Traian Vasilcău: Numai Statele Unite Româneşti ne mai pot salva de uitarea istoriei!

În landul dintre Prut şi Nistru, unul dintre condeierii temuţi de lideri ai opoziţiei, dar şi ai puterii momentane, este un nonconformist precum Traian Vasilcău. Fiecare vers al său este un strigăt de durere. Fiecare pamflet al lui arde nimicnicia boierilor politici, de pripas, din Chişinău, aidoma fierului roşu.

Şi totuşi, dincolo de năprasnicele sale lovituri de bici, în arealul publicistic moldav, conaţionalul Traian Vasilcău este un om cu voce caldă, cu o plăcută cumpănire a gândurilor sale, cu crezuri limpezi şi argumente memorabile. Dintr-o asemenea perspectivă i-am adresat invitaţia de “a fotografia” starea societăţii de peste Prut. Aceasta fiind: 1.) pentru nostalgicii perioadei sovietice, doar una în căutarea tătucului de la Kremlin; 2.) pentru unionişti, un şir nesfârşit de probe, în favoarea grabnicei reîntregiri naţionale; 3.) pentru Rusia, un teritoriu de recâştigat, măcar în plan geopolitic; 4.) pentru Statele Unite, ceea ce numai orbii nu văd – un teritoriu ce va avea o singură cale viitoare. Adică pro-Vest. Garantată şi de elementele scutului american anti-rachetă, menite a apăra frontiera de Est a NATO. Pe Nistru.

Sărutul mângâietor al Europei

-Ce mai este astăzi Republica Moldova?

-Ce a fost de la constituirea acesteia de către ruşi. Deşi atunci îşi zicea Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, politica  ei de roabă lâncezind la porţile Moscului n-a încetat. Faptul că mimăm, de ochii Lumii  şi europenitatea nu e decît un rol diabolic al cameleonilor de orice culoare politică, ce de la 1991 şi până azi ne tot duc spre  sărutul mângâietor al Europei, dar ne trezim, până la urmă, tot în braţele de fier ale Rusiei imperiale. Rămân la convingerea fermă de la început, care-mi spune că numai Statele Unite Româneşti ne mai pot salva de uitarea istoriei  şi de scufundarea  ireversibilă în Nicăieri.

SemiMoldova.

-Nu vă este teamă că anumite pamflete ale dvs. ar putea avea reacţii mai puţin ortodoxe?

-Toată lumea mă întreabă despre aceasta. Oamenii îmi zic, atunci când mă întîlnesc pe stradă, la ureche:”Bravo!”. La telefon nu au curaj. Doar când mă întîlnesc pe la vreun colţ nepândit de vreun circar al Puterii mă felicită, îmi strâng mîinile şi se interesează de nu sunt ameninţat cu moartea şi cât am să mai rezist. Îmi readuc în actualitate diferiţi luptători nimiciţi de KGB şi nu numai. Îi ascult şi când dau să le răspund  ia-i de unde nu-s. Eu cred că din 1987, de când am venit în Chişinău, nu a fost încetată urmărirea mea de către organele de opresiune ale acestei creaturi statale  staliniste, care e  semiMoldova. Dar eu am mers prea departe, sunt deja prea bolnav de un ideal, pe care am să-l iau cu mine-n mormânt, în clipa când mi-o spune Întâistătătorul Ceresc să-l urmez. Eu nu pot abdica din tronul anumitor valori, pe care nu le pot nicidecum trăda. Tata a crezut ferm în ele şi eu TREBUIE să-l continui pe tata, visând  să apropii măcar cu o secundă Unirea  fărîmei mele de Ţară cu Ţara. NKVD-iştii l-au omorît pe tata, dar au uitat că el n-a murit, ci trăieşte  mult mai înflăcarat în mine. Altfel spus, destinul meu e unul similar cu cel al tatălui meu, căruia Stalin i-a furat şi prima soţie, şi prima fiică în Drăgăşani, Dorohoi, pe care nu a mai avut voie să le vadă vreodată. Mie mi s-a furat Ţara, cea pe care mai nădăjduiesc să i-o pot restitui fiului meu, la plecarea mea în tării.

Obligativitatea cunoaşterii limbii române

-Dacă aţi fi numit consilier al preşedintelui landului dintre Prut şi Nistru, ce anume i-aţi propune pentru mai binele comunităţii celor care trăiesc în Al Doilea Stat Românesc?

-Să declare obligativitatea cunoaşterii limbii române în termen de 1 an, pentru toţi locuitorii  landului, precum vă place să scrieţi. Fapt împlinit în cele 3 Ţări Baltice. Şi să nu mai fim laşi, nici  invidioşi şi să ştim, odată şi odată, că cine ne-a furat sufletul şi nu ni l-a mai dat înapoi, acela nu mai poate fi crezut frate. Nici mic, nici mare… Cu atât mai mult MARE nu ne poate fi. Iar rusul de la 1812 ne tot fură sufletul, zi de zi, an de an, veac de veac şi noi, în loc de pedeapsă, din capul mesei  noastre nu-l mai scoatem.

În poezie o caut pe mama

-Poezia este pentru dumneavoastră un refugiu?

-E aripa melancolică a vieţii mele. Pamfletul social-politic e aripa de foc a destinului ce-l port. Pe deplin asumat. În poezie o caut pe mama şi o găsesc. În Pamflet şi-n manifestele zilei îmi caut Patria şi o apăr de tot mai mulţii duşmani pe care îi are. Dumnezeu este văzDuhul prin care plutesc aripile mele şi sunt apărate de El.

Unii politicieni m-ar linşa

-Ce impact mai are acum, în rândurile conaţionalilor lucizi, de peste Milcovul de azi/Prutul, o filipică, un pamflet, un poem sarcastic, la adresa erorilor vizibile, publice, ale puterii  şi opoziţiei de la Chişinău?

-Un mare impact, dovadă fiind şi multele comentarii acide, de care BENEFICIAZĂ scrierile mele. Un mare impact, fiindcă unii politicieni m-ar linşa dac-ar fi în puterile lor. Ca dovadă, primul dintre miniştri, atunci când mă vede trecând prin oraş o ia la fugă cu toată oastea lui de bodyguarzi, de parcă eu aş fi înarmat, şi nu ei.
Nu sunt decât un fir de nisip

-Ce nu v-am întrebat şi aţi dori să se ştie? Poate aveţi şi un mesaj pentru cititorii publicaţiei ZIUAVECHE.RO.

-Nu pot să nu vă mulţumesc pentru gândul ce v-a fulgerat să nu uitaţi şi de mine. În această lume cu miliarde de suflete, nu sunt decât un fir de nisip în mâna destinului meu. Pot să mai fiu atât de lesne cum aş putea şi să nu fiu în clipa care urmează. Acelaşi destin mă poate sufla imediat în marea de unde-am venit. O mare de gânduri, de cuvinte şi tăceri. Şi-n care pot să fiu doar ce vrea Cerul!