Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roIntalnirile ZV România nu e cel mai rău lucru care li se poate întâmpla românilor

România nu e cel mai rău lucru care li se poate întâmpla românilor

scris de M.A.
1.999 Afisari

Născută şi crescută în Ploieşti, Alina Muşătoiu este o tânără specială, una din reprezentantele generaţiei ei care dovedeşte că putem face pentru semeni extrem de multe lucruri. Are 30 de ani dar nu îi arată, figura ei fiind mai degrabă adolescentină. Pofta ei de viaţă şi felul de a fi sunt la fel de adolescentine. Suferă de diabet de la vârsta de 3 ani, însă nu a făcut niciodată o barieră din asta. Are o îndrăzneală aparte, o seninătate aparte, aceea a omului care îşi pune potenţialul în slujba semenilor pentru că aşa simte, necondiţionat. Îi plac Henry Miller si Walt Whitman, îşi iubeşte, respectă şi admiră cel mai mult familia, de la ei a moştenit felul de a fi şi grija faţă de semeni. E îndrăgostită de Roşia Montana, practică Taichi, călătoreşte mult; când râde, molipseşte pe toţi din jur cu bună dispoziţie. După ultima ei “ispravă”, am provocat-o la un dialog:

Alina Muşătoiu

Alina Muşătoiu

Alina te-ai întors recent din Ghana, după o experienţă cel puţin inedită. Despre ce proiect a fost vorba ?

– Am fost plecată timp de o luna în Ghana, cu un proiect EVS (European Voluntary Service), numit “Life Skills 4 Children”. Proiectul a fost dedicat întregii comunităţi din satul Okadjakrom, districtul Jasikan, dar în special copiilor şi adolescenţilor de acolo – le-am predat cursuri de igienă personală, educaţie sexuală şi geografie, le-am renovat o şcoală şi o gradiniţă, le-am curăţat şi pansat rănile, le-am spus poveşti şi i-am învăţat jocuri şi cântece din România, iar ei ne-au învăţat jocuri locale.

Cum de ai participat la acest proiect, care au fost criteriile de selecţie ale ONG-ului respectiv ?

Proiectul a fost organizat de Anter Craiova, un ONG cu care o prietenă a plecat într-un proiect asemănător în Iordania. Ea mi-a zis şi de acest proiect şi m-am hotărât să aplic. Toată procedura a durat cam 3 luni şi au fost câteva criterii de selecţie mai importante:

  • experienţa anterioară în voluntariat sau în schimburi internaţionale de tineret (nu erau obligatorii, dar ajutau la selecţie),
  • încadrarea în categoria persoanelor cu oportunităţi reduse (financiare, de sănătate etc).
  • trăsăturile personale (capacitatea de a te adapta la condiţii cu totul noi de trai, motivaţie, energie, dar şi capacitatea de a-ţi păstra cumpătul în condiţii de stres sau de a tolera lucruri care te deranjează)

Personalităţile celor din grup au fost extrem de diferite şi poate că asta a şi fost intenţia organizatorilor atunci când ne-au selectat. După cum spunea una din colege, probabil că în alte condiţii, noi, cei 15, nu ne-am fi întâlnit niciodată. Diferenţele acestea ne-au ajutat de fapt foarte mult, pentru că ne completam reciproc, am legat prietenii şi asta mi se pare cel mai frumos.

Mai mulţi prieteni m-au întrebat la întoarcere cum pot să plece şi ei cu astfel de proiecte. Cei care vor să aplice se pot înscrie pe diverse grupuri online de voluntariat unde sunt anunţate astfel de proiecte şi se pot abona la newslettere. Eu primesc săptămânal pe mail oferte de proiecte, doar că majoritatea sunt organizate în Europa. Există şi o bază de date cu toate proiectele la nivel mondial finanţate de Comisia Europeană prin programul “Youth in Action”. Recomandarea mea e ca doritorii să înceapă căutarea din timp, pentru că procesul de selecţie poate dura uneori şi jumătate de an dacă proiectul e pe alt continent şi dacă e pe termen lung (peste 6 luni).

În Ghana, moartea nu are însemnătatea pe care o are la noi

Vorbeşte-mi despre luna petrecuta în Ghana, ce impact a avut experienţa asta asupra ta?

A fost greu, dar foarte frumos. Am avut momente în care îmi venea să plâng şi totuşi m-aş mai întoarce. Îmi e greu să fac un rezumat, nu pot să zic decât că Ghana e pur şi simplu “un alt film”. Atunci când ceva mi se părea absurd/de neînţeles, de multe ori eram nevoită pur şi simplu să trec peste, să “înghit pe nemestecate” şi să merg mai departe fără a mai pune o mie de întrebări, pentru că acolo lucrurile funcţionează după alte reguli. (un exemplu: Jasmine, o fetiţă de câţiva ani din sat, a murit de pe o zi pe alta, deşi cu o săptămână în urmă, când ne-am jucat noi cu ea, era perfect sănătoasă. Familia a spus doar că într-o zi fetiţa a acuzat dureri de cap şi burtă, iar a doua zi a murit. Nimeni nu ştia mai mult. Părinţii nu au cerut nici o autopsie, nu şi-au pus întrebări, ci au înmormântat-o în ziua următoare, în linişte. Noi am fost şocaţi de atitudinea asta, dar acolo moartea nu are însemnătatea pe care o are la noi.)

Nu aş vrea să se înţeleagă greşit, în Ghana nu sunt doar lucruri negative, în niciun caz. Ţara e foarte frumoasă, am avut multe momente în care am fost cu adevarat fericiţi, iar oamenii sunt extraordinari, doar că traiul de zi cu zi acolo, la sate, e greu şi rudimentar.

M-au şocat condiţiile în care trăiau sătenii – în case de chirpici, la un loc cu caprele în curte, având doar o hrană de bază, cu resurse limitate de apă, fără acces facil la îngrijiri medicale. Cum ziceam, am lucrat mai mult cu copiii. Şcolile lor arată ca nişte hambare cu pereţi găuriţi din chirpici, bănci rupte şi murdare, fără toalete sau apă la îndemână. Cantina şcolii înseamnă o masă în aer liber la care copiii (care işi permit) vin şi cumpără câte o pungă de orez fiert, gol. Rup colţul pungii cu dinţii şi sug orezul fiert prin spărtură, asta e masa lor. Aleargă cu picioarele goale prin iarbă, pe unde sunt aruncate lame la tot pasul (le folosesc la ascuţitul creioanelor, după care le aruncă pe jos. Nu am văzut un singur coş de gunoi acolo). Din cauza asta, foarte mulţi aveau tăieturi în talpă sau răni infectate, provocate de macetele cu care taie iarba la câmp sau de apa fiartă care le pică pe picioare. În primele zile, echipa medicală (am avut în grup 3 studenţi la Medicina pe care i-au ajutat si ceilalţi, pentru că altfel nu ar fi făcut faţă) a curăţat şi pansat sute de astfel de răni. În sat erau oameni cu răni similare, netratate de luni sau chiar ani de zile, a căror infecţie săpase în carne şi produsese deja cangrenă, piciorul nemaiputând fi salvat în unele cazuri. Am facut operaţii minore fără instrumentele potrivite, folosind doar un cutter pentru hârtie şi pensete pe care unul din colegi le adusese iniţial ca să studieze insecte. Majoritatea copiilor îşi tratează rănile infectate cu cenuşă. Mulţi suferă de hernie ombilicală, diverşi paraziţi localizaţi în interiorul ochiului, hepatomegalie, candidoză. Oamenii nu se tratau la spital – ori pentru că nu aveau bani, ori pentru că nu erau băgaţi în seamă.

Familiile au mulţi copii, probabil pentru a compensa mortalitatea ridicată. Un bărbat în Ghana poate avea şi două-trei neveste, cu fiecare având cel puţin 2-3 copii. Metodele contraceptive erau niste poveşti, foarte mulţi localnici neştiind ce e sau nefolosind niciodată prezervativul, iar sarcina era în general văzută drept “problema femeii”.

Am învăţat că viaţa poate să fie foarte simplă atunci când se reduce la nevoile de bază, că noi suntem extrem de răsfăţaţi în Europa şi chiar aici, în România, ca şi condiţii de viaţă. Şi că omul poate îndura multe lipsuri, pur şi simplu se învaţă .

Impactul pe care experienţa asta a avut-o asupra mea nu a fost cauzat doar de lucrurile pe care le-am văzut în jur, ci şi de experienţele pe care le-am trăit. Lipsa de hrană variată şi în cantităţi suficiente ne-a transformat pe majoritatea, după câteva săptămâni, în “fotomodele”. Am diabet şi intoleranţă la gluten, deci nu am voie să mănânc orice, oricum, dar acolo am fost nevoită să încalc orice regulă legată de regimul meu şi pur şi simplu să mănânc orice mi se dădea, dacă voiam să am energie. Din cauza lipsei de fructe şi legume proaspete, unora dintre noi a început să ni se descuameze pielea sau să ne sângereze gingiile. După o vreme, organismul mi-a cerut pur şi simplu să iau o portocală crudă din copac şi să o storc în pahar, această “limonadă” a fost cam singurul aport de vitamine. Experienţa întreagă a fost una destul de dură.Principala lecţie pe care am învăţat-o după toate experienţele astea a fost că nu suntem atât de sensibili pe cât ne place să credem. Am învăţat că viaţa poate să fie foarte simplă atunci când se reduce la nevoile de bază, că noi suntem extrem de răsfăţaţi în Europa şi chiar aici, în România, ca şi condiţii de viaţă. Şi că omul poate îndura multe lipsuri, pur şi simplu se învaţă cu ele, se adaptează. În primele săptămâni, mulţi dintre noi au avut diaree, vărsături şi febră, apoi infecţii la picioare, dar ne-am vindecat; încercam să nu luăm în seamă lucrurile astea şi în general să nu luăm în seamă tot ce ne lipsea.

Când am ajuns înapoi în România, în primele zile am fost ca picată de pe altă planetă. Plângeam în fiecare zi. În primele ore de la întoarcere am avut un şoc intrând într-un hipermarket şi văzând efectiv grămezi de mâncare, sute de feluri de produse, abundenţă.

A fost extrem de greu să proceseze creierul diferenţa dintre una din ultimele imagini din Jasikan, câţiva copii care făceau un foc pe câmp pentru a frige un şobolan pe care abia îl prinseseră şi galantarele pline din hipermarket. E greu de înţeles până la capăt numai din cărţi sau de la televizor, trebuie să trăieşti acolo ca să înţelegi cu adevărat.

Majoritatea românilor se plâng că România e o ţară săracă, coruptă şi nesigură. Şi nu neg că este aşa în comparaţie cu alte ţări din Occident. Dar după ce m-am întors din Ghana, vreau să spun foarte clar că în România e lux faţă de alte ţări. Lux din simplul motiv că atunci când deschidem robinetul curge apă (şi caldă!), că avem medicamente, un frigider în care găsim de mâncare, o podea acoperită de gresie, nu de pământ. Lucruri de bază pe care nici nu le mai observăm de multe ori.

Cine a mai făcut parte din echipă şi care au fost rezultatele activităţii voastre acolo?

Am fost 15 voluntari din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Arad şi Timişoara. Am recondiţionat o şcoală şi o grădiniţă din satul Okadjakrom (am vopsit clădirile, am pictat apoi diverse imagini simpatice pe pereţi, am spălat băncile, am tencuit pereţii), am tratat rănile celor din sat şi am făcut cursuri de educaţie sexuală şi igienă personală din casă în casă şi în cadrul unei întâlniri generale cu comunitatea.

Am învăţat din cultura lor cum să refolosesc ceea ce în mod normal aş fi aruncat, cum să apreciez lucruri pe care acasă le-aş fi luat de-a gata. Am învăţat că pentru ei moartea e ceva normal, peste care treci destul de repede şi îţi vezi de viaţă în continuare.

Cum ai descrie Ghana şi oamenii de acolo?

Ghana e printre ţările dezvoltate şi democratice ale Africii, e o ţară foarte frumoasă, cu oameni foarte primitori. Şi e o ţară bogată în resurse – lemn tropical, aur, diamante, petrol, cacao. Jungla, cascadele, munţii, plaja Oceanului Atlantic ar putea atrage foarte mulţi turişti. Natura şi fauna de acolo sunt extraordinare.

Am încercat mâncarea tradiţională Fufu – un fel de piure făcut din rădăcină fiartă de yam (asemanatoare cartofului) cu sos, plantaine prăjite (banane verzi, care se mănâncă doar gătite), am băut apă la pungă (apa se ambalează în pungi pentru că e mai ieftin aşa). Am învăţat din cultura lor cum să refolosesc ceea ce în mod normal aş fi aruncat, cum să apreciez lucruri pe care acasă nu le-aş fi apreciat. Am învăţat că pentru ei moartea e ceva normal, peste care treci destul de repede şi îţi vezi de viaţă în continuare.

Din păcate, deşi are multe resurse, Ghana e o ţară coruptă şi oamenii trăiesc în sărăcie. Salariul minim e de 2 euro/zi, iar preţurile sunt la fel de mari ca la noi, în unele cazuri chiar mai mari. Sistemul medical e la pământ, transportul la fel (au drumuri foarte proaste, care lungesc cu circa 50% timpul petrecut în maşină), educaţia e finanţată de guvern doar pentru primii 9 ani, iar apoi cine vrea să îşi continue studiile trebuie să plătească. Majoritatea nu îşi permit asta şi atunci, la sate, mulţi abia ştiu, de exemplu, să vorbească o engleză elementară (engleza fiind limba oficială în Ghana). Ne-a fost greu să ne înţelegem cu cei din sat şi am avut nevoie de multe ori de translator (există zeci de limbi locale şi dialecte). Informaţia nu prea ajunge la sate, nu există internet sau calculatoare, iar în rarele cazuri când cineva are televizor, îi primeşte şi pe vecini să se uite. Din câte am văzut, educaţia pare singura şansă a unui copil cu potenţial să iasă din acel mediu. Din păcate, de multe ori copiii sunt forţaţi să abandoneze studiile din lipsa banilor.

Sunt diferenţe foarte mari între condiţiile de trai din capitală, Accra, şi restul ţării. În Accra se trăieşte bine, ai spitale, restaurante, şcoli private şi drumuri asfaltate. Când ieşi însă din capitală, totul se schimbă. La sate sunt multe lipsuri, dar oamenii par să fie fericiţi aşa, nu se plâng, nu sunt mofturoşi, pur şi simplu se bucură de viaţă aşa cum e, râd foarte mult, cântă, dansează, sunt foarte instinctuali. Ne-au primit cu o mare deschidere şi bucurie. Faptul că eram albi reprezenta o curiozitate pentru ei, eram văzuţi ca un fel de ciudăţenie a naturii pe care vrei să o atingi, s-o studiezi, să-ţi faci poze cu ea. Dar peste tot ne-am simţit bineveniţi şi oamenii au un fel de a fi foarte relaxat, sunt simpli, direcţi şi naturali; sunt solidari, satul este ca o mare familie în care fiecare i se adresează celuilalt cu “Brother” sau “Sister”, iar copiii sunt crescuţi la comun – azi mănâncă la mine, mâine mănâncă la tine, mai toate se împart.

Copiii erau foarte curioşi, se lipeau de tine, voiau să-ţi atingă părul şi pielea, pentru că unii nici nu mai văzuseră oameni albi până atunci. Erau foarte frumoşi şi deschişi, ne strigau tot timpul “Obroni! Obroni!” (“Oameni albi!”) şi veneau alergând la noi. Când nu mergeau la şcoală, îşi ajutau părinţii pe lângă casă, iar în rest se jucau (Bambarica – un joc de grup, fotbal, plimbau un cerc cu băţul sau trasau diverse terenuri de joc în nisip. Nu aveau jucării, îşi inventau singuri jocuri, cam cum făceam şi noi sau părinţii noştri la ţară, în copilarie).

Adaptarea la o cultură nouă, traiul departe de casă şi chiar lipsurile sunt cele mai bune lecţii de viaţă.

Ai repeta experienţa asta? Vei continua cu voluntariatul în alte proiecte?

Da, cu siguranţă aş repeta-o şi o recomand oricui e dispus să se lipsească de confortul de acasă. Mi se pare cel mai bun mod de a învăţa – despre o ţară, o cultură şi mai ales despre tine însuţi. Adaptarea la o cultura nouă, traiul departe de casă şi chiar lipsurile sunt cele mai bune lecţii de viaţă. M-am întors de 3 săptămâni acasă, dar deja am început să caut alte proiecte EVS, îmi doresc foarte mult să voluntariez şi în Nepal. Graba asta vine din faptul că proiectele EVS se adresează persoanelor care au maxim 30 de ani, iar eu mai am la dispoziţie 10 luni până voi împlini 31 de ani, deci vreau să profit de timp. Timpul e important. Pentru ca un proiect de voluntariat să aibă efecte cât de cât vizibile, e nevoie să se întindă pe o perioadă mai lungă, peste 6 luni. Noi am ajutat acum, în Ghana, timp de o lună, dar am remediat mai degrabă efectele, nu cauza (lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa de informare etc).

N-am pretenţii, sunt low-cost: dorm la cort, reciclez, folosesc totul până la ultimul strop (mai ales acum, după ce m-am întors din Ghana şi am văzut cu cât de puţin pot trăi unii) şi sting lumina după mine.

Pentru ca oamenii să te cunoasca, spune-mi cine este Alina Muşătoiu?

O chestie mică şi roşcată, când serioasă şi timidă, când ca scăpată de la grupa mică. Dar ca să răspund “ca la carte”, am 30 de ani, am terminat facultatea de Relaţii Publice şi Publicitate – Universitatea Bucureşti – şi lucrez de opt ani în media/comunicare. Funcţionez pe bază de cafea, îmi place foarte mult să călătoresc, să citesc, să fac fotografii, să cunosc tot felul de oameni şi să le ascult poveştile. N-am pretenţii, sunt low-cost: dorm la cort, reciclez, folosesc totul până la ultimul strop (mai ales acum, dupa ce m-am întors din Ghana şi am văzut cu cât de puţin pot trăi unii) şi sting lumina după mine. Fac Taichi, merg pe munte, mă duc la concerte, mor după porcuşori de Guineea şi cremşnit.

Mă enervează cei care aruncă gunoaie pe jos, aroganţa, fiţele, mincinoşii ţi cei care se plâng şi nu fac nimic. Îmi doresc foarte mult să nu ajung să depind de alţii din cauza diabetului, pentru că nu suport condiţionările şi neputinţa.

Sunt un om normal, care a avut noroc de o familie echilibrată, ai mei m-au lăsat să încerc orice şi să mă dau cu capul de perete de câte ori a fost nevoie până am învăţat din greşeală. Şi care m-au învăţat să susţin ce mi se pare a fi corect, de unde probabil şi dorinţa asta de a schimba prin voluntariat.

În linii mari, viaţa e destul de simplă, trebuie doar să iei în seamă şi ce-ţi zice vocea interioară, intuiţia.

În ce alte activităţi mai eşti implicată şi cât de important este să faci ceea ce îţi place?

Voluntariez în diverse proiecte de aproape 10 ani, am început cu “Salvaţi Vama Veche” şi am continuat timp de 7 ani cu “Salvaţi Roşia Montană”. În afară de Ghana, vara asta am mai voluntariat pentru Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare şi pentru festivalul Intregalde Folk de la Ivăniş, unde m-am simţit extraordinar şi unde abia aştept să mă întorc la anul. Un alt proiect care îmi e foarte drag este cel al echipei Filos, care organizează evenimente dedicate fenomenului comunist în România, printre care şi Şcoala de Vară “Fenomenul Piteşti”, unde sunt invitaţi să vorbească foşti deţinuţi politici şi se organizează vizite în fostele penitenciare comuniste. “Fenomenul Piteşti” chiar este o bucată destul de necunoscută din istoria noastră, ceea ce e şocant, având în vedere tragediile care s-au întâmplat acolo la începuturile perioadei comuniste din România.

Cât despre a face ceea ce-ţi place, e vital, e cel mai sănătos faţă de tine însuţi, altfel vei fi tot timpul rupt în două. În linii mari, viaţa e destul de simplă, trebuie doar să iei în seamă şi ce-ţi zice vocea interioară, intuiţia.

Afecţiunea, ghemul ăla călduros şi luminos din capul pieptului, e motoraşul de la care pleacă tot binele.

Transmite un mesaj tinerilor, în virtutea experienţelor pe care le-ai acumulat!

România nu e cel mai rău lucru care li se poate întâmpla. E bine să fie conştienţi că au mai mult decât au alţi tineri din alte zone ale lumii şi să profite de asta (de educaţia gratuită, de accesul la informaţie, la medicaţie, la metode contraceptive – ştiu că poate suna pueril, dar nu e). Să muncească dacă vor să obţină ceva, să aibă încredere în ei şi să încerce lucruri noi, chiar dacă poate pe moment au senzaţia că nu vor reuşi (vor fi surprinşi, aşa cum am fost şi eu cu experienţa din Ghana), să călătorească, să facă voluntariat (pentru că vor afla multe despre oameni şi despre ei înşişi).

Cel mai important: să fie toleranţi, să împartă ceea ce au, să nu se izoleze într-o bulă virtuală. Când le vine să ia de mână pe cineva, să o facă atunci, fără să îşi mai pună o mie de întrebări. Afecţiunea, ghemul ăla călduros şi luminos din capul pieptului, e motoraşul de la care pleacă tot binele.

14 comentarii

digital 30-09-2013 - 21:45

foarte corect!
în schimb, băsexu e, cel mai horror, care li se poate întâmpla!!!

IngerAlbastru 01-10-2013 - 02:40

Femeia asta arata mult mai mult de varsta amintita!!! Doar in Romania se alinta mortul, in alta parte oamenii sint cu capul pe umeri si deloc ortodoxi insa nu inseamna ca se va dormi in romania ca in alta parte e si mai rau!!!

zweistein 01-10-2013 - 05:54

Afla ca in Romania ingerii sunt rosu galbel si albastru, nu numai cu albastru peste tot, deci nu esti la moda.

IngerAlbastru 01-10-2013 - 09:42

Nu sint inger religios si nici romanesc dar una sau doua pietre/roci de unde sa stie asta!!! tot ciomag e si piatra la un moment dat, bolovan in alte cuvinte.

JT 01-10-2013 - 17:34

mai, inger albastru, ai o viziune, cred ca si in ansamblu, prea tenebroasa; orice psiholog de serviciu ti-ar pune diagnisticul asta; uita-te la tine, mai intai, rezolva-ti problemele si apoi iti poti permite sa iti afisezi intr-adevar opinia, mai ales despre persoane pe care chiar nu le cunosti!! … iti urez, prieteneste, sa iti oferi/creezi ocazia de a avea o sansa sa ai viata mai frumoasa!

Alexandra G 01-10-2013 - 21:26

Astea sunt remarcile tale din experienta ei? Pe bune? Asa observatori fini ca tine, mai rar…deci merci cu ingerii…in neantul albastru…

Adi 01-10-2013 - 08:09

Tanti vrea sa spuna ca e mai bine in Romania decit in Africa si asta inseamna ca trebuie sa fim fericiti ca nu suntem in Africa. Si in Romania avem case din chirpici si scoli in prabusire si sate care nu au avut niciodata asfalt si copii din orfelinate care ajung in strada . Mai demult a fost un reportaj despre volohii din Ucraina in care doamnele de la o asociatie erau contrariate de natalitatea mare de acolo si dupa ce iau descoperit primul lucru a fost sa vina cu metode contraceptive. Era stupid, respectivii au vazut pentru prima oara niste romani din Romania in care natalitatea e un dezastru.

NameIsRequired 01-10-2013 - 17:45

Având în vedere ca folosiţi „î” în loc de „â” în interiorul cuvântului, pot spune ca aţi fost şcolit în era comunistă (nimic rău), deci, nu sunteţi chiar în perioada adolescenţei şi mă bucur nespus să văd ca noi, cei din generaţia tânără suntem mai deschişi, mai deştepţi şi pe deasupra şi devreme acasă (da, 0 modestie) decat dumneavoastră. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun, momentan.

IngerAlbastru 01-10-2013 - 09:40

Cred ca de careva partid a fost trimis acolo duduia sa povesteasca de cele vazute la orbii romani. Din banii cui a facut calatorie africana??? ca nu prea cred tat-su a fost sponsorul. Propaganda va supravietui oricum daca are increzatori!!!
De ce a venit inapoi daca i-a placut asa de tare pe acolo … s-a umplut de paduchi sau altceva??? In toata romania la sate conditia copiilor in scoala este un dezastru, trebui viziat doar tara mama, ar fi costat mai ieftin si era scutita sa graiasca vorbe necugetate. Urmeaza calatoria in Bangladesh??? acum la iarna pana nu vine musonul!!!

Piedone 01-10-2013 - 15:37

Ingerasule dupa cate ai fi putut observa (in cazul in care citeai) a fost o activitate de voluntariat prin „EVS (European Voluntary Service), numit “Life Skills 4 Children”.Nici vorba de propaganda politica sau alte inchipuiri ca ale tale,de ce vorbe aiurea daca nu esti in stare sa te documtezi inainte?A sustinut si proiecte in Romania si cred ca a facut mult mai multe decat vei face tu vreodata.Este un articol din care unii ar trebui sa invete cate ceva (cei competenti) restul…jignesc ca nu au altceva mai bun de facut.De cate ori ai fost ca voluntar sa plantezi un pom in Romania,ca tot ai adus vorba de „vizitat tara”.

Cineva 01-10-2013 - 16:16

Romania noastra e o tara minunata, pacat ca e plina de oameni care in loc sa faca ceva, orice, arunca cu noroi in cei care isi dau silinta.
Draga IngerAlbastru, aparent nu ai inteles prea multe din articolul asta, dar nu e o problema, nu toti pot intelege, dar macar abtine-te de la comentarii inutile si „vorbe necugetate”.

Adi 01-10-2013 - 19:48

E la moda snobismul, dar aici e Mexic de unde se pleaca cu milioanele !

completare 01-10-2013 - 14:37

doresc sa o felicit pe stimata doamna pt spiritul de voluntariat. in continuare as dori sa ii aminesc doamnei ca sunt o gramada de oameni bolnavi cronic(de ex hiper tensiune) care nu simt neaparat dorinta de a se duce in africa si a ii ajuta pe niste cetateni care sunt convins – sunt profund amuzati de naivitatea voluntarilor si a uniunii europene.
stimata doamna – te poti oferi voluntar sa ajuti orfanii din romania sau sa ma ajuti pe mine de exemplu ca sunt cam singur si amarat desi nu traiesc in junglele africii.
da uite asa e la moda in oiropa sa se cheltuie euroii pe amarastenii africii asta in timp ce in oiropa sunt zeci de milioane de someri plus naiba stie cati imigranti ilegali sau legali din africa.
eu nu am nevoie sa ma duc in Scapaietii Din Deal ca sa vad amarasteni africani – aici unde am fost emigrat de vreo 30 de anisori ( sic ) ne am pomenit cu vreo suta si ceva de mii de imigranti ilegali din africa si sincer sa fiu n am cel mai mic chef sa ii intreb de sanatate ca au toti in jur de 180 cm si 100 de kile de amarati ce sunt si se spune prin ziare ca au platit vreo 5000 de dolari la traficantii de carne vie ca sa i bage in tara … si nu e recomandat sa te pui cu un imigrant ilegal care fura granitele ca iti da si una in cap daca ii vine cheful asa pe strada sau in avtobus.
sa auzim numa de bine stimata doamna si inscrie te urgent la invatatul unei meserii ca in caz de nevoie nu au sa se inghesuie prea multi cetateni africani sa ti plateasca chiria.

I.am.a.panda 01-10-2013 - 17:30

Nu iti face probleme, tinere domn, ma ofer voluntar sa o gazduiesc pe domnisoara Alina in caz de nevoie, nu va fi nevoie de cetatenii africani… desi, nu se va intampla vreodata – sunt sigur ca stie foarte bine ce si cum face si nu e nevoie ca un bagator de seama sa-si dea cu parerea in legatura cu actiunile ei de voluntariat. Mi-ar face placere sa purtam o discutie, dar mi-e teama ca nu voi putea sa fiu la acelasi nivel cu dumneavoastra in veci, pentru ca nu as face efortul sa ma cobor la asa un nivel. O zi placuta in continuare!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult