Jurnal de Sărindar – Televiziune, televizioară, cine-i mai ticălos din ţară? Nistor sau Nistorescu? Tatulici ori "Tănase şi Dinescu"? La moguli o veni, pe horn, Moş Gerilă sau Mascaţii? | Ziua Veche
Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roJurnal de Sărindar Jurnal de Sărindar – Televiziune, televizioară, cine-i mai ticălos din ţară? Nistor sau Nistorescu? Tatulici ori “Tănase şi Dinescu”? La moguli o veni, pe horn, Moş Gerilă sau Mascaţii?

Jurnal de Sărindar – Televiziune, televizioară, cine-i mai ticălos din ţară? Nistor sau Nistorescu? Tatulici ori “Tănase şi Dinescu”? La moguli o veni, pe horn, Moş Gerilă sau Mascaţii?

scris de Roland Catalin Pena
1 afisari

@ A venit brăduţul în redacţie. L-a adus Mihaela. I-a pus fluturi în loc de globuri, lucru care l-a nedumerit pe Alin. Oricum, amândoi fuseseră la designerul de pantofi Mihai Albu, pentru un interviu pe care o să-l citiţi de Crăciun. Aşa că nu înţeleg de ce nu s-au pus de acord pe drum…O fi chestie de gust, de neconvenţional, bag seama…de tocuri…de culori…de poşete…Le-am zis că-i încondeiez:)!

@ Poza este deja o aroganţă. Cine suntem noi în ochii noştri?:)

@ Voi aveţi ceva cu roadele pământului modificate genetic? Eu, sincer, nu!

@ Dar cu generalii şpăgari, eu, pe cuvânt de sublocotenent în rezervă, da!

@ Vă recomand (a câta oară?) să nu mai daţi pe Realitatea şi Antene. Păi ştiţi cine e vinovat, tot de la ei, deja, că ne amână, nemţii şi francezi cu Schengenul, nu? Băsescu….Dacă v-am spus şi eu, de ce aţi mai face audienţă mogulilor. Poate doar de masochişti…

@ Haide Urbos, baga-o p-aia că m-a fătat mama în fundu’ curţii… Mogulii îţi vor fi, poate, recunoscători. Nu te sacrifică de Ignat…Mai încolo…

@ La „Tănase şi Dinescu”, vineri,  cei doi i-au tras toate flegmele din lume lui Tatulici, chipurile pentru mizeria de la GUNOIUL denumit „Zece pentru România”. De fapt, Tănase, supranumit, înainte de 89, Tănase Patru Clase, când era dizident pe la Casele de Cultură (ale cui, spuneţi voi), s-a făcut de râs cu standardele BBC. Am spus aici, la Jurnal, din prima, când se umfla în pene…Oau, ce băieţi de băieţi, ce interpreţi…Aşa să-i ajute Moş Gerilă!

@ Mai apoi, parcă duminică seara, tot butonând, dau peste Antena 3. Unde ce să vezi? Nistorescu ot Vîntu îi reproşa lui Nistor ot Sindicate din Educaţie că nu e în stare să-l dea jos pe Băsescu. La care Nistor îi băga în mă-sa de indolenţi pe membrii săi de sindicat, că nu-i susţin la maxim paranoia. Ba, i-a zis lui Nistorescu, că nici presa, eu am înţeles din prima că se referea strict la cea făcută de “nea Cornel”, nu e mai brează. La care, Gâdea, ca moderatorul de şcoală nouă, i-a băgat pe amândoi în mamele lor că nu sunt buni de nimic. Păi, de ce să mai investească Vântu şi Felix în ei, ai?

@ Iată aici cum arată paginile noastre din Gazeta de Cluj şi Gazeta de Bistriţa.

@ Voi cine credeţi că o să intre mai întâi pe hornul mogulilor… Mascaţii sau Garda Financiară? Fi-re-ar obiceiul de bun augur!

@ Hai, că o să tot auzim de bine, la cum se mişcă procurorii… Noi să fim sănătoşi! Ceva e clar, nu-i merităm!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult