul Flacăra, pentru că Cenaclul Flacăra era înscris în acţiunile UTC-ului… Şi îl chemai pe ăla şi vedeai dacă îşi aminteşte ceva. Ăştia s-au îmbrăcat în negru, aruncau flori… Jurnaliştii nu participă la eveniment, nici nu bocesc, nici nu râd. Aceasta este o mare problemă în defavoarea faptelor, a ştirii, a informaţiei. Sau scrii editoriale, toată lumea scrie editoriale pro sau contra, nici măcar analize, iei de pe agenţiile de presă şi dai un titlu mai tendenţios în funcţie dacă eşti pro sau contra, legat de Băsescu pentru că la ora actuală toată viaţa politică este întruchipată de un singur om, pentru că numai despre el se discută.
Z.V.: Nu mai există acel reporter de teren care să aducă în redacţie informaţia pură?
I.C.: Azi informaţia pură este foarte greu de găsit, urmăresc ziarele şi nu găsesc nimic dincolo de lucrurile furnizate de adversari, dosarele, celebrele dosare. Stenogramele nu sunt furate, nu sunt scurgeri, s-a dus cineva şi a mituit pe cineva, sunt date. Dovadă că toate stenogramele de până acum sunt trunchiate. Au publicat ce au primit, nu au zis: ia să vedem ce este dincolo. Cum a fost cazul acesta cu Corneliu Zelea Codreanu, nimeni nu s-a interesat ce este în spate, doar nu i s-a ridicat statuie. Apar lunar cărţi despre Corneliu Zelea Codreanu, este editură specializată, se fac manifestări la Tâncăbeşti. Să spunem că acestea poate ar merita reacţia unui ONG de apărare împotriva fascismului. Dacă aş fi fost director de ziar m-aş fi interesat în legătură cu aceste semnături, pentru că fragmentul pe care ei l-au dat, l-au dat chiar trunchiat, pentru că eu am spus că aşa se explică fascinaţia produsă asupra lui Eliade, Cioran şi a tuturor marilor tineri intelectuali de atunci.
Singurul concurent al online-ului este un săptămânal
Z.V: Dacă astăzi aţi fi în situaţia în care să vi se ofere posibilitatea financiară să porniţi la drum cu o echipă de jurnalişti, în ce aţi investi: într-o ediţie tipărită sau în new-media, în internet?
I.C.: Aş investi într-un săptămânal. Eu cred că singurul concurent al online-ului este un săptămânal. De ce? Pentru că oricât ne-am strădui, printul nu este omorât în sine, printul este omorât de varianta online a printului. Eu nu mai citesc ziare o dată ce le găsesc seara gratis, de ce să mă duc să le mai şi cumpăr? Poate că o soluţie ar fi aceasta a online-ului plătit. Dar săptămânalul de tip Expres Magazin, Zig-zag Magazin, săptămânalul care are de toate, de 60 de pagini, este foarte greu de concurat de online. Aceasta ar fi singura cale şi cred că este nevoie. Dar paradoxal, nimeni nu vrea s-o facă, nici un investitor, pentru că toţi investitorii vor sau televiziune sau ziar pentru că prin aceste instrumente pot să controleze viaţa politică. Văd un săptămânal care are de toate.
Eu cred că oamenii simt nevoia la sfârşit de săptămână, simt nevoia să citească o sinteză. Care ar fi avantajul săptămânalului? În primul rând că în cazul unor evenimente ai deja o panoramă, ai o pagină întreagă care te lămureşte. După aceea ai avea servicii secrete, istorie, religie, ai avea şi un orizont mai larg. Oamenii simt nevoia să şi citească ceva de gen almanah. Asta presupune că directorul trebuie să ştie de toate, şi servicii şi istorie, trebuie să ştie şi armată şi cultură şi ziariştii să fie ziarişti de top care să poată face o sinteză pasionantă pentru un eveniment din timpul săptămânii. Nu se găsesc investitori pentru aşa ceva, n-am înţeles de ce.
Nimeni nu vrea, dar chiar dacă mi s-ar propune nu aş face, pentru că patronii de presă au ajuns într-o fază care depăşeşte orice limită. Toţi cei care critică fenomenul mogulizării vorbesc despre comenzile politice. Este mult mai grav, mogulii au devenit directori de gazetă. O mare problemă la trusturile de la noi este că peste capul redactorilor şefi vine mogulul care intervine: ăla să apară, ăla să nu apară pe post. Ziarele şi televiziunile au devenit nişte jucării ale lor. E un mogul, are o amantă şi aia îi spune: nu vreau să mai apară aia pe post, nu-mi place că are un colier care mă scoate din sărite şi ăla o scoate de pe post. S-a ajuns că dau şi titluri la televiziuni pe burtiere pentru că având bani se cred şi buni. Asta pentru că noi nu avem economie de piaţă în presă. Pentru că dacă un om investeşte într-o brutărie eu nu cred că se duce şi spune brutarului cum să facă pâinea. Dar la ziare se bagă, pentru că lui puţin îi pasă dacă iese un ziar bun sau un ziar prost. Aceasta este problema din punctul meu de vedere. Şi mai dereglează şi buna funcţionare a gazetei prin dubla comandă pentru că dacă afli că l-a chemat mogulul pe X din gazetă şi i-a dat o ştire şi tu nici nu ştii, în acel moment s-a terminat toată redacţia… Este o implicare a lor directă, ei se joacă… Acum după iahturi, vile, asistente, a venit moda hai să ne facem un ziar, un site, o televiziune, sigur, mă costă, dar mă joc şi eu…
Ca şi Caragiale, eu nu scriu pe gratis
Z.V.: Cristoiu.ro în ce stadiu se află?
I.C.: În momentul în care am anunţat că vreau să-mi fac blog au fost luate toate domeniile, nu mai găseşti nici un domeniu Cristoiu. Au luat nişte băieţi mai tineri…
Z.V.: Şi n-au venit să vă ceară bani?
I.C.: Nu. După aceasta l-am întrebat pe Vlad Pufu, care vroia să-mi găzduiască blogul, dacă se câştigă ceva şi mi-a spus că nu. Iar eu ca şi Caragiale nu scriu pe gratis. Caragiale ajunsese că lua măsline sau brânză, nici o problemă, cât trebuia să-mi daţi, îmi daţi echivalentul. Caragiale nu scria pe gratis şi mi se pare normal, din asta trăiesc. Şi atunci am abandonat şi pentru că faptul că m-aş fi angajat la un travaliu care m-ar fi făcut la un moment dat să mă întreb care este afacerea pentru că teoria mea era că blogul este un jurnal care nu se publică după moarte, ci în timpul vieţii. Armand Călinescu, mulţi alţii au lăsat jurnale „azi m-am văzut cu majestatea sa…” Ei, imaginaţi-vă că un om politic de la noi ar publica aşa ceva în loc de discursuri politice, de exemplu Adrian Năstase să spună ce a făcut el, ce nu se vede… Şi atunci am abandonat şi este încă un proiect mort.
Avem o viaţă politică alcătuită numai din declaraţii
Z.V. : Aţi vorbit de oamenii politici şi de amestecul şi confuzia dintre jurnalişti şi politicieni. Cum îi vedeţi ?
I.C.: Cred că marea majoritate a oamenilor politici, cu excepţia lui Traian Băsescu, care în acest mandat s-a lecuit, dar în primul şi el suferea, sunt victimele televiziunilor de ştiri. Ei sunt victime, pentru că întreaga lor activitate nu mai e concentrată pe realitate, pe structură în teritoriu, pe cetăţean. Întreaga lor activitate e cum să apari la televizor cât mai des şi atunci agenda lor e făcută în funcţie de televiziuni şi de presă. A apărut ştirea sau X a declarat nu ştiu ce, el are imediat o reacţie, dacă aţi observat asta. Noi avem o viaţă politică alcătuită numai din declaraţii. Şi viaţa asta politică, evenimentele politice din ultimul timp, nu conţine în domeniul faptelor nimic. În afară de declaraţii. Şi atunci se întâmplă în felul urmator: X ţine o conferinţă sau se duce la un talk-show. Se duce întâi la Realitatea şi după la Antenă. Şi acolo face o declaraţie: « Adrian Năstase e aşa şi aşa. » Fătuca de la televiziune sau de la ziar, pune imediat mâna pe telefon şi zice : « Domnu’ fost prim-ministru, iată ce a zis despre dvs. X… ». Da ?! Ăla care nici nu ştie şi nici n-a vazut, zice : « Aşa a zis ăsta ? » şi reacţionează şi el. Aşa avem deja războiul a două declaraţii. După o oră mai intră încă două, trei declaraţii. Şi s-a încheiat seara şi te întrebi : « Dar de fapt ce s-a întâmplat ? » De fapt nu s-a întâmplat nimic, pentru că au fost nişte declaraţii.
A doua slăbiciune fundamentală este următoarea: comunicarea publică. Presa pentru marii oameni politici este un instrument pentru politică şi nu invers. Adică ce înseamnă asta? Înseamnă că avem un lider, un politician care se scoală dimineaţa şi are, bănuiesc, un consilier de presă. Consilierul de presă ce face: îi zice-astăzi va veni preşedintele Siriei. Vă sfătuim să nu faceţi nici o declaraţie. Sau vă sfătuim să declaraţi aşa. Sau consilierul îi spune: vedeţi că o problemă foarte mare acum este aceea cu etnobotanicele. Acum e o dispută în care trebuie să ne amestecăm şi noi şi să ne expunem punctul de vedere. După, consilierul de presă sună la televiziuni şi spune : domnul X, şeful meu vrea neapărat la emisiunea cutare să îl chemaţi dacă se poate, că are ceva de spus. Şi atunci el când se duce spune ceva. La noi este invers: sună moderatorul pe X şi spune “Alo, dl. Victor Ponta, nu vreţi să veniţi în seara asta la emisiune la mine ?” « Bine, vin ! » zice Ponta. Şi vine la emisiune. Uneori, intervin prin telefon. Mi se pare aberant ca cogeamite lider de partid să intervină prin telefon şi să comenteze dacă plouă afara. Ei au ajuns comentatori ! Şi atunci asta face ca ei să nu mai transmită ceva fundamental electoratului. Deci ei, de fapt, sunt comentatori. Sau îşi dau cu părera. Şi părerile astea sunt în funcţie de televiziunea la care se duc. Dacă se duc la postul public sunt mai înţelepţi, aţi văzut. Dacă se duc la televiziuni pro-Băsescu, acolo sunt şi mai înţelepţi, şi dacă se duc dincolo sunt deja isterici. Asta e o mare problemă.
Clasa politica trăieşte într-un bordel
Z.V.: Practic, clasa politică din România traieşte într-o lume virtuală?
I.C.: Nu, trăieşte într-un bordel. Cum trăim de fapt toţi. Trăieşte într-un perimetru, hai să-i spunem descris între Casa Scânteii, Palatul Victoria, Cotroceni, Palatul Parlamentului şi are impresia că tot ce se întâmplă în spaţiul ăsta este fundamental, deci ei sunt buricul pământului. Adică, dacă X a făcut o conferinţă de presă şi acolo nu ştiu ce a declarat, ei creează această impresie falsă, gravă pentru un om politic că şi în Găgeşti-Deal, lumea se cutremură. Zaharia Stancu avea o expresie : « Ţara de dincolo de Chitila ». Adică « ţara de dincolo de Chitila », dincolo de perimetrul ăsta în care noi avem impresia că trăim şi eu am trăit ca jurnalist. Aoleu ! Iată ce întâmplare, iată ce a declarat ăla, ce a zis ăla, ce a făcut ăla. Şi când te duci, vei vedea că ăia de la marginea pădurii au alte preocupări. Nu ştiu, pentru mine e modelul Găgeşti-Deal. Dacă merge Internetul, daca nu merge apa, dacă-şi fac o casă, dacă au autorizaţie, dacă se duc la Milano sau nu se duc.
Plecarea la Milano în Găgeşti-Deal e aşa cum aş pleca eu de aici la Buzău. Seara îi auzi pe uliţe pe acolo discutând : «Mergem mâine la Roma ? » Eu ca să plec la Roma mă pregătesc o lună de zile ! « Şi cum mergem? », zice el, « la Roma ? ». « Păi », zice, « ne vedem în centru că trece unul cu un microbuz şi ne duce ». Şi pleacă la Roma cu o pungă de plastic. Adică pentru ei Focşani este mult mai departe decât Roma. Deci astea sunt marile preocupări ale marii majorităţi a populaţiei.
Asta e agenda cetăţeanului şi în timpul ăsta, politicienii se preocupă ce s-a zis despre Y, ce mişcări s-au facut, ce a mai zis Traian Băsescu, asta este lege, şi Elena Udrea că e pe locul doi şi pe urmă e Boc. Şi după asta se întreabă de ce pierd alegerile.
Elena Udrea este tipul de om politic care va pica tot timpul în picioare
Z.V. : Are un viitor Elena Udrea în politică ?
I.C.: Sunt primul care am descoperit-o. Eu am descoperit omul politic din Elena Udrea printr-o întâmplare care a fost la o emisiune. Și toată lumea mă întreabă de ce am spus că este om politic bun. Păi să vă spun de ce. Au dat-o afară de la Cotroceni. Eu o criticasem și spusesem ceva dur de genul « Elena Udrea îi dă cu sutienul lui Pleșu ». Eram eu în faza pamfletară. Foarte interesant. Și eu, în naivitatea mea de scriitor sensibil, mi-am zis: hai să fac în așa fel că dacă e un om căzut să-l schimb, să-l reabilitez. Am chemat-o la emisiune. Şi aici am avut primele semne de cât de bun om politic este. În primul rând că vorbise cu Oancea (directorul Antenelor – n.red.) ca o parte a interviului de 15 minute de pe Antena 3 să-l dea pe Antena 1. Numai așa negociase. Şi aţi înțeles surpriza mea : eu credeam că e o femeie care se târăşte, care era pe moarte. Cum să spun, eu credeam că fac un gest romantic, d-ăla de salvare frumos, adică uite dom’le un om care a căzut în toată presa, vine unul şi îl reabilitează. Bun. Foarte interesant a fost asta. De ce ? Pentru că în acele 15 minute ea avea de transmis celebra întrebare, mai ţineţi minte cu Tăriceanu : « Poate să ne răspundă domnul prim-ministru la întrebarea… »,nu mai ştiu, a fost o întrebare celebră, era ceva cu Patriciu, când s-au întâlnit. Ăsta a fost primul semn. Al doilea, începe emisiunea, eu am o fază de două, trei întrebări de încălzire și i-am pus întrebări, cum era la liceu, când ? Şi o observam. La un moment dat mi-am dat seama că ea nici nu era atentă la ce o întrebam eu, pentru că ea era tot timpul cu gândul la planificarea aia, că ea are de transmis un mesaj. Dom’le un om d-ăsta…un om care teoretic e căzut, teoretic era într-o emisiune cu un adversar… ea de fapt m-a folosit pe mine, nu eu pe ea. Este din punctul ăsta de vedere genul de om politic cinic. Poate că la ora actuală are prea mult. După părerea mea, e o greşeală. Este prea mult şi prea repede, cum v-ar spune Traian Băsescu, dacă l-aţi întreba, pentru că, am citit undeva, Băsescu are o teză mai nouă şi anume că îţi trebuie o experiența de viaţă, de politică.
Ea are un minister foarte greu, a mai luat și PDL Bucuresti, sper că nu are de gând să candideze împotriva d-lui Sorin Oprescu, că n-are nici o şansa şi atunci faci de toate și nimic. A mai renunţat în ultimul timp la acea imagine care i-a adus nişte fani ai ei, mai ales tineri barbaţi care o admiră pentru felul în care umblă, felul cum se îmbracă, o admiră din acest punct de vedere. A renunţat foarte bine la acea celebră invocare a lui Traian Băsescu, de care deja ne şi plictisisem, aţi văzut că acum este pe cont propriu. Oricum este un om politic care va pica tot timpul în picioare. N-am nici o îndoială. V-am dat exemplul ăla că era pentru prima dată la un interviu, fusese şi după povestea cu Turcescu şi la acel interviu ea venise de fapt cu un calcul politic rece și nu venise înlăcrimată la gândul că Ion Cristoiu îi ia un interviu. Ea m-a folosit, ea m-a tras de fapt pe sfoară atunci, nu eu. Ea avea de gând să folosească acest interviu ca să transmită un semnal.
Baconschi şi Cristian Preda sunt personaje de blog
Z.V.: Va ajunge România să aibă vreodata preşedinte sau premier femeie?
I.C. : Premier, poate. Preşedinte, nu. Eu cred că modelul de preşedinte, viitorii candidaţi după Traian Băsescu, trebuie să plece de la imaginea de preşedinte pe care a creat-o Traian Băsescu. De preşedinte jucător. Eu am scris în Adevărul că toți au fost preşedinţi jucători. Avem o Constituţie schizofrenică pentru că se alege președintele prin vot universal secret și prerogativele sale sunt de republică parlamentară. De doua lucruri trebuie ţinut cont: toţi preşedinţii după ’89 au lărgit prerogativele, adică ce înseamă desemnarea de către preşedinte a premierului ? Şi-au lărgit prerogativele. Traian Băsescu a impus prin exerciţiu practic desemnarea premierului. Toate zonele ambigue ale Constituţiei în raportul preşedinte-premier, raportul preşedinte-Constituţie, deci implicarea preşedintelui în viaţa politică internă au fost nesigure. Şi atunci, fiecare preşedinte a mai câştigat teritoriu. Şi ultimul care a transformat România din republică semi-prezidenţială în republică prezidenţiala pe şest a fost Traian Băsescu. Cel care vine trebuie să ţină cont că orizontul de aşteptare este ca cel faţă de Traian Băsescu şi oricum nu se va renunţa la prerogative. Adică Traian Băsescu a dat pe faţă că e preşedinte. Adică preşedintele este un jucător care trebuie să se implice. Ori nu cred că românii vor fi de acord ca după ce au votat prin vot direct-universal un preşedinte la Cotroceni, ăla să stea şi să culeagă flori. În plus, noi trebuie să ţinem cont că toţi preşedinţii, şi Ion Iliescu, şi Emil Constantinescu, şi Traian Băsescu sunt personalităţi unice. Eu când îl văd pe domnul Crin Antonescu sau pe domnul Victor Ponta încercând să-l imite pe Traian Băsescu la replică îmi dau seama că este o prostie. Replica lui Traian Băsescu nu poate fi imitată, pentru că ea vine cu tonul şi cu personalitatea. Adică glumele lui, replicile sau tonul sună într-un fel la el şi în alt fel sună la Ponta. Ei încearcă să imite. Trebuie să pastreze formula de preşedinte mână de fier, preşedinte tătuc, n-ai ce să faci în România, dar nu cred că-i obligatoriu să aibă aceste replici mai mult sau mai puţin tăioase…
Adrian Năstase suferă de sindromul ”Traian Băsescu”
Z.V.:În afară de Crin Antonescu şi Adrian Năstase, un alt candidat la Preşedinţie?
I.C.: Adrian Năstase nu poate fi, deoarece Adrian Năstase suferă de sindromul ”Traian Băsescu”. Politica, după părerea mea, este un joc al inteligenţei. În America, echipa de campanie care a pierdut se întâlneşte cu echipa de campanie care a câştigat la o bere şi spune: asta-i viaţa. La noi a devenit pasională şi cu cea mai mare simpatie faţă de Adrian Năstase, care este totuşi un foarte bun politician, este obsedat de Traian Băsescu. Marii politicieni se vor naşte sau se vor contura în România când vor scăpa de această obsesie. Această obsesie este şi ură, despre care Marian Preda spunea: “nu-mi pot permite să urăsc, deoarece înseamnă că sunt legat de el”. În momentul în care urăşti pe cineva, eşti legat, este ca şi iubirea. Şi Adrian Năstase şi alţi politicieni trebuie să scape de obsesia asta.
Are şanse Crin Antonescu, deoarece el încearcă să ia un electorat de dreapta, dar eu cred că deocamdată mai avem până la alegerile din 2014.
Z.V.: E posibil să apară un nou politician până în 2014?
I.C.: Poate să apară. Traian Băsescu a apărut pe ultima sută de metri…
Z.V.: Baconschi?
I.C.: Nu. E un intelectual. Nu cred eu că o să-l văd pe domnul Baconschi luându-se de gât cu Leliţa Catrina din Cocârlaţi din Deal. Nu are acest talent. Nici Cristian Preda.. Sunt personaje de blog. Nu sunt oameni politici.
Z.V.: Pentru că aţi vorbit de blog şi mai devreme de cristoiu.ro… dacă acum aţi avea acest blog, ce-aţi scrie pe el?
I.C.: Păi, în primul rând, aş scrie asta cu Zelea Codreanu. M-aş întreba ce a apucat-o pe Mariana Codruţ, poetesă onorabilă din Iaşi, să semneze o scrisoare de protest. Sau pe Şerban Nechifor, compozitor. Nu-l cunosc, nu l-am văzut, n-am citit nimic de el şi nici nu am ascultat nimic. Am înţeles că e un compozitor chiar foarte bun. În al doilea rând, aş comenta faptul că faţă de Republica Moldova noi, presa şi mai ales Televiziunea Română, avem o mare parte de vină prin prezentarea falsă a realităţilor de acolo, prin diabolizarea comuniştilor. Noi nu cunoaştem realităţile şi această teză că acolo învinge mereu Moscova, este o prostie. Acolo au învins sau stau destul de bine comuniştii, tocmai pentru programul lor de stânga, tocmai pentru că în timp ce Alianţa se ducea la televizor şi spunea: “Europa” sau alte slogane abstracte, comuniştii s-au dus şi le-au promis pensii.
Revenind la aşa zisul scandal cu Zelea Codreanu am văzut multe reacţii chiar, antisemite, care mă amuză. Eu nu pot să fiu nici antisemit, nici prosemit pentru că de regulă sunt prea inteligent ca să am asemenea pasiuni. Eu nu cred în faptul că ăla e ungur, ăla e evreu, ăla e român. Şi nici o dată nu m-am interesat. Dar mi s-a întâmplat un lucru asemănător, foarte interesant. Când eram mai tânăr, am început un serial celebru de istorie a literaturi prolecultiste. Am şi scris 1500 de pagini.M-am documentat enorm. Am citit tot ce a fost literă scrisă. Eu dădeam citate din scriitori, cu o anumită ironie. A fost un serial de mare vogă la vremea respectivă. La un moment dat s-a apucat Eugen Barbu cu Vadim şi au început să facă comentarii, care sunau cam aşa:”Bravo, Ion Cristoiu că îi dă în gât pe evrei! Iată ce scrie Ion Cristoiu că scria Maria Banu” şi punea în paranteză numele ei de evreică. Nici nu ştiam lucrul ăsta. Şi, încetul cu încetul, eu am devenit, prin interpretarea celor doi, un tip care mi-am propus să arat ce rău au făcut evreii culturii române. Dar, repet, eu nici nu ştiam că cel despre care scriam a fost evreu. Deci, aşa şi dincoace.
Dacă mai continuă campania din partea Mişcării Legionare în apărarea mea, o să se creadă că eu sunt un fel de lider. Mie mi-au făcut un mare rău, pentru că m-au vârârt într-o bătălie. M-am amuzat când au început interpretările. Deci adversari lui Eugen Barbu. O altă grupare, unde era şi Nicolae Manolescu. Erau interpretările aşa: ”Nu întâmplător a scris Ion Cristoiu cartea asta. Pe el l-a pus Nicu Ceauşescu şi partidul să scrie această carte pentru că toţi ăia din carte despre care arătam eu cu modestie ce au scris la vremea respectivă, deveniseră adversari ai puteri, mai ales în ’87, ’88‚ ’89. Şi rezulta că eu am încărunţit în bibliotecă, că am citit zeci de colecţii, am fişat, am scris, pentru că m-a pus partidul ca să dovedesc cât de prolecultişti erau ăia la vremea respectivă. Nimeni nu şi-a pus întrebarea: măi, dar totuşi nu poţi fi aşa de nebun să te apuci să scrii o carte de 1500 de pagini, când cu un asemenea efort poţi să pui mâna pe un ciomag şi să-i baţi.
Mineriadele, demonstraţiile, toate erau organizate. Nu există mişcare spontană
Z.V.: Revenind puţin în actualitate, televiziunile de ştiri au făcut nenumărate apeluri mai mult sau mai puţin mascate ca românii să iasă în stradă. Şi, totuşi, toamana a trecut, manifestările sindicale au fost minime. Românii nu au ieşit în stradă. Ce părere aveţi faţă de acest fenomen? Mămăliga explodează greu ?
I.C.: Nu-i adevărat. În primul rând, eu cred că şi puterea a exagerat în legătură cu aceste mişcări. Având în vedere măsurile de austeritate, aceste mişcări trebuiau să fie mult mai ample şi chiar mult mai violente. Aţi văzut demonstraţiile din Anglia, Franţa, Grecia…. Acolo chiar au fost mişcări… unele chiar violente. La noi care a fost violenţa ? Păi a împins un jamdarm. Stai puţin. Câtă vreme nu s-au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene, Puterea nu a avut nicio problemă. De ce nu au ieşit în stradă aşa de mulţi cum ne aşteptam? Există o decădere a sindicatelor şi e clar că liderii sindicali nu mai au autoritate asupra bazei. Foarte multe din victimele măsurilor de austeritate erau conştiente că iau salariul degeaba. Şi atunci şi-au zis că decât să ies în strada mai bine cu salariul redus şi bine că nu m-a dat afară. La noi nu există o tradiţie a mişcărilor de stradă. Şi în Decembrie 1989 s-a tras de poporul român până a ieşit în stradă…. După părerea mea, atunci, dacă ningea şi era ger în zilele alea nu mai ieşea lumea. Ţineti minte că zicea şi Caramitru că Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Nu avem o tradiţie a ieşitului în stradă. Mineriadele, demonstraţiile, toate erau organizate. Nu există mişcare spontană. Vă mai spun un lucru: a contribuit la blocarea acestor manifestări chiar televiziunile de ştiri, care au fost manipulate fără să-şi dea seama de Putere, creând ideea de Apocalipsă. În această situaţie, oamenii normali nu mai vin la manifestare.
Eu cred în continuare că televiziunile de ştiri sunt cel mai bun instrument al domnului Traian Băsescu de a manipula această ţară.
Z.V.: Indiferent că se cheamă Realitatea sau Antena?
I.C.: Păi ei nu ştiu. Cel mai greu de manipulat este atunci când un jurnalist este corect. Dar când el este incorect, chiar împotriva ta fiind, el este foarte uşor de maipulat. Comportamentul adversarilor din presă şi din politică ai lui Traian Băsescu e previzibil.
Traian Băsescu va fi înfrânt când nu vor mai fi previzibili, când el va spune: Aoleu, cum o să reacţioneze ăla? Şi când se va da peste cap să afle ce vrei tu, ce vei zice tu, ce vei face tu (adversarul-n.r.). Traian Băsescu foloseşte această previzibilitate pentru a-şi transmite diferite mesaje. El când s-a dus să ţină discursul în Parlament ştia că Opoziţia va pleca. Şi asta a urmărit. Dar dacă Opoziţia rămânea în sală, putea să fie descumpănit.
Z.V.: L-a afectat criza economică pe Ion Cristoiu?
I.C.: Da. Pentru că nu mai am atâtea colaborări. Mulţi nu mai vor să plătească. În rest nu m-a afectat. La biblioteca Academiei nu se simte criza. Au rămas aceaişi oameni. Nu conduc ziare şi nu am nicio afacere, deci nu pot să zic că m-a afectat criza.
