Domnule Ilie Năstase,
Am început să joc tenis de câmp după ce am învăţat tenis de masă, dar cam în aceeaşi perioadă, prin anii 70, când dumneavoastră şi Ţiriac câştigaţi primele turnee şi mai ales numele dumneavoastră începea să pună probleme mari mai marilor tenisului mondial sau mai bine spus aţi devenit mai marele tenisului mondial, deşi nu aţi reuşit niciodată să câştigaţi Wimblendonul sau Salatiera de vis.
Bineînţeles, pe vremea aia eu nu jucam tenis cu racheta, rachetele de tenis, chiar şi Reghin, care se puteau găsi în România, nu erau accesibile oricărui copil. Eu jucam tenis cu cârpătoare sau tocătoare de lemn, cu mâner, din cele pe care se toca iarba la raţe, cu fratele meu Aurel, la ţară la Grojdibodu, în curte, puneam o sfoară între un gard şi un copac, luam cârpătoarele sau tocătoarele căci aveau mâner pe vremea aia şi folosind o minge de cauciuc de mărimea unei mingi de tenis, jucam tenis fără a avea pretenţia că suntem campioni mondiali sau mari tenismani, fără a cere cuiva diplome şi recompense. Mai târziu, în timp, am avut ocazia, ofiţer fiind, să pun şi eu mâna pe o rachetă de tenis, un Reghin de lemn, şi aşa am continuat să joc tenis de câmp şi joc şi acum, de data asta cu rachete adevărate apropiate ca aspect, dar nu ca performanţe şi preţ de cele folosite de marii campioni.
Nu mă pretind mare campion, joc din plăcere sau „pentru întreţinere”, cum ne place să spunem acum, de două ori pe săptămână, câte două ore. Vă mulţumesc pentru acest moft pe care mi-l permit, poate fără dumneavoastră mă ţineam de fotbal, nu mă apucam de tenis şi în loc să ajung ofiţer ajungeam un fotbalist spărgător de uşi de bloc.
Nu o să uit niciodată cum urmăream meciurile de tenis ale dumneavoastră şi ale lui şi Tiriac, deşi nu erau chiar aşa de televizate cum sunt acum turneele de te miri unde, nu o să uit niciodată cât de mândru mă simţeam că sunt român când auzeam că Năstase a mai câştigat un turneu, mai ales Turneul Campionilor, unde se aduna crema cremelor, titlu care pentru mine era cu adevărat finala finalelor. Întotdeauna am invidiat sau mă rog admirat viaţa sportivilor, campionilor naţionali la indiferent ce sport, îi invidiam pentru posibilitatea de a vedea lumea, adevărata lume, eu un amărăştean care nici „călătoriile pe hartă” dacă le mai ţine minte cineva, „organizate” la activităţi şcolare nu îndrăzneam să le fac dincolo de graniţe pentru că nu era voie. Cum era posibil să propui sau „să visezi să faci o călătorie pe hartă” în Grecia de exemplu, când Romania era atât de frumoasă şi te aştepta cu braţele deschise? Alte timpuri.
Admiram şi invidiam viaţa actorilor, sportivilor, a tuturor celor care aveau ocazia şi posibilitatea să vadă şi alte locuri, şi îi vedem ca pe nişte semizei fiind convins că au totul la picioare. Nu era chiar aşa, nu aveau chiar totul, dar măcar ei îşi puteau lua şi purta blugi originali fără să îi oprească miliţianul de sector, aveau dreptul să poarte plete, făceau chefuri cu mai marii de la partid sau între ei, aveau bani la care noi nu visam, dar aveau în primul rând faimă, aveau un nume pe care toată lumea îl respecta. Port acel respect încă în mine, pentru ceea ce au făcut şi însemnat pentru România, Năstase, Nadia, Hagi, mai târziu, Balaci, Patzaichin, Gruia, fraţii Simionov, Ion Monea, Kati Szabo, Phoenix, Gheorghe Zamfir şi mulţi ca ei.
Cei mai mari sportivi, în orice domeniu erau „încartiruiţi” la Steaua sau Dinamo, nu ştiu dacă forţat sau mergeau ei acolo pentru că aveau astfel ocazia să obţină mai repede avizul pentru ieşiri afară, dar sincer să fiu, pe atunci, nefiind militar, nu mă interesa dacă sportivii sunt băgaţi în armată fără şcoală militară, fără pregătire, fără merite militare sau calităţile necesare unui ofiţer. Mi se părea normal să aibă şi ei un loc de muncă oficial pentru că nu exista meseria de tenisman în nomenclator şi trebuia să aibă şi ei un loc de unde să ia o pensie. Pe de altă parte mi se părea corect să primească onoruri militare la deces, pentru că făcuseră ceva pentru România. Mai târziu, după ce am ajuns eu însumi ofiţer cu acte în regulă şi cu şcoala la zi, nu pentru că am bătut mingea de tenis cu cârpătorul încă de pe vremea când dumneavoastră apăreaţi în tenisul mondial ci pentru că am mâncat 3 ani armată pe pâine şi am luat examenele cu brio, am început să văd puţin diferit prezenţa gradelor militare pe umerii unor bătăuşi de cartier care ajunseseră boxeuri pentru că aveau pumnii tari şi erau învăţaţi să încaseze sau ai unor tipi care ştiau să dea la gioale şi făceau parte din clubul Dinamo sau Steaua, dar nu eu făceam regulile ci mai marii ţării care nu dădeau adevăraţilor sportivi ceea ce meritau, aburindu-i cu o haină cu care nu aveau nici o legătură şi nişte grade şi distincţii militare de care erau străini.
După marile evenimente sau aglomerări din 89, când armata a ajuns bătaia de joc a guvernanţilor, gradele militare cocarde de partid, haina militară, ţinuta de „scandal” sau de bal a curvelor din toate noile partide, partidele aflate la putere au început să împartă supuşilor şi cotizanţilor, sponsorilor, simpatizanţilor ”cu imagine” sau făcători de imagine, haine, grade şi decoraţii ale statului şi armatei, ca pe acadele la bâlci, pentru că întreaga Românie a devenit un mare bâlci şi astfel, „armata”, haina militară poate fi văzută la toate activităţile de partid, reprezentată de personaje care uneori si-au dat cinstea pe ruşine, au intrat în partide pentru a ciuguli şi ei ceva de la masa noilor cârmuitori, foşti sportivi, foşti zugravi, foşti secretari de partid, foşti turnători ai securităţii, actuali turnători din presă, linguşitori, sanitari ai acvariilor de partid, ultimele scursori gata să se întindă cu oricine pentru a căpăta haină şi faimă.
Ei bine în grupul acesta vă zbateţi şi dumneavoastră, domnule Ilie Năstase să mai puneţi pe umăr o stea, să fiţi cu o stea deasupra lor.
Pe vremuri, ca să le obţină, toţi aceşti slujitori trebuiau să facă parte din clubul Steaua sau Dinamo sau sucursalele lor, acum nu mai e nevoie, e suficient să fii înscris sau să te plimbi pe lângă şefii partidelor aflate la putere şi domnul Oprea te serveşte cu o haină nou nouţă, ministrul cu un ordin de avansare şi apoi vin şi decoraţiile, ordinele, medaliile din cele mai înalte, poate chiar „Onoarea Armatei Române” . Să fiu sincer îmi provoacă greaţă, o greaţă fizică ori de câte ori o văd pe fosta tenismenă Ruxandra Dragomir la toate apariţiile tv în spatele Elenei Udrea, ca o fotografie pe un catafalc, adusă doar să vadă lumea că doamna Udrea e iubită de sportivi şi sportive. Aceste grade au devenit atât de uşor şi parşiv de obţinut, încât culmea ironiei şi a neobrăzării, ca să nu spun nesimţirii, aceşti purtători de clopoţei au început să se certe să se invidieze între ei, li se pare unora că alţii care nu meritau au obţinut prea multe sau prea repede grade şi artificii pe care nu le meritau. Citesc cu stupoare în presă, că dumnevoastră, Ilie Năstase, marele tenisman Ilie Năstase, v-aţi supărat că Iordănescu a fost avansat şi dumnevoastră nu: „Din cate ştiu, trebuia să fiu avansat în grad odată cu Anghel Iordanescu, însă domnul Traian Basescu nu a vrut. S-ar parea că e supărat pe mine. Cei de la MApN m-au propus pentru gradul de general-locotenent, însă domnul presedinte nu a dorit să semneze. Are el ceva cu mine, probabil pentru că m-am luat de Elena Udrea în campania electorală… Nu i-a picat bine şi uite ca mi-a refuzat înaintarea în grad.”
Bănuiesc că sunt cuvintele dumneavoastră domnule Ilie Năstase şi dacă sunt, din ele reiese că gradele militare se acordă/sau nu se acordă pe bază de apartenenţă politică, nu alte merite militare. Deci dumneavoastră sunteţi supărat că fiind propus de partidul din care faceţi parte, nu aţi fost acceptat de preşedintele care simpatizează alt partid. Vi se pare anormal că preşedintele nu v-a acceptat ca fiind pesedist, dar cum vi se pare să fiţi propus pentru că sunteţi pesedist? Nu vi s-a părut o nedreptate ca dumneavoastră să fiţi propus, iar alţii, militari de carieră, rezervişti, cu merite deosebite în armată, să nu fie avansaţi pentru că ei nu fac politică? Ce spuneţi domnule Ilie Năstase despre acest aspect? Apropo de politică, ca fost sportiv dacă aţi fi jucat pentru România, apoi aţi fi trecut să jucaţi pentru Rusia să spuneţi, mai aveaţi pretenţii să fiţi general al armatei române? Aşa e şi cu politica domnule Năstase, nu vi se pare normal să nu fiţi promovat pentru că faceţi parte din altă “naţională”?
Nu vreau să comentez supărarea dumneavoastră, e o problemă personală, dar nu înţeleg un lucru: sunteţi un om trecut prin multe, aţi trăit în multe medii, aţi fost obligat să respectaţi reguli ale diferitelor jocuri, sportive, de societate, politice şi totuşi nu înţelegeţi un lucru simplu: cine este la putere face regulile, dă gradele, împarte banii, ia funcţiile şi contracte. În al doilea rând, nici Iordănescu nu este ciuri – buri, are şi el meritele lui în fotbal, a dus echipa naţională în America pe locul 4 în lume, ceea ce nu e de ici de colo. Vă înţeleg dragostea pentru clubul Steaua, vă apreciez poziţia faţă de conflictul cu Becali, vă admir ca sportiv, nu mă interesează viaţa dumnevoastră personală, şi-o trăieşte fiecare cum vrea, atâta vreme cât nu comite acte antisociale, dar pentru numele lui Dumnezeu, dacă dumneavoastră nu sunteţi de acord ca un antrenor de fotbal să primească o stea în plus iar dumneavoastră nu, de ce nu daţi voie unui militar de profesie cu gradele luate pe câmpul de instrucţie nu pe terenul de tenis, să fie cel puţin deranjat, dacă nu jignit de modul în care este batjocorită armata în zilele noastre şi să conteste aceste avansări politice? Spuneţi-mi sincer, dar sincer domnule Năstase, ca om care la 11 ani era copil de trupă, vi se pare normal ca Turcescu de exemplu, cel mai mediat caz, să fie colonel în rezervă pentru că a ciripit şi a lins funduri prezidenţiale? Pentru asta consideraţi că trebuia să ajungă colonel? Sau un alt caz, vă simţiţi mândru când îl aveţi lângă dumneavoastră, la adunări de partid, la campanii electorale, pe generalul de carton Onţanu?
Consideraţi personal, că acesta face cinste hainei militare? Dacă veţi avea curajul să răspundeţi sincer la întrebări şi dacă acestea vor fi cele pe care le bănuiesc eu, atunci nu înţeleg de ce v-aţi supărat pe domnul Col. în rezervă Macovei, ofiţer de carieră, truditor al armatei care poate nu a câştigat nici un Rolland Garos, poate nu a vizitat nici Bulgaria, darămite Parisul, dar a muncit în armata română, A MUNCIT domnule Ilie Năstase şi pentru asta merită tot respectul dumneavoastră, dacă iubiţi armata, ceea ce ar trebui să însemne armata în inima dumneavoastră şi al tuturor celorlalţi generali, colonei sau mai ştiu eu ce grade, care au obţinut haina şi gradele făcând cu totul altceva decât activităţi militare, legal sau ilegal, demn sau nedemn, moral sau imoral. Este irelevant dacă a fost în teatre de operaţii sau nu, dacă are la activ acte de eroism, vă pot spune că de 25 de ani încoace, a lucra în armata română este o dovadă de eroism, pentru că aceşti oameni, unii dintre ei în rezervă acum, au fost primii care au arătat lumii că România este gata să fie primită în NATO, deci în rândul lumii bune cum se spune, dar mai ales pentru că îndură ceea ce îndură, fac din rahat bici şi acesta mai şi plezneşte, cu o dotare şi înzestrare şi condiţii de trai şi protecţie socială sub limita bunului simţ. Dacă iubiţi armata, de la înălţimea gradului şi poziţiei pe care o aveţi în partid, pentru că v-am văzut în fotografii lângă premier, îmbrăcat general şi oferind rachete de tenis nu ştiu cui, poate aveţi o iniţiativă şi îi şoptiţi cu şarmul dumneavoastră premierului, la una din urechile prea des plecate spre laude şi linguşeli, că militarii şi activi şi cei din rezervă aşteaptă nişte legi care să le recunoască meritele şi să le acorde statutul pe care îl merită, statut pe care văd că îl clamaţi şi de care vă simţiţi mândru. Poate îi spuneţi dumneavoastră domnului Oprea să nu mai dea stele tuturor tinichigiilor, ospătarilor şi lăcătuşilor din partid, pentru că aceştia nu au jucat niciodată tenis.
Vă port respect pentru tot ce aţi făcut pentru România domnule Ilie Năstase, rămâneţi în sufletul meu nu un magician ci MAGICIANUL tenisului mondial, nu va mai fi prea curând unul ca dumneavoastră în tenisul mondial, pentru că tenisul a devenit un ceas, poate nu ca al domnului Johannis, dar un ceas, poate construit de Borg, dar nu va mai fi o artă, va fi un calcul al unghiurilor şi legilor fizicii, dar nu o încântare a ochiului şi o surpriză a loviturilor magice, cum erau când jucaţi dumneavoastră. V-aş privi ore întregi jucând, aşa cum aş privi cerul şi stelele fără să mă satur, dar închid ochii şi întorc spatele acestui joc în care aţi intrat, jocul politic, în care gradele şi meritele se cerşesc sau se obţin după lungimea limbii, nu după merite. Am văzut că nu ştiu la ce activitate, v-aţi dat panlalonii jos în faţa sau în prezenţa Simonei Halep şi a altor doamne, arătându-vă posteriorul. A fost un gest pe care Ilie Năstase îl putea face, dar un general al armatei române nu. Poate şi din cauza asta, domnul colonel Macovei nu este de acord să vi se mai dea o stea, chiar dacă poate tonul dumnelui a fost mai dur şi vi s-a părut nepoliticos. Dar măreţul dumnevoastră posterior de general maior a fost mai decent domnule general Ilie Năstase?
Nu vreau să mai continui pe acestă temă, vreau doar să vă întreb, cum vreţi să rămâneţi în memoria oamenilor, mai ales a celor care încă nu au trăit frumoasele vremuri când eraţi magicianul turneelor de tenis, ca un jucător neegalat, un sportiv magistral, un Nasty, poznaş, poate uneori uşor în afara regulilor, dar poate tocmai pentru asta iubit, dorit şi aşteptat, un om ca toţi oamenii, cu calităţi şi defecte, dar un talent stelar, sau un “înstelat”, un om avid de cocarde şi grade de carton, intrat în grupul celor pe care îi pomeneam mai sus, foşti sportivi, foşti zugravi, foşti artişti, foşti secretari de partid, foşti turnători ai securităţii, actuali turnători din presă, linguşitori, sanitari ai acvariilor de partid, ultimele scursori, gata să se întindă cu oricine pentru a căpăta haină şi faimă?
Să fiu sincer, nu ştiu de ce mai vreţi o stea, doar pentru că Iordănescu a obţinut alta şi dumneavoastră nu? Dar ce fapte deosebite aţi făcut de când sunteţi în rezervă pentru a obţine stelele pe care le aveţi sau ce aţi făcut între momentul ultimei stele puse pe umăr şi ziua de azi, când mai cereţi -ca să nu spun cerşiţi- încă una? Dacă îmi spuneţi care sunt meritele şi veţi dori să obţineţi neapărat încă una, eu personal vă voi susţine, şi poate voi convinge şi pe alţii să o facă, dar din acel moment să nu mai pretindeţi că sunteţi Ilie Năstase tenismanul, ci Ilie Năstase, politicianul, generalul, să nu mai cereţi să fiţi respectat, adulat, iubit, salutat, veţi primi doar aplauzele oficiale sau înjurăturile meritate, la diferite ocazii şi întruniri de partid. E dreptul dumneavoastră ce doriţi să fiţi, cum doriţi să rămâneţi în memoria românilor domnule- încă- Ilie Năstase, fără grade.
În final, o întrebare la care poate veţi răspunde mai uşor decât la cea de mai înainte: dacă eu aş cere Federaţiei Române de Tenis să îmi acorde titlul de Maestru al sportului pentru că am făcut sport de maidan, dar sport încă de la vârsta de 5 ani, că am jucat tenis aproape din aceleaşi timpuri când jucaţi şi dumneavoastră, că am reprezentat ţara, nu sportiv ci ca militar în diferite misiuni şi am obţinut recunoaşterea meritelor ca militar la nivel Outstanding de la oficiali ONU, şi la Revoluţie mi-a trecut glonţul pe lângă cap şi am avut puterea să spun nu mai trageţi când alţii executau foc, ce aţi spune? Aţi fi de acord să fiu declarat Maestru al sportului pentru că am fost şi eu sportiv amator, dar am merite militare? Dumneavoastră aţi fost copil de trupă la 11 ani, eu jucam fotbal la 5, dumneavoastră aţi reprezentat ţara la Wimbledon, Rolland Garros, Forest Hills, eu în Irak, Angola, Albania, Eritreea, dumneavoastră sunteţi general, eu de ce nu aş fi Maestru al sportului? Sunt sigur că nu aţi fi de acord. Dumneavoastră aţi fost profesionist în tenis, dar sunteţi un amator în armată, eu am fost amator în tenis, dar profesionist în armată. Eu nu am cerut şi nu cer nici măcar grade în armată, acolo unde am profesat, deci cu atât mai puţin titluri sportive unde am fost amator. Dumneavoastră de ce cereţi grade într-un domeniu unde sunteţi amator?
În acest caz, vă rog să înţelegeţi reacţia colegului Macovei şi a celorlalţi profesionişti ar armatei şi să nu îi mai priviţi de la înălţimea stelelor politice. Chiar dacă limbajul lui nu a fost cel mai potrivit pentru umerii dumneavoastră, cred că a fost potrivit pentru fundul dumneavoastră arătat cu atâta graţie lumii şi cred că lui i se adresa colegul şi mai cred că avea toată dreptatea să pună la îndoială toate gradele primite de amatori în ale armatei, indiferent cât talent ar fi avut ei în alte planuri.
Aşa că domnule general, eu nu vă pot ordona să îngenunchiaţi în faţa adevăraţilor militari, dar vă pot sugera să luaţi pe loc repaus.
