Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV Maria Hâncu în dialog cu Ion Petrescu despre: 1 Decembrie – Ziua renaşterii noastre spirituale

Maria Hâncu în dialog cu Ion Petrescu despre: 1 Decembrie – Ziua renaşterii noastre spirituale

scris de Ion Petrescu
38 afisari

Maria Augustina Hâncu s-a născut la 9 august 1981, în comuna Berezlogi, judeţul Orhei, în cel de-Al Doilea Stat Românesc – Republica Moldova. A început să scrie din clasele primare, fiind pasionată de lectură. În anii de liceu, a publicat primele două volume de versuri: În umbra destinului (1998) şi Strigăt de lumină (1999).  După ce, în iunie 1999, a absolvit  liceul «Onisifor Ghibu » din Orhei, a plecat  la Universitatea Provence, din Marsilia, în Franţa. Acolo a obţinut  licenţa şi masteratul în litere, specialitatea «Literatura Franceză». În anii 2004-2005, a studiat  la Facultatea de Drept, din Barcelona, Spania în cadrul programului Erasmus. Concomitent a urmat – prin învăţământ la distanţă – , Facultatea de Studii Politice şi Relaţii Internationale din Chişinău. În anul 2007 a finalizat masteratul şi la Institutul de Studii Europene din Nisa, Franţa.

A activat ca   jurnalistă la Bruxelles, în presa afacerilor europene. A predat româna şi spaniola la Universitatea Provence, din Aix-en-Provence, Franţa. A publicat articole în reviste culturale şi literare din Belgia, Spania, Franţa, Panama. A scris şapte volume de poezie, proză şi un scenariu de film. Este doctorandă în Litere, în Franţa. În anul 2011 a revenit la Chişinău.     

 Pruncul înfăşurat în sârma ghimpată

 Ion Petrescu: – Ce înseamnă azi, 1 Decembrie 1918, ca reper istoric, pentru conaţionalii dintre Prut si Nistru ?

Maria Hâncu: – Evident, nu pot vorbi în numele conaţionalilor mei, dar, dintr-o anumită postură de observator, în pofida situaţiei economice dificile, am remarcat o stare de aşteptare, o dorinţă de revenire la origini şi la adevărul istoric. Se simte asta  în aer. Acest spirit nu l-am simţit, spre exemplu, în Franţa. Probabil aşa simţeau francezii,  în perioada paşoptistă, în secolul 19. Fiind o fire romantică, pentru care partea  spirituală  şi culturală  contează prioritar, poate percep mai uşor asta. Schimbarea, în bine, la Chişinau,  este lentă, aparent invizibilă, dar încet-încet se produce. În acest sens,  pentru românii din stânga Prutului, ziua de  1 decembrie este de  o încărcătură semnificativă majoră, este  ziua  renaşterii şi regăsirii  noastre spirituale.

I.P.:Aţi studiat ani buni în Franţa. Cum se văd, de acolo, cele două state româneşti ?

M.H.: – Franţa este o ţară unde coexistă diferite păreri, percepţii, viziuni. Depinde de mediul social în care te afli. Spre exemplu, o bună parte a intelectualilor  francezi situează România şi Moldova, cultural vorbind, alături de Cehia, Ungaria, Polonia… Francezii au nevoie să li se explice cum stau lucrurile, deoarece ei afirmă că  se simt manipulaţi de mass-media lor.

I.P.: – Ce să li se explice?

M.H.: – Că Republica Moldova, «pruncul înfăşurat în sârma ghimpată», vorba regretatului Grigore Vieru, este lăsată să îmbătrânească copil, fără să se dezvolte, fiindcă se află în zona de control a Kremlinului. Asta se observă în Franţa, atunci când sunt prezentate ştirile în mass-media. Se vorbeşte de oricare alt stat din Europa,  dar foarte puţin de Moldova. Iar dacă se aminteşte uneori, este doar pentru a prezenta surse citate – şi filtrate – de presa de la Kremlin. Şi asta, într-o anumită măsură, îi… aranjează pe francezi şi occidentali.

I.P.: – Cum adică?

M.H.: – Ei nu vor bătaie de cap cu nimeni, în special cu ruşii. Eu, personal, aştept mai mult de la intelectualii români stabiliţi în Franţa. De pildă, există mii de medici români, care activează în Franţa, în satele franceze, unde lipsesc alţi doctori. Atunci când Sarkozy sau alţi politicieni francezi aduc prejudicii imaginii României, prin diverse declaraţii – şi asta inclusiv pentru a-şi manifesta vădit  complicitatea faţă de guvernanţii de la Kremlin- , de ce medicii români din Hexagon, reuniţi, de altfel, în asociaţii şi organizaţii profesionale, nu-şi exprimă dezacordul faţă de aceste acţiuni de calomniere?  Ei ar putea emite eventuale avertismente  de demisie colectivă, care ar da o mare bătaie de cap francezilor, în caz că Franţa nu-şi cere scuze faţă de acţiunile nedemne  prin care este maculată imaginea României. Pot fi şi alte exemple. Într-un cuvânt, m-aş bucura ca românii din Europa şi din lume să-şi apere cultura şi neamul, prin imaginea realistă a ceea ce fac ei înşişi, acolo unde sunt. Şi pe care o pot transmite obiectiv în presa ţării unde muncesc. Nu din naţionalism ! Ci  din respect faţă de originile lor. Ca să avem  respect în Europa şi pe mapamond, să fim atenţi la câta valoare acordăm, mai întâi noi înşine, culturii noastre. Şi  adevărului istoric.

 Suportăm şi azi «grija şi generozitatea» politicii  ruse

 I.P.:O bucurie aparte aţi trăit-o la primirea cetăţeniei române, în Bucureşti. De ce ?

M.H.: – Da. Este adevărat. Plângeam când intonam imnul României, la depunerea jurământului. Ştiu că pentru acest drept, neamul românesc  a plătit scump, cu mari sacrificii. Deportări în Siberia, exterminări ale intelectualilor români, de către sovietici, regim criminal comunist, decenii la rând, rusificare forţată… Nu vreau să exagerez nimic. Nici să  încerc să ierarhizez suferinţa – cine şi cât a suferit -, dar nu cred că există o altă naţiune europeană, decât cea română, care să fi îndurat, atât de mult timp, din cauza politicii de la Kremlin. Pentru că noi, românii, în special cei de la Est de Prut, mai suportăm şi azi «grija şi generozitatea» politicii  ruse. Cetăţenia română îmi oferă acum dreptul constituţional de a mă simţi stăpân în propria mea casă, la Chişinău, nu neapărat la Bucureşti. A nu  se înţelege că prefer Chişinăul Bucureştiului, le iubesc în egală măsură. Şi mă bucur când şi alţi români, de la Chişinău, gândesc ca mine.

 Unirea se face în primul rând prin cultură !

 I.P.:Dacă mâine aţi conduce ministerul culturii, de la Chişinău, care ar fi primele măsuri luate, în sprijinul revigorarii adevărului istoric, omis, decenii la rând, cu premeditare ?

M.H.: – Este interesantă întrebarea dumneavoastră ! Fiind şi o coincidenţă surprinzătoare. De câteva ori mi-a spus aceasta scriitorul şi academicianul Nicolae Dabija, de la Chişinău şi alţi scriitori: că ei mă văd în fruntea Ministerului Culturii. În primul rând, dacă aş avea această mare responsabilitate, aş începe cu dezvoltarea multiplelor activităţi culturale dintre cele două maluri ale Prutului. Doar Unirea se face în primul rând prin cultură ! Noi ştiind că «geamul cultural», prin care astăzi privesc basarabenii spre lume, – când urmăresc actualitatea cinematografică, literară, etc. – este… rusesc, nu românesc ! Aş crea programe de ameliorare a  limbii române, pentru cetăţeni, deoarece la Chişinău rusificarea este încă destul de prezentă. Aş identifica  diferite programe şi acţiuni menite a include cultura românească în cercurile academice europene şi mondiale. Cultura este cartea de vizită a unei naţiuni ! Este oglinda prin care suntem văzuţi de lume. Iar pentru o ţară ca România  -şi implicit, Republica Moldova -, care nu este un producător mondial de diamant, cultura – acea «excepţie culturală», de care vorbesc francezii – ar putea reprezenta oportunitatea de a ne face mai mult şi obiectiv cunoscuţi lumii de azi.   

 Revenirea în patrie

 I.P.:Nu regretaţi revenirea la Chişinău, unde totuşi viaţa este oarecum diferită de aceea din Franţa,  sau alte ţări din Occident ? 

M.H.: – Nu. Pentru că eu n-am rupt definitiv conexiunile mele cu ţările în care am locuit 12 ani. Eu cred că tot ceea ce am trăit, este înscris, ireversibil, în noi. Şi mă bucur că am avut parte de  multe experienţe umane.  Distincte, dar complementare. Aş dori ca prin exemplul meu, de reîntoarcere acasă, să fie îndemnaţi şi alţi tineri basarabeni, plecaţi la studii în Occident şi în lume, ca să revină în patrie. Personal, încerc să menţin legăturile culturale cu Franţa şi alte ţări, încât să nu simt ruptura mea de acestea. Cred că, oricum, altfel, nici nu aş putea. Ci, dimpotrivă, îmi doresc să trăiesc aceasta ca pe un avantaj ! Să reuşim – împreună cu alţi conaţionali – să oferim o imagine mai bună, în lume, statului pe care îl reprezentăm, prin ceea ce facem, aflându-ne aici, acasă.   

I.P.: Mulţumesc frumos pentru acest interviu, care reflectă, în mod obiectiv, ceea ce simte şi gândeşte un conaţional, cu cetăţenia ambelor state româneşti, de Ziua Naţională a României. Cea care va mai fi aşa cum a fost la 1 Decembrie 1918.     

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult