Quo vadis, Rusia?

scris de Ion Petrescu
2 afisari

General-maior (rt.) Corneliu Pivariu este specialist în informaţii militare, domeniu în care a lucrat aproape 30 de ani, cu misiuni de lungă durată în ţări din Orientul Mijlociu, după care a îndeplinit funcţii de conducere în Direcţia Informaţii Militare/DIM, inclusiv aceea de locţiitor pentru operaţii al Şefului DIM. Recent, a văzut lumina tiparului un tom de interes general –  GEOPOLITICA ACTUALĂ, DESCOPERITĂ ÎN 200 DE EPISOADE – scris de generalul Pivariu, motiv pentru care l-am şi invitat la înâlnirile Ziua Veche.  

Avionul TU-22

Ion Petrescu –2012 va fi un an decisiv şi pentru viitorul Rusiei, devenită o putere regională, unde marea curiozitate, pentru momentul actual, este menţinerea, sau nu, a tandemului Putin-Medvedev, dincolo de alegerile prezidenţiale. Ce prognoză vi se pare mai viabilă, în acest caz?

General-maior (rt.) Corneliu Pivariu – După alegerea lui Medvedev, ca preşedinte al Federaţiei Ruse, au fost făcute periodic speculaţii privind relaţiile dintre acesta şi Putin, problema fiind intens studiată de celelalte mari puteri, inclusiv SUA, implicit prin intermediul serviciilor de informaţii şi al misiunilor diplomatice, de la Moscova îndeosebi. Începutul mandatului lui Medvedev a fost mai puţin impresionant, comparativ cu Putin, însă treptat acesta şi-a „intrat în rol” şi îşi va încheia un mandat pe durata căruia, în pofida diferitelor speculaţii, relaţiile Medvedev-Putin au fost foarte bune. Cred că unele zvonuri privind diferendele dintre cei doi şi chiar luări de poziţii pe probleme punctuale, care au fost diferite, au fost promovate de aceştia, pentru a verifica loialitatea unor colaboratori apropiaţi sau pentru a descoperi intenţiile reale ale unor parteneri externi. După ultimele declaraţii ale lui Medvedev, acesta nu va mai candida la preşedinţie, dacă Putin îşi va anunţa candidatura, lăsându-l deci pe acesta să facă alegerea. Cred că decizia îi va aparţine lui Putin, dacă acesta va dori să redevină preşedintele Rusiei, o poate face, deşi ca prim-ministru şi-a sporit considerabil prerogativele. Strălucirea Kremlinului este însă puternică.  

Este posibilă şi menţinerea tandemului, cu poziţiile schimbate, Putin – preşedinte, Medvedev – premier, dar aceasta va fi încă o dovadă că cei doi se înţeleg foarte bine şi, cel puţin pentru o perioadă, nu vor mai putea juca teatrul diferenţelor de poziţii. Putin îşi doreşte şi va redeveni preşedintele Federaţiei Ruse. Având în vedere că alegerile prezidenţiale sunt prevăzute pentru primăvara lui 2012, anunţarea candidaturii lui Putin este considerată prematură, cel mai devreme aceasta urmând, probabil, să fie făcută spre sfârşitul toamnei acestui an. Însuşi Putin menţine discreţia asupra acestui subiect, subliniind identitatea punctelor de vedere cu Medvedev privind reformele politice şi economice, afirmând, la recenta sa vizită, la Paris, că reformele prezentate de Medvedev la Forumul Economic Internaţional de la St. Petersburg reprezintă „programul nostru comun”, sugerând astfel că tandemul va continua şi după următoarele alegeri. Dacă la alegerea sa ca preşedinte Putin beneficia la sprijinul a 73% din populaţie, ultimele sondaje, din 2011, îl creditează cu un sprijin popular de 82%.

Rusia nu recunoaşte o oarecare diminuare a importanţei sale internaţionale şi face eforturi pentru a redeveni superputerea mondială de dinainte de căderea Zidului Berlinului, căutând să ajungă la egalitate cu SUA, iar războiul din Georgia – 2008 demonstrează aceasta, deşi acţiunile militare desfăşurate au scos în evidenţă numeroase dificultăţi şi neajunsuri ale armatei ruse. În acest sens, la o reuniune a Comisiei de politică externă a Dumei de Stat, la care am avut ocazia să particip în 2009, această dorinţă a Rusiei a fost foarte bine prezentată de preşedintele comisiei, care, răspunzând la o întrebare, a spus că „Rusia, ca şi SUA, făureşte şi conduce alianţe”, eludând cu bună ştiinţă faptul că, în NATO, deciziile se iau prin consens. Un renumit analist internaţional observa că „la sub 100 $ barilul de petrol, Rusia este o putere obişnuită, la peste 100 $, redevine imperiu”. Rusia are în continuare de jucat un rol important în Europa şi pe plan internaţional, dar voinţa sa de a fi un actor euro-asiatic este una dintre cauzele care nu-i vor permite să-şi atingă toate obiectivele – nici în Europa şi nici în Asia.

Situaţia economică şi mai ales evoluţia demografică a Rusiei, cu o populaţie care îmbătrâneşte rapid, nu îi va permite să redobândească, cel puţin în viitorul pe termen mediu, această poziţie. De altfel, un ultim sondaj comandat de Friedrich Eberst Stiftung în Rusia, publicat de Institutul de Sociologie al Academiei de Ştiinţe al Federaţiei Ruse arată o tentaţie pesimistă a populaţiei ruse: 18% cred că Rusia va deveni o naţiune dezvoltată în următorii 5-10; 47% în 11-20 de ani şi 26% niciodată; 60% cred că Rusia merge într-o direcţie care va ajunge eventuale rezultate pozitive, 40% apreciază că ţara evoluează într-o direcţie greşită. 

Un regim menţinut artificial 

Ion Petrescu – Cât timp va mai rămâne despărţită naţiunea coreană, în două state cu ideologii opuse?

General-maior (rt.) Corneliu Pivariu – Atâta timp cât interesele Chinei şi Rusiei vor fi antagoniste cu cele ale SUA, sau până când China şi SUA îşi vor defini clar zona de influenţă în Asia. Putem face o paralelă cu reunificarea Germaniei, sau mai apropiat, din punct de vedere geopolitic, cu situaţia Vietnamului, fără însă a exclude din această ecuaţie Japonia. Cred că problema nu se pune atât de acut din punct de vedere al diferenţelor ideologice dintre cele două state coreene; după părerea mea Nordul este menţinut în viaţă destul de artificial, iar populaţia ar dori o schimbare de regim; existenţa celor două state coreene este încă una din reminiscenţele celui de-Al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult