Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roJurnal de Sărindar Să-l înveţe cineva Istorie şi pe Ponta! România împlineşte 100 de ani în 2018?

Să-l înveţe cineva Istorie şi pe Ponta! România împlineşte 100 de ani în 2018?

scris de M. BÂTCĂ
896 Afisari

Premierul Victor Ponta nu a fost în stare să înveţe Istoria României la Drept. În capul său, în 2018, România împlineşte 100 de ani.

Să-l înveţe cineva Istorie şi pe Ponta. România împlineşte 100 de ani în 2018?

Să-l înveţe cineva Istorie şi pe Ponta. România împlineşte 100 de ani în 2018?

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că România va împlini, în 2018, o sută de ani de la înfiinţare şi va veni un moment al bilanţului, care ar putea să arate „foarte prost” pentru că nu există, printre altele, o autostradă care să lege între ele regiunile ţării, transmite corespondentul Mediafax. „Vreau să atrag atenţia că foarte repede vor trece aceşti cinci ani. În 2018, va trebui să facem un bilanţ, ce a făcut România în aceşti 100 de ani. E mai prosperă, e mai unită, are mai multe oportunităţi. Dincolo de partea de sărbătoare, că eu cred că va fi o sărbătoare atunci, dar este şi un moment de bilanţ”, a spus premierul Victor Ponta. „După o sută de ani, nu avem nişte legături de transport foarte bune între regiuni. Nu avem o autostradă care să lege Muntenia de Ardeal şi Ardealul de Moldova şi sper ca până în 2018 să le avem”, a declarat Ponta, adăugând: „De asemenea, nu avem alte lucruri care înseamnă o ţară unită şi dezvoltată în mod uniform”.

„Cei cinci ani trec repede şi cred că suntem toţi responsabili, cei de acum, aflaţi în viaţă şi în activitate, de cum arată o ţară la o sută de ani de când s-a format aşa cum este acum. Sunt sigur că cei din Moldova şi Muntenia se vor supăra acum că spun 100 de ani de România, dar România este completă împreună cu Ardealul. Sigur că a fost 1859, dar România Românie este cu tot cu Ardealul şi, atunci, o sută de ani de Românie întreagă sărbătorim în 2018″, a explicat Victor Ponta.

Având în vedere că nu i-a intrat nimic în cap, atunci când a făcut Dreptul, poate ar trebui să ştie şi domnul premier Victor Ponta că statul român ROMÂNIA nu a apărut în 1859. Atunci a fost făcută Unirea dintre Principatele Moldova şi Ţara Românească, având un domnitor comun, Alexandru Ioan Cuza. Această formaţiune politică, având “parlamente” diferite, “guverne” diferite, armate diferite, a funcţionat până în anul 1862.

În anul 1861, se poate spune că avem de a face, de facto, cu bazele statului România. Mai ales că Alexandru Ioan Cuza emite o Proclamaţie către naţiune, în care susţine oficial:“Unirea este îndeplinită, naţionalitatea româmână este întemeiată (…) Alesul vostru vă dă astăzi o singură ROMÂNIE”

La 24 ianuarie/ 5 februarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări, la două zile după ce fusese insituit un guvern comun. Astfel, la 24 ianuarie 1862 Moldova şi Ţara Românească au format statul unitar cu denumirea oficială ”Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei”, cu capitala la Bucureşti, fiind înfăptuită unificarea administrativă, cu o singură adunare legiuitoare şi un singur guvern. Asta este şi perioada în care a început să fie oficializat numele ţării, ROMÂNIA, deşi, pe plan internaţional, era vorba dosr despre Principatele Unite. La scurt timp după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza şi venirea pe tron a domnitorului Carol I, începe să se instituţionalizeze numele oficial România, mai ales după adoptarea Constituţiei din 1866. Cu toate acestea, noul stat era sub suzeranitate Otomană.

În orice caz, ROMÂNIA, ca stat suveran şi independent, a apărut, de jure, în 1877-1878. La 9/21 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, declara război Imperiului Otoman şi: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. În cele din urmă, independenţa României, ca şi independenţa Serbiei şi a Muntenegrului, precum şi unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute în Tratatul de pace Ţaristo-Otoman de la San Stefano (3 mart. 1878) şi prin Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878). Franţa, Germania şi Marea Britanie recunosc simultan independenţa României de abia în anul 1880.

O sută de ani de Românie întreagă sărbătorim în 2018” – suţine cu dezinvoltură premierul Victor Ponta. Repetentul la ISTORIA ROMÂNILOR şi a ROMÂNIEI uită sau o face pe naivul.

ROMÂNIA nu este şi nu poate fi întreagă fără BASARABIA şi BUCOVINA de NORD, teritorii aflate în prezent sub ocupaţia Ucrainei şi existente sub forma unui pseudo-stat numit Republica Moldova. Aceste teritorii făceau parte din România Mare, în momentul Unirii cu Transilvania, din 1918.

Aşa că, dacă nu cumva are în vedere Re-UNIREA, măcar cu Republica Moldova, până în 2018, Victor Ponta ar trebuie să tacă! Poate aşa pare şi el mai deştept!

5 comentarii

Firul de praf 26-07-2013 - 21:37

Sarmane Mihai Batca, suparatule care esti tu. M-am uitat nitel pe net, sa vad de unde a rasarit o asemenea cunoastere a Istoriei, domeniu extrem de periculos, dupa parerea mea. M-am lamurit, esti un anonim ilustru, cu pareri cam prea tare zbierate, in urechile preopinentilor de ocazie. Tu tot ii dai cu Romania Mica, cu Vechiul Regat, inceput cu Cuza si terminat cu Carol I, dupa 1881. C-asa te-a invatat doamna la scoala, cu proiectul politic, de la Unirea Mica la Unirea Mare. Stii, io, ca bucovinean, am o parere mai aparte despre chestiile astea. In vechile enciclopedii geografice nemtesti, de inceput de secol XX, ai sa gasesti Konigsreich Rumanien ca un mic si insignifiant regat balcanic, mamaligos si cam prafuit. 1918 a fost o ora astrala, cand acest nenorocit popor a capatat sansa sa dea, in fata Istoriei si a Bunului Dumnezeu masura a ce este si a ceea ce el poate face. Ce a urmat, se stie bine. Si sa mai tii minte ca in Transilvania, Banat si Bucovin ajungi tot pe vechile sosele si cai ferate KUK, trecand prin vechile vami, pe o infrastructura mizerabila. Si eu gandesc la fel: Romania matura are cam o viata de om, circa un veac; am cunoscut personal copiii Marelui Razboi, astazi din ce in ce mai putini. Asa ca, inainte sa te dai in stamba si sa dai lectii patrihotzesti, fa-ne placerea si mai reflecteaza un pic la ce scrii, inainte de a-ti slobozi gogomaniile.

Tache 27-07-2013 - 04:27
Tache 27-07-2013 - 04:28

Roşia Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ea, de când „Gabriel Resources” şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc, pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor! Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media!

ValVerde 27-07-2013 - 04:41

Stai mai Tache, sa treaca caldurile astea…te apuci de razmerite in toiul verii ?
Du-te si tu la mare, racoreste-te, si mai vorbim dupa ziua recoltei si cind se termina mustul, daca n-om avea iarna timpurie…ca furie nationala, ca furia nationala, da’ nici asa, sa-ti inghete picioarele….

Asa ca vorbim la primavara, negresit…

Horia 27-07-2013 - 15:09

Oare Ponta stie cum il cheama ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS