Mihai Betelie: Sapte dosare pe zi pentru fiecare procuror

Prim-procurorul Parchetului Judecatoriei Sectorului 4 a raspuns intrebarilor cititorilor nostri: @ Incarcatura uriasa de dosare si numarul mic de procurori fac ca justitiabilii sa fie nemultumiti de activitatea parchetelor @ Pentru evitarea erorilor judiciare, procurorii trebuie sa aplice principiul „in dubio pro reo”  – orice dubiu se interpreteaza in favoarea acuzatului

 

Procurorul Mihai Betelie are 36 de ani si activeaza de peste 12 ani in parchete. A debutat ca stagiar la Parchetul Judecatoriei Oltenita. Din 2000, a fost numit procuror la Parchetul Sectorului 1 Bucuresti. In 2008 a fost prim-procuror la Parchetul Buftea. In 2009 a revenit in Parchetul Sectorul 1, pe functia de prim-procuror adjunct. Din aprilie 2009 a preluat functia de prim-procuror al Parchetului Sectorului 4, o unitate cu grave probleme, criticata dur de presa pe care a reusit sa o aduca in timp record pe linia de plutire, conform rapoartelor CSM. Mihai Betelie nu a avut in cariera trimiteri in judecata finalizate cu achitare

Reporter: Toata lumea da in magistrati. Aproape ca e la moda. Sunt justificate aceste atacuri din punctul dvs de vedere ca procuror?

M.B: Categoric nu. Cred ca nemultumirile apar pentru ca problemele reale ale sistemului judiciar nu sunt indeajuns  cunoscute de catre justitiabili si mass-media. Daca ar sti oamenii cu ce lipsuri de resurse umane si materiale lucram si-ar schimba parerea.

Reporter: Adica ce va lipseste sa judecati corect si la timp?

M.B.: Sa va explic din postura mea de manager de parchet. Principiul de baza este calitatea solutiilor dispuse de procurori. Justitiabilii nu se plang de solutii, cat acuza calitatea proasta a unor lucrari. La mine la Sectorul 4, dintr-o schema de 23 de procurori cu functii de executie, am in momentul de fata doar 12 procurori, care au de solutionat un numar record de dosare – peste 1500 de dosare pe an, pe  procuror. Daca scadem 7 saptamani de concediu, revin circa 150 de dosare pe luna pentru fiecare procuror, adica vreo 7 dosare pe zi. Credeti ca daca cei nemultumiti ar fi in locul nostru, ar putea face treaba mai bine? Nu mai spun ca cei 12 trebuie sa sustina si alte tipuri de activitati specifice profesiei, cum ar fi audierile, participarea la perchezitii, audiente, participarea la sedintele de judecata…

Reporter: Si va complaceti in situatia asta? Pe oameni nu-i intereseaza justificarile, ci rezultatele. Cum se pot corecta aceste neajunsuri?

M.B.: Nu ne plangem, suntem profesionisti, lucram cu motoarele la maxim si reusim sa solutionam cu structura actuala de personal un numar rezonabil de dosare, comparativ cu alte unitati similare. Astept sa se completeze locurile vacante, la examenele ce vor fi organizate de CSM, dar sa stiti ca nu se inghesuie oamenii sa vina pe aceste posturi, pentru ca se stie cat e de munca si ca nu poti multumi pe toata lumea. Imi doresc pe langa ocuparea posturilor vacante si majorarea schemei de personal si s-ar putea ca anul acesta sa se redistribuie procurorii in sistem si sa beneficiez de un surplus de resurse umane.

Reporter: Un cititor de-al nostru, avocat, ne intreaba de ce in ultima vreme multi procurori prefera sa plece din sistem, in avocatura. Ce-i raspundeti?

M.B.: Migrarea e reciproca. Sunt multi avocati care sustin examene sa intre in sistem, atrasi probabil de ideea unui venit sigur si de nobletea profesiei de magistrat. Cei care pleaca din parchet spre avocatura cred ca aleg aceasta cale pentru ca au ajuns la maturitate profesionala si sistemul nu le mai ofera recunoasterea muncii bine facute.

Reporter: Personal am scris in repetate randuri de problemele de la Sectorul 4. Am si publicat cateva rapoarte ale CSM care au constat un adevarat dezastru pana la venirea dvs. Imi amintesc ca am „gratulat” unitatea dvs. cu apelativul „parchetul groazei”. Mai e valabila?

M.B.: Nu comentez situatia din parchet pe baza careia v-ati fundamentat opinia, pentru ca legea nu-mi permite sa fac asemenea aprecieri. Concluziile Inspectiei CSM urmare verificarilor efectuate in martie 2009 au fost corecte si dure, au constatat o realitate. Va si citez din raport: „la nivelul PJS 4 au existat deficiente grave ce au determinat indicatori negativi (achitari, restituiri, inculpati arestati, netrimisi in judecata).” Am preluat aceasta stare de lucru, ca prim-procuror, in aprilie 2009. De atunci si pana azi am schimbat radical modul de lucru in parchet. Am insistat pe calitatea actelor de sesizare a instantelor, a solutiilor, a informatiilor furnizate justitiabililor, fiind preocupat de reducerea stocului de dosare. Si zic ca am reusit. De fapt nu o spun eu, ci Inspectia Judiciara a CSM, care la controlul din septembrie 2009, adica la sase luni dupa preluarea unitatii, a constat ca deficientele anterioare au fost remediate sub mandatul meu. Si e corect sa recunosc ca am reusit acest lucru alaturi de colegii mei care au ramas in unitate si s-au dedicat proiectelor mele.

Reporter: Si cu ceilalti, aia care au creat dezastrul ce s-a intamplat. I-ati dat afara?

M.B.: Stiti ca nu pot face asemenea aprecieri si ca n-am atributii privind cariera magistratilor, care tine exclusiv de CSM. Cine nu a dorit sa lucreze alaturi de mine, la proiectele mele a plecat. Si cu asta am spus totul.

Reporter: Pe forumul nostru, „omul negru” si „un curios” va intreaba daca ati comis vreodata erori judiciare si cum este privit in sistem un procuror care acumuleaza achitari. Cum comentati, pentru ca stiu ca situatia este destul de frecventa si masuri nu se prea iau?!

M.B.: Am avut sansa sa fiu format profesional, de cand eram stagiar, de o echipa de procurori de mare clasa din care ii amintesc pe Dan Ruse si Hariton Lescae. De la ei am invatat ca ori de cate ori avem dubii cu privire la vinovatia unui om nu trebuie sa fortam trimiterea in judecata, ci sa aplicam principiul „in dubio pro reo” – orice dubiu se interpreteaza in favoarea acuzatului. Daca respecti acest principiu, nu prea poti comite erori judiciare. N-am abdicat de la aceasta invatatura si poate de aceea nu am avut niciodata o achitare. Si am instrumentat mii de dosare, si am trimis in judecata sute de inculpati, in cei cei 12 ani de activitate.

Referitor la cum e privit in sistem un coleg cu achitari imputabile – pentru ca nu orice achitare e culpabila, sunt multe situatii care pot genera o eroare fara sa existe vina magistratului – ca apreciere personala, nu ca magistrat, consider ca respectivul ar trebui sa aiba mustrari de constiinta. Si sa se apuce serios de studiu, daca din necunoasterea legii a comis eroarea.

Reporter: Destui justitiabili cred ca in parchete multe dosare se aranjeaza prin spaga? E adevarat?

M.B.: Nu pot sa ma refer decat la unitatea mea. Si raspunsul e categoric nu. In orice dosar exista parti cu interese contrare. Intotdeauna, oricare ar fi solutia, una din parti va fi nemultumita. Uneori chiar ambele. E o problema de cultura sociala a noastra a romanilor. E foarte usor ca partea care crede ca ea are dreptatea sa considere ca solutia a fost influentata material. E periculoasa aceasta mentalitate si nu duce nicaieri. Dreptatea e una singura, chiar daca o parte crede subiectiv ca ea o detine. Si atunci e cel mai usor sa afirmi ca nu ti s-a facut dreptate pentru ca s-a dat spaga. Cu timpul si daca reusim un act de justitie de calitate si intr-un termen rezonabil, aceasta mentalitate va disparea.

Reporter: Cei mai multi se plang ca depun o plangere la parchet si asteapta cu anii sa fie rezolvata. Unii chiar constata ca sunt chemati doar ei, in timp ce acuzatul nu e deranjat. Cum justificati aceasta situatie?

M.B.: Procurorul de caz are propria viziune asupra administrarii probelor si audiaza partile ori de cate ori considera ca e necesar, fie ca e partea vatamata sau invinuitul. Principala cauza a tergiversarilor acuzate de justitiabili este generata, asa cum am spus mai inainte, de numarul insuficient de procurori, dar si de numarul tot mai mare de dosare. Va dau o statistica de la unitatea mea de parchet. In 2009 s-au inregistrat 15.700 de dosare. Comparativ cu anul 2001 cand s-au inregistrat doar 8.000, se observa o dublare a volumului de activitate. Din 2001 si pana in 2009, numarul de dosare a crescut de la an la an, dar resursele umane au ramas cam aceleasi.

Reporter: Cum explicati ca procuror, apetitul romanilor de a face plangeri, de a deschide dosare?

M.B.: Nu stiu daca s-au facut studii aprofundate asupra acestui fenomen. Parerea mea e ca se intampla din cauza precaritatii economice a societatii in care traim si a expansiunii urbane.

Reporter: Dupa cum mi-ati raspuns la intrebari, totul arata ca si cand nemultumirile vizavi de activitatea parchetelor nu ar fi din vina procurorilor. Ce sa creada justitiabilii? Cat sa ma astepte sa li se faca dreptate?

 

M.B.: Sa aiba incredere in noi. Nu putem face minuni. La mine la Sectorul 4 suntem o echipa tanara, in formare, si bine determinata. Ca strategie de castigare a increderii, am ales sa avem o comunicare mult mai apropiata cu justiabilii. Atat prin calitatea audientelor, cat si a actelor pe care le intocmim. Am instituit un sistem de repartizare a dosarelor pe criterii obiective, care inlatura posibilitatea ca un dosar sa fie dirijat la un anume procuror.  E un program pilot, implementat in premiera la Sectorul 4, care isi dovedeste eficienta.

Reporter: Se aude prin targ ca veti candida in toamna pentru o pozitie de membru in Sectia de procurori a CSM. Asa e? Si daca da, cum de v-a venit ideea?

M.B.: M-am gandit si ma gandesc serios la acest proiect. Dar n-am luat inca o hotarare. Sunt foarte multe lucruri de facut pentru sistem care nu mai pot astepta. Pentru aceasta iti trebuie multa determinare si curaj. O sa va tin la curent.