Candidaţi oştenii mei! | Ziua Veche

Candidaţi oştenii mei!

scris de Marin Neacșu
6 afisari

Competiţia pe calea ferată.

Doamnelor şi domnilor, a început înscrierea concurenţilor pentru marele concurs  Cotroceanul de Aur. Dosarele se depun deocamdată la sediile partidelor concurente, condiţiile de înscriere sunt aceleaşi ca şi la concursurile precedente, se înscrie cine vrea, câştigă cine are sprijin politico-financiar internaţional,  orice alte elemente cum ar fi pregătirea profesională, calităţile de manager, de conducere,aspect, cunoaşterea limbilor străine, profil moral, caracter, număr de votanţi sunt complet inutile.

Concursul va avea loc ca de obicei pe sistem CFR, adică traseul de antrenament şi concursul îl reprezintă două şine de cale ferată paralele, pentru concurenţii de stânga şi cei de dreapta.  Până la începerea marelui concurs, au loc cursele de antrenament pentru stabilirea poziţiei de  start pentru fiecare linie.

Ca de fiecare dată, aceste curse pentru cucerirea poziţiei în grila de start pot fi mai spectaculoase şi mai sângeroase decât cursa propriu-zisă pentru că pe fiecare linie se duc bătălii pe viaţă şi pe moarte, cu atât mai mult cu cât regulile nu sunt chiar atât de stricte, ca la cursa  oficială. Nu ar fi exclus să vedem deraieri, accidente drame în cadrul calificărilor, pentru că pe linia din dreapta s-au înscris până la ora actuală concurenţi cu şanse egale de a .. pierde cursa şi totuşi unul din ei trebuie să fie în faţa celorlalţi pentru a concura cu primul pe grila din stânga. Va fi spectaculos, asta este clar. Hai să vedem concurenţii:

Pe linia din dreapta:

Destul de puţini dar ambiţioşi, colţoşi, şi atât.

Klauss Iohannis, zis Neamţul

Un  candidat fals, cum fals îi sunt şi zâmbetul şi atitudinea şi vorba, clumsy, cum spun americanii,  un personal , om politic, primar şi  candidat fabricat, de carton, un mare fâs, care nu are absolut nici o calitate pentru a deveni preşedinte, este efectiv ridicat pe acest post de o presa  care vorbeşte despre el si atâta tot. Este atât de plopist şi atât de speriat chiar,  de ceea ce s-ar putea întâmpla încât nici lui nu îi vine să creadă.  Este însă convins că filiera Germană este suficient de puternică încât să îl facă preşedinte. Nu îi e frică decât de filiera americană, dar deocamdată nu ştie nici el şi nici susţinătorii lui, pe cine vor americanii. Şi aici, ca şi în cazul Ucraina, ca şi în cazul Golan UE şi SUA au puncte de vedere diferite. Nu ştie nici să lupte, îi e frică să se dea mai tare sau să „latre” la un candidat sau altul, pentru că personal habar nu are ce trebuie să facă sau să spună, lui i s-a spus că trebuie să fie preşedinte şi atâta ştie. De aceea, pe el orice situaţie neprevăzută îl sperie, îl ia pe nepregătite, îl găseşte cu bâlbe şi gâlci. Din cauza asta vorbeşte întotdeauna printre dinţi,  cu gura închisă pentru că îi e efectiv frică să deschidă gura, nu are ce să spună. Mai nou are de făcut faţă unei contestaţii în ceea ce priveşte alegerea sa  ca preşedinte PNL pentru motive de nerespectare a statutului partidului. Culmea este că la o primă vedere cel care l-a contestat pare să aibă dreptate. În septembrie vom afla verdictul instanţei. Ar fi o lovitură să piardă partidul în instanţă. A doua oară nu va mai fi ales. Şi uite aşa nu ar fi exclus ca cel mai „bine cotat” candidat al dreptei să piardă la masa verde. Băsescu veghează şi nici Ponta nu doarme. Antonescu era responsabil cu somnul.

Cătălin Predoiu zis Vreau şi eu

Un candidat la fel de fals şi habarnist ca şi Iohannis, chiar dacă e în politică de mai de mult timp şi se poate spune că are ceva experienţă politică. Chiar dacă a fost ministru, asta nu înseamnă că este o personalitate, aşa cum spunea domnul Manda, viitorul ministru al bugetului, despre cei 5000 de pesedişti din Polivalenta Craiovei. Predoiu nu va fi niciodată mai mult decât a fost, adică un tip de mâna a doua-a treia care se milogeşte la un şef de partid să îi pună o pilă bună la alt şef de partid să îl bage şi pe el în guvern. Este cel puţin aiuristic ca domnul Predoiu, cel care îi cerea lui Băsescu să facă trafic de influenţă în faţa lui Ponta pentru a-l ţine ministru la justiţie, să spună acum că Ponta este un pericol la adresa românilor.  Nu îşi poate depăşi  condiţia de slugă, nici când candidează la preşedinţie. De fapt Blaga l-a lăsat pe el să candideze ştiind că PDL nu are nici o şansă şi nici în varianta unui candidat unic cu PNL Predoiu nu poate câştiga. Poate Buldogul l-a lăsat să se lovească cu capul de pragul de sus ca să îşi vadă mai bine poziţia şi lungul nasului.

MRU zis Unguent sau Kobi

Un alt candidat din plastilină, marca Băsescu , care deşi face pe dizidentul este trup şi suflet băsist, pentru că Băsescu l-a făcut premier şi i-a dat avânt  făcându-l să creadă că ar avea ceva stofă de politician. Aiurea, nu poate păcăli sau bate pe nimeni într-o confruntare, cu toate datele pe care le are de pe vremea când era cineva UASCR sau la SIE. Singura persoana pe care ar putea să o învingă într-o confruntare, este maestrul  Gâdea.  Dacă Iohannis vorbeşte printre dinţi, Predoiu în vârful limbii,  Ungureanu are probleme în cazul unei confruntări,  cu ochii, care nu se pot fixa în ochii cuiva. Nu ştiu dacă este deformaţie profesională sau moştenire genetică, dar acest om efectiv nu îşi poate privi partenerul în ochi pentru că şi-i ascunde,şi-i  fereşte tot timpul. Până şi Băsescu te privea mai fix, e adevărat, cu un singur ochi, dar te privea. Nea Alifie, sau Unguent cum îi mai spune presa, nu poate, este exclus. De aceea nu va fi niciodată mai mult decât este, un fost premier, căzut la examenul de maturitate.Unde or fi ungurienii de altă dată?

Cristian Diaconescu

Un candidat surogat, pus acolo pentru că cea care trebuia să candideze, cea dorită de şeful adevărat al partidului, nu era deloc populară cu toate zâmbrele şi sâmbrele încercate printre cocoşi şi găini. Doamna Udrea ar fi vrut,  dar ştie că nu are chiar nici o şansă aşa că a acceptat soluţia de avarie, s-a sacrificat personal, lăsând locul unui coleg cunoscut ca supus fidel şi cu oarece notorietate publică. Nu ştiu de unde o fi el considerat mare politician,  analist sau cunoscător, expert în ceva, că prima şi ultima oară când l-am văzut în carne şi oase, la Craiova, a dat-o în bară mai ceva ca Becali. Era la Conferinţa judeţeană a UNPR Dolj în Octombrie 2010 şi în faţa sălii pline de înfocaţi uneperişti doljeni, domnul Diaconescu îşi începea discursul astfel: “ Eu am să îmi încep discursul într-un fel mai diferit . Am să vă dau o informaţie , e adevarat nu de prima pagină a ziarelor , dar nu lipsită de importanţă . Undeva într-o ţară europeană , a fost ucisă o româncă, numai pentru ca era romancă …. As vrea să vă ridicaţi şi să aplaudaţi !” Era vorba de cazul  Maricica Hăhăianu,  ucisă în Italia, iar domnul Diaconescu ca un adevărat diplomat a considerat necesar să ceară asistenţei să aplaude moartea tinerei românce. La el în familie când moare cineva se aplaudă, nu se păstrează momente de reculegere. Aşa o vrea să facă în toată România?

Pe linia din stânga

Deşi par candidaţi mai mulţi sunt toţi de formă, ca să dea culoare sau mai bine spus să împingă din spate candidatul de bază.

Kelemen Hunor  zis Articolul 1

Mulţi se întreabă de ce candidează, când este clar că nu va ajunge preşedinte. Aparent candidatura lui este inutilă, nu va obţine niciodată mai mult decât obţine UDMR-ul la parlamentare, adică cel mult 3-4 % fără aranjamente. Da, aşa este, practic nu are nici o şansă, ştie şi el, dar mândria lui de urmaş al lui Atilla politica Budapestei spun că trebuie să îşi încerce norocul, să arate lumii că ei, ungurii nu se lasă şi speră să vină vremea când vor avea ce îşi doresc. Dar marea problemă sau adevăratul motiv este că vrea să vadă pe câţi oameni poate conta în interiorul UDMR, al Transilvaniei şi să poată apoi negocia „ voturile” UDMR cu cel care va acorda mai multe favoruri UDMR ului în viitorul guvern. Dacă UDMR nu ar avea un candidat propriu, mister Hunor nu ar avea nici un procent în mână, cu care să negocieze în turul doi, dar aşa având în mână voturile sale , poate negocia cu ambii finalişti, deşi nu poate garanta sub nici o formă că hunorii săi vor vota cum spune el. Deci candidatura lui Hunor este o simpla unealta pentru negocierea la viitoarea guvernare. Aşa a fost întotdeauna.

Corneliu Vadim Tudor zis cum îi vine la gură

Nu ştiu dacă va candida , nici nu ştiu dacă mai are partid, unii spun că nu, alţii spun că da, nici judecătorii nu ştiu. Dar el ca veşnic faultat şi fraudat nu poate scăpa ocazia să spună că ar fi avut şanse dacă… şi că s-au coalizat toţi împotriva lui pentru că el este singurul unicul, preacuratul. Partidul lui a ajuns aşa de mic încât nici nu mai poate negocia voturile obţinute în primul tur pentru că sunt prea puţine şi toată lumea ştie că nu mai are nici o putere în cadrul partidului. Mai rău, toată lume ştie că acesta, ca şi Jirinovschi, ca şi Le Pen, nu mai prezintă interes nici măcar pentru unele televiziuni  dornice de subiecte de can-can. În România, cine vrea subiecte de amuzament şi culoare, nu îl mai caută pe Vadim, avem un Becali, o Oana Zăvoranu. Nici sosia sa, Dogaru, un alt mânuitor de panglici nu mai are căutare, le-a trecut vremea.

Dan Diaconescu  zis Otevistul

Tatăl Elodiei a renăscut din propria cenuşă, nu fără ajutor de la putere, Ponta, după ce a făcut Wrestling cu el, pe terenul Oltchimului, după ce l-a mazilit la Vatican, s-a milostivit şi i-a dat un os de ros la tv-ul colegului Ghiţă. În cazul papagalului  de la OTV, situaţia e clară, el face jocurile cui îi dă bani pentru că mai are încă destui nostalgici sau frustraţi, unii  luaţi din PRM, alţii din electoratul lui Becali, alţii ca şi el cu o sete de bani imensă, creduli, veşnic victime ale unor caritasuri şi feneiuri, care se vor băgaţi în seamă. Este clar pentru oricine că partidul său este un partid de fripturişti  care după alegeri s-a trezit aproape fără parlamentarii băgaţi în parlament mai mult cu  ingineria electorală decât cu votul, dar asta nu contează, el partidul rezistă, pentru că are mulţi susţinătoti, fripturişti şi ei care se bucură de câte ori pleacă câte un parlamentar la alt partid pentru că speră să îi ia locul. PP-DD nu este un partid politic, este o sală de aşteptare în care fiecare aşteaptă trenul lui albastru. DD vrea doar circ şi bani. Dacă e nevoie, mai face câteva zile de tranzit prin sedii de politie, dacă asta înseamnă că va putea să se plângă apoi la tv că s-a încercat cumpărarea lui dar el a rămas ferm. El face circ, asta ştie asta face, dar pe bani. A jucat şi va juca veşnic rolul nebunului regelui.

Mircea Geoană zis Prostănacul

Prostănacul  deja a intrat în legendă. El este ca Hopa Mitică, cade  lovit după ceafă sau împiedicat, dar nu se supără, se uită doar mirat, întreabă aşa la plezneală, „care ai dat mă”, dar nu aşteaptă răspunsul, merge mai departe convins că  e pe drumul cel bun şi va ajunge acolo, pentru că aşa i-a spus toaşa. Are o faţă de nevinovat, veşnicul luat în băşcălie, nu prost, doar aiurit, parcă aerian, cu o valoare, dar întotdeauna parcă  înotând în contrasens,  un ghinionist credul un visător aproape nevinovat. Poate fi un bun sfătuitor, consilier, un tip conştiincios, un partener plăcut,  dar nu are stofă de şef. Dacă ar fi candidat din partea PSD, avea şanse mai mici decât Ponta, dar mai mari decât oricare alt candidat din PSD, pentru că totuşi are încă priză la pesediştii din mediul rural, cei care nu pun botul la fineţuri şi şmecherii electorale şi îl consideră ceea ce a fost  o victimă a jocurilor politice şi trădării interne  la ultimele alegeri, dar un tip cinstit faţă de partid şi alegători. Intelectualii din partid  poate nu îl doresc , ei vor un tip de acţiune, o mână forte, nu un păcălit. Baronii din partid iarăşi nu îl vor, pentru că nu e omul care să meargă cot la cot cu ei cum merge Ponta, nu are vână de mafiot, nu ştie să dea tunuri mari, nu se implică, iar ei au nevoie de un şef activ, care să meargă cu ei, ca să fie siguri că îl au la mână.

Călin Popescu Tăriceanu zis 5 neveste

Fost liberal, deci de dreapta, a suferit o operaţie de deviaţie de sept, şi a devenit astfel stângaciul dreptei.  După impresia bună totuşi economiceşte din mandatul de premier, Tăriceanu a făcut tot posibilul să îşi aranjeze imaginea. Şi şi-a aranjat-o atât de bine încât a devenit un fel de Mircea Geoană al PNL, adică prostănacul partidului. Când Antonescu şi-a făcut grupa de asalt cu membri de partid tineri şi l-a tras pe linie moartă, a încercat să facă scandal, dar foamea era mare şi formarea USL ( peste voinţa lui Tări) a dus la izolarea sa în cadrul PNL. De atunci Tăriceanu a ales să fie mereu împotriva lui Antonescu indiferent ce făcea, doar pentru că ştia că acesta până la urmă va fi înlăturat. Ceea ce nu a ştiut el a fost faptul că Antonescu îşi va săpa singur groapa şi va aduce chiar el în partid pe cineva care să îl dea jos. Antonescu trebuie să fi avut un strămoş descendent direct din Priam, altfel nu se explică introducerea calului german în partid. În fine, când a fost clar că nu mai poate prinde  şefia PNL, Tăriceanu motociclistul a ales să facă jocul copilotului Ponta sperând că acesta îl va menţine în joc şi sprijini după ce PNL-ul va sucomba. A acceptat să îşi bată, ca şi Antonescu joc de tot ce a însemnat PNL, doar de dragul puterii şi a format un partid liberal reformator  care nu este altceva decât un PSD liberal, format din alţi fripturişti, foşti miniştri sau comeseni  la masa puterii USL, scoşi din guverne de Antonescu, dar forţaţi de manevrele lui Ponta şi ale structurilor comandate de acesta. De aceea, Tăriceanu nu este altceva decât un alt cal Troian al PSD băgat în curtea dreptei. Soarta sa ca politician  ar putea fi mulţumitoare, el speră că va fi premier dacă Ponta va ajunge preşedinte, dar nu ştie încă că Băsescu nu a murit. Dacă va ajunge premier avându-l pe Ponta preşedinte, va realiza că Băsescu a fost un preşedinte bun  dar mă tem că nu va mai avea nici forţa nici dorinţa de a lupta şi cu acesta, pentru că Ponta nu îl va lăsa până nu va muşca ţărâna. Va ajunge partidul lui Tăriceanu un partid puternic de dreapta? Categoric nu, nu se va ridica niciodată mai mult de nivelul UNPR, pentru că pentru asta a fost creat, pentru a schimba raportul de forţe în parlament şi a fi arbitru. Numai că PLR nu are şi nu ştiu dacă va avea structurile UNPR în teritoriu şi dacă va găsi spaţiu electoral  în care să se manifeste. Un partid format din/de  oameni mici va rămâne un partid mic aşa cum UNPR un partid format din trădători a rămas un partid trădător iar PP-DD, un partid format de fripturişti a rămas un partid fripturist. .

Victor Ponta zis copy-paste

Pare a fi deja instalat în pole-position, pe partea stângă contracandidaţii după cum am văzut au intrat în cursă pentru figuraţie, din ambiţie, fără pretenţii  de cucerire a competiţiei şi nici măcar a poziţiei de start. Ei se vor aşeza cuminţi în spatele marelui concurent care are deja în spate câteva curse puse cu succes în calea altor concurenţi, curse în care aceştia au căzut înainte de a se înscrie la concurs. Antonescu ştie de ce. Marea dilemă a acestui  concurent este cine va lua conducerea partidului după ce el va câştiga cursa, şi cine va lua locul în conducerea guvernului. Micul Titulescu, cum îi place să se alinte nu prea a vrut el să candideze, lui îi plăcea şi îi place poziţia de la guvern, unde are mâinile băgate până la umeri în lapte şi miere, bani şi funcţii pe care le împarte cu generozitate finilor, naşilor, finilor finilor şi naşilor naşilor, pentru a-şi asigura o susţinere veşnică şi stabilă. Cu Fin la SRI, naş la interne, fin la justiţie, un alt fin de partid la Buget şi tot aşa, vom vorbi mâine poimâine de Dinastia Ponta.  Marea sa problemă a fost şi va rămâne încrederea, pentru că nici unul din locţiitorii săi nu prezintă garanţii de securitate şi competenţă pentru a intra în concursul pentru Cotroceni dar nici pentru celelalte două funcţii pe care le va vacanta odată cu trecerea sa pe linia de concurs. Tristă situaţie. Deşi pe partea stângă nu are contracandidat iar dreapta nu are un concurent serios, mister copy-paste are o dilemă: nu ştie pe cine va sprijini Marele licurici, cu toate cârtiţele băgate  prin generalii Powel şi Clark, pot apărea surprize, lista nu este încă închisă, Marele Licurici nu a pus încă ştampila. Chiar dacă la această oră tandemul coabitanţilor pare să fie varianta preferată de partenerul strategic pentru că aşa îi poate ţine pe amândoi în mână, pot apărea surprize, de aceea Ponta este încă în stare de stres. Şi deşi ceilalţi sateliţi de stânga speră la postul de premier, nu este exclus ca Ponta dacă va ajunge preşedinte să numească un premier de dreapta pentru că numai aşa acceptă licuricii, nimeni nu mai are curajul şi încredere într-o Românie condusă pe o singură linie.

Independenţi

Ioan Ghişe

Un liberal protestatar. Vrei nu vrei trebuie să îi recunoşti calitatea de om responsabil cu opiniile separate, el mereu a spus ce l-a durut, a ţipat şi când trebuia şi când nu trebuia, culmea este că în cele mai multe cazuri a avut dreptate. Toţi colegii de partid ştiu că are dreptate, el nu are duşmani în partid dar nici susţinători, pentru că el nu se înscrie în grupul celor cu interese interpartinice. Nu e om de lume nouă, el este un membru pe partid cu principii şi asta nu dă bine la afaceri. Oamenii nu îl vor vota nu pentru că nu ar fi bun, ci pentru că „ nu are nici o şansă, nu îl sprijină nimeni”. El este frumosul nebun al Marilor oraşe şi atât. Păcat, ar trebui luat cel puţin consultant de oricare preşedinte, este cel mai aproape  de ceea ce simte cetăţeanul de rând dar asta nu interesează pe nimeni.

Viorel Cataramă

Un alt liberal fugit de lângă cloşcă, dar ceva mai puţin vizibil politic, care în ultimul timp şi-a văzut de afacerile lui, deşi a fost cândva şef de partid, PNL aripa tânără. A mai fost preşedinte şi al Partidului Naţional Român şi vice la Partidul Alianţa pentru România. Din punct de vedere politic declarat şi demonstrat de dreapta, bani are, ce i-o mai trebui politică, nu ştiu. Dacă însă va candida motivele ar putea fi ori un grup de influenţă care vrea să ia puterea pe dreapta, ori o manevră pentru divizarea de fapt mărunţirea totală a dreptei, ori un candidat fără antecedente penalizate, cu multiple acţiuni şi interese în afara politicii, de la sport la artă, preşedinte al multor societăţi, federaţii, comisii şi comitete. Ca CV pare cel mai îndreptăţit să ajungă preşedinte, dar gloata nu ştie prea multe despre el, iar la o adică, serviciile pot scoate ceva ca să îl aranjeze în faţa mulţimii contrariate că nu are ce să îi reproşeze.

Alţi candidaţi

Aici pot apărea surprizele şi chiar bombele

Deocamdată cam aceştia sunt candidaţii mai mult sau mai puţin declaraţi, dar nu este exclus să apară şi alţii sau să fie înlocuiţi unii. Am înţeles că paraşutista de Pleşcoi vrea şi ea, iar Monica Macovei a anunţat aseară că va candida. Unii l-ar vrea pe Isărescu, ba, nu ar fi exclus ca Ponta să anunţe că la o adică e gata să renunţe în favoarea lui Halep sau a echipei de handbal feminin under 18 care a devenit campioana mondială, nimic nu este exclus. Până la depunerea oficială a candidaturilor se mai pot întâmpla multe şi într-o ţară ca România, nimic nu este imposibil.

Până la această oră Ponta pare să câştige, singura întrebare este cine va ieşi pe locul doi şi la ce distanţă. Dar aşa cum am spus, deocamdată nu s-au anunţat toate candidaturile nu ar fi exclus ca unii din cei anunţaţi până acum să fie iepuraşi, să se fi trecut pe listă doar pentru a trimite concurenţa pe piste false şi a nu avea suficient timp pentru a scoate la suprafaţă dosarele adevăraţilor candidaţi, pentru că va fi înainte de toate un concurs de dosare şi abia apoi electoral. Oricum va fi, oricine va câştiga, până la urmă pălmaşul o va duce la fel, pentru că adevărata politică, adevăratele măsuri vin în plic, aici doar se fură banii, mărunţişurile,   ţara se fură sus, sus de tot, indiferent cine o conduce pe hârtie. Să vedem cine va ajunge primul la  sosire şi cine va fi acarul care va trage acul pentru intrarea pe linia  finală.

56 comentarii

Mircea 06-08-2014 - 12:51

Colonelul a inceput si el campania. Dupa ce ii face praf si pulbere pe toti candidatii ne arata cu degetul spre singurul care ar indeplini toate criteriile dar…nu e dorit:
Ioan Ghişe !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

neacsum 06-08-2014 - 16:01

Iti revine mareata sarcina sa il faci tu praf pe Ghise si sa arati cu degetul spre cine vrei. Daca citeai mai atent observai ca nici pe Catarama nu l-am facut praf. Si am spus despre fiecare ce il defineste si ce sanse are.

ValVerde 06-08-2014 - 16:18

Nu pierde timpul, du-te si citeste-o pe Angela Tocila

Mircea 06-08-2014 - 16:48

Nu dau doi bani pe Ghise asa ca nu-mi pierd vremea cu el. As adauga in plus ca nu mi se pare intreg la minte. Catarama nu are sanse asa ca nu ma intereseaza.

Antibasistul 06-08-2014 - 17:19

Ești un gunoi ca toți basiștii!!!!!!!

Antibasistul 06-08-2014 - 17:19

Ești un gunoi ca toți basiștii!!!!!!!

UnUL 06-08-2014 - 17:23

Iar te bâlbâi, Bășinel?
P.S. Gunoiul e Ghișe.

UnUL 06-08-2014 - 17:22

Ghișe e un fost turnător dus rău de tot cu pluta

Antibasistul 06-08-2014 - 17:25

un NUL nebunul basist, esti un gunoi ca toți basiștii!!!!!!

UnUL 06-08-2014 - 17:27

Bâlbâilă !

Popescu Aurelian 06-08-2014 - 16:28

Marine, ai cam dat pe de laturi, desi te dai neutru cuvintele tale sunt „adanci”. Adanci de tot incat nici lumina nu razbate pana la ele. In rest, ideile tale sunt pareri ca ale oricui cetatean care se straduieste sa para neutru in ochii celorlalti.

neacsum 06-08-2014 - 17:28

Domnule Popescu, definiti neutru. Daca a fi neutru inseamna a nu avea optiuni si a sta cu mainile in san, nu sunt neutru. Daca a fi neutru inseamna a fi neangajat politic, si a nu face jocul nici unui partid sau grupare politica, da sunt neutru. Intre el, da sunt un cetatean care are opinie, care si-o expune si care accepta schimbul de opinii. Dumnevoastra ce fel de neutru sunteti sau nu aveti acest drept?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 16:29

Nene ai kulkat la sol mai pe totzi, dar in special …muska verte ….
IO , daca nu te deranjeaza , vin cu sfarsitul de la FRESCA SOCIO-POLITICA de pe malurile dambowitzene ;
—-,, Să vedem cine va ajunge primul la sosire şi cine va fi acarul care va trage acul pentru intrarea pe linia finală.”——————

IO , am o intrebare nene ; Cine stinge lumina si cine mai sta linga …MORTHu ,
pwe care uitzi sa-l pomenesti , desi el mai vrea 10 codolani la /linga botoane!
Desi la pomana avem o …colivareasa cu sanse la traseele patriei !

Ionel 06-08-2014 - 17:06

Stereotipul candidatului basist:
1-credincios de sarbatori si dupa aia injura BOR
2-neaparat bagat in imobiliare -6 case
3-mitinguri de opt persane si dupa care e cotat de la 20% in sus
4-insipid- nu promite ca nu e in stare de nimic si daca promite nu se tine de cuvant
5-aparator al legii cu o gramada de abuzuri in spate
6-tot clanul in functii mari, nu conteaza ca sunt tractoristi
7-familist convins care sustine pe ascuns legalizarea prostitutiei si legalizarea consumului de hasis si etnobotanice

UnUL 06-08-2014 - 17:21

Văd că ai conspectat cu grijă tot ce ai auzit de-a lungul timpului pe Antene.

Ionel 06-08-2014 - 18:33

conspecte, etichete si asta e toata campania de toamna ca altceva nu e in stare . aaaa, stai ca mai e ceva: mancatorie, delatiune, amenintarea contracandidatilor cu jantajul pe fata(asa ceva nu se facea nici in Papua), jigniri, batjocura .

neacsum 06-08-2014 - 17:24

TOTI SUNT LA FEL.

UnUL 06-08-2014 - 17:29

Păi atunci de ce nu încercați o lovitură de stat militară, ca în țările bananiere?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 17:44

dpdv .IDEATIC
ramane ca varianta !

UnUL 06-08-2014 - 18:23

Din punct de vedere Parpangelatic.

neacsum 06-08-2014 - 17:45

Da ce, Ucraina e tara babaniera?

UnUL 06-08-2014 - 18:22

Da ce, în Ucraina a avut loc o lovitură de stat militară? Poate în Crimeea.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 18:40

sigur nu esti militar, doar te cunoastem ,
Esti UnUL dintre GUNOAIELE bhasiste , care trebuie sa DISPARA !

UnUL 06-08-2014 - 19:14

E la fel de sigur că nu sunt militar cum e de sigur că tu ești cretin și nesimțit.

neacsum 06-08-2014 - 19:16

Unul, Dar cum se numeste cand militarii unei tarri pun umarul la schimbarea conducerii unui stat sau cand tehnica militara a unui stat inconjoara un alt stat? Actiune umanitara ?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 19:17

Dar descendent de DETINUT de DREPT
COMUN , delator
IMBECIL si PEDELEPRA …
ESTI !
Fara putintza de TAGADA !

UnUL 06-08-2014 - 19:20

Regret să te contrazic, dar nu sunt nimic din toate astea; acestea sunt doar minciunile nesimțite ale porcului ce ești.

UnUL 06-08-2014 - 19:25

Militarii cărui stat, domnule Neacșu. Singura tehnică militară unui stat pe teritoriul altui stat este, în cazul respectiv tehnica militară rusească pe teritoriul Ucrainei.

neacsum 06-08-2014 - 19:30

Ce cauta atunci navele americane in Marea Neagra si militarii si prin zona ? Sau sunt toti in concediu fara plata ?

pathfinder 06-08-2014 - 19:39

Care o fi diferenta dintre aliati si inamici???
Maresalii comunistoizi nici asta nu inteleg?
Da’ ce scoala ati facut bre tablagiilor?
Aaaa … scoala vietii…
Si instructie la barabule…

UnUL 06-08-2014 - 19:39

Pe mine mă interesează ce au căutat și mai caută militarii ruși în Crimeea și armamentul și cetățenii ruși în Donețk și Lugansk – adică PE TERITORIUL UCRAINEI,.

neacsum 06-08-2014 - 20:14

Unul, Crimeea e a Ucrainei, asa cum si Moldova e a Rusiei. Acelasi personaj le-a stabilit soarta. Dar tu vezi cu un singur ochi.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 20:19

Daca ai fi NORMAL , ar trebui sa te intereseze
…sa ai la indemana streangul si sapunul!
Si loc stabil la parapetul balconului de la etajul 4!

neacsum 06-08-2014 - 20:31

Path,
Aliatii si dusmanii se schimba. Ceea ce ramane este judecata istoriei. Slava domnului, nu se ocupa de oameni ca tine, dar undeva cineva va plati prostiile facute de cei care ne conduc azi, poate chiar copii sau nepotii tai.

pathfinder 06-08-2014 - 21:09

1. Nu la asta ma refeream.
US a trimis nave in apele teritoriale ale Ro si Bulgaristan.
La aliati.
Rusii au trimis oameni si arme in Ucraina.
Pe teritoriu acum inamic.

2. Apartenenta Ro la NATO e benefica pentru mine, copii si poate si pentru nepoti.

3. Da!
Ucraina e tara bananiera.
Fa o excursie!

Ionel 06-08-2014 - 18:26

Asta e oferta electorala,,Pinochet, vesnic la ciolan’? Voi doar cu o lovitura de stat mai castigati alegerile si uite asa te indrepti catre Africa Centrala . Drum bun!

UnUL 06-08-2014 - 18:27

Voi cine, Ionel Măzăriche? Eu vorbeam de o lovitură de stat militară, ori eu nu sunt militar.

Ionel 06-08-2014 - 18:36

Militar sau tablagiu? E o diferenta. Militarul nu face politica si in schimb tablagiul e inregimentat cu carnetul de partid pe post de urlator ca sa mai castige Agamita cateva voturi de la fraieri cand vede o uniforma. Militarul are onoare de ofiter si tablagiul onoare de burtoi de partid.

UnUL 06-08-2014 - 19:12

Ionele, tu nu te-ai trezit încă și te crezi – ca și dl. Neacșu -pe vremea comunismului și a armatei ceaușiste.

Ionel 06-08-2014 - 19:52

@UnUl: Etichete , jigniri si retorica ceausista . Da’ sa stii ca nu e mare deosebire intre chior si Ceausescu pentru ca au aceeasi scoala din tinerete. Sper sa-ti pice fisa.

UnUL 06-08-2014 - 20:09

Ionele, cine a început să scrie prostii? ȘI, IARTĂ-MĂ, DAR NU POT AVEA DECÂT O PĂRERE MIZERABILĂ DESPRE CINEVA CARE VOTEAZĂ CU MAZĂRE ȘI CU CIUMA ROȘI ÎN FRUNTE CU MITOMANUL NAȚIONAL, COPY-PASTE TONTA.

Ionel 06-08-2014 - 18:28

,,toti sunt la fel”= pe ideile astea se bazau toate ocupatiile in coloniile africane, nimeni nu face nimic, nimeni nu zice nimic si treaba merge inainte.

neacsum 06-08-2014 - 19:22

As fi multumit daca mi-a da exemplu un partid pe care sa il urmez si eventual candidatul pe care sa il votez. Asta ca sa imi dovedesti ca am gresit .

ValVerde 07-08-2014 - 01:27

Partidul „Coalitia Anti-Vilvoi” si candidatul sau unic la presidentie: ValVerde.

Poti sa-i votezi !
Vor mari pensiile militarilor dati afara de NATO si odata cu sosirea lunara a pensiei, postasul va primi instructiuni sa va mangiie pe cap si sa va imbratiseze.

ValVerde 07-08-2014 - 01:30

La Congresul General al Partidului tinut acum citeva minute, s-a hotarit schimbarea numelui partidului, ca prea era negativist.
Nu se mai cheama „partidul Anti-Vilvoi” ci „Partidul Pro-Chelie” cu sloganul partidului: „O chelie pentru fiecare. Sa cheliti bine !”

CONGO 07-08-2014 - 03:15

vezi sa nu faca Ciufulici un partid cu Vilvoi, deci de doua ori mai votabil decat al tau, numit Partidul Valului Verde (deci cu orientare Green peace, bio, fara txinele gazelr de sist) de sa ajungi sa-ti fie scarba de nick-ul tau vechi, caz in care eu ca presedite al forumului iti voi acorda nick-ul – şistache fura gazu pe şestache

🙂

CONGO 07-08-2014 - 03:37

„La Congresul General al Partidului tinut acum citeva minute”….

pe de alta parte daca facem noi 3 un partid sa dea digital si urbos in balbaiala

e bine sa militam pentru bine si exclusiv pentru bine:

– o berica Beck sau Heineken rece seara, dar nu mult, max 2 sticle de 0.7L de caciula

– 10 mititei bine arsi si mustar tot gratuit ca si berea

si mai vedem noi, ca nu e greu de gasit.
in aceste cnditii, ar fi o placere sa fii cetatean

salut 07-08-2014 - 04:47

Marine, discutia asta a mai fost.

Am noutati pentru cei ca tine: Sfantul Petru si-a gasit job si nu pare interesat de postul de presedinte sau prim ministru al Romaniei. Nici ceilalti apostoli nu par incantati, nici macar vreun ingeras, ceva.

Nefericirea matale si a altora de genul matale e ca va trebui sa va multumiti la conducere cu o fiinta umana, cu fiinte umane, in general.

Nasol, fiinte umane, imperfecte…. spactatorul din tribuna joaca faza ce tocmai s-a terminat mai bine ca Hagi, hehehe, nasol rau!

ValVerde 07-08-2014 - 07:11

Ciufulici nu poate fi in acelasi partid cu Vilvoi.

Oricit si-ar da cu briliantina, odicolon si lipici pe cap, tot nu ar arata ca o chelie, asa ca nu ar fi decit un oportunist traseist lipsit de doctrina si principii.

Se adopta prin Ordonanta de urgenta interna de partid, in mod dictatorial, propunerea cu micii si berea.

Acum sa-l vedem pe Vilvoi daca poate sa-si schimbe ideologia, ca lui nu-i place berea, se lauda ca-i place tuica (aia din pruna romaneasca, strabuna, nu a invadatorilor unguri) dar bea vodca si tine si o rezerva de whisky sub pat ca nu se stie cum bate vintul si pe unde mai ajung vapoarele alea din Marea Neagra, dar sa se stie ca-l bea in scirba !

jan dinu 06-08-2014 - 19:45

— LORDULE — ai terminat cu medicina dupa ce primesti
NOBELul ala shi apoi studiezi politica pe – Banicile Cismigiului
la –Rotonda Mincinosilor — jucind table ???
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-08-2014 - 20:15

PURRIULE…lassa tu astea !
Sa’nutzi scrantesti limba
Moare sareaqa Call-inn ICA
NECONSOLATA…./
????????

UnUL 06-08-2014 - 21:30

„NUȚZI” e un nume feminin?

Ionel 06-08-2014 - 22:01

Cum poti sa intrebi daca si tu ai dubii? Inseamna ca ai ramas oripiliat daca te-ai uitat la picioarele sefei tale tanti Nutzi Udroaica.
PS: E adevarat ca are par pe picioare ca un minier iesit din schimbul de noapte? Te compatimesc.

UnUL 06-08-2014 - 22:11

🙂

Pribeagul 06-08-2014 - 21:38

O trecere in revista interesanta, pertinenta si… haioasa a candidatilor. Cei mai potriviti, conform prezentarii, par a fi Ghise si Catarama.

   Complicata treaba asta cu alegerile. Mai ales pentru clasa politica. Cita vinzoleala! Tare bine ar fi sa simplificam situatia, ba chiar sa-i scutim pe politicieni de aceasta mare problema. In acest scop cel mai potrivit ar fi ca un grup de cetateni preocupati de bunul mers al treburilor tarii sa se constituie intr-un grup de initiativa pentru alegerea presedintelui. Grupul va prezenta tarii prin media o lista de 3-5 candidati, pentru a stabili candidatul la presedintie. Dupa, se va ingriji de stringerea semnaturilor de sustinere. Dupa, va face mare zarva, adica cunoastere, in media pentru alegerea acestui candidat ca presedinte. In acest fel clasa politica va scapa de o mare belea si va primi o lectie, mare, societea civila va dovedi ca-i o valoare, totul va fi ieftin, iar presedintele ales va fi curat, uscat, si mai ales nu va fi dator nimanui. Daca s-ar intimpla una ca asta, tare as vrea sa-i vad mutra lui Ponta, asezat la masa rotunda, fata in fata cu… baronii.

MI-5 07-08-2014 - 19:44

neacsule ai uitat pe unul…

nu spun care…
poate ca vei cadea de pe scaun… de uimire…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult