Cu riscul de a fi catalogat anti-american, deci ”trădător”, aşa cum erau consideraţi cei care criticau politica marelui prieten sovietic în anii 50, voi încerca să deschid un subiect care a devenit prea repede unanim acceptat fără a fi dezbătut sau fără a se discuta argumentele pro si contra. Prea uşor şi prea ieftin conducătorii noştri aderă la alianţe şi principii îndoielnice, uneori doar pentru a-şi scăpa pielea şi o parte din avere (vezi cazul Mihai – 23 August 44), alteori pentru a obţine puterea şi a se menţine în scaun (vezi aproape întreaga istorie).
Prea de multe ori ţara asta a fost pusă la dispoziţia unor imperii sau imperatori care sub pretextul oferirii protecţiei, au scos din ea cât au putut. Roma a scăpat de prăbuşire după înfrângerea lui Decebal prin trădare, datorită aurului din Dacia. Turcia încă mai are de vânzare aur românesc primit sub formă de peşcheş, dar, bir, sau pur şi simplu luat cu japca, aur pe care acum românii îl plătesc la preţuri de sute de ori mai mare fără a realiza că poate cumpără aurul luat de la gâtul tăiat al strămoşilor.
Muzeele Vienei încă mai poartă în vitrine şi subsoluri aurul scos de iobagii români din Apuseni, Moscova nici acum nu a înapoiat tezaurul dat cu prea mare uşurinţă sub pretextul protecţiei. Prea mult a plătit şi încă mai plăteşte acest popor, acest pământ, sub pretextul oferirii protecţiei şi prieteniei sau parteneriatului politic sau strategic.
Parcă suntem blestemaţi să fim mereu legaţi la ochi şi să nu înţelegem că nimeni, nimeni altcineva nu ne va apăra, nu ne va proteja, nu îşi va pune la saramură pielea pentru noi, nimeni nu îşi va da sângele pentru a ne apăra pe noi în timp ce noi ne desfiinţăm armata, industria de apărare, sentimentul patriotic, cultura, istoria, sistemul de sănătate, sistemul educaţional cu mirajul unei protecţii iluzorii.
Românul prea s-a învăţat să stea în cârciumă şi să bea iar soldaţii să îi salveze casa iar acum vrea ca el să se uite iar alţii să îi apere graniţele, deşi nimeni nu este dispus să piară de dragul lui. Culmea este însă că deşi avem o istorie plină de astfel de exemple, nu învăţăm nimic din ea. Nu învăţam că Mihai Viteazu a învins numai atunci când armata sa era bazată pe oastea mare, adică cea din popor, nu pe lefegii, sau militarii imperiului protector. Cum s-a depărtat de căpitanii lui şi armata ţării şi s-a lăsat pe mâna generalilor străini şi a mercenarilor, cum a rămas fără cap. Ştefan cel Mare a rămas în scaun 47 de ani pentru că a ştiut pe cine să se bazeze şi cum să îşi ţină oamenii în mână, nu pentru că a fost sprijinit de ”protectori ” binevoitori. Este adevărat, s-au mai creat alianţe, au mai fost semnate tratate, dar acestea sunt făcute de regulă pentru a oferi siguranţă, nu pentru a apăra sau a lăsa totul în seama aliaţilor. Şi alianţelor.
Să nu uităm că de cele mai multe ori acestea sunt încălcate atunci când una din părţi nu mai are nevoie de cealaltă parte sau când a reuşit să o facă să creadă prea mult în jurăminte, lăsându-se descoperită. Să nu uităm, revenind la Mihai Viteazu, că a fost ajutat de Maximilian nu pentru că acesta îl iubea ci pentru că era singurul care îl putea învinge pe Sigismund care începuse să pună probleme imperiului. După ce a scăpat de Sigismund, imperiul a scăpat şi de Mihai. Aşa procedează imperiile, aşa vor proceda în continuare, nimic nu s-a schimbat, doar proştii care cred în prietenia celor mari.
România intereselor
România a fost este şi să sperăm că va mai fi o ţară bogată, dar din păcate cu oameni săraci şi cu conducători la care verbul de bază este „ a vinde-vânzare”. Aceştia fie au fost vânduţi, fie vânzători, nimic nu s-a făcut în afara acestui verb.
România a fost este şi să sperăm că va mai fi o ţară, o ţară aşezată la răscruce de drumuri, de civilizaţii şi culturi. Sunt destule elemente şi dovezi care spun nu doar că ne aflăm la răscruce de civilizaţii ci chiar că civilizaţiile au plecat de aici în cele patru zări şi eu înclin să cred că aşa este. Sfinxul, Bucegii, Munţii Buzăului, Pădurea Baciului, Ceahlăul, Sarmisegetuza, Tărtăria, declaraţia papei Ioan Paul al doilea în 1999 sunt suficiente argumente care mă fac să cred că nu întâmplător şi nu degeaba atâtea imperii au dorit să profite acest pământ, dar ATENŢIE, NU SĂ ÎL CUCEREASCĂ sau extermine, nu să îl distrugă ca entitate, nici fizic nici spiritual, deşi mici tendinţe locale ale unor vremelnici şi mărunţi guvernanţi au existat. Este foarte important acest aspect, acest amânunt istoric, trebuie să înţelegem de ce totuşi niciun imperiu, nici cel turcesc, nici cel rusesc şi nici cel austro-ungar nu au dus stăpânirea până la capăt, nu au transformat România în paşalâc, nu au ras populaţia sau spiritualitatea, nu au evacuat sau strămutat populaţia, nu au populat masiv ţara cu alte populaţii până la pierderea identităţii naţionale.
Un răspuns ar fi faptul că atât de mulţi erau cu ochii pe această ţară, încât nici unul nu a îndrăznit să forţeze nota, de frica celorlalţi şacali care aşteptau să le vină şi lor rândul. Pe de o parte ţara a fost suficient de bogată pentru a da de mâncare secole la rând nu doar românilor, ci şi romanilor, turcilor austriecilor, ungurilor, ruşilor, nemţilor şi mai nou americanilor. De secole românii dau de mâncare altora, muncesc pentru alţii, se fură şi se omoară între ei pentru a-şi mulţumi ”ocrotitorii”, protectorii. Dar un alt răspuns al menţinerii României încă integre este poate şi această putere, spiritualitate, civilizaţie, forţă divină poate, care a dus la apariţia acestui popor şi a altora plecate de aici.
Culmea, nici Hitler nu a îndrăznit să facă cu România ce a făcut cu Polonia sau Cehoslovacia şi chiar cu Franţa. A preferat să lase la conducerea ţării un rege slab, nevolnic, sprijinit şi înşelat pe rând de partide politice lipsite de curaj, secondat şi apoi dominat de un militar care a pus înainte de orice interesele ţării intrând şi el în galeria vânduţilor, iar petrolul şi grâul luate au fost luate cu contract de vânzare-cumpărare pe care conducătorii de azi se fac că nu îl cunosc, pentru că ei au ales să intre în galeria vânzătorilor. Există dovezi ascunse de străini, nerecunoscute sau necunoscute de români care arată de ce România este Grădina Maicii Domnului, cum a spus Ioan Paul al II-lea. Există undeva în conştiinţa imperiilor, în subconştient un respect dar şi o teamă faţă de cei ce le-au dat viaţă. Un singur popor a îndrăznit să îşi condamne Tatăl prin Fiul său, dar asta este excepţia care întăreşte regula.
Astăzi, România aflată în acelaşi loc strategic, istoric şi spiritual Ales, este din nou folosită, manipulată, amăgită, ”ocrotită” de un imperiu împotriva altui imperiu, pentru că la cârma ei se află din nou dregători care au preferat să fie vânzători, nu vânduţi,”oameni liberi” nu eliberatori, slugi nu dregători. Iar românul, acest strănepot ingrat al măreţei civilizaţii a Traco-Dacilor, uitând de străbunii săi, de toată moştenirea genetică, doarme aşteptând mila şi ajutorul alogenilor aşa cum aşteaptă la fiecare an electoral promisiunile mincinoase şi pungile cu zahăr şi ulei.
Va urma